ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2011

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din 11 februarie 2011 Curtea de Apel Ploiești, s ecția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul T.C., împotriva rezoluției nr. 1597/11/2/2010 din 09 decembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. A fost obligat petiționarul la 100lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotăra astfel prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin Ordonanța nr. 626/P/2010 din 25 octombrie 2010 Procurorul șef secție urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de: I.C., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, B.(V.)E., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, D.L., magistrat judecător la Judecătoria Buzău, G.M., magistrat judecător la Judecătoria Buzău, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., constatând că faptele reclamate nu există. Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.R.D., inspector de poliție în cadrul Poliției Municipiului Buzău, în legătură cu săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 292 C. pen., art. 246 C. pen.

și art. 264 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există. Petentul a solicitat antrenarea răspunderii penale a intimaților pentru comiterea infracțiunilor de mai sus, deoarece aceștia au realizat o greșită apreciere a mijloacelor de probă și au adoptat soluții greșite în ceea ce privește soluționarea pe cale judiciară a conflictului ce a avut loc la 13 ianuarie 2006 între petentul T.C. și numitul S.C.G. Petentul T.C. la data de 16 ianuarie 2006 a adresat o plângere prealabilă organelor de poliție, susținând că la data de 13 ianuarie 2006 a fost lovit de un tânăr necunoscut, ce a fost identificat ulterior ca fiind S.C.G., iar după efectuarea cercetărilor, poliția a propus neînceperea urmăririi penale împotriva acestuia pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.

Prin rezoluția nr. 20020/P/2006 din 30 mai 2006 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a confirmat această propunere, apreciind că fapta prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. nu a fost săvârșită de către persoana acuzată, iar în ceea ce privește restul leziunilor suferite de petent, competența de soluționare aparține instanței de judecată, conform art. 180 alin. (2) C. pen. rap. la art. 279 alin. (2) C. proc. pen., în vigoare la data comiterii infracțiunii.

Procurorul, a avut în vedere starea de dubiu ce a fost rezultată din interpretarea unor circumstanțe ale speței, respectiv: persoana vătămată s-a prezentat la medicul ortoped la 3 zile după agresiune, deși secția de ortopedie a funcționat prin serviciul de urgență; cu toate că s-a invocat starea de șoc determinată de comoția cerebrală, acest diagnostic nu a impus internarea pacientului; persoana vătămată nu a acuzat dureri la genunchiul stâng în seara de 13 ianuarie 2006, când s-a prezentat la Spitalul Județean Buzău, nestabilindu-se un astfel de diagnostic; persoana vătămată a fost audiată de către organele de poliție chiar la 13 ianuarie 2006, după formularea plângerii, fără însă a acuza dureri sau leziuni la picior; persoana vătămată s-a prezentat la SML Buzău, după aplicarea aparatului gipsat, astfel că medicul legist nu a putut evidenția o serie de leziuni locale sau de vecinătate la nivelul piciorului stâng, al căror aspect sau gravitate ar fi putut orienta medicul în vederea stabilirii vechimii lor; SML Buzău a precizat că nu se poate exclude în totalitate un traumatism supraadăugat prin intervalul liber din perioada 13 ianuarie 2006-16 ianuarie 2006; deci persoana vătămată a suferit o entorsă la genunchiul stâng, toate leziunile ce s-au putut produce prin mecanismul pasiv de cădere sunt localizate pe partea dreaptă a corpului;

leziunile de menise nu necesită intervenție medicală imediată, o atare suferință putând fi suportată de pacienți mai multă vreme. S-a mai reținut că, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., prin sentința penală 374 din 17 aprilie 2007 pronunțată în dosarul 5799/2006, Judecătoria Buzău a dispus conform art. 285 C. proc. pen. scoaterea cauzei de pe rol înaintarea ei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru a se efectua cercetări în legătură cu comiterea infracțiunii prev. de art. 181 C. pen., deoarece potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 42 din 27 ianuarie 2006 avizat de Comisia de Avizare și Control, persoana vătămată a suferit leziuni ce necesită mai mult de 60 zile de îngrijiri medicale.

După trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, acesta a fost repartizat aceluiași procuror care la 18 septembrie 2007 a confirmat prin rezoluție începerea urmăririi penale față de învinuitul S.C.G. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 181 C. pen. S-a mai reținut că prin referatul întocmit, inspectorul de poliție, M.I. din cadrul Poliției Municipiului Buzău a propus scoaterea de sub urmărire penală a aceluiași învinuit pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. și neînceperea urmăririi penale a acestuia pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., apreciind că faptele nu există, apreciere fundamentată pe starea de dubiu existentă cu privire la faptul că leziunile persoanei vătămate ar fi fost produse în mod exclusiv ca urmare a agresiunii exercitate de către învinuit.

