ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4056/2009

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 137 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, s-a respins ca nefondată plângerea petentului M.C.V. împotriva rezoluției nr. 637/P/2009 din 26 iunie 2009 și respectiv 835/II/2/2009 din 10 iulie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținându-se rezoluțiile atacate. Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că prin Rezoluția nr. 163/P/2009 din 26 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații făptuitori H.A.G., magistrat judecător la Tribunalul Prahova și J.F., avocat în cadrul B. Prahova, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen., deoarece faptele reclamate nu există și astfel acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. Procurorul a constatat că din evidențele activității desfășurate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a rezultat că partea vătămată M.C.V. a mai formulat plângeri care au vizat aceiași intimați făptuitori cărora le-a imputat aceleași fapte, formându-se Dosarul penal nr. 288/P/2007 și 541/P/2008. Prin rezoluția nr. 288/P/2007 din 2 iulie 2007 definitivă prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de art. 278 și 278 1 C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul J.F. constatându-se că fapta nu există, iar prin rezoluția nr. 541/P/2008 din 2 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, constatându-se de asemenea, că faptele imputate de petent, printre acestea și intimatei H.A.G.

nu există, s-a adoptat soluția de neurmărire penală față de aceasta. Împotriva rezoluției nr. 163/P/2009 din 26 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a formulat plângere petentul în baza art. 278 C. proc. pen., care i-a fost respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr. 835/II/2/2009 din 10 iulie 2009. Petentul M.C.V., printr-o cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. a formulat plângere împotriva rezoluțiilor adoptate în Dos. 637/P/2009 și a susținut că sunt nelegale și netemeinice deoarece intimații se fac vinovați, în opinia sa, de săvârșirea infracțiunilor sesizate, de abuz în serviciu, constând în respingerea recursului care a făcut obiectul Dos.

nr. 3000/2007 al Tribunalului Prahova și, respectiv, respingerea cererii de acordare a asistenței juridice gratuite. Instanța învestită cu soluționarea plângerii a reținut că împotriva intimaților J.F. și H.A.G., petentul M.C.V. a mai formulat anterior plângeri penale pentru aceleași fapte, care au format obiectul Dos. nr. 288/P/2007 și nr. 541/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. În ambele dosare s-au adoptat soluții de neîncepere a urmăririi penale care au rămas definitive, astfel că având în vedere dispozițiile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen.

potrivit cărora persoana în privința căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceleași fapte, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organele de urmărire penală, fapt care însă nu s-a constatat în speță, instanța apreciind că în mod corect procurorul a stabilit, că intimații nu mai pot fi cercetați penal. Ca urmare, plângerea petentului a fost respinsă ca nefondată de către instanță, menținându-se rezoluțiile atacate. Împotriva sentinței penale pronunțate de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs petentul, care a susținut că nu ar fi fost legal citat la judecata în primă instanță.

Recursul declarat de petiționar nu este întemeiat. Examinând hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că susținerea recursului nu se confirmă. Astfel, la primul termen de judecată acordat la instanța de fond, respectiv 12 august 2009, petentul M.C.V., citat la adresa indicată chiar de către acesta în plângerea înregistrată pe rolul instanței, s-a prezentat personal și i s-a acordat cuvântul pentru a formula cereri, astfel cum rezultă din consemnările cuprinse în practicaua încheierii de ședință de la acea dată. Ca urmare, instanța, aplicând disp. art. 201 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora "partea prezentă la un termen nu mai este citată pentru termenele ulterioare, chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre aceste termene" i-a acordat termen în cunoștință petiționarului.

Așa fiind, motivul de casare invocat de recurentul petent, întemeiat pe disp. art. 385 9 pct. 21 teza I-a C. proc. pen. apare ca fiind nefondat. Examinând și din oficiu cauza sub toate aspectele potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, neexistând motive de casare a acesteia. În raport de prevederile art. 278 1 alin. (11) C. proc. pen., concluzia instanței în sensul că în mod justificat procurorul a constatat că intimații nu mai pot fi cercetați penal, apare ca fiind corectă, astfel că recursul declarat de petiționar este nefondat urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva Sentinței penale nr. 137 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 4 decembrie 2009.