ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 258/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 28 iulie 2010, petiționarul O.C. a depus

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere prin

care a solicitat să se efectueze cercetări penale față de

magistrații-procurori, notari publici, executori judecătorești I.C., M.I.,

D.G., R.D., C.E.G., R.V.V., V.C., D.L., A.C., M.M., P.F., U.M., M.S., M.I.,

S.G.M., P.G., G.I.R., Ș.D., P.A., D.V. și C.V. pentru faptul că aceștia și-au

îndeplinit în mod necorespunzător îndatoririle de serviciu.

Prin Adresa nr.

13268/2010 din 2 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, plângerea a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin Ordonanța nr.

587/P/2010 din 28 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații I.C., M.I.,

D.G., V.E., R.D., R.V.V., V.C., D.L., A.C., M.M., P.F., U.M., M.S., R.D., M.I.,

S.G.M., P.G. și G.I.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 193 C.

pen., art. 194 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., și art. 323 C. pen.

întrucât faptele nu există.

S-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de D.V., T.G. și C.V. pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 215 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 260 C. pen.

întrucât acestea nu există.

S-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de Ș.D. pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 323 C. pen. întrucât

acestea nu există.

S-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de P.A. pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen., art. 323 C. pen. și art. 247 C. pen. întrucât

acestea nu există.

S-a disjuns și s-a

declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Buzău în vedere efectuării de cercetări față de P.D., V.G., M.C. și

C.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 C. pen. și art.

31 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. și față de experții C.S., B.E., M.I.,

P.H., V.T. și R.L. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 260 C. pen.

Pentru a pronunța

această ordonanță, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a reținut că

raportat la conținutul infracțiunilor la activitățile desfășurate de

magistrați, procurori, avocați, executori judecătorești și notari, rezultă că

activitatea acestora se bazează pe interpretarea normelor juridice prin

raportare la situația de fapt și cererile formulate de părți, nefiind

susceptibile, în lipsa unor probe certe, de vinovăție, de vătămare a

intereselor legale ale vreunei persoane.

Plângerea petiționarului,

formulată conform art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluția nr.

677/11/2/2011din 20 mai 2011a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești.

Nemulțumit de

soluțiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petiționarul O.C. în

conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., a

formulat plângere la Curtea de Apel Ploiești, instanță competentă să

soluționeze cauza în fond.

În motivarea

plângerii, petiționarul O.C. a solicitat desființarea soluțiilor de neurmărire

penală atacate și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii

urmăririi penale împotriva tuturor făptuitorilor pentru comiterea

infracțiunilor ce constituie obiectul plângerii de față.

S-a mai susținut de

către petent că în soluționarea ordonanței și a rezoluției atacate, procurorul

nu a audiat făptuitorii și martorii propuși în cauză.

Prin Sentința penală

nr. 150 din 18 iulie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de

petiționarul O.C. împotriva rezoluțiilor procurorului, cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 RON.

Pentru a se hotărî

astfel s-a reținut că din actele și lucrările dosarului precum și susținerile

petiționarului nu pot conduce la antrenarea răspunderii penale a magistraților

care au efectuat acte de urmărire penală sau verificări ale respectivelor

soluții, neputându-se ajunge la extinderea sferei subiecților activi a

infracțiunilor pentru care petiționarul a formulat plângere penală, cu

consecința eludării dispozițiilor legale care privesc exercitarea căilor de

atac și respectiv a autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile

judecătorești pronunțate în România.

Curtea constată că

dispozițiile legale în vigoare nu pot conduce la antrenarea răspunderii penale

a judecătorilor și procurorilor care au fost învestiți cu soluționarea unor

cauze penale și civile, în condițiile în care respectivele hotărâri

judecătorești sunt rezultatul derulării unor proceduri jurisdicționale în fața

instanței, în condiții de oralitate și contradictorialitate, dublate de

administrarea de probatorii sau, în cazul procurorilor, în condițiile

conformității cu dispozițiile legale, care reglementează modul de desfășurare a

urmăririi penale sau modul de soluționare a plângerilor întemeiate pe

dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe petiționarul O.C. a formulat recursul de fată. Recursul este

inadmisibil

Potrivit art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror

interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța

căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță.

Potrivit art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, o poate respinge

ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII

pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă), împotriva hotărârii pronunțate

de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac,

astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data

pronunțării.

Așa fiind, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de

petiționarul O.C.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul O.C. împotriva sentinței penale

nr. 150 din 18 iulie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 ianuarie 2012.