ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința nr. 4 din 21 ianuarie 2010, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul O.C. împotriva rezoluției nr. 439/P/2008 din 12 septembrie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției nr. 1627/II/2/2008 din 16 octombrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. A menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistratul procuror I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264 și 249 C. pen., soluție dată în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. b) C. proc.

pen. Petentul a fost obligat să plătească 10 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, a reținut pe baza actelor și lucrărilor de la dosar următoarele: Prin plângerea înregistrată la 15 iulie 2008 sub nr. 439/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești persoana vătămată O.C. a cerut tragerea la răspundere penală a făptuitorului M.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 249 și 264 C. pen., fapte pretins comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu, apreciind ca fiind fapte de natură a atrage răspunderea penală modul în care a soluționat Dosarele nr. 3627/P/2007 și 4746/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Prin rezoluția nr. 3626/P/2007 din 19 octombrie 2007, procurorul a confirmat propunerea organului de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de făptuitorul O.C., cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 193 C. pen., art. 205 C. pen. și art. 220 C. pen. (deoarece partea vătămată făptuitoare și-a retras plângerile penale) și față de E.M., respectiv autori necunoscuți, cercetați pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 193 C. pen., art. 217, art. 220 alin. (1) și art. 259 C. pen. deoarece faptele nu există. Prin ordonanța nr. 4746/P/2007 din 15 mai 2008 același procuror a dispus în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc.

pen. și art. 91 lit. c) C. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului O.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 300 lei. Prin aceeași ordonanță în baza art. 228 alin. (1) C. proc. pen. și art. 10 lit. f) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii B.I., E.M., S.A. și N.V. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., art. 193 C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 220 C. pen. și art. 259 C. pen., pentru că lipsește o condiție prevăzută de lege. Petentul a arătat în plângere că este nemulțumit de modul în care s-au efectuat cercetările, împrejurarea că nu au fost audiate persoanele împotriva cărora a formulat plângerea cum și de faptul că i-au fost respinse anumite cereri în soluționarea cauzelor penale respective.

A mai arătat că magistratul procuror prin ordonanța nr. 251/VIII/1/2008 din 31 martie 2008 i-a respins cererile de conexare a Dosarelor nr. 5966/2007 și nr. 6312/2007, ce privesc cele 6 plângeri penale împotriva celor 4 făptuitori pentru infracțiunile prevăzute de art. 180, art. 259 și art. 323 C. pen., la Dosarul nr. 4746/P/2007 care conține plângerea reclamantei B.I. împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 C. pen. Prin rezoluția nr. 439/P/2008 din 12 septembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 264 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală, astfel că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că persoana vătămată O.C. a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de mai sus, fapte pretins comise în exercitarea atribuțiilor de serviciu, apreciind ca fiind fapte de natură a atrage răspunderea penală modul în care făptuitorul a soluționat Dosarul nr. 3626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, modul în care au fost efectuate cercetările, împrejurarea că nu au fost audiate persoanele împotriva cărora s-a formulat plângere, faptul că i-a respins anumite cereri în legătură cu soluționarea anumitor cauze penale. Din actele depuse în susținerea plângerii, a rezultat că prin rezoluția nr. 3626/P/2007 din 19 octombrie 2007, magistratul procuror I.M.

a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de E.M. și alte persoane reclamate pentru săvârșirea unor infracțiuni la care punerea în mișcare a acțiunii penale are loc la plângerea prealabilă, fapte pretins comise în cursul lunii august 2007, cu motivarea că persoana vătămată O.C. și-a retras plângerea. S-a mai reținut că în cuprinsul rezoluției, magistratul procuror a făcut referire și la cererea depusă de persoana vătămată O.C. în data de 08 octombrie 2007 prin care solicita continuarea cercetărilor. Procurorul a apreciat ca fiind admisibilă cererea, cu motivarea că este făcută în termenul prevăzut de art. 284 C. proc. pen., însă a apreciat că susținerile nu au fost dovedite.

Sub nr. 4746/P/2007, la data de 05 octombrie 2007 s-a înregistrat plângerea penală prealabilă a persoanei vătămate O.C. împotriva numiților B.I. și E.M. pentru fapte pretins comise în data de 16 august 2007, iar la data de 24 martie 2008 Onica Constantin a solicitat conexarea a două dosare la Dosarul nr. 4746/2007 și administrarea unor probe, cerere respinsă de magistratul procuror prin ordonanța nr. 252/VIII/1/2008 din 31 martie 2008. Dosarul nr. 4746/P/2007 a fost soluționat de magistratul procuror M.I.