Propunerea de neîncepere a urmăririi penale și de scoatere de sub urmărire penală a fost confirmată prin rezoluția 2372/P/2007 din 14 ianuarie 2008 adoptată de către procuror I.C., rezoluție care a fost atacată cu plângere conform art. 278 C. proc. pen. de către petentul T.C. Soluționând această plângere, prim procurorul delegat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus respingerea acesteia, apreciind că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor legale ce vizează incompatibilitatea procurorului, astfel cum a susținut petentul, deoarece urmărirea penală nu a fost efectuată de către procuror, astfel cum impun dispozițiile menționate, ci doar, procurorul a supravegheat cercetările efectuate de organele de poliție, criticile petentului cu privire la interpretarea materialului probator fiind de asemenea nefondate.

Uzând de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petentul s-a adresat Judecătoriei Buzău contestând rezoluțiile de mai sus, iar prin încheierea din 14 mai 2008 Judecătoria Buzău în dosarul 2269/200/2008 a dispus admiterea plângerii petentului, desființarea rezoluției de scoatere de sub urmărire penală nr. 2272/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău și reținerea cauzei spre judecare, constatând că în cauză sunt indicii cu privire la existența faptei de vătămare corporală. Prin sentința penală nr. 225 din 25 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 2369/200/2008 ai Judecătoriei Buzău, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului S.C.G.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. (2) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât faptele nu au fost comise de inculpat. Judecătoria Buzău prin sentința penală 173 din 23 februarie 2009 pronunțată în dosarul 9137/200/2008 a respins plângerea formulată de către același petent T.C. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 6060/P/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău privind pe făptuitorul A.C. și S.L., cercetați sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen., cei doi fiind audiați ca martori în dosarul nr. 2372/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău. S-a mai reținut în cuprinsul ordonanței atacate în prezent că, urmarea strămutării cauzei la Tribunalul Bacău, a fost soluționat recursul promovat de către petentul T.C.

și prin decizia nr. 13/14 ianuarie 2010 a Tribunalului Bacău s-a dispus, după admiterea recursului, condamnarea inculpatului S.C.G., în baza art. 181 C. pen. cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală cu suspendarea condiționată a executării acesteia. Prin ordonanța atacată, s-a constatat că în sarcina magistraților judecători și procurori nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor reclamate de persoana vătămată, întrucât potrivit dispozițiilor legale, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu toate actele procurorului sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, iar soluțiile dispuse de instanța de judecată sunt supuse controlului instanței superioare prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Împotriva ordonanței nr. 626/P/2010 din 25 octombrie 2010 a Procurorului șef secție urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petentul T.C. s-a adresat cu plângere conform art. 278 C. proc. pen., procurorului ierarhic superior. Prin rezoluția nr. 1597/11/2/2010 din 09 decembrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că soluția atacată este justă și are la bază acte premergătoare concludente și suficiente, iar în fapt petentul nu conferă elemente de natură concretă pentru a se reține existența vreunei fapte cu potențial caracter penal. Împotriva celor 2 soluții, petentul T.C.

s-a adresat cu plângere instanței de judecată în condițiile prevăzute de art. 278/1 C. proc. pen., susținând că plângerea sa nu privește faptele de conduită contrare atribuțiilor de serviciu săvârșite de către magistrații procurori și judecători care s-au pronunțat în cauză, ci se referă la acte și fapte săvârșite de către aceștia și care, dacă erau cercetate corespunzător prevederilor legale, se putea concluziona că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor invocate. A mai precizat petentul că, în cauză au fost nesocotite disp. art. 49 alin. (4) C. proc. pen. privind incompatibilitatea, ignorându-se totodată principiile ce stau la baza procesului penal, precum și dispozițiile art. 65 C. proc.

pen. referitoare la sarcina administrării probelor. Curtea de Apel a constatat plângerea ca fiind nefondată, și a respins-o conform art. 278/1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., fiind menținute soluțiile de neurmărire penală dispuse în cauză, ca fiind legale și temeinice, în mod judicios observându-se inexistența infracțiunilor reclamate în materialitatea lor. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul. Recursul este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc.

pen. În acest sens, potrivit art. 278 ind. 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în disp. art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesuală penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 11februarie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate. În această situație, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 386/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. P ENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul T.C. împotriva sentinței penale nr. 30 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 3 mai 2011.