ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

rezoluția nr. 214/P/2012 din 21 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus

în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de N.M. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen. întrucât în cauză nu rezultă elemente care să circumscrie activitatea

desfășurată de procurorul N.M. infracțiunii de abuz în serviciu.

Pentru a dispune astfel, procurorul de

caz a reținut următoarele:

La data de 28 martie 2012 a fost

înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

plângerea formulată de B.R.V. împotriva procurorului N.M. de la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, faptă constând în aceea ca: „în calitatea pe

care o are acesta a menținut în mod abuziv și nelegal opiniile celorlalți

procurori (menționate în soluțiile dispuse s.n.)".

S-a menționat că este vorba despre Dosarul

nr. 697/P/2011 în care procurorul N.M. a dispus neînceperea urmăririi penale față

de procurorii și judecătorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

și Curții de Apel Ploiești reclamați de B.R.V.

Din actele de urmărire penală efectuate

în cauză au rezultat următoarele: în anul 2010 (3 decembrie 2010 Dosar nr. 975/P/2010

procurorul D.G. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus

neînceperea urmării penale față de P.C.G., P.I. și T.I.D., persoane reclamate

de B.R.V.

Împotriva procurorului D.G. petiționarul

a formulat plângere penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești sub nr. 97/P/2011; dosarul a fo

st

soluționat de procurorul M.D. prin rezoluția de neînceperea urmăririi penale.

Soluția a fost menținută de procurorul general T.L.M. prin rezoluția nr.

583/11-2/2011 și ulterior de instanța de judecată prin sentința penală nr. 134

din 24 iunie 2011.

Nemulțumit fiind de hotărârea instanței

B.R.V., la data de 5 septembrie 2011, a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești cu plângere penală împotriva judecătorilor E.D.A. și B.R. precum și

împotriva procurorului general T.L.M. a procurorilor D.M., V.I., A.C., B.D., F.P.M.

Plângerea a fost înregistrată sub nr. 695/P/2011

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a fost repartizată pentru soluționare

procurorului N.M., care - așa cum s-a menționat anterior - la data de 9

decembrie 2011 a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori conform

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a reținut în cuprinsul rezoluției că

nu există „indicii sau probe temeinice de vinovăție care să formeze convingerea

că magistrații au săvârșit în realitate infracțiunile pentru care au fost cercetați".

Sorgintea nemulțumirii petentului s-a reținut

că este localizată în timp la data de 11 aprilie 2008, data întocmirii procesului-verbal

de contravenție când B.R.V. a fost implicat într-un accident de circulație pe DN1

la km 126+500, iar documentele constatatoare întocmite cu această ocazie - consideră

semnatarul sesizării - cuprind date incorecte. De aceea a formulat plângere împotriva

lucrătorilor de poliție și anterior împotriva tuturor magistraților care au dispus

soluții cu privire la plângerile adresate de B.R.V.

Și în prezenta sesizare persoana vătămată

a criticat „modul abuziv și nelegal în care procurorul N.M. a menținut opiniile

celorlalți magistrați prin soluția dispusă în Dosarul nr. 695/P/2011 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Împrejurarea că procurorul a apreciat probele

altfel decât așteptările petentului nu a putut fi considerată în mod automat o activitate

abuzivă atât timp cât nu au existat alte elemente care să probeze intenția magistratului

de a cauza vătămarea numitului B.R.V.

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul

a formulat plângere la procurorul șef al secției de urmărire penală și criminalistică

din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângere

care prin rezoluția nr. 1963/11/2/2012 din 27 iunie 2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut în

esență că,potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului public, care, în exercițiul

atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act, ori îl îndeplinește

în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei

persoane, ori din analiza dosarului menționat nu au rezultat indicii privind existența

vreunui act de conduită a magistratului N.M., contrar atribuțiilor sale de serviciu,

în legătură cu soluția dispusă în cauza la care s-a făcut referire.

La 30 iulie 2012, petiționarul B.R.V.,

a depus la secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție plângere împotriva

rezoluției nr. 214/P/2012 din 21 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, solicitând

tragerea la răspundere penală a magistratului procuror N.M., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen., infracțiune pretins a fi fost săvârșită cu prilejul

soluționării Dosarului nr. 695/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, în care prin rezoluția din data de 9 decembrie 2011 a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimații judecători E.D.A. și B.R. precum și față de procurorul

general T.L.M. și procurorii D.M., V.I., A.C., B.D. și F.P.M., în conformitate cu

dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, s-a constituit Dosarul nr. 5234/1/2012, fixându-se prim termen de

judecată la 14 noiembrie 2012.

La termenul fixat, petiționarul s-a prezentat

la instanță pentru a-și susține plângerea, a depus concluzii scrise și a solicitat

în esență desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii

urmăririi penale și trimiterea în judecată a intimaților, iar din conținutul plângerii,

a rezultat că petentul a reiterat motivele din plângerea inițială.

Examinând plângerea formulată, în conformitate

cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că aceasta

este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, instanța aapreciază că magistratul

procuror N.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în exercitarea

atribuțiilor de serviciu nu a săvârșit infracțiunile sesizate de către petiționar,

prev. de art. 246 C. pen.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea

nr. 303/2004, procurorii sunt independenți iar, potrivit atribuțiilor conferite

de lege, pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, magistrații

procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la soluțiile dispuse în cauzele ce

le soluționează, urmând ca instanța de judecată să aprecieze asupra temeiniciei

și legalității acestora.

Pe de altă parte, deși petiționarul a arătat,

în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, dar nu a produs probe

în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a dispozițiilor

procedurale cu ocazia desfășurării activității magistratului procuror, angajează

răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedește reaua - credință cu care

acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu

este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate.

Eventuala netemeinice a rezoluțiilor dispuse

de către magistrații procurori cu ocazia soluționării cauzelor, putea fi criticată

într-un cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de judecată sesizată

cu soluționarea cauzei respective.

În speță, petiționarul, a avut calitatea

de petiționar în dosarul în legătură cu care pretinde că s-au săvârșit faptele reclamate,

astfel încât își putea valorifica susținerile în fața instanței de judecată.

Înalta Curte, apreciază că din actele și

lucrările dosarului, nu rezultă că intimatul magistrat - procuror N.M. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a săvârșit infracțiunile sesizate

de petiționar, iar în absența dovezilor, soluțiile dispuse către magistratul - procuror

în exercitarea atribuțiilor de serviciu au fost date cu respectarea dispozițiilor

legale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de

art. 246 C. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge plângerea ca nefondată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petiționarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R E Ș T E

Respinge ca nefondată plângerea formulată

de petiționarul B.R.V. împotriva rezoluției nr. 214/P/2012 din 21 mai 2012 a Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmăire penală și criminalistică.

Menține

rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100

RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronuntață în ședință publică, azi 14

noiembrie 2012.