în data de 15 mai 2008. S-a apreciat că raportat la situația de fapt expusă, faptele imputate magistratului procuror nu sunt prevăzute de legea penală întrucât în ceea ce privește aprecierea făptuitorului că, în cauzele pe care le-a soluționat, exista o cauză care împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale pe care s-au bazat soluțiile de netrimitere în judecată, nu sunt indicii din care să rezulte că acesta a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență de natură a atrage răspunderea penală a acestuia. S-a concluzionat în final că soluția dispusă de procuror, într-o cauză penală, nu poate fi și nici nu a fost incriminată de legiuitor, prin ea însăși, ca fiind o faptă de natură penală, normele procesual penale în vigoare prevăzând căile și modalitățile de desființare a acesteia.

Împotriva rezoluției nr. 439/P/2008 a formulat plângere, conform art. 278 C. proc . pen . , petentul O.C. , criticând soluția adoptată de procuror pentru motivul că în cauză nu s-a efectuat cercetarea la fața locului, nu au fost audiați martorii propuși și nu a fost chemat pentru a da declarație, solicitând extinderea cercetărilor și față de inspectorii D.D. și M.I. de la Poliția municipiului Buzău, procurorii R.D. și B.E.G. și față de judecătoarea V.V. de la Judecătoria Buzău, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 263 C. pen., art. 266 C. pen., art. 269 C. pen. și art. 272 C. pen., cu ocazia soluționării dosarelor nr. 4746/P/2007 și nr. 439/P/2008. Prin rezoluția nr. 1627/II/2/2008 din 16 octombrie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul O.C.

Pentru a dispune astfel s-a reținut că nemulțumirea persoanei vătămate cu privire la modul în care s-a efectuat cercetarea penală în Dosarul nr. 3626/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău și la soluția adoptată nu înseamnă că procurorul a omis să îndeplinească un act sau că și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu. De asemenea, nu s-a putut reține nici că dispunând soluția în Dosarul nr. 3636/P/2007 procurorul M.I. ar fi comis infracțiunea de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen. întrucât pentru existența acesteia, era necesar să se fi săvârșit anterior o infracțiune de către cel favorizat, situație premisă care în speță nu este aplicabilă. În ceea ce privește extinderea cercetării față de alte persoane decât cele care au fost reclamante și cercetate în Dosarul nr. 439/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Ploiești, s-a concluzionat că aceasta nu poate face obiectul plângerii formulate în condițiile art. 278 C. proc.

penală și că petentul are posibilitatea să formuleze plângere penală împotriva acestor persoane conform dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. pen. la Parchetul de pe lângă c urtea de Apel Ploiești. Împotriva rezoluțiilor de mai sus, în temeiul disp.art. 278 1 C. proc. pen., petentul O.C., a formulat plângere la instanța de judecată, prin motivele susținute oral și depuse în scris la dosar a arătat că acestea sunt nelegale deoarece a formulat mai multe plângeri împotriva făptuitorilor procurori M.I., R.D., B.G., a judecătorilor V.C., V.V. și M.G.S. de la Tribunalul Buzău și împotriva inspectorilor de la Poliția Muncipiului Buzău – D.D., M.I., plângeri care s-au soluționat cu încălcarea legislației, fără administrare de probe, producându-i prejudicii materiale în sumă de peste 100 milioane lei vechi.

Prin sentința penală nr. 16 din 04 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis plângerea formulată de petentul O.C. împotriva rezoluțiilor nr. 439/P/2008 și nr. 1627/II/2/2008 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a desființat rezoluțiile atacate și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării cercetărilor cu privire la infracțiunile pentru care s-a formulat plângere împotriva făptuitoarei B.I. în sensul efectuării următoarelor probatorii: audierea petentului, audierea martorilor propuși de acesta, reaudierea făptuitorului și administrarea oricăror altor mijloace de probă ce se vor impune. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă c urtea de Apel Ploiești, cât și petiționarul O.C.

