ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2520/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2520/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față

În baza

actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 58 din 14 martie 2011 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești în baza

art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost respinsa plângerea

formulată de petentul N.F. împotriva rezoluției nr. 497/P/2010 din 6 septembrie

2010, menținută prin rezoluția nr. 1293/11/2/2010 din 20 octombrie 2010, emise

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca nefondată.

Totodată, a

fost menținută soluția de neîncepere a urmăririi penale conform art. 228 alin.

(4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de intimata I.O., în prezent

procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, întrucât din cercetările

efectuate a rezultat că faptele reclamate, respectiv infracțiunile prev. de

art. 246 și art. 264 C. pen., nu există.

Prin plângerea

formulată conform art. 278

1

C. proc. pen., înregistrată sub nr.

1159/42/2010 din 11 noiembrie 2010, petentul N.F., a contestat legalitatea și

temeinicia rezoluției nr. 1293/11/2/2010 din 20 octombrie 2010 prin care

procurorul general al Curții de Apel Ploiești a menținut rezoluția nr.

497/P/2010 din 06 septembrie 2010, emisă de aceeași unitate de parchet și prin

care în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata procuror I.O., pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., deoarece

faptele reclamate nu există.

În esență s-a

susținut că soluția adoptată de ambii procurori ar fi consecința reținerii unei

situații de fapt contrară mijloacelor de probă administrate în cauză, ce au fost

incomplet analizate și injust apreciate, urmărindu-se exonerarea de răspundere

penală și disciplinară a procurorului I.O., care și-a exercitat funcțiile

deținute în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, cu rea

credință, tergiversând soluționarea dosarului penal nr. 2344/P/2009 circa șase

luni, deși faptele de violare de domiciliu și distrugere de bunuri fuseseră

constatate în flagrant de organele de poliție competente.

Separat de

aceasta s-a arătat ca atât magistratul reclamat cât și procurorul general care

a adoptat rezoluția nr. 1293/II/2/2010, și-ar fi îndeplinit atribuțiile de

serviciu contrar legii și codului deontologic, iar soluțiile adoptate

"sunt bazate pe incompetență, rea credință, tergiversare, tăinuire,

favorizare și trafic de influență", secundul rezolvând plângerea formulată

conform art. 278 C. proc. pen. abia după 40 de zile de la contestație și după

ce prin alte două adrese (din 01 și 29 iunie 2010) se autopronunțase asupra

admisibilității acesteia.

Pe de altă

parte, s-a precizat ca măsura ar fi oportună pentru realizarea unei bune

înfăptuiri a justiției, cu celeritate și imparțialitate, deoarece contestația

s-a formulat și împotriva Consiliului Superior al Magistraturii și Vodafone

România SA, ambele cu sediul în București, iar intimatul T.M.L., exercită

funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Examinând pe

fond legalitatea și temeinicia rezoluțiilor adoptate la soluționarea plângerii

penale formulate conform art. 278

1

C. proc. pen., înregistrate pe

rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub nr. 497/P/2010 și

respectiv nr. 1293/11/2/2010, în raport de împrejurările de fapt expuse de

persoana vătămată N.F. și dispozițiile procedurale ce reglementează atragerea

răspunderii penale a procurorilor pentru soluțiile și măsurile dispuse în

dosarele instrumentate, a rezultat că acestea sunt legale și temeinice.

Primind

plângerea spre soluționare, conform art. 228 alin. (4) rap. la art. 224 C.

proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale și constatării existenței

vreunuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute de art. 10, procurorul de caz a apreciat ca necesară efectuarea unor

acte premergătoare, în care sens s-a procedat la verificarea dosarului penal

nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte,

atașându-se parte din actele procedurale instrumentate, considerate drept

concludente la acest moment al procesului penal.

Astfel, s-au

depus referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală întocmit la 2

iunie 2010 de Postul de poliție Măneciu și Ordonanța nr. 263/II/6/2010 din 29

martie 2010.

Pe baza

actelor premergătoare efectuate prin rezoluția nr. 497/P/2010 din 6 septembrie

2010 în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procurorul I.O. pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., constatându-se că

faptele reclamate nu există.

Soluția

adoptată s-a confirmat ca fiind legală și temeinică prin rezoluția nr.

1293/11/2/2010, emisă la 20 octombrie 2010 de procurorul general al unității de

parchet, respingându-se plângerea formulată de persoana vătămată N.F.

Pentru a

dispune astfel, cei doi procurori au reținut în fapt că, în esență, persoana

vătămată este nemulțumită de modul în care se efectuează cercetările în dosarul

nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, susținând

că urmărirea penală este tergiversată iar două cereri depuse la unitatea de

parchet, respectiv la 7 și 10 decembrie 2009, nu au fost înregistrate,

urmărindu-se favorizarea infractorului.

S-a considerat

că verificările efectuate au format convingerea că aspectele semnalate nu au

corespondent în realitate.

Astfel, din

conținutul ordonanței nr. 263/II/6/2010 emisă la 29 martie 2010 având ca obiect

plângerea formulată de persoana vătămată N.F. rezultă că cercetările nu au fost

tergiversate iar motivele întârzierilor sunt obiective și determinate de

volumul de activitate al lucrătorului de poliție.

În plus, s-a

confirmat și faptul că plângerile persoanei vătămate depuse la datele

menționate în precedent au fost atașate și se găsesc înregistrate sub nr.

2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, urmând a

fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

Prin rezoluția

adoptată de procurorul general s-a evidențiat și faptul că petiționarul a

înțeles să formuleze sesizări similare cu cea analizată în cauză și la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior

al Magistraturii, ultima instituție efectuând și verificări potrivit

competenței, referitor la eventualele abateri disciplinare comise de procuror

reclamat I.O.

