ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3711/2009

Asupra recursului penal de față:

Prin Sentința penală nr. 38 din  20 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, a fost respinsă, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.T. împotriva rezoluției procurorului, de neîncepere a urmăririi penale din 9 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 110/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Cluj, menținută prin rezoluția procurorului șef serviciu din cadrul DNA - Serviciul teritorial Cluj, din 16 martie 2009, dată în Dosarul nr. 85/II/2/2009.

Petentul a fost obligat să plătească 200 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:

Petentul M.T. a formulat, la 27 octombrie 2008 plângere penală împotriva magistratului judecător din cadrul Tribunalului Comercial Cluj, D.M.S. prin care a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 susținând că în calitate de judecător sindic prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actelor ce intră în atribuțiile de serviciu, pe parcursul judecării cauzei nr. 116/104/2005, având ca obiect cererea de deschidere a procedurii de faliment împotriva debitoarei S.C. S. S.A. Slatina, reprezentată de petent, a încălcat flagrant procedura insolvenței. În acest fel s-a ajuns la admiterea cererii de deschidere a procedurii falimentului formulată de către S.C. B.B.T. S.R.L., cu toate că nu erau îndeplinite condițiile legale întrucât creditorul nu a probat existența unei creanțe certe lichide și exigibile.

În urma actelor premergătoare efectuate, procurorul a reținut că în cauză nu rezultă date sau indicii temeinice privind existența infracțiunii de abuz în serviciu sesizate. Astfel infracțiunea presupune încălcarea de către funcționar a îndatoririlor de serviciu în sensul neîndeplinirii ori a îndeplinirii defectuoase a acestora, acțiuni ce trebuie săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege, intenție directă sau indirectă, cu consecința obținerii pentru sine sau pentru altul a unui avantaj. Pronunțarea unei hotărâri judecătorești și motivarea acesteia, nu realizează latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu, în sistemul de drept hotărârile judecătorești sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege și instituite tocmai în scopul îndreptării dispozițiilor contrare legii ori neîntemeiate, organele de urmărire penală neputându-se substitui instanțelor de judecată ori cenzura hotărârile acestora.

Reținând că faptele sesizate nu există, procurorul în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. prin rezoluția din 9 februarie 2009 dată în Dosarul nr. 110/P/2008 a dispus neînceperea urmăririi penale.

Plângerea formulată de petent în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen. la procurorul ierarhic superior, a fost respinsă, ca nefondată, prin Rezoluția nr. 89/II/2 din 16 martie 2009 prin care a fost menținută soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumit și de această rezoluție, petentul a formulat plângere la judecător, conform art. 278

1

C. proc. pen.

Procedând conform art. 278

1

pct. 7 C. proc. pen., judecătorul a verificat rezoluția pe baza actelor și lucrărilor de la dosar și constatând că soluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinică și legală, a respins plângerea ca nefondată.

A motivat că din actele premergătoare rezultă că prin Sentința comercială nr. 600/C din 18 martie 2008, intimata în calitate de judecător sindic a admis cererea de deschidere a procedurii falimentului iar hotărârea nu a fost desființată ori reformată într-o cale de atac, recursul declarat de societatea comercială reprezentată de petent fiind anulat ca netimbrat.

În cazul pronunțării unor hotărâri judecătorești supuse căilor de atac, nemulțumirile legate de soluția pronunțată nu pot fi cenzurate decât de instanțele de control judiciar, iar pentru a se reține săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu trebuie să fie dovedit că judecătorul cu bună știință nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos, iar prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Se motivează de către prima instanță că în speță, petentul a invocat aspecte legate de fondul cauzei comerciale, nemulțumirea sa vizând soluția pronunțată, neexistând însă un element din care să rezulte că judecătorul sindic a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență pentru a fi în prezența unei infracțiuni, ceea ce se tinde prin această procedură este o rejudecare a cauzei comerciale, iar prin prisma dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. acest lucru nu este posibil și cum din actele dosarului nu a rezultat existența faptei reclamate soluția este aceea de respingere a plângerii și menținerea rezoluției.

