ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2264/2011

Asupra

recursului de față

În baza

actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin sentința

penală nr. 70 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă

plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva

ordonanței nr.

63/P/2010 din 12.10.2010 emisă de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. -

Serviciul Teritorial Ploiești, confirmată prin rezoluția nr. 13/II/2/2011 din

24 ianuarie 2011 adoptată de procurorul șef al aceleiași unități de parchet, ca

nefondată.

Totodată, a

fost menținută soluția de neîncepere a urmăririi penale conform art. 228 alin.

(4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. față de intimații G.G., procuror

în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel și M.C., avocat în Baroul

Prahova, întrucât din cercetări a rezultat că nu există faptele reclamate,

respectiv infracțiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la

art.7 din Legea nr. 78/2000 și respectiv prevăzute de art. 257 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Analizând

conținutul plângerii, precum și actele și lucrările dosarelor, Curtea de apel a

reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. 120/42/2011, petentul persoană

vătămată M.C.V., a solicitat desființarea Ordonanței nr. 63/P/2010 din 12

octombrie 2010 și Rezoluției nr. 13/II/2/2011 din 24 ianuarie 2011, adoptate de

Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, prin

care conform art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații G.G., procuror în cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și M.C., avocat în Baroul

Prahova, constatându-se că infracțiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 și respectiv prevăzute de art.

257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu există.

In esență, s-a

susținut că soluția este nelegală și netemeinică, contravenind actelor

premergătoare efectuate în cauză și din care ar rezulta suficiente date privind

exercitarea abuzivă a funcției de procuror de către intimatul G.G.,

concretizată în principal, în exonerarea de răspundere penală și materială a

polițiștilor, procurorilor sau judecătorilor corupți, cum este și cazul

foștilor magistrați T.C. (în prezent pensionată) și R.D.

Prin Ordonanța

nr. 63/P/2010 din 12 octombrie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de G.G.. procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, și față de M.C., avocat în cadrul

Baroului Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea

nr. 78/2000 reținându-se că faptele nu există.

Prin aceeași

Ordonanță în baza art. 45 alin. (1)

1

, art. 38 și art. 42 C. proc.

pen. s-a disjuns cauza privind săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246,

art. 249 și art. 264 C. pen. față de intimatul G.G., declinându-se competența

de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Această

soluție s-a confirmat de procurorul șef al unității de parchet prin rezoluția

nr. 13/II/2/2011 din 24 ianuarie 2011, respingându-se plângerea formulată de

petentul M.C.V., ca nefondată.

Pentru a

dispune astfel, ambii procurori au constatat că prin plângerea penală

înregistrată sub nr. 63/P/2010 persoana vătămată nu a evidențiat acte și fapte

concrete, care să contureze săvârșirea vreunei fapte de corupție de vreunul

dintre intimații reclamați, limitându-se inclusiv cu ocazia audierii la DNA -

Serviciul Teritorial Ploiești, la susținerea unor aprecieri subiective privind

soluțiile dispuse de instanțele de judecată sau parchet, în cauzele având ca obiect

litigiul civil început în anul 2005, în contradictoriu cu reclamanții M.A. și

M.L.

Ca urmare s-a

apreciat că faptul că acestea sunt defavorabile petentului însă nu creează

automat o prezumție de nelegalitate sau de încălcare a atribuțiilor de

serviciu, că respectivele acuze nu se coroborează cu nici un alt mijloc de

probă administrat în cauză, iar împotriva măsurilor dispuse de judecător, are

la îndemână căile de atac reglementate de Codul de procedură civilă.

Din materialul

dosarului a rezultat că petentul M.C.V. are calitatea de pârât în dosarul civil

nr. 2869/281/2005 al Judecătoriei Ploiești, având ca obiect partaj judiciar în

contradictoriu cu reclamanții M.V. și M.L., cauză care de la data înregistrării

și până în prezent a suferit mai multe amânări, nefiind soluționată în prezent,

pentru finalizarea expertizei de specialitate acordându-se termen la data de 19

aprilie 2011.

Într-adevăr

după înregistrarea acțiunii civile, consecință a unor schimbări intervenite în

schema de funcții a Judecătoriei Ploiești (pensionare, recuzare, abținere]

dosarul a fost repartizat mai multor complete de judecată, în prima fază fiind

instrumentat de fostul magistrat T.C., în prezent pensionată iar asistența

juridică a reclamanților s-a asigurat de intimata M.C., avocat în cadrul

Baroului Prahova.

