ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1761/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, prin sentința nr. 4 din 21 ianuarie 2010, în baza art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată

plângerea formulată de petentul O.C. împotriva rezoluției nr. 439/P/2008

din 12 septembrie 2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești și a rezoluției nr. 1627/II/2/2008 din

16 octombrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești.

A menținut soluția de neîncepere a

urmăririi penale față de magistratul procuror I.M. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 264

și 249 C. pen., soluție dată în temeiul dispozițiilor art. 228

alin. (4) și art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Petentul a fost obligat să plătească

10 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, a reținut pe baza

actelor și lucrărilor de la dosar următoarele:

Prin plângerea înregistrată la 15 iulie 2008 sub

nr. 439/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

persoana vătămată O.C. a cerut tragerea la răspundere

penală a făptuitorului M.C., procuror la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Buzău pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, 249 și 264 C. pen., fapte pretins comise în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, apreciind ca fiind fapte de

natură a atrage răspunderea penală modul în care a

soluționat Dosarele nr. 3627/P/2007 și 4746/P/2007 ale Parchetului de

pe lângă Judecătoria Buzău.

Prin rezoluția nr. 3626/P/2007 din 19 octombrie

2007, procurorul a confirmat propunerea organului de poliție de a nu se

începe urmărirea penală față de făptuitorul O.C.,

cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 193 C.

pen., art. 205 C. pen. și art. 220 C. pen. (deoarece partea

vătămată făptuitoare și-a retras plângerile penale)

și față de E.M., respectiv autori necunoscuți,

cercetați pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin.

(1), art. 193 C. pen., art. 217, art. 220 alin. (1) și art. 259 C. pen.

deoarece faptele nu există.

Prin ordonanța nr. 4746/P/2007 din 15 mai 2008

același procuror a dispus în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10

lit. b)

1

C. proc. pen. și art. 91 lit. c) C. pen. scoaterea de

sub urmărire penală a învinuitului O.C. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și aplicarea

sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 300 lei.

Prin aceeași ordonanță în baza art. 228

alin. (1) C. proc. pen. și art. 10 lit. f) C. proc. pen. a dispus

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii B.I., E.M.,

S.A. și N.V. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 180

alin. (1) C. pen., art. 193 C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., art. 220 C.

pen. și art. 259 C. pen., pentru că lipsește o condiție

prevăzută de lege.

Petentul a arătat în plângere că este

nemulțumit de modul în care s-au efectuat cercetările, împrejurarea

că nu au fost audiate persoanele împotriva cărora a formulat

plângerea cum și de faptul că i-au fost respinse anumite cereri în

soluționarea cauzelor penale respective.

A mai arătat că magistratul procuror prin

ordonanța nr. 251/VIII/1/2008 din 31 martie 2008 i-a respins cererile de

conexare a Dosarelor nr. 5966/2007 și nr. 6312/2007, ce privesc cele 6

plângeri penale împotriva celor 4 făptuitori pentru infracțiunile

prevăzute de art. 180, art. 259 și art. 323 C. pen., la Dosarul nr. 4746/P/2007

care conține plângerea reclamantei B.I. împotriva sa pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 C. pen.

Prin rezoluția nr. 439/P/2008

din 12 septembrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistratul procuror I.M. pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 264 C. pen., art. 249 C.

pen. și art. 264 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate

în cauză a rezultat că faptele imputate nu sunt prevăzute de

legea penală, astfel că acțiunea penală nu poate fi

pusă în mișcare.

Pentru a dispune astfel, procurorul

a reținut că persoana vătămată O.C. a solicitat

tragerea la răspundere penală a făptuitorului M.I. pentru

săvârșirea infracțiunilor de mai sus, fapte pretins comise în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, apreciind ca fiind fapte de

natură a atrage răspunderea penală modul în care

făptuitorul a soluționat Dosarul nr. 3626/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Buzău, modul în care au fost efectuate

cercetările, împrejurarea că nu au fost audiate persoanele împotriva

cărora s-a formulat plângere, faptul că i-a respins anumite cereri în

legătură cu soluționarea anumitor cauze penale.

