ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3092/2011

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înaintată acestei instanțe, petentul B.G. a înțeles să conteste Rezoluțiile nr. 985/P/2009 din 21 septembrie 2010 și nr. 1447/II/2/2010 din 05 noiembrie 2010 .

Petentul a susținut că, în primul rând, Rezoluția nr. 1447/II/2/2010 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este nelegală, netemeinică, amorală și profund nedreaptă deoarece nu analizează plângerea sa împotriva Rezoluției nr. 985/P/2009 și exprimă aprobarea rezoluțiilor anterioare, în disprețul faptelor, al probelor și al prevederilor legale, reluându-se, practic, argumentele cuprinse în prima rezoluție.

În ce privește prima Rezoluție nr. 958/P/2009, în esență, s-a susținut de către petent atât oral, cât și prin concluziile scrise depuse la dosar că aceasta este netemeinică, nelegală întrucât plângerea sa penală formulată împotriva prim procurorului A.O. a avut în vedere faptele acesteia de-a lungul a doi ani și jumătate, iar procurorul ce a dat soluția a făcut abstracție de acestea, înlăturându-le cu aprecierea că nu sunt concrete, relevante și cu scopul de a o scoate "basma curată" pe intimată.

Ca fapte penale săvârșite de intimata - prim-procuror A.O., s-au exemplificat: faptul că timp de 9 luni (aprilie - decembrie 2008) aceasta a susținut că înverșunare că în C. pen. nu mai este incriminată calomnia și că în rezoluția dată, nr. 2545/II/2/2008, aceasta se referă cu argumente deplorabile la decizia Curții Constituționale, fără a mai spune un cuvânt cu privire la proba pe care petentul i-ar fi prezentat-o și anume C. pen. în vigoare.

S-a mai arătat că aceeași intimată a aprobat nerespectarea Deciziei penale nr. 1148 din 28 decembrie 2008 a Tribunalului Prahova de către procurorul N.R. prin neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorului D.P., nu a luat nicio poziție față de neefectuarea niciunei cercetări penale, nici de organul de poliție, nici de procurorul N., făptuitorul nefiind audiat; a tergiversat sistematic efectuarea în timp rezonabil a operațiunilor necesare soluționării dosarului; a folosit fraudulos o cerere a petentului care viza studierea dosarului ca fiind plângere împotriva rezoluției din 9 octombrie 2009; a întocmit Rezoluția nr. 2149/II/2/2009 imediat după depunerea plângerii împotriva rezoluției procurorului N.R., respectiv la 19 noiembrie 2009, dar a datat-o 17 noiembrie 2009 și i-a comunicat încă un exemplar al rezoluției din 9 octombrie 2009 deși știa că petentul luase de la parchet această rezoluție la data de 29 octombrie 2009, toate acestea cu scopul de a-l determina să depășească termenul legal de formulare a plângerii.

S-a susținut că toate aceste fapte reprezintă infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și că i-au fost cauzate grave suferințe și prejudicii atât asupra sănătății, cât și prin lezarea prestigiului, demnității și imaginii sale publice în rândul miilor de foști studenți, elevi, colegi, prieteni, etc.

Petentul a apreciat în continuare că, prin dimensiunea lor, aceste fapte săvârșite de prim procurorul A.O. reprezintă chiar infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzute și pedepsite de art. 248 C. pen. deoarece, în mod consecvent și continuu, l-a ocrotit pe făptuitorul D.P. și a determinat stimularea acestuia să scrie "evident în schimbul unor consistente avantaje financiare" a numeroase articole defăimătoare contra unor persoane devenite incomode unor cercuri de mafioți și interlopi; a instaurat în anii 2008 - 2009 o practică la parchet ce a prejudiciat numeroase persoane, dispunând înscrierea fiecărui material o dată de peste 10 zile de la cea reală; nu a participat la audiențe în zilele de joi și a prejudiciat persoanele care au depus plângeri penale prin susținerea absurdei idei privind dezincriminarea calomniei C. pen.

În final, petentul a susținut că se impune admiterea plângerii sale, desființarea celor două rezoluții, precum și a celor emise de A.O. și N.R., iar cauza să fie reținută spre a fi judecată la Curtea de Apel, în sensul condamnării intimatei pentru infracțiunile menționate.

