ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 310/2010

Asupra recursului penal de față; Pe baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 131 din 2 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 725/42/2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea petentului M.C.V. împotriva rezoluțiilor nr. 182/P/2009 din 10 iulie 2009 și nr. 925/II/2/2009 din 27 iunie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca nefondată. Au fost menținute rezoluțiile atacate ca legale și temeinice. A fost obligat petentul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că petentul M.C.V.

a formulat plângere împotriva magistraților M.M., judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești și R.C., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 249 C. pen. întrucât la termenul de judecată din 26 martie 2009 i s-a respins cererea prin care solicita citarea numitei M.I. cu mandat de aducere, pentru a avea posibilitatea să-i pună întrebări. Î n fapt, din actele premergătoare efectuate în cauză instanța a reținut că dosarul nr. 16070/281/2008 al Judecătoriei Ploiești a avut ca obiect plângerea formulată în baza art. 278/1 C. proc. pen., de către persoana vătămată M.C.V. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror în dosarul nr. 365/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, privind pe M.I., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 220 C. pen.

La termenul de judecată de la 26 martie 2009, în instanță s-a prezentat petentul, lipsind initmata M.I., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Petentul M.C.V. a solicitat instanței amânarea judecății și citarea intimatei cu mandat de aducere pentru a avea posibilitatea să-i adreseze întrebări. Procurorul de ședință, R.C., a solicitat respingerea cererii petentului cu motivarea că prezența intimatei în instanță nu este obligatorie. Judecătorul M.M., ținând seama de dispozițiile art. 278/1 alin. (4) C. proc. pen., a respins cererea formulată de petent. În temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. procurorul a dispus neînceperea urmării penale față de M.M. și R.C., cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 249 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există.

Soluția a fost confirmată în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., respingându-se ca nefondată plângerea formulată de către M.C.V., prin rezoluția nr. 925/II/2/2009 din 27 iulie 2009 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Pe baza propriului examen, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt indicii că intimații Și-ar fi exercitat atribuțiile conferite de lege cu rea-credință sau gravă neglijență, cu consecința atragerii răspunderii penale a acestora. Se reține că magistrații intimați și-au motivat punctul de vedere pe dispozițiile legale aplicabile în materie iar legalitatea Și temeinicia soluției pronunțate de magistratul judecător M.M.

nu poate constitui obiectul verificării de către un procuror învestit conform art. 278/1 C. proc. pen., ci exclusiv prin căile de atac admise de Codul de procedură penală pentru părțile interesate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, petentul M.C.V. care nu și-a motivat în scris calea de atac conform art. 385/10 alin. (1) C. proc. pen. și nici oral în ziua judecății când, deși avea termen în cunoștință, nu s-a prezentat pentru a-și susține recursul. Examinând din oficiu sentința atacată, pe baza actelor Și lucrărilor dosarului, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală Și temeinică, recursul fiind nefondat.

In mod corect instanța de fond a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penală față de magistrații M.M., judecător în cadrul Judecătoriei Ploiești și R.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, adoptată de procuror prin rezoluția nr. 182/P/2009 din 10 iulie 2009, întrucât actele premergătoare efectuate în cauză nu au pus în evidență indicii ale săvârșirii vreunei fapte prevăzute de legea penală. Rezultă din plângerea petentului că cei doi magistrați s-ar face vinovați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și neglijență în serviciu, prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 249 C. pen. întrucât la termenul din 26 martie 2009, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Ploiești având ca obiect plângerea petentului M.C.V.

împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale față de intimata M.I., judecătorul M.M. a respins cererea petentului de citare cu mandat de aducere a intimatei, iar procurorul de ședință, R.C., a pus concluzii în sensul respingerii acestei cereri. Din încheierea de ședință de la termenul din 26 martie 2009 rezultă că a fost prezent petentul și a lipsit intimata M.I. cu care, însă, procedura de citare a fost legal îndeplinită. Intimata procuror R.C. și-a motivat concluziile de respingere a cererii petentului de citarea a intimatei după cum și intimata judecător M.M. a motivat soluția de respingere a cererii, ambele raportându-se la obiectul cauzei și la faptul că prezența intimatei M.I.

nu este obligatorie, ceea ce este în deplină concordanță cu dispozițiile legale în materie. Astfel, potrivit art. 278/1 alin. (4) C. proc. pen., „persoana fața de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale precum și persoana care a făcut plângere se citează, neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluționarea cauzei", iar potrivit alin. (7) al aceluiași articol „judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanței atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei a oricăror înscrisuri noi prezentate". Prin urmare, intimații magistrați au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, intimata din dosarul nr. 16070/281/2008 al Judecătoriei Ploiești, M.I., chiar prezentă în instanță, nu ar fi putut fi audiată astfel cum a cerut petentul, întrucât în procedura reglementată de dispozițiile art. 278/1 C. proc.

pen. singurele probe ce pot fi administrate în instanță sunt înscrisurile noi. Pe de altă parte, așa cum corect reține și judecătorul fondului, hotărârile judecătorești pronunțate de judecători în cadrul exercițiului funcției pot fi reformate prin exercitarea căilor de atac de către părțile interesate în condițiile legii, instanțele superioare având competența de a verifica legalitatea și temeinicia acestora și după caz, remedierea erorilor pe care le conțin. În consecință, cum din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că intimații magistrați și-au exercitat atribuțiile de serviciu în concordanță cu dispozițiile legale, nefiind nici cel mai mic indiciu privind săvârșirea infracțiunilor reclamate, Înalta Curte va respinge recursul petentului ca nefondat, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică. In conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 131 din 2 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2010.