ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 112/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 112/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de
față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 234
din 3 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a
penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 4982/2/2008,
s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționara C.M.
împotriva rezoluției din data de 1 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel București în dosarul nr. 749/P/2007.
A fost menținută rezoluția
atacată.
A fost obligat petiționarul
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
Prin rezoluția nr. 749/P/2007
din data de 1 iulie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public A.L. pentru
săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei
prevăzută de art. 246 C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.,
neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. și complicitate la
înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) și (3)
C. pen.
Neînceperea urmăririi penale
față de numiții M.Ș. și M.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune
prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și fals în declarații prevăzută
de art. 292 C. pen.
Împotriva acestei rezoluții
a formulat plângere petiționara C.M. în calitate de moștenitoare a numitei F.M.,
aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr. 1315/II/2/2008 din 25 iulie 2008 al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Împotriva rezoluției
procurorului, petiționara C.M. a formulat plângere la instanța de fond, în
condițiile prevăzute de art. 278 C. pen., solicitând admiterea acesteia și, în
rejudecare, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea
începerii urmăririi penale.
În motivarea plângerii,
petiționara a arătat că, profitând de vârsta înaintată a numitei F.M. și a
soțului său, D.G. (în prezent, ambii fiind decedați) și de starea precară de
sănătate, numiții M.Ș. și M.A., cu complicitatea notarului public A.L., i-ar fi
indus în eroare pe cei doi soți cu prilejul încheierii contractului de
vânzare-cumpărare cu clauză de habitație viageră, autentificat sub nr. 377 din
8 iunie 2004.
Instanța de fond, analizând
rezoluția procurorului, în raport de actele premergătoare efectuate în cauză, a
apreciat că aceasta este legală, neputându-se reține indicii care să contureze
săvârșirea de către făptuitori a vreunei fapte penale.
Împotriva hotărârii
pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs petiționara C.M. solicitând casarea
acesteia și, în rejudecare, admiterea plângerii și desființarea rezoluției
atacate.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, examinând recursul în temeiul dispozițiilor art. 385
14
C.
proc. pen. și art. 278
1
alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor
și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru
următoarele considerente:
Din actele existente la
dosarul cauzei rezultă că între numiții F.M. și M.Ș., respectiv M.A. s-a
încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu clauză de rentă viageră,
autentificat sub nr. 377 din 8 iunie 2004 de notarul public A.L.
Actul juridic a fost
încheiat cu acordul de voință al părților, iar deplasarea notarului la locuința
soților F.M. și D.G. s-a realizat urmare solicitării acestora.
Înainte de a li se lua
consimțământul la autentificare, notarul public A.L. le-a înmânat soților F.M.
și D.G. câte un exemplar al contractului, după care aceștia precum și M.A. au
fost întrebați dacă s-a plătit prețul indicat în contract și dacă sunt de acord
cu clauzele acestuia, și anume cu dreptul de rentă viageră.
Părțile au confirmat prețul,
nu au avut de făcut obiecțiuni, semnând exemplarele puse la dispoziția acestora
de către notarul A.L.
La scurt timp, contractul de
vânzare-cumpărare a fost semnat, la sediul biroului notarial și de făptuitorul
M.Ș.
Împrejurarea că după
încheierea contractului de vânzare-cumpărare, relațiile dintre părți s-au
deteriorat nu constituie un indiciu de natură a aprecia că manifestarea de
voință a numiților F.M. și D.G. ar fi fost viciată.
Cât privește activitatea
notarului public A.L., aceasta și-a exercitat atribuțiile de serviciu în
condițiile legii.
Inserarea în conținutul
contractului de vânzare-cumpărare a mențiunii potrivit cu care acesta a fost
semnat la sediul biroului și nu la domiciliul petiționarilor nu poate conduce
la reținerea infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.,
respectiv neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., lipsind latura
subiectivă.
Ca atare, atât sentința
pronunțată de instanța de fond cât și rezoluția procurorului sunt legale și
temeinice.
Pe cale de consecință,
Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,
va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.M. împotriva sentinței
penale nr. 234 din 3 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În temeiul art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petiționara C.M. împotriva sentinței penale nr. 234 din 3
octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze
cu minori și de familie.
Obligă recurenta petiționară
la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 19 ianuarie 2009.