Pentru soluționarea plângerii, Curtea a dispus atașarea Dosarului de urmărire penală nr. 985/P/2009 în care s-au dat rezoluțiile atacate de petentul B.G.. S-a mai atașat Dosarul nr. 3441/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești precum și Dosarul nr. 12818/281/2008 al Tribunalului Prahova.

Examinând aceste dosare, în raport de dispozițiile legale incidente în materie - art. 278

1

C. proc. pen., de actele premergătoare efectuate în cauză, conținute în Dosarul nr. 985/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și de susținerile petentului, Curtea constată că plângerea este nefondată.

Prin Rezoluția nr. 985/P/2009 din data de 21 septembrie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.O. - magistrat procuror, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 246 C. pen. și art. 248 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că faptele reclamate de petent nu sunt prevăzute de legea penală, astfel că acțiunea nu poate fi pusă în mișcare.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că la data de 14 decembrie 2009 petentul B.G. a formulat plângere penală împotriva magistratului procuror A.O. pentru săvârșirea infracțiunilor de mai sus, fapte comise prin aceea că:

- în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și-a exercitat abuziv atribuțiile conferite de lege, în sensul că plângerea penală formulată împotriva lui P.D., la data de 11 aprilie 2008 și depusă la procurorul de serviciu, a fost înregistrată în registrul lucrărilor cu caracter penal la data de 21 aprilie 2008, cu o întârziere de 10 zile;

- a tergiversat nejustificat soluționarea cauzei având ca obiect plângerea penală formulată de acesta împotriva lui P.D., având "de la bun început ca obiectiv și scop principal respingerea plângerii și deci absolvirea lui P.D. de vinovăția scrierii sale, iar ca scop complementar și mijloc esențial, prelungirea cât mai mult a diferitelor termene";

- a apreciat că infracțiunea de calomnie nu mai este prevăzută în C. pen., susținând "acest lucru cu o cerbicie diabolică în dauna atât a prestigiului personal și a procurorilor implicați în acest cât, cât și a parchetului" în conținutul rezoluției din data de 30 septembrie 2008;

- nu a respectat programul de audiențe, conform programării existente la poarta unității de parchet, perioada aprilie 2008 - octombrie 2009;

- de la dosarul cauzei lipsește un referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, întocmit de lucrătorul de poliție T.D., referat înlocuit cu unul datat 03 iulie 2008, întocmit de același lucrător de poliție, care i-a dat "forma și conținutul dorite de doamna A.O.";

- a influențat pe procurorul R.N. în emiterea rezoluției din data de 27 martie 2009 și nu s-a conformat Deciziei nr. 1148 din 22 decembrie 2008 a Tribunalului Prahova, respingând implicit "toate materialele și probele depuse" în susținerea plângerii și "a aprobat inițiativa procurorului R.N. (poate chiar inițial i-a sugerat-o) de a-i trimite la data de 16 noiembrie 2009 încă un exemplar al rezoluției acesteia din 09 octombrie 2009, în scopul viclean" de a-i fi respinsă plângerea ca tardivă;

- Rezoluția nr. 1249/II/2/2009 este datată "absolut fals" ca fiind emisă la 17 noiembrie 2009, folosind fraudulos cererea din 03 noiembrie 2009 ca fiind plângerea la soluție, deși în acea zi, precum și în data de 04 noiembrie 2009 formulase cerere pentru a studia dosarul.

În finalul plângerii petentul a concluzionat că "prin ansamblul faptelor și comportamentul său, prin care a încălcat numeroase prevederi ale C. proc. Pen., ca și ale legilor, prim procurorul A.O. a intrat sub incidența prevederilor art. 246 C. pen. și art. 248 C. pen."

