ÎCCJ, Secția penală

Asupra

cauzei penale de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La

data de 7 aprilie 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, plângerea formulată de petiționarul C.G. împotriva

ordonanței nr. 1203/P/2010 din 21 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică.

Pentru

soluționarea cauzei au fost atașate dosarele nr. 123/P/2010 și nr.

2079/613/II-2/2011 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că la data de 29 iunie 2010,

persoana vătămată C.G. a formulat plângere penală împotriva magistratului

procuror N.M., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu

grad de Procuror general, solicitând a se efectua cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 257 C. proc. pen.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău care prin sentința penală nr.

772 din 14 septembrie 2010 a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din

actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că prin rezoluția nr.

248/P/2009 din 23 iunie 2010, intimatul M.N., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen.

raportat la art. 121 și art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. neînceperea

urmăririi penale față de numitul V.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289

C. pen. reținând că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

În

urma actelor premergătoare efectuate, procurorul de caz a reținut că

petiționarul este nemulțumit de soluția dată de intimat, împrejurare în raport

de care nu poate fi atrasă răspunderea penală a acestuia sub aspectul comiterii

infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.

Cu

privire la infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 1 și art.

5 din Legea nr. 78/2000, s-a reținut că se impune disjungerea cauzei și

declinarea competenței la Direcția Națională Anticorupție.

Astfel,

prin ordonanța nr. 1203/P/2010 din 21 februarie 2011 Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și

criminalistică,a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de magistratul N.M.,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu grad de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea

infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. în vedere că fapta

reclamată nu există; - disjungerea și declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, referitor la infracțiunea

prevăzută de art. 257 C. pen., pretins săvârșită de către același magistrat;

cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Soluția

a fost menținută prin rezoluția nr. 079/613/II-2/2011 din 21 martie 2011 dată

de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva

acestei rezoluții, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen. a formulat plângere petiționarul C.G. solicitând a se reține că

declarația din 2001 a fost falsificată fiind șterse datele privind ziua, luna

și anul.

Analizând

plângerea formulată de petiționar Înalta Curte reține că aceasta este nefondată

urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează.

Soluția

dispusă de procuror de neîncepere a urmăririi penale față de intimat este

legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate în cauză nu au fost

evidențiate aspecte de natură penală în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor

de serviciu.

Cât

timp magistratul procuror a dat o soluție de neîncepere a urmăririi penale

având în vedere că s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale

această situația nu poate constitui un motiv care să declanșeze răspunderea

penală a intimatului în condițiile în care soluția a fost dispusă în limitele

legii și în strictă concordanță cu actele premergătoare efectuate în cauză.

Față

de aceste considerente, Înalta Curte urmează ca în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă ca nefondată plângerea formulată de

petiționar.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul C.G. împotriva ordonanței nr. 1203/P/2010 din 21

februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 iunie 2011.