ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2520/2011

Asupra recursului de față În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 58 din 14 martie 2011 pronunțata de Curtea de Apel Ploiești în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost respinsa plângerea formulată de petentul N.F. împotriva rezoluției nr. 497/P/2010 din 6 septembrie 2010, menținută prin rezoluția nr. 1293/11/2/2010 din 20 octombrie 2010, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca nefondată. Totodată, a fost menținută soluția de neîncepere a urmăririi penale conform art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de intimata I.O., în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, întrucât din cercetările efectuate a rezultat că faptele reclamate, respectiv infracțiunile prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., nu există.

Prin plângerea formulată conform art. 278 1 C. proc. pen., înregistrată sub nr. 1159/42/2010 din 11 noiembrie 2010, petentul N.F., a contestat legalitatea și temeinicia rezoluției nr. 1293/11/2/2010 din 20 octombrie 2010 prin care procurorul general al Curții de Apel Ploiești a menținut rezoluția nr. 497/P/2010 din 06 septembrie 2010, emisă de aceeași unitate de parchet și prin care în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata procuror I.O., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 264 C. pen., deoarece faptele reclamate nu există.

În esență s-a susținut că soluția adoptată de ambii procurori ar fi consecința reținerii unei situații de fapt contrară mijloacelor de probă administrate în cauză, ce au fost incomplet analizate și injust apreciate, urmărindu-se exonerarea de răspundere penală și disciplinară a procurorului I.O., care și-a exercitat funcțiile deținute în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, cu rea credință, tergiversând soluționarea dosarului penal nr. 2344/P/2009 circa șase luni, deși faptele de violare de domiciliu și distrugere de bunuri fuseseră constatate în flagrant de organele de poliție competente.

Separat de aceasta s-a arătat ca atât magistratul reclamat cât și procurorul general care a adoptat rezoluția nr. 1293/II/2/2010, și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu contrar legii și codului deontologic, iar soluțiile adoptate "sunt bazate pe incompetență, rea credință, tergiversare, tăinuire, favorizare și trafic de influență", secundul rezolvând plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen. abia după 40 de zile de la contestație și după ce prin alte două adrese (din 01 și 29 iunie 2010) se autopronunțase asupra admisibilității acesteia. Pe de altă parte, s-a precizat ca măsura ar fi oportună pentru realizarea unei bune înfăptuiri a justiției, cu celeritate și imparțialitate, deoarece contestația s-a formulat și împotriva Consiliului Superior al Magistraturii și Vodafone România SA, ambele cu sediul în București, iar intimatul T.M.L., exercită funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Examinând pe fond legalitatea și temeinicia rezoluțiilor adoptate la soluționarea plângerii penale formulate conform art. 278 1 C. proc. pen., înregistrate pe rolul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub nr. 497/P/2010 și respectiv nr. 1293/11/2/2010, în raport de împrejurările de fapt expuse de persoana vătămată N.F. și dispozițiile procedurale ce reglementează atragerea răspunderii penale a procurorilor pentru soluțiile și măsurile dispuse în dosarele instrumentate, a rezultat că acestea sunt legale și temeinice. Primind plângerea spre soluționare, conform art. 228 alin. (4) rap. la art. 224 C. proc.

pen., în vederea începerii urmăririi penale și constatării existenței vreunuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10, procurorul de caz a apreciat ca necesară efectuarea unor acte premergătoare, în care sens s-a procedat la verificarea dosarului penal nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, atașându-se parte din actele procedurale instrumentate, considerate drept concludente la acest moment al procesului penal. Astfel, s-au depus referatul cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală întocmit la 2 iunie 2010 de Postul de poliție Măneciu și Ordonanța nr. 263/II/6/2010 din 29 martie 2010. Pe baza actelor premergătoare efectuate prin rezoluția nr. 497/P/2010 din 6 septembrie 2010 în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul I.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există. Soluția adoptată s-a confirmat ca fiind legală și temeinică prin rezoluția nr. 1293/11/2/2010, emisă la 20 octombrie 2010 de procurorul general al unității de parchet, respingându-se plângerea formulată de persoana vătămată N.F. Pentru a dispune astfel, cei doi procurori au reținut în fapt că, în esență, persoana vătămată este nemulțumită de modul în care se efectuează cercetările în dosarul nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, susținând că urmărirea penală este tergiversată iar două cereri depuse la unitatea de parchet, respectiv la 7 și 10 decembrie 2009, nu au fost înregistrate, urmărindu-se favorizarea infractorului.

S-a considerat că verificările efectuate au format convingerea că aspectele semnalate nu au corespondent în realitate. Astfel, din conținutul ordonanței nr. 263/II/6/2010 emisă la 29 martie 2010 având ca obiect plângerea formulată de persoana vătămată N.F. rezultă că cercetările nu au fost tergiversate iar motivele întârzierilor sunt obiective și determinate de volumul de activitate al lucrătorului de poliție. În plus, s-a confirmat și faptul că plângerile persoanei vătămate depuse la datele menționate în precedent au fost atașate și se găsesc înregistrate sub nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, urmând a fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

Prin rezoluția adoptată de procurorul general s-a evidențiat și faptul că petiționarul a înțeles să formuleze sesizări similare cu cea analizată în cauză și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, ultima instituție efectuând și verificări potrivit competenței, referitor la eventualele abateri disciplinare comise de procuror reclamat I.O. S-a concluzionat că, față de cele expuse, rezultă fără echivoc că intimata nu a săvârșit faptele pentru care este cercetată în prezenta cauză, iar plângerile promovate de persoana vătămată urmăresc în realitate urgentarea cauzei într-un mod favorabil.

