ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1801/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 11 februarie 2011

Curtea de Apel Ploiești, s

ecția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în baza art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., a fost respinsă ca

nefondată plângerea formulată de petentul T.C., împotriva

rezoluției nr. 1597/11/2/2010 din 09 decembrie

2010 dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești.

A fost obligat petiționarul la 100lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotăra astfel prima instanță a reținut

în fapt următoarele:

Prin Ordonanța nr. 626/P/2010 din 25 octombrie

2010 Procurorul șef secție

urmărire penală din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de:

I.C., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, B.(V.)E.,

magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, D.L., magistrat

judecător la Judecătoria Buzău,

G.M.,

magistrat judecător la Judecătoria Buzău, pentru comiterea

infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., constatând că faptele reclamate

nu există.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de M.R.D., inspector de poliție în cadrul Poliției

Municipiului

Buzău, în legătură cu săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 292 C. pen., art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele

reclamate nu există.

Petentul a

solicitat antrenarea răspunderii penale a intimaților

pentru comiterea infracțiunilor de mai sus, deoarece aceștia au realizat

o

greșită apreciere a mijloacelor de probă și au adoptat soluții greșite

în ceea ce privește soluționarea pe cale judiciară a conflictului ce a avut loc

la 13 ianuarie 2006 între petentul T.C. și numitul S.C.G.

Petentul T.C.

la data de 16 ianuarie 2006 a adresat o plângere prealabilă organelor de

poliție, susținând că la data de 13 ianuarie 2006 a fost lovit de un tânăr

necunoscut, ce a fost identificat ulterior ca fiind S.C.G., iar după efectuarea

cercetărilor, poliția a propus neînceperea urmăririi penale împotriva

acestuia pentru comiterea infracțiunii prev. de

art. 181 alin. (1) C. pen.

Prin rezoluția

nr. 20020/P/2006 din 30 mai 2006 procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buzău a confirmat această propunere, apreciind că fapta prevăzută

de art. 181 alin. (1) C. pen. nu a fost săvârșită de către persoana acuzată,

iar în ceea ce privește restul

leziunilor

suferite de petent, competența de soluționare aparține instanței

de

judecată, conform art. 180 alin. (2) C. pen. rap. la art. 279 alin. (2) C.

proc. pen., în vigoare la data comiterii infracțiunii.

Procurorul, a avut în vedere starea de dubiu ce a

fost rezultată din

interpretarea

unor circumstanțe ale speței, respectiv: persoana vătămată

s-a prezentat la medicul ortoped la 3 zile după

agresiune, deși secția de

ortopedie a funcționat prin serviciul de

urgență; cu toate că s-a invocat starea de șoc determinată de comoția

cerebrală, acest diagnostic nu a

impus

internarea pacientului; persoana vătămată nu a acuzat dureri la

genunchiul

stâng în seara de 13 ianuarie 2006, când s-a prezentat la Spitalul Județean

Buzău, nestabilindu-se un astfel de diagnostic; persoana

vătămată a fost audiată de către organele de

poliție chiar la 13 ianuarie 2006,

după formularea plângerii, fără însă

a acuza dureri sau leziuni la picior; persoana vătămată s-a prezentat la SML

Buzău, după aplicarea aparatului gipsat, astfel că medicul legist nu a putut

evidenția o serie de

leziuni locale sau de

vecinătate la nivelul piciorului stâng, al căror aspect

sau gravitate ar

fi putut orienta medicul în vederea stabilirii vechimii lor;

SML Buzău a precizat că nu se poate exclude în

totalitate un traumatism

supraadăugat prin intervalul liber din perioada

13 ianuarie 2006-16 ianuarie 2006; deci persoana vătămată a suferit o entorsă

la genunchiul stâng, toate leziunile ce s-au putut produce prin mecanismul

pasiv de cădere sunt localizate pe partea dreaptă a corpului; leziunile de

menise nu necesită intervenție medicală imediată, o atare suferință putând fi

suportată de pacienți mai multă vreme.

S-a mai reținut că, în ceea ce privește

infracțiunea prev. de art. 180

alin. (2) C. pen., prin sentința penală

374 din 17 aprilie 2007 pronunțată în

dosarul

5799/2006, Judecătoria Buzău a dispus conform art. 285 C. proc. pen.

scoaterea cauzei de pe rol înaintarea ei la

Parchetul de pe lângă

Judecătoria

Buzău pentru a se efectua cercetări în legătură cu comiterea

infracțiunii

prev. de art. 181 C. pen., deoarece potrivit raportului de expertiză

medico-legală nr. 42 din 27 ianuarie 2006 avizat de Comisia de Avizare și

Control, persoana vătămată a suferit leziuni ce necesită mai mult de 60 zile de

îngrijiri medicale.

După

trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, acesta a fost

repartizat aceluiași procuror care la 18 septembrie 2007 a confirmat prin

rezoluție începerea urmăririi penale față de învinuitul

S.C.G. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 181

C. pen.

S-a mai

reținut că prin referatul întocmit, inspectorul de poliție, M.I. din cadrul

Poliției Municipiului Buzău a propus scoaterea de sub urmărire penală a

aceluiași învinuit pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 181 alin. (1) C.

pen. și neînceperea urmăririi penale a acestuia pentru comiterea infracțiunii

prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., apreciind că faptele nu există, apreciere

fundamentată pe starea de dubiu existentă cu privire la faptul că leziunile

persoanei vătămate ar fi

fost produse în

mod exclusiv ca urmare a agresiunii exercitate de către

învinuit.

