ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4149/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 112 din 02 iunie

2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost

respinsă,  ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii F.P., domiciliat

în Ploiești, strada V., județul Prahova, SC T.C. SRL și SC M. SRL, ambele

reprezentate de F.P., împotriva Ordonanței nr. 44/P/2010 din 25 octombrie 2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Rezoluției nr.

1595/11/2/2010 din 06 decembrie 2010, a Procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații B.I.G.,

T.G.C., G.I., N.I., D.I., M.C., P.S., C.G. și C.V.

A fost menținută

soluția dispusă prin ordonanța și rezoluția atacate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul să plătească statului 200

RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că prin Ordonanța nr. 44/P/2010 din 25 octombrie

2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în temeiul art. 228 alin.

(4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 45 combinat

cu art. 42 C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisar

șef B.I.G., inspector de poliție T.G.C., comisar de poliție G.I., agent șef

principal de poliție N.I., agent de poliție D.I. și agenții de poliție

comunitară M.C., P.S., C.G., C.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.

de art. 246 C. pen., art. 250 alin. (1) C. pen. și art. 220 alin. (1) C. pen.

Prin același act s-a

dispus disjungerea cauzei față de V.S., S.G., C.C., P.C., I.P., P.R., S.C.,

M.I., S.B.M. și M.C.G., urmând a se continua cercetările față de aceștia pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 220 C. pen., art. 180 alin. (1) C. pen.

și art. 193 C. pen. de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, în

favoarea căruia a fost declinată competența de soluționare.

Din actele

premergătoare efectuate, procurorul a reținut că la data de 23 decembrie 2008

la Postul de Poliție P. s-a înregistrat sesizarea lui V.S., prin care reclama

că F.P. a depozitat deșeuri și balast pe terenul proprietate al mamei sale,

care se învecinează cu terenul acestuia.

La data de 24

decembrie 2008, V.S. însoțit de S.G., C.C., P.C., I.P., P.R., S.C., M.I.,

S.B.M. și M.C.G., rude și prieteni, s-au deplasat la terenul care se

învecinează cu cel folosit de F.P., pentru a-l împrejmui și a-l curăța de

deșeuri. Ajunși la fața locului, i-au găsit pe Ș.G.G. și M.V., angajați ai

petiționarului F.P., cărora le-a solicitat să mute autovehiculele de pe terenul

pe care îl pretindea ca fiind proprietatea sa. Aceste persoane erau

supravegheate de F.A. și încă o persoană de sex masculin. Între F.A. și V.S.

s-a iscat o discuție contradictorie și, la un moment dat, aceasta a început să

plângă. La fața locului a venit o ambulanță care a stat foarte puțin timp și a

plecat fără să acorde îngrijiri medicale.

Ca urmare a sesizării

formulată de F.P. pe S.N.A.U. 112, la orele 09,00, precum și la D.N.A. -

Serviciul Teritorial Ploiești, la fața locului a venit o echipă operativă a B.P.R.

formată din comisar P.V., subcomisar D.G., subcomisar D.M., comisar G.I.,

inspector T.G.C., precum și echipa de poliție formată ca urmare a sesizării

prin sistemul S.N.A.U. 112, alcătuită din agent de poliție N.I., însoțit de

agenții de poliție comunitară M.C.R. și I.M. De asemenea, la fața locului a

venit și F.P.

Procurorul a mai

reținut că actele premergătoare efectuate în cauză au dovedit că prezența

lucrătorilor de poliție și a agenților de poliție comunitară a fost necesară

pentru stoparea conflictului izbucnit între părți, dispozitivul forțelor de

ordine fiind menținut în zonă până la părăsirea terenului în litigiu de către

toate persoanele implicate în conflict.

Cu excepția

declarației lui F.P., nu s-au putut administra alte probe din care să rezulte,

în sarcina lucrătorilor de poliție și a agenților comunitari prezenți la fața

locului, existența unei fapte care să se circumscrie ilicitului penal sau că

B.G.I. - comisar de poliție, și-ar fi determinat subordonații prezenți la fața

locului să săvârșească fapte de natură penală.