Din actele depuse în susținerea

plângerii, a rezultat că prin rezoluția nr. 3626/P/2007 din 19

octombrie 2007, magistratul procuror I.M. a confirmat propunerea organelor de

poliție de a nu se începe urmărirea penală față de E.M.

și alte persoane reclamate pentru săvârșirea unor

infracțiuni la care punerea în mișcare a acțiunii penale are loc

la plângerea prealabilă, fapte pretins comise în cursul lunii august 2007,

cu motivarea că persoana vătămată O.C. și-a retras

plângerea.

S-a mai reținut că în

cuprinsul rezoluției, magistratul procuror a făcut referire și la

cererea depusă de persoana vătămată O.C. în data de 08

octombrie 2007 prin care solicita continuarea cercetărilor.

Procurorul a apreciat ca fiind

admisibilă cererea, cu motivarea că este făcută în termenul

prevăzut de art. 284 C. proc. pen., însă a apreciat că

susținerile nu au fost dovedite.

Sub nr. 4746/P/2007, la data de 05

octombrie 2007 s-a înregistrat plângerea penală prealabilă a

persoanei vătămate O.C. împotriva numiților B.I. și E.M. pentru

fapte pretins comise în data de 16 august 2007, iar la data de 24 martie 2008

Onica Constantin a solicitat conexarea a două dosare la Dosarul nr. 4746/2007

și administrarea unor probe, cerere respinsă de magistratul procuror

prin ordonanța nr. 252/VIII/1/2008 din 31 martie 2008.

Dosarul nr. 4746/P/2007 a fost soluționat

de magistratul procuror M.I. în data de 15 mai 2008.

S-a apreciat că raportat la

situația de fapt expusă, faptele imputate magistratului procuror nu

sunt prevăzute de legea penală întrucât în ceea ce privește

aprecierea făptuitorului că, în cauzele pe care le-a soluționat,

exista o cauză care împiedica punerea în mișcare a acțiunii

penale pe care s-au bazat soluțiile de netrimitere în judecată, nu

sunt indicii din care să rezulte că acesta a acționat cu

rea-credință sau gravă neglijență de natură a

atrage răspunderea penală a acestuia.

S-a concluzionat în final că

soluția dispusă de procuror, într-o cauză penală, nu poate

fi și nici nu a fost incriminată de legiuitor, prin ea

însăși, ca fiind o faptă de natură penală, normele procesual

penale în vigoare prevăzând căile și modalitățile de

desființare a acesteia.

Împotriva rezoluției nr. 439/P/2008

a formulat plângere, conform art. 278

C.

proc

.

pen

.

, petentul O.C.

, criticând soluția

adoptată de procuror pentru motivul că în cauză nu s-a efectuat

cercetarea la fața locului, nu au fost audiați martorii propuși

și nu a fost chemat pentru a da declarație, solicitând extinderea

cercetărilor și față de inspectorii D.D. și M.I. de la

Poliția municipiului Buzău, procurorii R.D. și B.E.G. și

față de judecătoarea V.V. de la Judecătoria Buzău,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art.

263 C. pen., art. 266 C. pen., art. 269 C. pen. și art. 272 C. pen., cu

ocazia soluționării dosarelor nr. 4746/P/2007 și nr. 439/P/2008.

Prin rezoluția nr. 1627/II/2/2008

din 16 octombrie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești

s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată

de petentul O.C.

Pentru a dispune astfel s-a

reținut că

nemulțumirea persoanei vătămate cu privire la modul în

care s-a efectuat cercetarea penală în Dosarul nr. 3626/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău și la

soluția adoptată nu înseamnă că procurorul a omis să

îndeplinească un act sau că și-a îndeplinit defectuos

îndatoririle de serviciu.

De asemenea, nu s-a putut

reține nici că dispunând soluția în Dosarul nr. 3636/P/2007

procurorul M.I. ar fi comis infracțiunea de favorizare a infractorului

prev. de art. 264 C. pen. întrucât pentru existența acesteia, era necesar

să se fi săvârșit anterior o infracțiune de către cel

favorizat, situație premisă care în speță nu este

aplicabilă.