Nemulțumit și de această hotărâre petentul a atacat-o cu recurs. Prin memoriul cuprinzând motivele de recurs, petentul a criticat sentința susținând că instanța nu s-a pronunțat asupra celor trei cereri esențiale pentru el, și anume:

- verificarea greșitei aplicări a legii privind stabilirea existenței creanțelor solicitate și admise, în scopul aflării adevărului, că judecătorul sindic a îndeplinit defectuos actul stabilirii ca S.C. S. S.A. Slatina este în insolvență:

- instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de a verifica faptul că actele de comunicare și citare înainte și după deschiderea procedurii, nu s-a realizat conform C. proc. civ. ci prin Buletinul procedurilor de insolvență. Nefiind abonat la acest buletin, nu a putut să invoce excepția autorității de lucru judecat, necompetență și nici apăreri de fond, cu documentele contabile ale societății;

- nu s-a verificat faptul că în mod intenționat magistratul D.M.S. a stat în pasivitate și nu a soluționat cauza cu respectarea dispozițiilor legale.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală atunci când, verificând conform art. 278

1

pct. 7 C. proc. pen., soluția de neîncepere a urmăririi penale a constatat că aceasta este legală și în consecință a menținut-o respingând plângerea formulată de petent.

Potrivit art. 124 din Constituția României, justiția se înfăptuiește în numele legii iar judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Conform art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căi de atac potrivit legii.

Din actele dosarului rezultă că recurentul este nemulțumit de modul în care judecătorul sindic D.M.S. a soluționat o cauză comercială (Dos 116/104/2005).

Așa cum a reținut și motivat curtea, actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat nicio faptă a judecătoarei susceptibilă de a fi infracțiune.

În ce privește hotărârile instanțelor judecătorești ele pot fi atacate, așa cum rezultă din cele citate, în condițiile legii.

Pe de altă parte chiar greșite dacă ar fi hotărârile judecătorești, ceea ce se poate constata numai în căile de atac - acest fapt nu atrage răspunderea penală a magistraților întrucât aceștia nu înfăptuiesc justiția în interes și în nume propriu.

Hotărârea pronunțată de judecătorul sindic care îl nemulțumește pe petent, a fost atacată cu recurs, dar recursul a fost anulat ca netimbrat.

Așa fiind, constatând că hotărârea este legală și temeinică Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.T. împotriva Sentinței penale nr. 38 din 20 mai 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 noiembrie 2009.

Procesat de GGC - CL

++++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 3455/2009

Dosar nr. 1326/54/2009

Ședința publică din 27 octombrie 2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală 100 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta B.I.V.G. împotriva Ordonanței nr. 1047/P/2008 din 2 martie 2009 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.M..

Petenta a fost obligată să plătească 10 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, petenta B.I.V.G., a solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public I.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 289 și art. 291 C. pen., motivând că aceasta a întocmit un act adițional la Contractul de vânzare-cumpărare nr. 834 din 19 aprilie 2005, în care a consemnat date nereale, cu privire la suprafața unui beci, consecința fiind înstrăinarea părții care i s-ar fi cuvenit petentei din acel imobil.

Procedând la efectuarea de acte premergătoare și la verificări în raport de cele susținute în plângere, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a stabilit că faptele imputate notarului nu sunt confirmate, adoptând, cu trimitere la dispozițiile art. 228 alin. (6

5

) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38, art. 45 raportat la art. 42 C. proc. pen., o soluție de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunile descrise în plângere, prin Ordonanța nr. 1047/P/2008 din 2 martie 2009.

Această ordonanță a fost atacată cu plângere de petentă, iar prin Rezoluția nr. 639/II/2/2009 din 1 aprilie 2009, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, instanță căreia i-a revenit, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

În esență, motivele plângerii sunt aceleași pe care s-au sprijinit și plângerile anterioare, petenta arătând că infracțiunile imputate notarului s-au săvârșit, acestea sunt demonstrate de înscrisurile depuse la dosar, considerente pentru care s-a cerut desființarea ordonanței de neînceperea urmăririi penale, cu consecința trimiterii cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 246, 289 și 291 C. pen.

Plângerea este nefondată.

Observând și evaluând probatoriul valorificat în planul adoptării soluției de neîncepere a urmăririi penale, Curtea a constatat că prin actul adițional la Contractul de vânzare-cumpărare din 19 aprilie 2005, întocmit de notarul public, nu s-a vândut întreg beciul, ci numai o parte de sub construcția C.1/2, atribuită numitelor P.N. și M.I., prin actul de partaj voluntar, suprafața determinată prin expertiza întocmită de expertul T.F..