Verificările Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, efectuate prin actele premergătoare relevă că, la data de 21 aprilie 2008, s-a înregistrat plângerea penală formulată de B.G. împotriva lui D.P., ziarist, pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, faptă comisă prin publicarea articolului intitulat "Un reportaj trist cu un bătrânel comunist foarte simpatic", sub numărul 341/P/2008 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

O plângere cu conținut similar a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, sub nr. 399/VIII/1/2008 din 23 aprilie 2008, plângere înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Prin Rezoluția cu nr. 3441/P/2008 din 17 iunie 2008 s-a dispus restituirea cauzei organelor de poliție în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 206 C. pen., cu motivarea că organele de poliție nu au procedat la efectuarea niciunui act de cercetare penală, neprocedând la audierea persoanei vătămate și a făptuitorului. Rezoluția a avut în vedere referatul întocmit în data de 05 iunie 2008 de către lucrătorii de poliție, cu motivarea că fapta reclamată nu este prevăzută de legea penală.

După restituirea cauzei, lucrătorul de poliție T.D., fără a efectua nici un act de cercetare, a întocmit referatul din data de 03 iulie 2008, în care propunea, de asemenea, neînceperea urmăririi penale, cu motivarea că infracțiunea de calomnie a fost dezincriminată.

Prin Rezoluția nr. 3441/P/2008 din 10 septembrie 2008, procuror A.G. a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că infracțiunea de calomnie a fost abrogată, nemaifiind reincriminată, iar dispozițiile Curții Constituționale nu au caracter legislativ, neputând constitui o repunere în vigoare a unui text de lege abrogat, Parlamentul fiind singura autoritate legiuitoare în acest sens.

Plângerea formulată în baza art. 278 C. proc. pen. de către B.G. a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluția nr. 2545/II/2/2008 din 30 septembrie 2009 de către A.O., în calitate de procuror ierarhic.

Prin Decizia nr. 1148 din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 12818/281/2008 a fost admis recursul declarat de B.G. împotriva Sentinței penale nr. 2092 din 04 noiembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești pe care a casat-o și reținând cauza spre rejudecare, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a admis plângerea formulată, a desființat Rezoluția nr. 341/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de P.D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de calomnie.

În cuprinsul hotărârii, instanța a dispus ca, după începerea urmăririi penale, să fie audiată partea vătămată și învinuitul și să se pronunțe asupra fondului cauzei, în sensul existenței sau nu a vinovăției acestuia cu privire la existența infracțiunii de vinovăție.

După înregistrarea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, procuror R.N., prin Rezoluția nr. 3441/P/2008 din 27 martie 2008 a dispus trimiterea cauzei la organele de poliție în vederea efectuării actelor de cercetare penală dispuse de instanță, în sensul reaudierii persoanei vătămate și a făptuitorului cu privire la fapta ce formează obiectul cauzei și a se atașa la dosar ediția săptămânalului în care era publicat articolul în cuprinsul căruia B.G. era calomniat.

La data de 07 mai 2009, inspectorul principal de poliție A.L. a întocmit referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, cu motivarea că infracțiunea de calomnie a fost dezincriminată după ce în prealabil, l-a audiat pe B.G.. Referatul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești la data de 19 mai 2008.

De la data înregistrării și până la data pronunțării soluției de către procuror, respectiv 09 octombrie 2009, B.G. a formulat, la data de 21 august 2009, 07 octombrie 2009 cereri prin care solicita urgentarea soluționării cauzei.

La data de 09 octombrie 2009, prin Rezoluția nr. 341/P/2009 procurorul N.R. a dispus neînceperea urmăririi penale față de P.D.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 206 C. pen., apreciindu-se că fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

La data de 29 octombrie 2009 s-a înregistrat cererea prin care B.G. solicita comunicarea rezoluției de mai sus, rezoluție ce i-a fost înmânată în aceeași zi,

La data de 03 noiembrie 2009, B.G. a formulat plângere împotriva rezoluției date în Dosarul nr. 3441/P/2008, rezoluție pe care o considera "netemeinică, nelegală și profund nedreaptă".

În cuprinsul plângerii de mai sus, în care menționa că a intrat în posesia rezoluției în data de 29 octombrie 2009, solicită și studierea dosarului pentru prezentarea argumentată a motivelor de fapt și de drept ale plângerii. I s-a permis studiul dosarului la data de 03 noiembrie 2009 și a revenit și în 4 noiembrie 2009, când, de asemenea, a solicitat studierea dosarului.

