ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, prin Sentința nr. 4 din 21 ianuarie 2010,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul O.C. împotriva Rezoluției nr.

439/P/2008 din 12 septembrie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești și a Rezoluției nr. 1627/II/2/2008 din 16

octombrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

A menținut soluția de

neîncepere a urmăririi penale față de magistratul procuror I.M. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264 și 249 C. pen., soluție

dată în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. b) C. proc.

pen.

Petentul a fost

obligat să plătească 10 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî

astfel, a reținut pe baza actelor și lucrărilor de la dosar următoarele:

Prin plângerea

înregistrată la 15 iulie 2008 sub nr. 439/P/2008 la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești persoana vătămată O.C. a cerut tragerea la răspundere

penală a făptuitorului M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Buzău pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 249 și 264 C.

pen., fapte pretins comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu, apreciind

ca fiind fapte de natură a atrage răspunderea penală modul în care a soluționat

Dosarele nr. 3627/P/2007 și 4746/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria

Buzău.

Prin Rezoluția nr.

3626/P/2007 din 19 octombrie 2007, procurorul a confirmat propunerea organului

de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitorul O.C.,

cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 193 C. pen., art.

205 C. pen. și art. 220 C. pen. (deoarece partea vătămată făptuitoare și-a

retras plângerile penale) și față de E.M., respectiv autori necunoscuți,

cercetați pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), 193

C. pen., 217, 220 alin. (1) și art. 259 C. pen. deoarece faptele nu există.

Prin Ordonanța nr.

4746/P/2007 din 15 mai 2008 același procuror a dispus în baza art. 11 pct. 1

lit. b) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 91 lit.

c) C. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului O.C. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și aplicarea sancțiunii

administrative a amenzii în cuantum de 300 RON.

Prin aceeași

ordonanță în baza art. 228 alin. (1) C. proc. pen. și art. 10 lit. f) C. proc.

pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii B.I., E.M., S.A.

și N.V. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1) C.

pen., 193 C. pen., 217 alin. (1) C. pen., art. 220 C. pen. și art. 259 C. pen.,

pentru că lipsește o condiție prevăzută de lege.

Petentul a arătat în

plângere că este nemulțumit de modul în care s-au efectuat cercetările,

împrejurarea că nu au fost audiate persoanele împotriva cărora a formulat

plângerea cum și de faptul că i-au fost respinse anumite cereri în soluționarea

cauzelor penale respective.

A mai arătat că

magistratul procuror prin Ordonanța nr. 251/VIII/1/2008 din 31 martie 2008 i-a

respins cererile de conexare a Dosarelor nr. 5966/2007 și nr. 6312/2007, ce

privesc cele 6 plângeri penale împotriva celor 4 făptuitori pentru

infracțiunile prevăzute de art. 180, 259 și 323 C. pen., la Dosarul nr.

4746/P/2007 care conține plângerea reclamantei B.I. împotriva sa pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 C. pen.

Prin Rezoluția nr.

439/P/2008 din 12 septembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror I.M. pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 264 C. pen., art. 249 C. pen. și art.

264 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că

faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală, astfel că acțiunea penală

nu poate fi pusă în mișcare.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a reținut că persoana vătămată O.C. a solicitat tragerea la

răspundere penală a făptuitorului M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de mai

sus, fapte pretins comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu, apreciind ca

fiind fapte de natură a atrage răspunderea penală modul în care făptuitorul a

soluționat Dosarul nr. 3626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Buzău, modul în care au fost efectuate cercetările, împrejurarea că nu au fost

audiate persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere, faptul că i-a

respins anumite cereri în legătură cu soluționarea anumitor cauze penale.

Din actele depuse în

susținerea plângerii, a rezultat că prin Rezoluția nr. 3626/P/2007 din 19

octombrie 2007, magistratul procuror I.M. a confirmat propunerea organelor de

poliție de a nu se începe urmărirea penală față de E.M. și alte persoane

reclamate pentru săvârșirea unor infracțiuni la care punerea în mișcare a

acțiunii penale are loc la plângerea prealabilă, fapte pretins comise în cursul

lunii august 2007, cu motivarea că persoana vătămată O.C. și-a retras

plângerea.

S-a mai reținut că în

cuprinsul rezoluției, magistratul procuror a făcut referire și la cererea

depusă de persoana vătămată O.C. în data de 8 octombrie 2007 prin care solicita

continuarea cercetărilor.

Procurorul a apreciat

ca fiind admisibilă cererea, cu motivarea că este făcută în termenul prevăzut

de art. 284 C. proc. pen., însă a apreciat că susținerile nu au fost dovedite.

