ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2111/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2111/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr.

695/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de D.G., D.M., T.L.M., A.C., B.D., V.I.,

F.P.M., E.D.A., B.R.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.

246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen. deoarece faptele reclamate nu există.

S-a reținut de către

procurorul de caz că la data de 5 septembrie 2011 la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești a fost înregistrată plângerea formulată de B.R.V. prin

care a solicitat să se efectueze cercetări sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 264

C. pen., față de D.G., D.M., T.L.M., A.C., B.D., V.I., F.P.M., E.D.A., B.R.E.,

magistrați procurori și judecători din cadrul Curții de Apel Ploiești și din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și unitățile de parchet

subordonate, fiind în esență nemulțumit de soluțiile dispuse de către aceștia

cu ocazia soluționării mai multor dosare penale atât în faza de urmărire penală,

cât și în faza de judecată a plângerilor împotriva soluțiilor.

A mai reținut

procurorul de caz că persoana vătămată este nemulțumită de soluțiile care au

fost date în Dosarele nr. 975/P/2010, nr. 440/P/2008 ale Parchetului de pe

lângă Tribunalul Prahova, Dosarul nr. 1315/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Ploiești, Dosarele nr. 97/P/2011, nr. 162/P/2009, nr. 521/P/2009,

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Dosarul nr. nr.

444/42/2011 al Curții de Apel Ploiești, Dosarul nr. 1541 /P/2010 al Parchetului

de pe lângă Judecătoria Sinaia.

În urma verificărilor

efectuate s-a reținut faptul că plângerile formulate de persoana vătămată

B.R.V. au avut ca obiect accidentul de circulație în care a fost implicat la

data de 11 aprilie 2008.

În fapt, s-a reținut

că la data de 11 aprilie 2008, pe DN1 la km. 126+500 circula din direcția

Sinaia, spre Azuga, în jurul orei 12:40, B.R.V. fiind implicat într-un accident

de circulație soldat cu avarierea autovehiculelor conduse de acesta și de

B.M.I.

Nemulțumit de

procedura de cercetare la fața locului, de modul în care a fost întocmit

procesul-verbal de contravenție de agentul de poliție P.C. din cadrul Poliției

Stațiunii Sinaia, B.R.V. a formulat plângere împotriva lucrătorilor de poliție

care au întocmit aceste acte.

Ulterior, a formulat

plângere și împotriva procurorilor care au adoptat rezoluții de neîncepere a

urmăririi penale față de lucrătorii de poliție reclamați, dar și a ofițerilor

delegați de procuror să efectueze acte de urmărire penală în aceste dosare;

s-au format Dosarele nr. 162/P/2009 și nr. 521/P/2009 ale Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești în care s-au adoptat rezoluții de neîncepere a

urmăririi penale. Plângerile îndreptate de persoana vătămată împotriva

soluțiilor de neurmărire dispuse de procuri în aceste dosare au fost respinse

ca neîntemeiate.

În cauza nr.

975/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, instrumentată de

magistratul procuror D.G., persoana vătămată a solicitat să se efectueze

cercetări față de lucrătorul de poliție P.C. care a întocmit Procesul-verbal de

contravenție seria PCA nr. 3825733, dar și față de polițiștii T.I. și P.I.

deoarece nu au adus la cunoștința primului toate informațiile în urma

constatării la fața locului.

Față de P.C. s-au mai

efectuat cercetări pentru aceleași fapte în cauza nr. 440/P/2008 a Parchetului

de pe lângă Tribunalul Prahova, în care s-a constatat că faptele reclamate nu

există.

S-a mai constatat de

către procurorul de caz că în prezenta cauză nu au fost invocate date ori

împrejurări noi, necunoscute la momentul soluționării de către procurori.

S-a mai reținut în

cauză că, într-o manieră care pune în evidență reaua-credință în exercitarea

drepturilor procesuale penale, persoana vătămată B.R.V. a formulat plângere

penală împotriva procurorului D.G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul

Prahova, care prin Ordonanța nr. 975/P/2010 din 3 decembrie 2010 a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii mai sus menționați,

formându-se astfel la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești Dosarul nr.

97/P/2011, în care prin Rezoluția din 24 martie 2011 procurorul D.M. a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror D.G., soluție

menținută de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești - T.L.M., care prin Rezoluția nr. 583/11/2/2011 din 3 mai 2011, a

respins plângerea împotriva soluției ca neîntemeiată.

În condițiile în care

Rezoluția nr. 97/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a

fost supusă controlului judiciar, astfel încât prin Sentința penală nr. 134 din

24 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 444/42/2011 al Curții de Apel

Ploiești, în baza disp. art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a

fost respinsă ca nefondată plângerea formulată împotriva soluției, persoana

vătămată a înțeles să formuleze plângere penală împotriva judecătorilor care au

pronunțat această soluție, respectiv magistrații E.D.A. și B.R.E. fără un motiv

întemeiat, plângere formulată urmare doar a nemulțumirii în legătură cu soluția

adoptată.

