ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2264/2011

Asupra recursului de față În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 70 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva ordonanței nr. 63/P/2010 din 12.10.2010 emisă de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, confirmată prin rezoluția nr. 13/II/2/2011 din 24 ianuarie 2011 adoptată de procurorul șef al aceleiași unități de parchet, ca nefondată. Totodată, a fost menținută soluția de neîncepere a urmăririi penale conform art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. față de intimații G.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel și M.C., avocat în Baroul Prahova, întrucât din cercetări a rezultat că nu există faptele reclamate, respectiv infracțiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art.7 din Legea nr. 78/2000 și respectiv prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Analizând conținutul plângerii, precum și actele și lucrările dosarelor, Curtea de apel a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. 120/42/2011, petentul persoană vătămată M.C.V., a solicitat desființarea Ordonanței nr. 63/P/2010 din 12 octombrie 2010 și Rezoluției nr. 13/II/2/2011 din 24 ianuarie 2011, adoptate de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J.

- D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, prin care conform art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații G.G., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și M.C., avocat în Baroul Prahova, constatându-se că infracțiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 și respectiv prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu există. In esență, s-a susținut că soluția este nelegală și netemeinică, contravenind actelor premergătoare efectuate în cauză și din care ar rezulta suficiente date privind exercitarea abuzivă a funcției de procuror de către intimatul G.G., concretizată în principal, în exonerarea de răspundere penală și materială a polițiștilor, procurorilor sau judecătorilor corupți, cum este și cazul foștilor magistrați T.C.

(în prezent pensionată) și R.D. Prin Ordonanța nr. 63/P/2010 din 12 octombrie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.G.. procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, și față de M.C., avocat în cadrul Baroului Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 reținându-se că faptele nu există. Prin aceeași Ordonanță în baza art. 45 alin. (1) 1 , art. 38 și art. 42 C. proc. pen. s-a disjuns cauza privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 264 C. pen.

față de intimatul G.G., declinându-se competența de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Această soluție s-a confirmat de procurorul șef al unității de parchet prin rezoluția nr. 13/II/2/2011 din 24 ianuarie 2011, respingându-se plângerea formulată de petentul M.C.V., ca nefondată. Pentru a dispune astfel, ambii procurori au constatat că prin plângerea penală înregistrată sub nr. 63/P/2010 persoana vătămată nu a evidențiat acte și fapte concrete, care să contureze săvârșirea vreunei fapte de corupție de vreunul dintre intimații reclamați, limitându-se inclusiv cu ocazia audierii la DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, la susținerea unor aprecieri subiective privind soluțiile dispuse de instanțele de judecată sau parchet, în cauzele având ca obiect litigiul civil început în anul 2005, în contradictoriu cu reclamanții M.A.

și M.L. Ca urmare s-a apreciat că faptul că acestea sunt defavorabile petentului însă nu creează automat o prezumție de nelegalitate sau de încălcare a atribuțiilor de serviciu, că respectivele acuze nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză, iar împotriva măsurilor dispuse de judecător, are la îndemână căile de atac reglementate de Codul de procedură civilă. Din materialul dosarului a rezultat că petentul M.C.V. are calitatea de pârât în dosarul civil nr. 2869/281/2005 al Judecătoriei Ploiești, având ca obiect partaj judiciar în contradictoriu cu reclamanții M.V.

și M.L., cauză care de la data înregistrării și până în prezent a suferit mai multe amânări, nefiind soluționată în prezent, pentru finalizarea expertizei de specialitate acordându-se termen la data de 19 aprilie 2011. Într-adevăr după înregistrarea acțiunii civile, consecință a unor schimbări intervenite în schema de funcții a Judecătoriei Ploiești (pensionare, recuzare, abținere] dosarul a fost repartizat mai multor complete de judecată, în prima fază fiind instrumentat de fostul magistrat T.C., în prezent pensionată iar asistența juridică a reclamanților s-a asigurat de intimata M.C., avocat în cadrul Baroului Prahova. Nemulțumită de măsurile procedurale luate de magistratul judecător în cursul administrării probatoriilor, persoana vătămată a formulat plângere împotriva acestuia, însă prin rezoluția nr. 618/P/2008 din 23 iunie 2009, adoptată de intimatul G.G.

s-a dispus neînceperea urmăririi penale, constatându-se că infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. nu există. Soluția adoptată de procurorul intimat G.G. s-a menținut în cadrul controlului ierarhic exercitat de procurorul șef al unității de parchet conform art. 278 C. proc. pen. și respectiv al controlului jurisdicțional exercitat de judecător în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. Astfel, prin sentința penală nr. 128 din 24 august 2009 a Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3512 din 19 octombrie 2009 a Î.C.C.J., secția penală, judecătorii investiți au decis că actele procedurale sunt legale și temeinice, neexistând întrunite condițiile legale pentru începerea urmăririi penale.

Împotriva ambelor rezoluții, petentul M.C. a formulat plângere în termen legal , conform art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. În susținerea plângerii petiționarul s-a limitat la prezentarea unor acuze subiective de ordin general, atribuirea unor apelative considerate ca justificative pentru aprecierea activității desfășurate de magistratul sau avocatul respectiv, simplul grad de rudenie dintre cei doi făptuitori în opinia sa, constituind suficient temei pentru începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență încriminată în art. 257 C. pen. Verificând rezoluțiile contestate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de Parchet, conform art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., Curtea a constat că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată. Astfel, s-a reținut că rezoluțiile contestate de petent în prezenta cauză sunt legale și temeinice, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privința intimaților, întemeindu-se - în mod corect, pe lipsa oricăror probe privind săvârșirea de către aceasta a vreunor fapte penale, în accepțiunea temeiurilor legale arătate în plângerea petentului, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu. Analizând motivele invocate de petent prin plângerea de față, Curtea a constat că în lipsa unor informații care să susțină seriozitatea faptelor reclamate, o atare conduită procesuală, unită cu faptul că până în prezent cauza civilă nu a fost finalizată printr-o hotărâre judecătorească și tulburarea organică de personalitate identificată prin expertiză medicală pe parcursul procesului, justifică concluzia că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 228 C. proc.

pen. pentru începerea urmăririi penale față de făptuitorii G.G. și M.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate, deoarece faptele nu există. Așa fiind, s-a constatat că actele procedurale adoptate de cei doi procurori sunt temeinice și conforme dispozițiilor legale privind atragerea răspunderii penale pentru soluțiile adoptate de procurori cu ocazia instrumentării dosarelor repartizate și respectiv a îndeplinirii mandatelor de asistență juridică de către avocații aleși în procesul civil, motiv pentru care plângerea promovată de persoana vătămată a fost respinsă în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., ca nefondată. Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs M.C.V. criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.

La termenul din data de 2 iunie 2011, Înalta Curte, la cererea reprezentantului Ministerului Public a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de recurentul petiționar M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 70 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri. Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul petiționar M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 70 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este inadmisibil pentru următoarele considerente: Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc.

pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă". Sentința penală nr. 70 din 28 martie 2011 a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în calitate de instanță de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționar. Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate. Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen. cu consecința obligării petiționarei potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 70 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iunie 2011.