Sub nr. 4746/P/2007,

la data de 5 octombrie 2007 s-a înregistrat plângerea penală prealabilă a

persoanei vătămate O.C. împotriva numiților B.I. și E.M. pentru fapte pretins

comise în data de 16 august 2007, iar la data de 24 martie 2008 O.C. a solicitat

conexarea a două dosare la Dosarul nr. 4746/2007 și administrarea unor probe,

cerere respinsă de magistratul procuror prin Ordonanța nr. 252/VIII/1/2008 din

31 martie 2008.

Dosarul nr.

4746/P/2007 a fost soluționat de magistratul procuror M.I. în data de 15 mai

2008.

S-a apreciat că

raportat la situația de fapt expusă, faptele imputate magistratului procuror nu

sunt prevăzute de legea penală întrucât în ceea ce privește aprecierea

făptuitorului că, în cauzele pe care le-a soluționat, exista o cauză care

împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale pe care s-au bazat soluțiile de

netrimitere în judecată, nu sunt indicii din care să rezulte că acesta a

acționat cu rea-credință sau gravă neglijență de natură a atrage răspunderea

penală a acestuia.

S-a concluzionat în

final că soluția dispusă de procuror, într-o cauză penală, nu poate fi și nici

nu a fost incriminată de legiuitor, prin ea însăși, ca fiind o faptă de natură

penală, normele procesual penale în vigoare prevăzând căile și modalitățile de

desființare a acesteia.

Împotriva Rezoluției

nr. 439/P/2008 a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen., petentul

O.C., criticând soluția adoptată de procuror pentru motivul că în cauză nu s-a

efectuat cercetarea la fața locului, nu au fost audiați martorii propuși și nu

a fost chemat pentru a da declarație, solicitând extinderea cercetărilor și

față de inspectorii D.D. și M.I. de la Poliția municipiului Buzău, procurorii

R.D. și B.E.G. și față de judecătoarea V.V. de la Judecătoria Buzău, pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 263 C. pen., art. 266

C. pen., art. 269 C. pen. și art. 272 C. pen., cu ocazia soluționării Dosarelor

nr. 4746/P/2007 și nr. 439/P/2008.

Prin Rezoluția nr.

1627/II/2/2008 din 16 octombrie 2008 a Procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a respins ca neîntemeiată plângerea

formulată de petentul O.C.

Pentru a dispune

astfel s-a reținut că nemulțumirea persoanei vătămate cu privire la modul în

care s-a efectuat cercetarea penală în Dosarul nr. 3626/P/2007 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Buzău și la soluția adoptată nu înseamnă că procurorul

a omis să îndeplinească un act sau că și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de

serviciu.

De asemenea, nu s-a

putut reține nici că dispunând soluția în Dosarul nr. 3636/P/2007 procurorul

M.I. ar fi comis infracțiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 264

C. pen. întrucât pentru existența acesteia, era necesar să se fi săvârșit

anterior o infracțiune de către cel favorizat, situație premisă care în speță

nu este aplicabilă.

În ceea ce privește

extinderea cercetării față de alte persoane decât cele care au fost reclamante

și cercetate în Dosarul nr. 439/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de

apel Ploiești, s-a concluzionat că aceasta nu poate face obiectul plângerii

formulate în condițiile art. 278 C. proc. pen. și că petentul are posibilitatea

să formuleze plângere penală împotriva acestor persoane conform dispozițiilor

art. 222 alin. (2) C. pen. la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva

rezoluțiilor de mai sus, în temeiul disp. art. 278

1

C. proc. pen.,

petentul O.C., a formulat plângere la instanța de judecată, prin motivele

susținute oral și depuse în scris la dosar a arătat că acestea sunt nelegale

deoarece a formulat mai multe plângeri împotriva făptuitorilor procurori M.I.,

R.D., B.G., a judecătorilor V.C., V.V. și M.G.S. de la Tribunalul Buzău și

împotriva inspectorilor de la Poliția Municipiului Buzău - D.D., M.I., plângeri

care s-au soluționat cu încălcarea legislației, fără administrare de probe,

producându-i prejudicii materiale în sumă de peste 100 milioane ROL.

Prin Sentința penală

nr. 16 din 4 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis plângerea

formulată de petentul O.C. împotriva Rezoluțiilor nr. 439/P/2008 și nr.

1627/II/2/2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a

desființat rezoluțiile atacate și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă

curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării cercetărilor cu privire la

infracțiunile pentru care s-a formulat plângere împotriva făptuitoarei B.I. în

sensul efectuării următoarelor probatorii: audierea petentului, audierea

martorilor propuși de acesta, reaudierea făptuitorului și administrarea

oricăror altor mijloace de probă ce se vor impune.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

cât și petiționarul O.C.

