ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

Examinând plângerea formulată de

numitul P.G.V. împotriva soluției dispuse de procuror în dosarul nr. 570/P/2010

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de

urmărire penală și criminalistică, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 11

martie 2010, numitul P.G.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de

M.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești,

imputându-i pretinse fapte infracționale în legătură cu instrumentarea și

soluționarea dosarului nr. 188/P/2009 al unității de parchet menționată.

Petentul a susținut că în cauza la

care face referire magistratul a comis abuzuri și ilegalități, favorizând

persoana cercetată, cu consecința vătămării drepturilor și intereselor sale

legale.

Sesizarea petiționarului adresată

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost trimisă

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care, prin ordonanța nr. 285/P/2010,

din 11 mai 2010, și-a declinat competenta în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în

raport de calitatea numitei M.D., de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești.

La Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

constituit dosarul nr. 570/P/2010, iar prin rezoluția cu același număr, din 31

august 2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul vizat,

stabilindu-se că faptele nu există, fiind astfel incidente dispozițiile art. 10

lit. a) C. proc. pen.

Totodată, cauza a fost disjunsă cu

privire la numitul C.A., cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 193 și art. 180 alin. (1) C. pen.

Soluția de neurmărire penală a fost

contestată de petiționar, conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen.

Procurorul șef al Secției de urmărire

penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin rezoluția din 28 septembrie 2010 emisă în dosarul nr.

8243/3725/II/2/2010 a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată.

În continuare petiționarul P.G.V. a

înțeles a promova și plângere la nivelul instanței de judecată.

Acesta s-a rezervat, doar în scris, ca

să critice soluțiile procurorilor considerându-le nelegale, netemeinice,

deoarece i-au adus o gravă vătămare a drepturilor sale, constând în faptul că

i-a fost refuzată o cercetare penală efectuată de un profesionist care să-i

respecte drepturile de a fi audiat personal și de a face aplicațiunea tuturor

procedurilor prevăzute de legiuitor.

Instanța de judecată reține

următoarele:

Față de criticile cu caracter general

promovate de petiționar, în sine - reclamația, ce se vrea a fi principială din

partea acestuia -, răspunsul organelor judiciare deferite în a instrumenta

pricina de față trebuie să fie pe aceeași măsură.

Astfel, la baza cauzei se află

împrejurarea că numitul P.G.V. a solicitat antrenarea răspunderii penale pentru

numitului C.A., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, cu privire la faptul că

după ce i-a restituit suma de 4.000 Euro reprezentând un împrumut ce-i fusese

acordat anterior, făptuitorul 1-a acționat în judecată și a solicitat

restituirea sumei respective, astfel că a încercat să inducă în eroare instanța

de judecată pentru a-i pricinui acestuia o pagubă.

Cauza a fost soluționată de procurorul

M.D., care, prin rezoluția nr. 188/P/200 din 14 decembrie 2004, în temeiul

dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b), art. 288

alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a înv. C.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20

raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de

făptuitor cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la

art. 215 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune astfel s-a apreciat

că actele dosarului nu au confirmat săvârșirea de către învinuit a unor acțiuni

de inducere în eroare sau că acesta ar fi urmărit prejudicierea persoanei

vătămate, cererea de chemare în judecată fiind doar un act procedural prin care

se declanșează procesul civil, iar părțile au dreptul de a contesta cele

susținute de reclamant și de a face proba contrară.

Actele efectuate în cauză nu au

relevat indicii privind existența vreunui act de conduită a magistratului M.D.

contrar sarcinilor sale de serviciu sau acordarea de ajutor persoanelor care au

săvârșit infracțiuni, în contextul soluționării unei cauze ce i-a fost dată în

sarcină.

Activitățile investigative s-au

realizat în cadrul stabilit de normele legale, soluția dispusă fiind

fundamentată pe probele administrate, supuse analizei magistratului prin prisma

dispozițiilor legale.

Orice litigiu presupune existența unor

interese contrarii, iar soluția magistratului, în mod invariabil, este

nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părți.

Însă, emiterea unei soluții în

detrimentul unei părți nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a

atribuțiilor de serviciu sau o favorizare a infractorului și nu se circumscrie

unei fapte prevăzute de legea penală.

Altfel spus, fără o ancorare a

petiției în elemente concrete de ordin probator infracțional pretins comis,

precum cazul de față, este imposibilă angajarea răspunderii penale a

magistraților în legătură cu soluțiile judiciare dispuse.

În considerarea celor prezentate, evident

că soarta plângerii de față este cea a respingerii sale pe considerentele

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., soluțiile

procurorilor fiind dispuse în deplină legalitate și temeinicie.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul P.G.V. împotriva ordonanței nr. 570/P/2010 din 31

august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de

100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

februarie 2011.