ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 7 aprilie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul C.G. împotriva ordonanței nr. 1203/P/2010 din 21 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Pentru soluționarea cauzei au fost atașate dosarele nr. 123/P/2010 și nr. 2079/613/II-2/2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că la data de 29 iunie 2010, persoana vătămată C.G. a formulat plângere penală împotriva magistratului procuror N.M., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu grad de Procuror general, solicitând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 257 C. proc.

pen. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău care prin sentința penală nr. 772 din 14 septembrie 2010 a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că prin rezoluția nr. 248/P/2009 din 23 iunie 2010, intimatul M.N., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen. raportat la art. 121 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. neînceperea urmăririi penale față de numitul V.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. reținând că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. În urma actelor premergătoare efectuate, procurorul de caz a reținut că petiționarul este nemulțumit de soluția dată de intimat, împrejurare în raport de care nu poate fi atrasă răspunderea penală a acestuia sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 și art. 5 din Legea nr. 78/2000, s-a reținut că se impune disjungerea cauzei și declinarea competenței la Direcția Națională Anticorupție. Astfel, prin ordonanța nr. 1203/P/2010 din 21 februarie 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică,a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de magistratul N.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu grad de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. în vedere că fapta reclamată nu există; - disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., pretins săvârșită de către același magistrat; cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Soluția a fost menținută prin rezoluția nr. 079/613/II-2/2011 din 21 martie 2011 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. a formulat plângere petiționarul C.G. solicitând a se reține că declarația din 2001 a fost falsificată fiind șterse datele privind ziua, luna și anul. Analizând plângerea formulată de petiționar Înalta Curte reține că aceasta este nefondată urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează. Soluția dispusă de procuror de neîncepere a urmăririi penale față de intimat este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate în cauză nu au fost evidențiate aspecte de natură penală în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Cât timp magistratul procuror a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale având în vedere că s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale această situația nu poate constitui un motiv care să declanșeze răspunderea penală a intimatului în condițiile în care soluția a fost dispusă în limitele legii și în strictă concordanță cu actele premergătoare efectuate în cauză. Față de aceste considerente, Înalta Curte urmează ca în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă ca nefondată plângerea formulată de petiționar. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.G. împotriva ordonanței nr. 1203/P/2010 din 21 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2011.