Prin Decizia penală

nr. 2407 din 23 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva Sentinței

penale nr. 16 din 14 februarie 2009, a casat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Totodată, prin

aceeași decizie s-a respins ca tardiv recursul declarat de petiționarul O.C.,

împotriva Sentinței penale nr. 16 din 4 februarie 2009.

Pentru a dispune

astfel Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin Rezoluția din 12

septembrie 2008 dată în Dosarul nr. 439/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și ale

art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistratul procuror I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., iar instanța urma să

soluționeze plângerea împotriva acestei rezoluții, nu să-și depășească

atribuțiile prin interpretarea acesteia ca o plângere împotriva unei alte

soluții (dată în Dosarul nr. 3626/P/2007a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Buzău) în care figura ca făptuitoare B.I.

Întrucât rezoluția

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dispusă în Dosarul nr.

439/P/2008 privea pe făptuitorul M.I., procuror la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Buzău, față de care petiționarul formulase plângere penală, s-a

apreciat că hotărârea instanței de fond prin care s-a admis plângerea urmând a

se efectua cercetări față de făptuitoarea B.I. este nelegală și netemeinică.

Cu privire la

recursul declarat de petiționarul O.C. instanța de recurs a constatat că acesta

este tardiv întrucât termenul de declarare a recursului este de 10 zile,

conform art. 385

3

alin. (1) și (2) raportat la art. 363 - 365 C.

proc. pen., sentința pronunțată la data de 4 februarie 2009 fiind atacată cu

recurs abia la 8 aprilie 2009, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de

lege.

După casare, cauza a

fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 6 noiembrie 2009 sub

nr. 1186,8/42/2008.

Curtea, rejudecând

plângerea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală

ce a fost atașat, de dispozițiile legale incidente în materie dar și față de

decizia pronunțată în cauză de instanța supremă, a constatat că plângerea este

nefondată.

A reținut că petentul

a solicitat antrenarea răspunderii penale a magistratului procuror M.I., pentru

aspecte ce țin de măsurile dispuse de către acesta în cadrul soluționării unor

cauze penale în care petentul a figurat ca parte.

În concret, este

vorba despre Dosarele nr. 4746/P/2007 și nr. 3626/P/2007, ambele ale

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cauze ce au fost repartizate spre

soluționare și soluționate și soluționate de către acest magistrat procuror.

Din examinarea

tuturor înscrisurilor aflate la dosar, inclusiv a celor depuse de către petent,

reiese faptul că acesta a figurat în calitate de parte în mai multe cauze

penale și civile aflate pe rolul parchetelor și instanțelor din județul Buzău,

fiind practic nemulțumit de actele și măsurile dispuse împotriva sa de către

procurori și de judecători, acesta fiind probabil și motivul pentru care, în

cadrul soluționării prezentei cauze, a solicitat atașarea respectivelor dosare,

dar și administrarea unor probatorii cum sunt cercetarea la fața locului și

reconstituirea.

Curtea a respins

cererea petentului de administrare a acestor mijloace de probă, precum și

cererea de atașare a altor dosare la cel de față, deoarece cadrul procesual în

care este examinată plângerea îndreptată împotriva soluțiilor de neurmărire

penală este strict reglementat de lege, în sensul că, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., rezoluția sau ordonanța atacată se verifică pe baza

lucrărilor și a materialelor din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate, fiind deci exclusă administrarea altor probatorii, de genul celor

solicitate de petent.

Referitor la plângere

a constatat faptul că petentul este nemulțumit de actele și măsurile dispuse de

către intimat în cele două cauze penale sus-menționate, pe care le consideră

injuste, în concret fiind vorba despre respingerea cererii de conexare a unor cauze,

despre măsura confirmării propunerii organelor de poliție de a nu se începe

urmărirea penală împotriva unei persoane față de care petentul își retrăsese

plângerea prealabilă și despre soluționarea cererii de continuare a

cercetărilor, formulată de către petent.

În toate acesta

cazuri se observă faptul că actele dispuse de către intimat sunt motivate în

fapt și în drept, astfel încât susținerile petentului în sensul că acestea ar

reprezenta măsuri abuzive, sunt lipsite de fundament.

Mai mult decât atât,

împotriva acestora petentul nu a uzat de calea legală, aceea prevăzută de art.

278 C. proc. pen., pentru a putea susține că la momentul respectiv, aceste

măsuri i-ar fi prejudiciat în vreun fel interesele sale legale.

Potrivit art. 17 din

Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, desființarea și

reformarea hotărârilor judecătorești sau a măsurilor și actelor dispuse de

către procuror, sunt permise doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și

exercitate conform dispozițiilor legale.