În ceea ce privește extinderea

cercetării față de alte persoane decât cele care au fost

reclamante și cercetate în Dosarul nr. 439/P/2008 al Parchetului de pe lângă

Curtea de apel Ploiești, s-a concluzionat că aceasta nu poate face

obiectul plângerii formulate în condițiile art. 278 C. proc. penală

și că petentul are posibilitatea să formuleze plângere

penală împotriva acestor persoane conform dispozițiilor art. 222 alin.

(2) C. pen. la Parchetul de pe lângă

c

urtea

de Apel Ploiești.

Împotriva rezoluțiilor de mai

sus, în temeiul disp.art. 278

1

C. proc. pen., petentul O.C., a

formulat plângere la instanța de judecată,

prin motivele susținute oral

și depuse în scris la dosar a arătat că acestea sunt nelegale

deoarece a formulat mai multe plângeri împotriva făptuitorilor procurori M.I.,

R.D., B.G., a judecătorilor V.C., V.V. și M.G.S. de la Tribunalul

Buzău și împotriva inspectorilor de la Poliția Muncipiului

Buzău – D.D., M.I., plângeri care s-au soluționat cu încălcarea

legislației, fără administrare de probe, producându-i prejudicii

materiale în sumă de peste 100 milioane lei vechi.

Prin sentința penală nr. 16

din 04 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești a admis plângerea

formulată

de petentul O.C. împotriva rezoluțiilor nr. 439/P/2008 și nr. 1627/II/2/2008

emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a

desființat rezoluțiile atacate și a trimis cauza la Parchetul de

pe lângă curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării

cercetărilor cu privire la infracțiunile pentru care s-a formulat

plângere împotriva făptuitoarei B.I. în sensul efectuării

următoarelor probatorii: audierea petentului, audierea martorilor

propuși de acesta, reaudierea făptuitorului și administrarea

oricăror altor mijloace de probă ce se vor impune.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs atât Parchetul de pe lângă

c

urtea de Apel Ploiești, cât și petiționarul O.C.

Prin Decizia penală nr. 2407

din 23 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, împotriva

sentinței penale nr. 16 din 14 februarie 2009, a casat sentința

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Totodată, prin aceeași

decizie s-a respins ca tardiv recursul declarat de petiționarul O.C.,

împotriva sentinței penale nr. 16 din 04 februarie 2009.

Pentru a dispune astfel Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut că

prin rezoluția din 12

septembrie 2008 dată în Dosarul nr. 439/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Curtea de

a

pel

Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) și ale art.

10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de magistratul procuror I.M. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 264

C. pen., iar instanța urma să soluționeze plângerea împotriva

acestei rezoluții, nu să-și depășească

atribuțiile prin interpretarea acesteia ca o plângere împotriva unei alte

soluții (dată în Dosarul nr. 3626/P/2007a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Buzău) în care figura ca făptuitoare B.I.

Întrucât rezoluția Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dispusă în Dosarul nr. 439/P/2008

privea pe făptuitorul M.I., procuror la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Buzău, față de care petiționarul formulase

plângere penală, s-a apreciat că hotărârea instanței de

fond prin care s-a admis plângerea urmând a se efectua cercetări

față de făptuitoarea B.I. este nelegală și

netemeinică.

Cu privire la recursul declarat de

petiționarul O.C. instanța de recurs a constatat că acesta este

tardiv întrucât termenul de declarare a recursului este de 10 zile, conform art.

385

3

alin. (1) și (2) rap. la art. 363 - 365 C. proc. pen.,

sentința pronunțată la data de 4 februarie 2009 fiind

atacată cu recurs abia la 8 aprilie 2009, cu mult peste termenul de 10

zile prevăzut de lege.

După casare, cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel Ploiești la data de 06 noiembrie 2009

sub nr. 1186.8/42/2008.