La data de 19 noiembrie 2009, petentul a depus plângere împotriva Rezoluției nr. 3441/P/2008 la prim-procurorul de serviciu, plângere motivată în fapt și în drept.

Anterior acestei date, respectiv la 17 noiembrie 2009, prim procurorul A.O., prin Rezoluția nr. 2149/II/2/2009 s-a pronunțat cu privire la plângerea depusă de B.G. la data de 03 noiembrie 2009, în cuprinsul rezoluției fiind expuse motivele de fapt și drept care au condus-o la adoptarea acestei soluții.

Împotriva acestei rezoluții B.G. a formulat plângere la Judecătoria Ploiești, plângere respinsă prin Sentința penală nr. 267 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 317 din 12 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Raportat la această descriere a faptelor, procurorul Curții de Apel Ploiești a apreciat prin Rezoluția 985/P/2009 că, faptele imputate magistratului procuror A.O. nu se circumscriu ilicitului penal.

Argumentele acestei soluții au vizat împrejurarea că aprecierea actelor premergătoare și a probelor administrate este, în esență, un proces subiectiv, iar convingerea creată poate fi diferită de la un procuror la altul, în funcție de rigurozitatea manifestată cu privire la actele premergătoare efectuate, aceasta ținând de nivelul de pregătire al fiecăruia, de simțul prevederii, de obiectivitatea, de observarea dispozițiilor legale din actele normative referitoare la activitatea respectivă.

Soluția dispusă de procuror, într-o cauză penală, nu poate fi și nici nu a fost incriminată de legiuitor, prin ea însăși, ca fiind o faptă de natură penală, normele procesuale penale în vigoare prevăzând căile și modalitățile de desființare a acesteia.

Trebuie menționat faptul că soluția dispusă de procuror este rezultatul interpretării probelor din dosar, aprecierea legalității și temeiniciei acesteia fiind atributul exclusiv al instanței de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen.

De asemenea, s-a subliniat că independența procurorului în dispunerea soluțiilor este garantată de art. 64 din Legea nr. 304/2004, republicată, eventuala netemeinicie a acestora neputând constitui element material al unei infracțiuni, în lipsa unor indicii privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu.

Mai exact, împrejurarea că B.G. este nemulțumit de soluție nu atrage răspunderea penală a procurorului.

În cauză a fost audiat lucrătorul de poliție T.D., care a declarat că nu a fost influențat în nici un mod în efectuarea actelor premergătoare, iar referatul cu propunerea de neînceperea urmăririi penale din data de 05 iunie 2008 a fost înlocuit cu cel din 03 iulie 2008 ca urmare a faptul că procuror A.G. a apreciat că propunerea acestuia de a nu se începe urmărirea penală nu este legală, în condițiile în care nu efectuase nici un act de cercetare penală și a dispus restituirea cauzei organului de cercetare penală în vederea continuării cercetărilor.

Trecerea unui interval de 10 zile de la data când plângerea penală a fost depusă la procurorul de serviciu și până la înregistrarea acesteia în registrul cauzelor cu caracter penal, precum și faptul că, de la data înregistrării referatului organului de cercetare penală și până în octombrie 2009, cauza nu a fost soluționată, nu se circumscriu, de asemenea, laturii obiective a infracțiunilor reclamate, fiind de notorietate volumul mare de cauze raportat la schema de personal a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Același volum mare de activitate a determinat, probabil și o eventuală nerespectare a programului de audiență de către primul procuror a unității de parchet.

Cu privire la chestiunea de drept, dacă infracțiunea de calomnie a fost sau nu dezincriminată, ținând cont de Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 18 ianuarie 2007 procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a arătat că, practica judiciară a fost neunitară. Astfel, unele instanțe au considerat că dispozițiile art. 206 C. pen. sunt în vigoare, iar alte instanțe au considerat că aceste dispoziții nu mai sunt în vigoare, acesta fiind motivul pentru care Procurorul general al României, în temeiul disp. art. 414

2

alin. (1) C. proc. pen. și art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 a formulat recurs în interesul legii.