Nemulțumită de

măsurile procedurale luate de magistratul judecător în cursul administrării

probatoriilor, persoana vătămată a formulat plângere împotriva acestuia, însă

prin rezoluția nr. 618/P/2008 din 23 iunie 2009, adoptată de intimatul G.G. s-a

dispus neînceperea urmăririi penale, constatându-se că infracțiunile prevăzute

de art. 246 și art. 264 C. pen. nu există.

Soluția

adoptată de procurorul intimat G.G. s-a menținut în cadrul controlului ierarhic

exercitat de procurorul șef al unității de parchet conform art. 278 C. proc.

pen. și respectiv al controlului jurisdicțional exercitat de judecător în

procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

Astfel, prin

sentința penală nr. 128 din 24 august 2009 a Curții de Apel Ploiești, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 3512 din 19 octombrie 2009 a Î.C.C.J.,

secția penală, judecătorii investiți au decis că actele procedurale sunt legale

și temeinice, neexistând întrunite condițiile legale pentru începerea urmăririi

penale.

Împotriva

ambelor rezoluții, petentul M.C. a formulat plângere în termen legal , conform

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

În susținerea

plângerii petiționarul s-a limitat la prezentarea unor acuze subiective de

ordin general, atribuirea unor apelative considerate ca justificative pentru

aprecierea activității desfășurate de magistratul sau avocatul respectiv,

simplul grad de rudenie dintre cei doi făptuitori în opinia sa, constituind

suficient temei pentru începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii

de trafic de influență încriminată în art. 257 C. pen.

Verificând

rezoluțiile contestate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele

înaintate de Parchet, conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen.,

Curtea a constat că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată.

Astfel, s-a

reținut că rezoluțiile contestate de petent în prezenta cauză sunt legale și

temeinice, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în privința

intimaților, întemeindu-se - în mod corect, pe lipsa oricăror probe privind

săvârșirea de către aceasta a vreunor fapte penale, în accepțiunea temeiurilor

legale arătate în plângerea petentului, cu ocazia exercitării atribuțiilor de

serviciu.

Analizând

motivele invocate de petent prin plângerea de față, Curtea a constat că în

lipsa unor informații care să susțină seriozitatea faptelor reclamate, o atare

conduită procesuală, unită cu faptul că până în prezent cauza civilă nu a fost

finalizată printr-o hotărâre judecătorească și tulburarea organică de

personalitate identificată prin expertiză medicală pe parcursul procesului,

justifică concluzia că nu sunt întrunite condițiile cerute de art. 228 C. proc.

pen. pentru începerea urmăririi penale față de făptuitorii G.G. și M.C., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate, deoarece faptele nu există.

Așa fiind, s-a

constatat că actele procedurale adoptate de cei doi procurori sunt temeinice și

conforme dispozițiilor legale privind atragerea răspunderii penale pentru

soluțiile adoptate de procurori cu ocazia instrumentării dosarelor repartizate

și respectiv a îndeplinirii mandatelor de asistență juridică de către avocații

aleși în procesul civil, motiv pentru care plângerea promovată de persoana

vătămată a fost respinsă în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., ca nefondată.

Împotriva

acestei hotărârii a declarat recurs M.C.V. criticând hotărârea pentru

netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.

La termenul

din data de 2 iunie 2011, Înalta Curte, la cererea reprezentantului Ministerului

Public a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de

recurentul petiționar M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 70 din 28 martie

2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Concluziile

reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă

a prezentei hotărâri.

Examinând

cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul petiționar

M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 70 din 28 martie 2011 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este

inadmisibil pentru următoarele considerente:

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost

modificat prin Legea 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă".

Sentința

penală nr. 70 din 28 martie 2011 a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în calitate de instanță

de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen.,

împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs

solicitat de petiționar.

Această

sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul

unicității exercitării căilor de atac decurgând din aceleași dispoziții legale

anterior citate.

Pentru

considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu

consecința obligării petiționarei potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la

plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul M.C.V. împotriva sentinței

penale nr. 70 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 2 iunie 2011.