Propunerea de neîncepere a urmăririi penale și de

scoatere de sub

urmărire penală a

fost confirmată prin rezoluția 2372/P/2007 din

14 ianuarie 2008 adoptată

de către procuror I.C., rezoluție care a fost atacată cu plângere conform art.

278 C. proc. pen. de către petentul T.C.

Soluționând

această plângere, prim procurorul delegat de la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus respingerea acesteia,

apreciind

că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor legale ce vizează

incompatibilitatea procurorului, astfel cum a susținut petentul, deoarece

urmărirea penală nu a fost efectuată de către

procuror, astfel cum impun

dispozițiile menționate, ci doar, procurorul

a supravegheat cercetările efectuate de organele de poliție, criticile

petentului cu privire la

interpretarea

materialului probator fiind de asemenea nefondate.

Uzând de dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., petentul s-a adresat

Judecătoriei

Buzău contestând rezoluțiile de mai sus, iar prin încheierea

din 14 mai

2008 Judecătoria Buzău în dosarul 2269/200/2008 a dispus

admiterea plângerii petentului, desființarea

rezoluției de scoatere de sub

urmărire penală nr. 2272/P/2007 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Buzău și reținerea cauzei spre judecare, constatând că

în cauză sunt

indicii cu privire la

existența faptei de vătămare corporală.

Prin sentința

penală nr. 225 din 25 martie 2009 pronunțată în dosarul nr.

2369/200/2008 ai Judecătoriei Buzău, s-a dispus

în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

achitarea inculpatului S.C.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181

alin. (2) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât faptele nu au fost

comise de inculpat.

Judecătoria Buzău prin sentința penală 173 din 23

februarie 2009 pronunțată în dosarul 9137/200/2008 a respins plângerea

formulată de către același

petent T.C. împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale nr. 6060/P/2007 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buzău privind pe făptuitorul A.C. și S.L., cercetați sub aspectul

infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen., cei doi fiind

audiați ca martori în dosarul nr. 2372/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buzău.

S-a mai

reținut în cuprinsul ordonanței atacate în prezent că,

urmarea strămutării cauzei la Tribunalul Bacău, a fost soluționat

recursul

promovat de către petentul T.C. și prin decizia nr. 13/14

ianuarie 2010 a Tribunalului Bacău s-a dispus, după admiterea recursului,

condamnarea inculpatului S.C.G., în baza art. 181 C. pen. cu aplic. art. 74

lit. a) și art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 2000 lei amendă penală cu

suspendarea condiționată a executării acesteia.

Prin ordonanța atacată, s-a constatat că în

sarcina magistraților

judecători și procurori nu se poate reține

săvârșirea infracțiunilor

reclamate de

persoana vătămată, întrucât potrivit dispozițiilor legale, în

îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu toate actele procurorului sunt supuse controlului

procurorului ierarhic superior, iar soluțiile dispuse de instanța de judecată

sunt supuse controlului instanței superioare prin intermediul căilor de atac

prevăzute de lege.

Împotriva ordonanței nr. 626/P/2010 din 25

octombrie 2010 a Procurorului

șef secție urmărire penală din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petentul T.C. s-a adresat cu

plângere conform art. 278 C. proc. pen., procurorului ierarhic superior.

Prin rezoluția

nr. 1597/11/2/2010 din 09 decembrie 2010 a Procurorului General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată,

constatându-se că soluția atacată este justă și are la bază acte premergătoare

concludente și suficiente, iar în

fapt

petentul nu conferă elemente de natură concretă pentru a se reține

existența

vreunei fapte cu potențial caracter penal.

Împotriva

celor 2 soluții, petentul T.C. s-a adresat cu plângere instanței de judecată în

condițiile prevăzute de art. 278/1 C. proc. pen., susținând că plângerea sa nu privește

faptele de conduită contrare atribuțiilor de serviciu săvârșite de către

magistrații procurori și judecători care s-au pronunțat în cauză, ci se referă

la acte și fapte săvârșite de către aceștia și care, dacă erau cercetate

corespunzător prevederilor legale, se putea concluziona că întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor invocate.

A mai precizat petentul că, în cauză au fost

nesocotite disp. art. 49

alin. (4) C. proc. pen. privind

incompatibilitatea, ignorându-se totodată principiile ce stau la baza

procesului penal, precum și dispozițiile art. 65

C. proc. pen. referitoare la sarcina administrării probelor.

Curtea de Apel

a constatat plângerea ca fiind nefondată, și a

respins-o conform art. 278/1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., fiind menținute

soluțiile de neurmărire penală dispuse în cauză, ca fiind legale și

temeinice, în mod judicios observându-se inexistența infracțiunilor reclamate

în materialitatea lor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

petiționarul.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278 ind. 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat

prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010,

hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva

rezoluțiilor

sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, este definitivă.

Aceste

modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor

dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în disp. art. XXIV.

În privința

căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV,

iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea

modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi

atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesuală penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii

nr.

202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare

a

procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței

de fond a fost

pronunțată la data de 11februarie 2011, așadar ulterior

intrării în vigoare

a Legii nr. 202/2010,

înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de

altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței

atacate.

În această

situație, întrucât petentul a formulat o cale de atac

neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca

inadmisibil recursul cu care a fost investită,

conform

art. 386/15

pct. 1

lit. a) C. proc. pen., obligându-l totodată pe

petiționar la plata

cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

P

ENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul T.C. împotriva sentinței penale

nr. 30 din 11 februarie 2011 a Curții

de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 mai 2011.