A apreciat procurorul

de caz că simpla nemulțumire a persoanei vătămate în legătură cu soluțiile

adoptate de procurori și judecători, în lipsa unor indicii sau probe temeinice

de vinovăție, nu pot forma convingerea că magistrații au săvârșit în realitate

infracțiunile pentru care sunt cercetați.

S-a mai apreciat de

către procurorul de caz că, dacă s-ar admite că împotriva celor ce au adoptat o

hotărâre se pot face plângeri penale, ar fi instituite, pe această cale, noi

căi de atac, ceea ce este contrar voinței legiuitorului.

Față de aceste

considerente, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.G., D.M., T.L.M., A.C.,

B.D., V.I., F.P.M., E.D.A., B.R.E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și

ped. de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen. cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen. deoarece faptele reclamate nu există.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petentul B.R.V., iar prin Rezoluția nr.

2145/11/2/2011 din 23 ianuarie 2012 dată de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a

plângerii.

Pentru a pronunța

această rezoluție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești a constatat că la data de 23 decembrie 2011 s-a înregistrat plângerea

numitului B.R.V. împotriva rezoluției pronunțate de procuror în Dosarul nr.

695/P/2011.

S-a mai reținut că

prin Rezoluția nr. 695/P/2011 din 9 decembrie 2011 procurorul a dispus neînceperea

urmăririi penale față de mai mulți magistrați prahoveni în legătură cu

presupuse infracțiuni de abuz în serviciu, neglijență în serviciu și

favorizarea infractorului, motivat de aspectul că faptele sesizate nu există.

A constatat

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești că

rezoluția atacată este justă și are la bază acte premergătoare concludente și

suficiente.

Totodată, a constatat

că sesizarea penală în cauză, cât și prezenta plângere sunt formulate cu

rea-credință și reprezintă exemple de manifestare abuzivă a dreptului la

petiționare.

Ca urmare a acestor

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. precum și ale

art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată și modificată, s-a dispus

respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de B.R.V. împotriva

rezoluției prin care procurorul a soluționat pe fond, în data de 9 decembrie

2001, Dosarul nr. 695/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva celor două

acte de neurmărire penală, petentul B.R.V., s-a adresat cu plângere în

condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. instanței de

judecată, respectiv Curții de Apel Ploiești.

Petentul a reiterat

aspectele invocate în plângerea inițială, arătând că, întrucât nu sunt probe

care să susțină soluția dată cu privire la evenimentul rutier din 11 aprilie

2008, este evident că toți cei care au instrumentat cauza, începând cu

constatarea de la fața locului, cu cercetările din faza cercetărilor penale și

continuând cu activitatea de judecată, se fac vinovați de comiterea

infracțiunilor reclamate, sens în care se impune cercetarea lor.

Petentul a învederat

faptul că se constituie parte civilă în procesul penal, suma precizată

reprezentând daune morale și materiale pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate

de către intimați.

La dosarul cauzei a

fost înregistrată la data de 14 februarie 2012 o altă plângere a petentului

B.R.V. împotriva rezoluției pronunțate în Dosarul nr. 695/P/2011 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, plângere care fusese înaintată din eroare

de către Înalta Curte de Casație și Justiție la Curtea de Apel Pitești.

Din plângerea ce a

fost astfel atașată plângerii care a făcut obiectul prezentei cauze reiese

faptul că petentul înțelege să conteste soluțiile de netrimitere în judecată

date în Dosarul nr. 695/P/2011, vizând modul de instrumentare a evenimentului

rutier din data de 11 aprilie 2008, solicitând cercetarea persoanelor abilitate

să se pronunțe asupra acestor aspecte, precizând că înțelege să cheme în

judecată și pe procurorul M.N., cel care a pronunțat Rezoluția nr. 695/P/2011

din 9 decembrie 2011.

Curtea de Apel

Ploiești, examinând plângerea formulată, în raport de criticile invocate, de

actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, de

dispozițiile legale incidente în cauză, dar și din oficiu, sub toate aspectele

de fapt și de drept, a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele

considerente:

Prin Rezoluția nr.

695/P/2011 din 9 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, procurorul M.N. a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimații din prezenta cauză (D.G., D.M., T.L.M., A.C., B.D., V.I., F.P.M.,

E.D.A., B.R.E.), constatând că faptele reclamate nu există.

În termen legal,

petentul a formulat plângere împotriva soluției dispuse, la procurorul general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru soluționarea

plângerii, s-a procedat la examinarea actelor și lucrărilor Dosarului nr.

695/P/2011, rezultând că soluția dispusă prin rezoluția atacată este justă și

are la bază acte premergătoare concludente și suficiente.