Prin Decizia penală nr. 2407 din 23 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 16 din 14 februarie 2009, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Totodată, prin aceeași decizie s-a respins ca tardiv recursul declarat de petiționarul O.C., împotriva sentinței penale nr. 16 din 04 februarie 2009. Pentru a dispune astfel Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin rezoluția din 12 septembrie 2008 dată în Dosarul nr. 439/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de a pel Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și ale art. 10 lit. b) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen., iar instanța urma să soluționeze plângerea împotriva acestei rezoluții, nu să-și depășească atribuțiile prin interpretarea acesteia ca o plângere împotriva unei alte soluții (dată în Dosarul nr. 3626/P/2007a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău) în care figura ca făptuitoare B.I. Întrucât rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dispusă în Dosarul nr. 439/P/2008 privea pe făptuitorul M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, față de care petiționarul formulase plângere penală, s-a apreciat că hotărârea instanței de fond prin care s-a admis plângerea urmând a se efectua cercetări față de făptuitoarea B.I.

este nelegală și netemeinică. Cu privire la recursul declarat de petiționarul O.C. instanța de recurs a constatat că acesta este tardiv întrucât termenul de declarare a recursului este de 10 zile, conform art. 385 3 alin. (1) și (2) rap. la art. 363 - 365 C. proc. pen., sentința pronunțată la data de 4 februarie 2009 fiind atacată cu recurs abia la 8 aprilie 2009, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege. După casare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 06 noiembrie 2009 sub nr. 1186.8/42/2008. Curtea, rejudecând plângerea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, de dispozițiile legale incidente în materie dar și față de decizia pronunțată în cauză de instanța supremă, a constatat că plângerea este nefondată.

A reținut că petentul a solicitat antrenarea răspunderii penale a magistratului procuror M.I., pentru aspecte ce țin de măsurile dispuse de către acesta în cadrul soluționării unor cauze penale în care petentul a figurat ca parte. În concret, este vorba despre Dosarele nr. 4746/P/2007 și nr. 3626/P/2007, ambele ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cauze ce au fost repartizate spre soluționare și soluționate și soluționate de către acest magistrat procuror.

Din examinarea tuturor înscrisurilor aflate la dosar, inclusiv a celor depuse de către petent, reiese faptul că acesta a figurat în calitate de parte în mai multe cauze penale și civile aflate pe rolul parchetelor și instanțelor din județul Buzău, fiind practic nemulțumit de actele și măsurile dispuse împotriva sa de către procurori și de judecători, acesta fiind probabil și motivul pentru care, în cadrul soluționării prezentei cauze, a solicitat atașarea respectivelor dosare, dar și administrarea unor probatorii cum sunt cercetarea la fața locului și reconstituirea. Curtea a respins cererea petentului de administrare a acestor mijloace de probă, precum și cererea de atașare a altor dosare la cel de față, deoarece cadrul procesual în care este examinată plângerea îndreptată împotriva soluțiilor de neurmărire penală este strict reglementat de lege, în sensul că, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc.

pen., rezoluția sau ordonanța atacată se verifică pe baza lucrărilor și a materialelor din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, fiind deci exclusă administrarea altor probatorii, de genul celor solicitate de petent. Referitor la plângere a constatat faptul că petentul este nemulțumit de actele și măsurile dispuse de către intimat în cele două cauze penale sus-menționate, pe care le consideră injuste, în concret fiind vorba despre respingerea cererii de conexare a unor cauze, despre măsura confirmării propunerii organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală împotriva unei persoane față de care petentul își retrăsese plângerea prealabilă și despre soluționarea cererii de continuare a cercetărilor, formulată de către petent.

În toate acesta cazuri se observă faptul că actele dispuse de către intimat sunt motivate în fapt și în drept, astfel încât susținerile petentului în sensul că acestea ar reprezenta măsuri abuzive, sunt lipsite de fundament. Mai mult decât atât, împotriva acestora petentul nu a uzat de calea legală, aceea prevăzută de art. 278 C. proc. pen., pentru a putea susține că la momentul respectiv, aceste măsuri i-ar fi prejudiciat în vreun fel interesele sale legale. Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind organizarea judiciară, desființarea și reformarea hotărârilor judecătorești sau a măsurilor și actelor dispuse de către procuror, sunt permise doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Altfel spus, nu este permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția uneia din părțile pretins defavorizate prin hotărârile pronunțate, aceasta având la îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare și/sau extraordinare, cenzura unei hotărâri judecătorești și respectiv a măsurilor și actelor dispuse de către procuror realizându-se numai de către instanțele de judecată, sau de către procurorul ierarhic superior, conform procedurii prevăzute în art. 278 C. proc . pen . , și nu în cadrul unei anchete penale.

