ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4056/2009

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 137 din 7 octombrie 2009 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală, s-a respins ca nefondată plângerea petentului

M.C.V. împotriva rezoluției nr. 637/P/2009 din 26 iunie 2009 și respectiv

835/II/2/2009 din 10 iulie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, menținându-se rezoluțiile atacate.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut că prin Rezoluția nr. 163/P/2009 din 26 iunie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a)

C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații

făptuitori H.A.G., magistrat judecător la Tribunalul Prahova și J.F., avocat în

cadrul B. Prahova, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., deoarece faptele reclamate nu există

și astfel acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Procurorul a constatat că din

evidențele activității desfășurate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești a rezultat că partea vătămată M.C.V. a mai formulat plângeri care au

vizat aceiași intimați făptuitori cărora le-a imputat aceleași fapte,

formându-se Dosarul penal nr. 288/P/2007 și 541/P/2008.

Prin rezoluția nr. 288/P/2007 din 2

iulie 2007 definitivă prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de art. 278

și 278

1

C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de făptuitorul J.F. constatându-se că fapta nu există, iar prin rezoluția nr.

541/P/2008 din 2 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, constatându-se de asemenea, că faptele imputate de petent, printre

acestea și intimatei H.A.G. nu există, s-a adoptat soluția de neurmărire penală

față de aceasta.

Împotriva rezoluției nr. 163/P/2009

din 26 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a formulat

plângere petentul în baza art. 278 C. proc. pen., care i-a fost respinsă de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin

rezoluția nr. 835/II/2/2009 din 10 iulie 2009.

Petentul M.C.V., printr-o cerere

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor adoptate în Dos.

637/P/2009 și a susținut că sunt nelegale și netemeinice deoarece intimații se

fac vinovați, în opinia sa, de săvârșirea infracțiunilor sesizate, de abuz în

serviciu, constând în respingerea recursului care a făcut obiectul Dos. nr.

3000/2007 al Tribunalului Prahova și, respectiv, respingerea cererii de

acordare a asistenței juridice gratuite.

Instanța învestită cu soluționarea

plângerii a reținut că împotriva intimaților J.F. și H.A.G., petentul M.C.V. a

mai formulat anterior plângeri penale pentru aceleași fapte, care au format

obiectul Dos. nr. 288/P/2007 și nr. 541/P/2008 ale Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești.

În ambele dosare s-au adoptat

soluții de neîncepere a urmăririi penale care au rămas definitive, astfel că

având în vedere dispozițiile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen.

potrivit cărora persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă,

a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu

mai poate fi urmărită pentru aceleași fapte, afară de cazul în care s-au

descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organele de

urmărire penală, fapt care însă nu s-a constatat în speță, instanța apreciind

că în mod corect procurorul a stabilit, că intimații nu mai pot fi cercetați

penal.

Ca urmare, plângerea petentului a

fost respinsă ca nefondată de către instanță, menținându-se rezoluțiile atacate.

Împotriva sentinței penale

pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs petentul, care a

susținut că nu ar fi fost legal citat la judecata în primă instanță.

Recursul declarat de petiționar nu

este întemeiat.

Examinând hotărârea atacată, respectiv

actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că susținerea recursului

nu se confirmă.

Astfel, la primul termen de judecată

acordat la instanța de fond, respectiv 12 august 2009, petentul M.C.V., citat

la adresa indicată chiar de către acesta în plângerea înregistrată pe rolul

instanței, s-a prezentat personal și i s-a acordat cuvântul pentru a formula

cereri, astfel cum rezultă din consemnările cuprinse în practicaua încheierii

de ședință de la acea dată.

Ca urmare, instanța, aplicând disp.

art. 201 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora "partea prezentă la un

termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la

vreunul dintre aceste termene" i-a acordat termen în cunoștință

petiționarului.

Așa fiind, motivul de casare invocat

de recurentul petent, întemeiat pe disp. art. 385

9

pct. 21 teza I-a

C. proc. pen. apare ca fiind nefondat.

Examinând și din oficiu cauza sub

toate aspectele potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată, că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și

temeinică, neexistând motive de casare a acesteia.

În raport de prevederile art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen., concluzia instanței în sensul că în mod justificat

procurorul a constatat că intimații nu mai pot fi cercetați penal, apare ca

fiind corectă, astfel că recursul declarat de petiționar este nefondat urmând a

fi respins ca atare, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de petiționarul M.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 137 din 7

octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 4

decembrie 2009.