ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Examinând plângerea formulată de numitul P.G.V. împotriva soluției dispuse de procuror în dosarul nr. 570/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, constată următoarele: Prin plângerea formulată la data de 11 martie 2010, numitul P.G.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de M.D., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, imputându-i pretinse fapte infracționale în legătură cu instrumentarea și soluționarea dosarului nr. 188/P/2009 al unității de parchet menționată. Petentul a susținut că în cauza la care face referire magistratul a comis abuzuri și ilegalități, favorizând persoana cercetată, cu consecința vătămării drepturilor și intereselor sale legale.

Sesizarea petiționarului adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești care, prin ordonanța nr. 285/P/2010, din 11 mai 2010, și-a declinat competenta în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, în raport de calitatea numitei M.D., de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a constituit dosarul nr. 570/P/2010, iar prin rezoluția cu același număr, din 31 august 2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul vizat, stabilindu-se că faptele nu există, fiind astfel incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Totodată, cauza a fost disjunsă cu privire la numitul C.A., cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 193 și art. 180 alin. (1) C. pen. Soluția de neurmărire penală a fost contestată de petiționar, conform dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. Procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția din 28 septembrie 2010 emisă în dosarul nr. 8243/3725/II/2/2010 a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată. În continuare petiționarul P.G.V. a înțeles a promova și plângere la nivelul instanței de judecată.

Acesta s-a rezervat, doar în scris, ca să critice soluțiile procurorilor considerându-le nelegale, netemeinice, deoarece i-au adus o gravă vătămare a drepturilor sale, constând în faptul că i-a fost refuzată o cercetare penală efectuată de un profesionist care să-i respecte drepturile de a fi audiat personal și de a face aplicațiunea tuturor procedurilor prevăzute de legiuitor. Instanța de judecată reține următoarele: Față de criticile cu caracter general promovate de petiționar, în sine - reclamația, ce se vrea a fi principială din partea acestuia -, răspunsul organelor judiciare deferite în a instrumenta pricina de față trebuie să fie pe aceeași măsură. Astfel, la baza cauzei se află împrejurarea că numitul P.G.V.

a solicitat antrenarea răspunderii penale pentru numitului C.A., avocat în cadrul Baroului Dâmbovița, cu privire la faptul că după ce i-a restituit suma de 4.000 Euro reprezentând un împrumut ce-i fusese acordat anterior, făptuitorul 1-a acționat în judecată și a solicitat restituirea sumei respective, astfel că a încercat să inducă în eroare instanța de judecată pentru a-i pricinui acestuia o pagubă. Cauza a fost soluționată de procurorul M.D., care, prin rezoluția nr. 188/P/200 din 14 decembrie 2004, în temeiul dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b), art. 288 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus scoaterea de sub urmărire penală a înv.

C.A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de făptuitor cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. Pentru a dispune astfel s-a apreciat că actele dosarului nu au confirmat săvârșirea de către învinuit a unor acțiuni de inducere în eroare sau că acesta ar fi urmărit prejudicierea persoanei vătămate, cererea de chemare în judecată fiind doar un act procedural prin care se declanșează procesul civil, iar părțile au dreptul de a contesta cele susținute de reclamant și de a face proba contrară. Actele efectuate în cauză nu au relevat indicii privind existența vreunui act de conduită a magistratului M.D.

contrar sarcinilor sale de serviciu sau acordarea de ajutor persoanelor care au săvârșit infracțiuni, în contextul soluționării unei cauze ce i-a fost dată în sarcină. Activitățile investigative s-au realizat în cadrul stabilit de normele legale, soluția dispusă fiind fundamentată pe probele administrate, supuse analizei magistratului prin prisma dispozițiilor legale. Orice litigiu presupune existența unor interese contrarii, iar soluția magistratului, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părți. Însă, emiterea unei soluții în detrimentul unei părți nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu sau o favorizare a infractorului și nu se circumscrie unei fapte prevăzute de legea penală.

Altfel spus, fără o ancorare a petiției în elemente concrete de ordin probator infracțional pretins comis, precum cazul de față, este imposibilă angajarea răspunderii penale a magistraților în legătură cu soluțiile judiciare dispuse. În considerarea celor prezentate, evident că soarta plângerii de față este cea a respingerii sale pe considerentele dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., soluțiile procurorilor fiind dispuse în deplină legalitate și temeinicie. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.G.V. împotriva ordonanței nr. 570/P/2010 din 31 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2011.