Din motivele

învederate de petent în plângere, Curtea a reținut că aceasta vizează modul în

care s-au soluționat mai multe dosare penale, cu referire la faza de urmărire

penală și la faza de judecată a plângerilor împotriva soluțiilor dispuse.

Așa cum s-a reținut

și în actele procurorului, plângerile pe care Ie-a formulat petentul au vizat

accidentul de circulație în care acesta a fost implicat la data de 11 aprilie

2008.

Curtea a reținut că

inițial petentul a formulat plângere împotriva lucrătorilor de poliție care au

întocmit actele legale ocazionate de procedura cercetării la fața locului.

Întrucât în cauză, procurorii au pronunțat rezoluții de neîncepere a urmăririi penale,

petentul a formulat plângere împotriva acestora, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești adoptând, de asemenea, rezoluții de neurmărire penală. De

asemenea, plângerile formulate de petent împotriva soluțiilor de neurmărire

penală dispuse de procurori în aceste dosare au fost respinse ca nefondate.

Din examinarea

actelor și dosarului a rezultat faptul că petentul a formulat plângeri succesiv

împotriva tuturor celor care au pronunțat soluții în dosarele care au vizat

evenimentul rutier din 11 aprilie 2008, nemulțumit fiind de soluția adoptată.

S-a reținut că

petentul este nemulțumit de soluțiile pronunțate în dosarele respective,

soluții care nu îi sunt favorabile, nemulțumirile petentului față de soluțiile

adoptate derivând din modalitatea în care s-au administrat probatoriile și au

fost analizate și apreciate în raport de dispozițiile legale.

Astfel, s-a apreciat

ca fiind abuzivă procedura desfășurată în cauză, în lipsa acelor elemente

temeinice care să susțină acuzația formulată și care să determine aprecierea că

persoanele în cauză și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile, cu

încălcarea dispozițiilor legale incidente în cauză și cu intenția de a produce

petentului vreo vătămare așa cum se susține.

În consecință, Curtea

a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză de procuror nu au

evidențiat aspecte de nelegalitate în ceea ce privește modul de realizare a

actului de justiție și care să se circumscrie infracțiunilor reclamate, sens în

care, conform dispozițiilor art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen.

va respinge prezenta plângere ca nefondată, urmând a se menține soluțiile de

neurmărire penală dispuse în cauză, care sunt legale și temeinice.

În ceea ce privește

plângerea atașată la dosarul cauzei, Curtea a reținut că reprezintă, în fapt,

plângere penală împotriva procurorului M.N., despre care petentul afirmă că a

săvârșit aceleași infracțiuni ca și intimații din prezenta cauză, pentru care

procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale prin Rezoluția nr. 695/P/2011

din 9 decembrie 2011 și nu plângere împotriva acestei rezoluții.

Pentru aceste

considerente, Curtea a dispus înaintarea plângerii penale formulate de petent

împotriva numitului N.M., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru a se pronunța asupra aspectelor invocate.

Prin Sentința penală

nr. 45 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins plângerea formulată de petentul

B.R.V., împotriva Rezoluției nr. 695/P/2011 din 9 decembrie 2011 a Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Rezoluției nr. 2145/11/2/2011 din 23

ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca nefondată.

A menținut rezoluțiile atacate.

A dispus înaintarea

plângerii penale formulate de petent împotriva numitului M.N. Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța cu privire la

aspectele invocate.

Împotriva sentinței

penale nr. 45 din 12 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs petentul B.R.V., cauza

fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 75/42/2012.

Examinând hotărârea

recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385

6

alin.

ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de

recurentul-petent B.R.V., este inadmisibil, având în vedere că decizia

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci

când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede

sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept

epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumeră hotărârile precum și încheierile care pot fi atacate o

singură dată cu recurs.

Căile ordinare de

atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual-penală, cu

arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor,

cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

În prezenta cauză,

prin Sentința penală nr. 45 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul B.R.V., împotriva Rezoluției nr. 695/P/2011 din

9 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a

Rezoluției nr. 2145/11/2/2011 din 23 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, a menținut rezoluțiile atacate și a dispus înaintarea

plângerii penale formulate de petent împotriva numitului M.N. Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a se pronunța cu privire la

aspectele invocate, în condițiile în care textul de lege prevăzut la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea niciunei căi de atac în acest

context procesual, hotărârea primei instanțe fiind definitivă, împrejurare care

a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de

petiționar în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, exercitând o

cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de

considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.R.V. împotriva

Sentinței penale nr. 45 din 12 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga

recurentul-petent la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul B.R.V. împotriva Sentinței penale

nr. 45 din 12 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie.

Obligă

recurentul-petent la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 iunie 2012.

Procesat

de GGC - AZ