Împotriva soluției, a formulat plângere petentul declarându-se nemulțumit deoarece aceasta este falsă și are un conținut ce se bazează pe "un șir imens de incorectitudini, falsuri, născociri, interpretări tendențioase", conținut "care este departe de ceea ce înseamnă și presupun obiectivitate, principialitate, probitate moral profesională".

A mai susținut petiționarul că, în conținutul rezoluției mai sus-menționate s-a precizat, eronat, data de 14 decembrie 2009, ca dată la care ar fi depus plângerea la parchet, în loc de 11 decembrie 2009, precum și că "prima filă (dacă nu și alta) din această plângere penală a fost rebătută la calculator".

Petentul B.G. este nemulțumit și de faptul că atunci când a cerut Dosarul nr. 985/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploiești pentru a-l studia, ar fi constatat lipsa unor materiale foarte importante "lipsa materialului fundamental" (arma crimei), acte existente în Dosarul nr. 3441/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, care ar putea duce la vinovăția prim-procurorului A.O. S-a apreciat că acest dosar s-a alcătuit "numai din materiale al cărui conținut să fie cât mai puțin potrivnic concluziilor dorite, de natură să faciliteze soluția preconcepută".

Prin Rezoluția nr. 1447/II/2/2010 din 05 noiembrie 2010 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus respingerea plângerii formulată de petiționar.

Procurorul general a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză s-a bazat pe faptul că din plângerea formulată de către B.G., împotriva magistratului procuror A.O. nu a rezultat indicii temeinice, conforme cu dispozițiile art. 68

1

C. proc. pen. din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana față de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârșit vreo faptă penală.

Așa cum s-a menționat în rezoluția criticată, soluția dispusă de către parchet în Dosarul nr. 3441/P/2008 a fost legală și temeinică, această soluție fiind menținută cu ocazia controlului judiciar al actelor procurorului, în cadrul procedurii prev. de art. 278

1

C. proc. pen. prin Sentința penală nr. 267 din 12 februarie 2010 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 317 din 12 aprilie 2010 a Tribunalului Prahova.

S-a considerat de către procurorul general că plângerea petiționarului împotriva Rezoluției nr. 985/P/2009 reprezintă exclusiv redarea unor aprecieri ale acestuia referitoare la modul de redactare al conținutului rezoluției și nu oferă în concret aspecte relevante care să ducă la aprecierea că soluția dispusă de procuror, în cauză nu este temeinică și legală.

În plângerea formulată la instanță, conform procedurii prev. de art. 278

1

C. proc. pen., petentul a reluat, în mare, argumentele expuse în plângerea penală inițială, apreciind că intimata A.O., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești este autoarea unor infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și contra interesului public, prev. de art. 246 și art. 248 C. pen., faptele imputate fiind comise de către aceasta prin pronunțarea Rezoluțiilor nr. 2545/II/2/2008 din 30 septembrie 2008 și nr. 2149/II/2/2009 din 17 noiembrie 2009.

Prin Sentința penală nr. 35 din 23 februarie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.G. împotriva Rezoluției nr. 985/P/2009 din 21 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a Rezoluției nr. 1447/II/2010 din 5 noiembrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, menținând soluțiile atacate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, nefiind temeiuri care să indice săvârșirea de către intimată a vreunei infracțiuni dintre cele menționate de petent, de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau contra intereselor publice, iar soluția de neîncepere a urmăririi penale pe motiv că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală este corectă și pe deplin justificată de actele premergătoare efectuate în cauză.

Împotriva acestei hotărâri petentul B.G. a declarat recurs, solicitând, personal, la data judecării recursului, cât și prin motivele scrise depuse la dosar, desființarea hotărârii primei instanțe, apreciată ca nelegală și netemeinică, judecarea intimatei A.O. pentru faptele săvârșite și obligarea acesteia la plata daunelor morale în sumă de 30.000 RON.

La termenul din 15 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea căii de atac exercitată de petent.

Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte constată că recursul declarat de petentul B.G. este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări C. proc. Pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesuală penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că, în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 23 februarie 2011, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă, de altfel, atât în minută, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Prin urmare, întrucât petentul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l pe petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.G. împotriva Sentinței penale nr. 35 din 23 februarie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2011.