Altfel spus, nu este

permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția uneia din părțile

pretins defavorizate prin hotărârile pronunțate, aceasta având la îndemână

posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare și/sau extraordinare, cenzura

unei hotărâri judecătorești și respectiv a măsurilor și actelor dispuse de

către procuror realizându-se numai de către instanțele de judecată, sau de

către procurorul ierarhic superior, conform procedurii prevăzute în art. 278 C.

proc. pen., și nu în cadrul unei anchete penale.

În cauzele aflate

spre soluționare, magistrații judecători și procurori se supun numai legii

pronunțând soluțiile în funcție de probele administrate și în raport de propria

convingere, iar nemulțumirea părților față de soluția adoptată și etichetarea

acesteia drept abuzivă ori partinică, fără prezentarea niciunui element solid

de natură să susțină această calificare, nu reprezintă un temei pentru

angajarea răspunderii penale a magistraților ce au pronunțat-o.

Examinând soluțiile

adoptate de către intimat a reținut că acestea sunt amplu motivate în fapt și

în drept, astfel că întrunesc toate condițiile cerute de lege în acest sens,

iar susținerea petentului în sensul caracterului abuziv al acesteia reprezintă

o simplă speculație, insuficientă pentru a da naștere unui raport juridic de

drept penal.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul.

Prin motivele de

recurs scrise a criticat sentința ca nelegală și a cerut casarea ei și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva

magistratului procuror M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

246, 248, 264, 272 C. pen. A cerut ca prin hotărâre să fie obligat parchetul să

îl citeze pentru a face dovada plângeri cu martori, să efectueze o cercetare la

fața locului și o reconstituire a faptelor.

Petentul a arătat că

nu a fost chemat să facă dovada plângerii, sentința nu cuprinde motivele pe

care se întemeiază soluția și în plus nu analizează dacă a fost chemat în faza

cercetărilor să probeze faptele reclamate și dacă procurorul a efectuat

cercetarea locală.

În fine, în cuprinsul

sentinței s-a indicat greșit că la 5 octombrie 2007 a depus plângere împotriva

făptuitoarelor E.M., B.I. și a celor doi bărbați pentru fapte comise la 16 august

2007 (Dosar nr. 4746/P/2007).

În realitate, s-a

adresat cu plângere la 17 august 2007, soluționată în Dosarul nr. 3626/P/2007,

iar la 5 octombrie 2007 a revenit cu plângere pe care a depus-o la Dosarul nr.

4746/2007 care îi privește pe aceeași făptuitori.

Prin sentința

recurată susține petentul instanța nu s-a pronunțat cu privire la prejudiciul

civil în valoare de 150.000 RON cauzat de procuror.

Recursul este

nefondat.

Prima instanță a

verificat conform art. 278

1

alin. (7) rezoluția atacată pe baza lucrărilor

și a materialului de la dosar și a înscrisurilor depuse de petent și a

constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Curtea a motivat că

nemulțumirile petentului au la bază mai multe litigii civile și penale purtate

cu E.M. care i-a ocupat abuziv o suprafață de teren.

Acest lucru rezultă

și din plângerea penală care a făcut obiectul Dosarului nr. 3626/P/2007 în care

petentul s-a plâns pentru ocuparea abuzivă a 4,5 m liniari din terenul său,

distrugerea bunurilor depozitate pe acest teren, lovirea și amenințarea cu

moartea.

Chiar și în

dezbaterile recursului de față petentul a precizat că se plânge și împotriva

numitei E.M.

Intimatul magistrat

procuror în baza actelor premergătoare efectuate nu a făcut altceva decât să

confirme propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul O.C.

pentru că partea vătămată făptuitoare și-a retras plângerea și față de E.M. și

autori necunoscuți cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

180 alin. (1), 193, 217 și art. 220 C. pen. pentru că faptele nu există.

În procedura

plângerii reglementate de art. 278

1

C. proc. pen. nu se

administrează probe așa cum dorește petentul, iar curtea a respins cererea de

atașare a altor dosare la cel de față motivat.

În altă ordine de

idei petentul nu a făcut dovada că a exercitat dreptul de a se plânge împotriva

soluțiilor pronunțate în Dosarele nr. 3626/P/2007 și nr. 4746/P/2007 și că

aceste soluții au fost desființate de procurorul ierarhic superior sau de

instanța de judecată.

Așa fiind, în mod

corect făcând trimitere și la dispozițiile art. 17 din Legea nr. 304/2004

Curtea a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru că

faptele reclamate nu există este legală și temeinică.

În consecință,

recursul urmează a fi privit ca nefondat și respins ca atare conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul O.C. împotriva Sentinței penale nr.

4 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 mai 2010.

Procesat de GGC - LM