Curtea, rejudecând plângerea

formulată, în raport de actele și lucrările dosarului de

urmărire penală ce a fost atașat, de dispozițiile legale

incidente în materie dar și față de decizia pronunțată

în cauză de instanța supremă, a constatat că plângerea este

nefondată.

A reținut că petentul a

solicitat antrenarea răspunderii penale a magistratului procuror M.I.,

pentru aspecte ce țin de măsurile dispuse de către acesta în

cadrul soluționării unor cauze penale în care petentul a figurat ca

parte.

În concret, este vorba despre Dosarele

nr. 4746/P/2007 și nr. 3626/P/2007, ambele ale Parchetului de pe

lângă Judecătoria Buzău, cauze ce au fost repartizate spre

soluționare și soluționate și soluționate de

către acest magistrat procuror.

Din examinarea tuturor înscrisurilor aflate la dosar,

inclusiv a celor depuse de către petent, reiese faptul că acesta a

figurat în calitate de parte în mai multe cauze penale și civile aflate pe

rolul parchetelor și instanțelor din județul Buzău, fiind

practic nemulțumit de actele și măsurile dispuse împotriva sa de

către procurori și de judecători, acesta fiind probabil și

motivul pentru care, în cadrul soluționării prezentei cauze, a

solicitat atașarea respectivelor dosare, dar și administrarea unor

probatorii cum sunt cercetarea la fața locului și reconstituirea.

Curtea a respins cererea petentului

de administrare a acestor mijloace de probă, precum și cererea de

atașare a altor dosare la cel de față, deoarece cadrul procesual

în care este examinată plângerea îndreptată împotriva soluțiilor

de neurmărire penală este strict reglementat de lege, în sensul

că, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., rezoluția

sau ordonanța atacată se verifică pe baza lucrărilor

și a materialelor din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri

noi prezentate, fiind deci exclusă administrarea altor probatorii, de

genul celor solicitate de petent.

Referitor la plângere a constatat

faptul că petentul este nemulțumit de actele și măsurile

dispuse de către intimat în cele două cauze penale

sus-menționate, pe care le consideră injuste, în concret fiind vorba

despre respingerea cererii de conexare a unor cauze, despre măsura

confirmării propunerii organelor de poliție de a nu se începe

urmărirea penală împotriva unei persoane față de care

petentul își retrăsese plângerea prealabilă și despre

soluționarea cererii de continuare a cercetărilor, formulată de

către petent.

În toate acesta cazuri se

observă faptul că actele dispuse de către intimat sunt motivate

în fapt și în drept, astfel încât susținerile petentului în sensul

că acestea ar reprezenta măsuri abuzive, sunt lipsite de fundament.

Mai mult decât atât, împotriva

acestora petentul nu a uzat de calea legală, aceea prevăzută de art.

278 C. proc. pen., pentru a putea susține că la momentul respectiv,

aceste măsuri i-ar fi prejudiciat în vreun fel interesele sale legale.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004

republicată, privind organizarea judiciară, desființarea și

reformarea hotărârilor judecătorești sau a măsurilor

și actelor dispuse de către procuror, sunt permise doar în cadrul

căilor de atac prevăzute de lege și exercitate conform

dispozițiilor legale.

Altfel spus, nu este permisă

imixtiunea în actul de justiție la intervenția uneia din

părțile pretins defavorizate prin hotărârile pronunțate,

aceasta având la îndemână posibilitatea folosirii căilor de atac

ordinare și/sau extraordinare, cenzura unei hotărâri

judecătorești și respectiv a măsurilor și actelor

dispuse de către procuror realizându-se numai de către

instanțele de judecată, sau de către procurorul ierarhic

superior, conform procedurii prevăzute în art. 278

C.

proc

.

pen

.

, și nu în cadrul unei anchete

penale.

În cauzele aflate spre

soluționare, magistrații judecători și procurori se supun

numai legii pronunțând soluțiile în funcție de probele administrate

și în raport de propria convingere, iar nemulțumirea

părților față de soluția adoptată și

etichetarea acesteia drept abuzivă ori partinică, fără

prezentarea niciunui element solid de natură să susțină

această calificare, nu reprezintă un temei pentru angajarea

răspunderii penale a magistraților ce au pronunțat-o.