Analizând lucrările și materialul din dosarul cauzei, curtea de apel a apreciat că soluția adoptată prin rezoluțiile atacate este justă și conformă dispozițiilor legale ce reglementează exercitarea controlului ierarhic superior și jurisdicțional asupra măsurilor dispuse de procurori în exercitarea atribuțiilor de supraveghere a cercetării penale efectuate de către organele de poliție, în condițiile art. 216 și următoarele C. proc. pen. Ca urmare, conformându-se întocmai obligațiilor determinate în art. 218 - 219 C. proc. pen., intimata procuror a dispus ca lucrătorul de poliție să administreze orice probe utile și concludente în vederea soluționării dosarului într-un termen rezonabil, apreciind totodată că raportat la timpul scurs de la momentul înregistrării cauzei (circa trei luni), efectuarea unor acte procedurale la intervale mai mici sau mai mari de timp reprezintă în realitate o consecință a volumului de activitate înregistrat de organul de cercetare penală.

Separat de aceasta, s-a constatat și faptul că plângerile formulate de persoana vătămată la data de 2 decembrie 2009 și respectiv 11 decembrie 2009 au fost atașate la dosarul penal nr. 2334/P/2009, înregistrate sub același număr, împrejurare de fapt ce nu contravine dispozițiilor procedurale, deoarece memoriile vizau aceeași plângere penală. S-a apreciat că cercetările in prezenta cauza nu au fost tergiversate de organele de poliție și că nu există un interes al intimatei în ascunderea adevărului și favorizarea infractorului, întârzierile în soluționarea cauzei fiind puse pe seama volumului mare de activitate. Soluțiile dispuse prin cele două ordonanțe de către intimata I.O. s-au reținut în mod justificat ca fiind întemeiate și adoptate cu respectarea dispozițiilor procedurale în materie.

Și adoptarea soluției privind respingerea plângerii formulate conform art. 278 C. proc. pen. de partea vătămată prin rezoluția nr. 1293/11/2/2010 din 20 octombrie 2010, s-a realizat cu respectarea limitelor controlului ierarhic superior exercitat de procurorul general, raportat la obiectul plângerii și actele premergătoare instrumentate în cauză. Faptul că respectiva cale de atac s-a soluționat fără a se da curs cererii petentului de a fi confruntat cu procurorul reclamat I.O., pentru ca secundul să răspundă la setul de zece întrebări detaliate, grefate în principal pe respectarea dispozițiilor procedurale arătate sub art. 218 și urm., nu reprezintă suficiente motive pentru a atrage desființarea actului procedural.

La acest moment premergător începerii urmăririi penale, conform art. 228 rap. la art. 224 C. proc. pen. cercetările se limitează la strângerea unor date și indicii temeinice, ce ar susține legitimitatea acuzațiilor că persoana reclamată ar putea fi autorul faptelor penale sesizate, precum și incidența vreunuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute la art. 10 C. proc. pen., iar administrarea mijloacelor de probă se realizează numai după începerea urmăririi penale.

în plus, este de reținut că, în cazul infracțiunilor reclamate ca fiind comise prin acte materiale detaliate privind exercițiul funcției, inclusiv de procuror, declarațiile persoanei vătămate pot fi reținute drept concludente și pertinente pentru aflarea adevărului numai atunci când împrejurările relatate rezultă direct sau indirect din alte mijloace de probă propuse și administrate în cauză și care ar exclude orice dubiu privind cointeresarea în atragerea răspunderii sau exonerării de răspundere penală a făptuitorului cercetat. Prin urmare instant de fond a apreciat ca rezoluțiile atacate sunt juste și conforme legii iar față de actele premergătoare instrumentate în cauză rezultă fără echivoc că procurorul I.O.

nu a săvârșit faptele pentru care a fost reclamată, deoarece nu s-a dovedit că a tergiversat soluționarea dosarului nr. 2334/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte iar cele două plângeri depuse în decembrie 2010 de persoana vătămată N.F. la momentul sesizării s-au regăsit ca fiind atașate în aceeași cauză. Așa fiind, plângerea promovată de petentul persoană vătămată a fost respinsa ca nefondată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., menținându-se actele procedurale atacate și dispunându-se obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat. Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiționarul N.F. a criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.

Concluziile recurentului petiționar, ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul petiționar N.F. împotriva sentinței penale nr. 58 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală, este inadmisibil pentru următoarele considerente: Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea 202/2010 " Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) (prin care se soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului) este definitivă". Sentința penală nr. 58 din 14 martie 2011, a fost pronunțata de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, în calitate de instanță de fond, fiind astfel rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc.

pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar. Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate. Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu consecința obligării petiționarului potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul N.F. împotriva sentinței penale nr. 58 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală si pentru cauze cu minori si de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2011.