Prin urmare, de vreme ce rezultatul actelor premergătoare, cât și al verificărilor efectuate nu a conturat existența faptelor imputate de petentă notarului public, Curtea a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale, adoptată prin Ordonanța nr. 1047/P/2008 din 2 martie 2009, este legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs petenta B.I.V.G., reiterând practic motivele din plângerea inițială, petenta susținând că infracțiunile imputate notarului public au fost săvârșite de aceasta, fiind dovedite cu actele depuse la dosar.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petentă, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 14 martie 2001, notarul public I.M. a eliberat Certificatul de moștenitor nr. 37 - 38 prin care se atesta calitatea de moștenitor a petentei și numitelor P.N. și M.I..

Prin actul de partaj voluntar autentificat în 19 aprilie 2004 la BNP I.M. s-a hotărât ieșirea din indiviziune a bunurilor mobile și imobile care au intrat în masa succesorală, cu excepția unui autoturism, a unui cavou și a beciului.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 19 aprilie 2005, P.N. și M.I. au vândut cotele părți dobândite în urma partajului voluntar numiților G.T. și G.M..

Prin Actul adițional nr. 306 din 4 aprilie 2007 la Contractul de vânzare-cumpărare întocmit de BNP I.M., în care s-a menționat că a fost vândut și beciul situat sub construcția C1/2 (construcție care făcea parte din lotul atribuit lui P.N. și M.I.) în suprafață de 9,12 m

2

.

Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată față de notarul public este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la existența infracțiunilor pe care petenta le-a indicat în plângerea sa.

Astfel, din actul adițional la contractul de vânzare-cumpărare rezultă că a fost vândut și beciul situat sub construcția C1/2, în suprafață utilă de 9,12 m

2

.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că intimata și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia.

Procedura de la art. 278

1

C. proc. pen., privind accesul liber la justiție, a fost instituită de legiuitor pentru a oferi persoanelor vătămate posibilitatea de a-și apăra interesele și de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzută de dispozițiile legale în vigoare.

Împrejurarea că petenta încearcă să obțină "reformarea" actelor notariale prin intermediul plângerii împotriva actelor procurorului rezultă și din faptul că aceasta a solicitat instanței civile ieșirea din indiviziune asupra bunurilor care nu au făcut obiectul partajului voluntar, inclusiv a beciului.

Petenta a solicitat instanței civile ieșirea din indiviziune asupra bunurilor care nu au făcut obiectul partajului voluntar, inclusiv a beciului.

Prin Sentința civilă nr. 1900/2009 a Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 920/R din 6 iulie 2009 a Tribunalului Mehedinți, a respins cererea de partajare a beciului reținând că prin partajul voluntar a fost partajat și beciul, implicit, întrucât acesta s-a efectuat pe baza unei documentații cadastrale, prin care fiecare corp de clădire a primit un număr cadastral diferit.

Instanța a apreciat că "chiar dacă în actul de partaj nu a fost menționat expres beciul, rezultă în mod clar că și acesta a fost partajat, fiind cuprins în corpul de clădire atribuit pârâtelor (respectiv, suprafață de 9,12 m

2

), în condițiile în care intrarea în beci se făcea din acest corp al imobilului.

În concluzie, cum din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea notarului reclamat, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționara B.I.V.G..

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.I.V.G. împotriva Sentinței penale nr. 100 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 27 octombrie 2009.

Procesat de GGC - CL

++++

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 3428/2009

Dosar nr. 258/42/2009

Ședința publică din 26 octombrie 2009

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petiționarul D.M., a adresat o plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, solicitând efectuarea de cercetări "asupra filierelor structurilor și clanurilor mafiote din instanțe/parchete/primar și consiliul local Colceag, jud. Prahova, care au reținut, nu au înregistrat/nu au soluționat contestațiile asupra candidaților Consiliului Județean Prahova, candidaților la funcția de primar al municipiului Ploiești, și candidaților la funcția de primar la comuna Colceag".

În susținerea plângerii a invocat modul în care au fost soluționate o serie de lucrări și dosare de către parchetele și instanțele din raza de competență a Curții de Apel Ploiești, cum ar fi:

- Plângerea nr. 741/VIII/1/2008, adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești;

- Dosarele nr. 2658/105/2008; 2659/105/2008 și 2660/105/2008 de tribunalul Prahova;

- Dosarele nr. 5627/281/2008 și 5930/281/2008 la Judecătoria Ploiești;

- Dosarele nr. 861/259/2008, 885/259/2008, 886/259/2008, 887/259/2008, 888/259/2008, 889/259/2008 și 890/259/2008 ale Judecătoriei Mizil, jud. Prahova.