Examinând soluțiile adoptate de

către intimat a reținut că acestea sunt amplu motivate în fapt

și în drept, astfel că întrunesc toate condițiile cerute de lege

în acest sens, iar susținerea petentului în sensul caracterului abuziv al

acesteia reprezintă o simplă speculație, insuficientă

pentru a da naștere unui raport juridic de drept penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în

termen legal, petentul.

Prin motivele de recurs scrise a criticat

sentința ca nelegală și a cerut casarea ei și trimiterea

cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva

magistratului procuror M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, 248, 264, 272 C. pen. A cerut ca prin hotărâre

să fie obligat parchetul să îl citeze pentru a face dovada plângeri

cu martori, să efectueze o cercetare la fața locului și o

reconstituire a faptelor.

Petentul a arătat că nu a fost chemat

să facă dovada plângerii, sentința nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția și în plus nu analizează dacă a

fost chemat în faza cercetărilor să probeze faptele reclamate și

dacă procurorul a efectuat cercetarea locală.

În fine, în cuprinsul sentinței s-a indicat

greșit că la 5 octombrie 2007 a depus plângere împotriva

făptuitoarelor E.M., B.I. și a celor doi bărbați pentru

fapte comise la 16 august 2007 (Dosar nr. 4746/P/2007).

În realitate, s-a adresat cu plângere la 17 august 2007,

soluționată în Dosarul nr. 3626/P/2007, iar la 05 octombrie 2007 a revenit

cu plângere pe care a depus-o la Dosarul nr. 4746/2007 care îi privește pe

aceeași făptuitori.

Prin sentința recurată susține

petentul instanța nu s-a pronunțat cu privire la prejudiciul civil în

valoare de 150.000 RON cauzat de procuror.

Recursul este nefondat.

Prima instanță a verificat conform art. 278

1

alin. (7) rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a

materialului de la dosar și a înscrisurilor depuse de petent și a

constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este

legală și temeinică.

Curtea a motivat că nemulțumirile

petentului au la bază mai multe litigii civile și penale purtate cu E.M.

care i-a ocupat abuziv o suprafață de teren.

Acest lucru rezultă și din plângerea

penală care a făcut obiectul Dosarului nr. 3626/P/2007 în care petentul

s-a plâns pentru ocuparea abuzivă a 4,5 m liniari din terenul său,

distrugerea bunurilor depozitate pe acest teren, lovirea și

amenințarea cu moartea.

Chiar și în dezbaterile recursului de

față petentul a precizat că se plânge și împotriva numitei

E.M.

Intimatul magistrat procuror în baza actelor

premergătoare efectuate nu a făcut altceva decât să confirme

propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de

făptuitorul O.C. pentru că partea vătămată

făptuitoare și-a retras plângerea și față de E.M. și

autori necunoscuți cercetată pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 193, art. 217

și art. 220 C. pen. pentru că faptele nu există.

În procedura plângerii reglementate de art. 278

1

C. proc. pen. nu se administrează probe așa cum dorește

petentul, iar curtea a respins cererea de atașare a altor dosare la cel de

față motivat.

În altă ordine de idei petentul nu a făcut

dovada că a exercitat dreptul de a se plânge împotriva soluțiilor

pronunțate în Dosarele nr. 3626/P/2007 și nr. 4746/P/2007 și

că aceste soluții au fost desființate de procurorul ierarhic

superior sau de instanța de judecată.

Așa fiind, în mod corect făcând trimitere

și la dispozițiile art. 17 din Legea nr. 304/2004

c

urtea a constatat că soluția

de neîncepere a urmăririi penale pentru că faptele reclamate nu

există este legală și temeinică.

În consecință, recursul urmează a fi

privit ca nefondat și respins ca atare conform art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(1) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul O.C. împotriva sentinței penale nr. 4 din 21

ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 4 mai 2010.