S-a

concluzionat că, față de cele expuse, rezultă fără echivoc că intimata nu a

săvârșit faptele pentru care este cercetată în prezenta cauză, iar plângerile

promovate de persoana vătămată urmăresc în realitate urgentarea cauzei într-un

mod favorabil.

Analizând

lucrările și materialul din dosarul cauzei, curtea de apel a apreciat că

soluția adoptată prin rezoluțiile atacate este justă și conformă dispozițiilor

legale ce reglementează exercitarea controlului ierarhic superior și

jurisdicțional asupra măsurilor dispuse de procurori în exercitarea

atribuțiilor de supraveghere a cercetării penale efectuate de către organele de

poliție, în condițiile art. 216 și următoarele C. proc. pen.

Ca urmare,

conformându-se întocmai obligațiilor determinate în art. 218 - 219 C. proc.

pen., intimata procuror a dispus ca lucrătorul de poliție să administreze orice

probe utile și concludente în vederea soluționării dosarului într-un termen

rezonabil, apreciind totodată că raportat la timpul scurs de la momentul

înregistrării cauzei (circa trei luni), efectuarea unor acte procedurale la

intervale mai mici sau mai mari de timp reprezintă în realitate o consecință a

volumului de activitate înregistrat de organul de cercetare penală.

Separat de

aceasta, s-a constatat și faptul că plângerile formulate de persoana vătămată

la data de 2 decembrie 2009 și respectiv 11 decembrie 2009 au fost atașate la dosarul

penal nr. 2334/P/2009, înregistrate sub același număr, împrejurare de fapt ce

nu contravine dispozițiilor procedurale, deoarece memoriile vizau aceeași

plângere penală.

S-a apreciat

că cercetările in prezenta cauza nu au fost tergiversate de organele de poliție

și că nu există un interes al intimatei în ascunderea adevărului și favorizarea

infractorului, întârzierile în soluționarea cauzei fiind puse pe seama

volumului mare de activitate.

Soluțiile

dispuse prin cele două ordonanțe de către intimata I.O. s-au reținut în mod

justificat ca fiind întemeiate și adoptate cu respectarea dispozițiilor

procedurale în materie.

Și adoptarea

soluției privind respingerea plângerii formulate conform art. 278 C. proc. pen.

de partea vătămată prin rezoluția nr. 1293/11/2/2010 din 20 octombrie 2010, s-a

realizat cu respectarea limitelor controlului ierarhic superior exercitat de

procurorul general, raportat la obiectul plângerii și actele premergătoare

instrumentate în cauză.

Faptul că

respectiva cale de atac s-a soluționat fără a se da curs cererii petentului de

a fi confruntat cu procurorul reclamat I.O., pentru ca secundul să răspundă la

setul de zece întrebări detaliate, grefate în principal pe respectarea

dispozițiilor procedurale arătate sub art. 218 și urm., nu reprezintă

suficiente motive pentru a atrage desființarea actului procedural. La acest

moment premergător începerii urmăririi penale, conform art. 228 rap. la art.

224 C. proc. pen. cercetările se limitează la strângerea unor date și indicii

temeinice, ce ar susține legitimitatea acuzațiilor că persoana reclamată ar

putea fi autorul faptelor penale sesizate, precum și incidența vreunuia dintre

cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute la

art. 10 C. proc. pen., iar administrarea mijloacelor de probă se realizează

numai după începerea urmăririi penale. în plus, este de reținut că, în cazul

infracțiunilor reclamate ca fiind comise prin acte materiale detaliate privind

exercițiul funcției, inclusiv de procuror, declarațiile persoanei vătămate pot

fi reținute drept concludente și pertinente pentru aflarea adevărului numai

atunci când împrejurările relatate rezultă direct sau indirect din alte

mijloace de probă propuse și administrate în cauză și care ar exclude orice

dubiu privind cointeresarea în atragerea răspunderii sau exonerării de

răspundere penală a făptuitorului cercetat.

Prin urmare

instant de fond a apreciat ca rezoluțiile atacate sunt juste și conforme legii

iar față de actele premergătoare instrumentate în cauză rezultă fără echivoc că

procurorul I.O. nu a săvârșit faptele pentru care a fost reclamată, deoarece nu

s-a dovedit că a tergiversat soluționarea dosarului nr. 2334/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte iar cele două plângeri

depuse în decembrie 2010 de persoana vătămată N.F. la momentul sesizării s-au

regăsit ca fiind atașate în aceeași cauză.

Așa fiind,

plângerea promovată de petentul persoană vătămată a fost respinsa ca nefondată

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., menținându-se

actele procedurale atacate și dispunându-se obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva

acestei hotărârii a declarat recurs petiționarul N.F. a criticând hotărârea

pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a

plângerii sale.

Concluziile

recurentului petiționar, ale reprezentantului Ministerului Public au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Examinând

cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul petiționar N.F.

împotriva sentinței penale nr. 58 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești,

secția penală, este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea 202/2010 " Hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) (prin care se soluționează

plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului) este

definitivă".

Sentința

penală nr. 58 din 14 martie 2011, a fost pronunțata de Curtea de Apel Ploiești,

secția penală, în calitate de instanță de fond, fiind astfel rămasă definitivă

potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage

inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această

sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul

unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale

anterior citate.

Pentru

considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu

consecința obligării petiționarului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.F. împotriva sentinței penale

nr. 58 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală si pentru

cauze cu minori si de familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 23 iunie 2011.