Nici F.A. și nici

persoanele angajate de către F.P., respectiv Ș.G.G. și M.V.G., prezente la fața

locului, nu au formulat plângere penală pentru purtare abuzivă împotriva

lucrătorilor de poliție.

În ceea ce privește

faptele pretins comise în data de 02 februarie 2009, procurorul a reținut că

agentul de poliție comunitară C.V., în timp ce se afla în serviciul de

patrulare împreună cu M.C., a găsit conducătorul autoutilitarei, descărcând

pământ și deșeuri de construcție în șanțul de pe marginea DJ 155. În timp ce

încerca să-l legitimeze, la fața locului a venit și F.P., care i-a solicitat

conducătorului auto să-și continue activitatea. Agentul de poliție comunitară a

solicitat ajutorul inspectorului de poliție T.C. care a venit la fața locului

și, după o discuție în contradictoriu cu F.P., l-a legitimat și identificat pe

conducătorul auto. Agentul de poliție comunitară l-a sancționat contravențional

pe conducătorul auto. S-a reținut că, faptul că inspectorul de poliție T.C.G. a

fost nevoit să intre pe drumul de acces către hala aparținând SC T. SRL, pentru

a-l legitima și identifica pe conducătorul auto, nu se circumscrie ilicitului

penal.

Împotriva soluției

dispuse prin Ordonanța nr. 44/P/2010, petiționarii au formulat plângere la

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, arătând

că procurorul de caz nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu, acesta fiind

constrâns de către superiorii săi direcți sau indirecți să dea o astfel de

soluție, iar prin ordonanța de mai sus nu s-a constatat că pretinsele documente

justificative cu privire la încadrarea terenului la domeniul public sunt false

sau inexistente.

Prin Rezoluția nr.

1595/11/2/2010 din 06 decembrie 2010, Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de

petiționari.

Pentru a pronunța

această soluție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești a reținut că soluția procurorului este temeinică și legală, iar plângerea

este neîntemeiată.

Împotriva acestei

rezoluții petiționarii au formulat plângere la instanța de judecată, în temeiul

art. 278

1

C. proc. pen., arătând, în esență, că Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins plângerea ca

neîntemeiată, fără să țină cont de probe și fără să analizeze în concret

faptele și abuzurile comise de intimați, prin acțiuni de forță și prin intrarea

în posesia unei suprafețe de teren fără a deține un titlu și prin efectuarea

unei grănițuiri nelegale.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente în materie,

curtea de apel a constatat că plângerea petiționarilor este nefondată, întrucât

situația de fapt a fost reținută corect de procuror în cuprinsul Ordonanței nr.

44/P/2010 din 25 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

S-a apreciat că

actele întocmite și măsurile luate de organele de poliție și de agenții de

poliție comunitară, ca urmare a incidentelor dintre petiționarul F.P. și V.S.,

așa cum au fost reținute și de procuror pentru a pronunța Ordonanța nr.

44/P/2010 din 25 octombrie 2010, nu relevă existența vreunei fapte de natură

penală sau de altă natură.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petiționarul F.P., fără S.L., indica motivele pe

care se întemeiază acesta.

La termenul din data

de 6 decembrie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților

inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva Sentinței penale

nr. 112 din 02 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Concluziile

reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă

a prezentei hotărâri.

Examinând cauza,

Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul F.P. este

inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., astfel

cum a fost modificat prin Legea 202/2010, "Hotărârea judecătorului

pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".

Sentința penală nr.

112 din 02 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă

potrivit art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage

inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune

procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității

exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior

citate.

Pentru considerentele

arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentului

petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200

RON cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul F.P. împotriva Sentinței penale

nr. 112 din 02 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 decembrie 2011.