În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, nu au fost identificate fapte sau împrejurări care să impună atragerea răspunderii penale a vreunei persoane, în sensul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. sau art. 247 C. pen., astfel că prin Rezoluția nr. 461/P/2008, din 23 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus, în temeiul art. 228, alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile sus-arătate.

Nemulțumit de soluția dată de procuror, petiționarul D.M. s-a adresat cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care, prin Rezoluția nr. 315/II/22009, din 12 martie 2009 a respins-o ca neîntemeiată, constatând că nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În atare situație, petiționarul a formulat, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., plângere la Curtea de Apel Ploiești, susținând că soluția procurorului are la bază un probatoriu incomplet, întrucât nu s-au avut în vedere probele aflate în dosarele indicate în plângerea inițială.

Prin Sentința penală nr. 73 din 21 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 258/42/2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis plângerea formulată de petiționarul D.M., a desființat Rezoluția nr. 461/P/2008 din 23 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a "restituit" cauza aceleiași unități de parchet pentru a se efectua cercetări sub aspectul faptelor reclamate în plângere, urmând ca în funcție de rezultatul verificărilor să se dispună sau nu începerea urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că există neconcordanțe între faptele reclamate prin plângerea petiționarului și rezoluția procurorului, care a verificat doar dacă în legătură cu soluțiile pronunțate de instanțe în dosarele respective există indicii privind săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 247 C. pen. și nu toate aspectele invocate în plângerea penală, astfel că procurorul nu a soluționat fondul cauzei.

Împotriva hotărârii sus-arătate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, dar și întreaga cauză potrivit disp. art. 385

6

, alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, hotărârea instanței fiind vădit netemeinică și esențial nelegală.

Concluzia primei instanțe că procurorul nu a soluționat fondul cauzei este lipsită de substanță fiind într-o flagrantă contradicție cu actele și lucrările aflate în Dosarul nr. 461/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Dacă judecătorul fondului ar fi analizat cu atenție dosarul parchetului ar fi putut lesne constata că verificările făcute de procuror au vizat tocmai aspectele semnalate de petiționar în plângerea penală și anume faptul că instituțiile respective "au reținut, nu au înregistrat și nu au soluționat în termen contestațiile", concluziile acestuia fiind următoarele:

- contestațiile soluționate la nivelul Tribunalului Prahova, ca instituție de fond, au fost respinse, ca neîntemeiate, și nu ca tardive, fiind formulată în termenul de 48 de ore prevăzut de lege;

- recursurile promovate de petiționar au fost respinse, în unele cazuri ca tardive, pentru nerespectarea termenului special de 24 de ore, iar în altele s-a constatat nulitatea acestora pentru nemotivarea în fapt și în drept, potrivit disp. art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.; cât privește recursurile tardive, din motivarea deciziilor instanței de control judiciar rezultă că toate recursurile au fost depuse la arhiva Curții de Apel Ploiești la data de 2 mai 2008, orele 9,50;

- contestațiile formulate la Judecătoria Mizil și respinse de această instanță ca fiind tardive, au fost depuse de petiționar prin poștă, la 25 aprilie 2008, instanțele verificând tardivitatea în funcție de ștampila poștei aplicată pe plic, pentru care procurorii și judecătorii nu au nicio responsabilitate;

- contestațiile soluționate de Judecătoria Ploiești au fost respinse, în toate cazurile, ca nefondate și nu ca tardive, deci nu se pune problema "reținerii" sau "neînregistrării".

Având în vedere cele care preced, Înalta Curte constată că, în mod nejustificat instanța de fond a admis plângerea și a desființat rezoluția atacată.

Mai mult decât atât, dispunând "restituirea" dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, instanța de fond a pronunțat o soluție pe care, disp. art. 278

1

, alin. (8) lit. b) C. proc. pen., nu o prevăd, termenul folosit de textul de lege sus-arătat fiind acela de "trimitere".

În plus, Prima instanță a ignorat toate prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., conform cărora atunci când se hotărăște trimiterea cauzei la procuror judecătorul este obligat să arate motivele, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.

Având în vedere cele care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 73 din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va casa sentința penală atacată și în rejudecare, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.M. împotriva Rezoluției nr. 461/P/2008 din 23 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care o va menține.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat pentru judecata în fața primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 73 din 21 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe petiționarul D.M..

Casează sentința penală mai sus-menționată și, în rejudecare:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul D.M..

Menține Rezoluția nr. 461/P/2008 din 23 februarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în fața primei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 octombrie 2009.