ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3428/2009

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Petiționarul D.M., a adresat o plângere penală Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, solicitând efectuarea de cercetări

"asupra filierelor structurilor și clanurilor mafiote din

instanțe/parchete/primar și consiliul local Colceag, jud. Prahova, care au reținut,

nu au înregistrat/nu au soluționat contestațiile asupra candidaților

Consiliului Județean Prahova, candidaților la funcția de primar al municipiului

Ploiești, și candidaților la funcția de primar la comuna Colceag".

În susținerea plângerii a invocat

modul în care au fost soluționate o serie de lucrări și dosare de către

parchetele și instanțele din raza de competență a Curții de Apel Ploiești, cum

ar fi:

- Plângerea nr. 741/VIII/1/2008,

adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești;

- Dosarele nr. 2658/105/2008;

2659/105/2008 și 2660/105/2008 de tribunalul Prahova;

- Dosarele nr. 5627/281/2008 și

5930/281/2008 la Judecătoria Ploiești;

- Dosarele nr. 861/259/2008,

885/259/2008, 886/259/2008, 887/259/2008, 888/259/2008, 889/259/2008 și

890/259/2008 ale Judecătoriei Mizil, jud. Prahova.

În urma actelor premergătoare

efectuate în cauză, nu au fost identificate fapte sau împrejurări care să

impună atragerea răspunderii penale a vreunei persoane, în sensul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. sau art. 247 C. pen., astfel că prin

Rezoluția nr. 461/P/2008, din 23 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești a dispus, în temeiul art. 228, alin. (4) raportat la art. 10

lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile

sus-arătate.

Nemulțumit de soluția dată de

procuror, petiționarul D.M. s-a adresat cu o plângere conducerii Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești care, prin Rezoluția nr. 315/II/22009, din 12

martie 2009 a respins-o ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În atare situație, petiționarul a formulat, în

temeiul art. 278

1

C. proc. pen., plângere la Curtea de Apel

Ploiești, susținând că soluția procurorului are la bază un probatoriu

incomplet, întrucât nu s-au avut în vedere probele aflate în dosarele indicate

în plângerea inițială.

Prin Sentința penală nr. 73 din 21

aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 258/42/2009, Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis plângerea

formulată de petiționarul D.M., a desființat Rezoluția nr. 461/P/2008 din 23

februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a

"restituit" cauza aceleiași unități de parchet pentru a se efectua

cercetări sub aspectul faptelor reclamate în plângere, urmând ca în funcție de

rezultatul verificărilor să se dispună sau nu începerea urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că există neconcordanțe între faptele reclamate prin plângerea

petiționarului și rezoluția procurorului, care a verificat doar dacă în

legătură cu soluțiile pronunțate de instanțe în dosarele respective există

indicii privind săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 247 C. pen.

și nu toate aspectele invocate în plângerea penală, astfel că procurorul nu a

soluționat fondul cauzei.

Împotriva hotărârii sus-arătate a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, dar și întreaga cauză potrivit disp. art. 385

6

,

alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este fondat, pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare, hotărârea instanței fiind vădit netemeinică și

esențial nelegală.

Concluzia primei instanțe că

procurorul nu a soluționat fondul cauzei este lipsită de substanță fiind într-o

flagrantă contradicție cu actele și lucrările aflate în Dosarul nr. 461/P/2008

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Dacă judecătorul fondului ar fi

analizat cu atenție dosarul parchetului ar fi putut lesne constata că

verificările făcute de procuror au vizat tocmai aspectele semnalate de

petiționar în plângerea penală și anume faptul că instituțiile respective

"au reținut, nu au înregistrat și nu au soluționat în termen

contestațiile", concluziile acestuia fiind următoarele:

- contestațiile soluționate la

nivelul Tribunalului Prahova, ca instituție de fond, au fost respinse, ca

neîntemeiate, și nu ca tardive, fiind formulată în termenul de 48 de ore

prevăzut de lege;

- recursurile promovate de

petiționar au fost respinse, în unele cazuri ca tardive, pentru nerespectarea

termenului special de 24 de ore, iar în altele s-a constatat nulitatea acestora

pentru nemotivarea în fapt și în drept, potrivit disp. art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.; cât privește recursurile tardive, din motivarea

deciziilor instanței de control judiciar rezultă că toate recursurile au fost

depuse la arhiva Curții de Apel Ploiești la data de 2 mai 2008, orele 9,50;

- contestațiile formulate la

Judecătoria Mizil și respinse de această instanță ca fiind tardive, au fost

depuse de petiționar prin poștă, la 25 aprilie 2008, instanțele verificând

tardivitatea în funcție de ștampila poștei aplicată pe plic, pentru care

procurorii și judecătorii nu au nicio responsabilitate;

- contestațiile soluționate de

Judecătoria Ploiești au fost respinse, în toate cazurile, ca nefondate și nu ca

tardive, deci nu se pune problema "reținerii" sau

"neînregistrării".

Având în vedere cele care preced, Înalta

Curte constată că, în mod nejustificat instanța de fond a admis plângerea și a

desființat rezoluția atacată.

Mai mult decât atât, dispunând

"restituirea" dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, instanța de fond a pronunțat o soluție pe care, disp. art. 278

1

,

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., nu o prevăd, termenul folosit de textul de

lege sus-arătat fiind acela de "trimitere".

În plus, Prima instanță a ignorat

toate prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., conform

cărora atunci când se hotărăște trimiterea cauzei la procuror judecătorul este

obligat să arate motivele, indicând totodată faptele și împrejurările ce

urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.

Având în vedere cele care preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 73 din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa

sentința penală atacată și în rejudecare, va respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul D.M. împotriva Rezoluției nr. 461/P/2008 din 23

februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care o va

menține.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat

pentru judecata în fața primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 73 din 21

aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, privind pe petiționarul D.M..

Casează sentința penală mai

sus-menționată și, în rejudecare:

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul D.M..

Menține Rezoluția nr. 461/P/2008 din

23 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Obligă petiționarul la plata sumei

de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în fața

primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 octombrie 2009.