În cauzele aflate spre soluționare, magistrații judecători și procurori se supun numai legii pronunțând soluțiile în funcție de probele administrate și în raport de propria convingere, iar nemulțumirea părților față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă ori partinică, fără prezentarea niciunui element solid de natură să susțină această calificare, nu reprezintă un temei pentru angajarea răspunderii penale a magistraților ce au pronunțat-o. Examinând soluțiile adoptate de către intimat a reținut că acestea sunt amplu motivate în fapt și în drept, astfel că întrunesc toate condițiile cerute de lege în acest sens, iar susținerea petentului în sensul caracterului abuziv al acesteia reprezintă o simplă speculație, insuficientă pentru a da naștere unui raport juridic de drept penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul. Prin motivele de recurs scrise a criticat sentința ca nelegală și a cerut casarea ei și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva magistratului procuror M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 248, 264, 272 C. pen. A cerut ca prin hotărâre să fie obligat parchetul să îl citeze pentru a face dovada plângeri cu martori, să efectueze o cercetare la fața locului și o reconstituire a faptelor. Petentul a arătat că nu a fost chemat să facă dovada plângerii, sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția și în plus nu analizează dacă a fost chemat în faza cercetărilor să probeze faptele reclamate și dacă procurorul a efectuat cercetarea locală.

În fine, în cuprinsul sentinței s-a indicat greșit că la 5 octombrie 2007 a depus plângere împotriva făptuitoarelor E.M., B.I. și a celor doi bărbați pentru fapte comise la 16 august 2007 (Dosar nr. 4746/P/2007). În realitate, s-a adresat cu plângere la 17 august 2007, soluționată în Dosarul nr. 3626/P/2007, iar la 05 octombrie 2007 a revenit cu plângere pe care a depus-o la Dosarul nr. 4746/2007 care îi privește pe aceeași făptuitori. Prin sentința recurată susține petentul instanța nu s-a pronunțat cu privire la prejudiciul civil în valoare de 150.000 RON cauzat de procuror. Recursul este nefondat. Prima instanță a verificat conform art. 278 1 alin. (7) rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului de la dosar și a înscrisurilor depuse de petent și a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Curtea a motivat că nemulțumirile petentului au la bază mai multe litigii civile și penale purtate cu E.M. care i-a ocupat abuziv o suprafață de teren. Acest lucru rezultă și din plângerea penală care a făcut obiectul Dosarului nr. 3626/P/2007 în care petentul s-a plâns pentru ocuparea abuzivă a 4,5 m liniari din terenul său, distrugerea bunurilor depozitate pe acest teren, lovirea și amenințarea cu moartea. Chiar și în dezbaterile recursului de față petentul a precizat că se plânge și împotriva numitei E.M. Intimatul magistrat procuror în baza actelor premergătoare efectuate nu a făcut altceva decât să confirme propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul O.C. pentru că partea vătămată făptuitoare și-a retras plângerea și față de E.M.

și autori necunoscuți cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 193, art. 217 și art. 220 C. pen. pentru că faptele nu există. În procedura plângerii reglementate de art. 278 1 C. proc. pen. nu se administrează probe așa cum dorește petentul, iar curtea a respins cererea de atașare a altor dosare la cel de față motivat. În altă ordine de idei petentul nu a făcut dovada că a exercitat dreptul de a se plânge împotriva soluțiilor pronunțate în Dosarele nr. 3626/P/2007 și nr. 4746/P/2007 și că aceste soluții au fost desființate de procurorul ierarhic superior sau de instanța de judecată. Așa fiind, în mod corect făcând trimitere și la dispozițiile art. 17 din Legea nr. 304/2004 c urtea a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru că faptele reclamate nu există este legală și temeinică.

În consecință, recursul urmează a fi privit ca nefondat și respins ca atare conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul O.C. împotriva sentinței penale nr. 4 din 21 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 mai 2010.