ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4020/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 136 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins

, ca nefondată, plângerea petentului M.C.V. împotriva rezoluțiilor nr. 165 din 19 iunie 2009 și nr. 829/11/2/2009 din 10 iulie 2009 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 165/P/2009.

Au fost menținute rezoluțiile atacate și obligat petentul la plata sumei de 50 lei

cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 658/42/2009 petentul M.C.V. a formulat în temeiul art. 278

1

C. proc. pen. plângere împotriva rezoluțiilor nr. 165/P/2009 din 19 iunie 2009 și nr. 829/II/2/2009 din 10 iulie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.M. și R.M., magistrați judecători, cercetați sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 249 C. pen.

În motivarea plângerii, petentul susține că soluțiile date sunt nelegale și netemeinice, întrucât intimații au săvârșit abuzuri grave în soluționarea dosarului nr. 5572/105/2008 aflat pe rolul Tribunalului Prahova, solicitând tragerea la răspundere penală pentru faptele comise.

Pentru soluționarea plângerii s-a atașat dosarul de urmărire penală nr. 165/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Rezoluția nr. 165/P/2009 din 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători G.M. și R.M., pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 249 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că faptele sesizate nu există.

Procurorul a reținut că intimații făptuitori, judecători în cadrul Tribunalului Prahova, au soluționat dosarul nr. 5572/105/2008 care a avut ca obiect litigiul de muncă formulat de reclamanta M.V.A., al cărui mandatar a fost petentul în cauză și faptul că au respins cererea petentului de refacere a raportului de expertiză întocmit de către expertul N.C. nu constituie o exercitare cu rea credință sau o încălcare din culpă a atribuțiilor de serviciu.

Se reține de asemenea, că actele premergătoare efectuate în cauză nu conduc la existența unor indicii privind săvârșirea infracțiunilor reclamate de petent și potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot

fi

desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege.

Totodată, s-a arată că nemulțumirea petentului cu privire la administrarea probatoriului ar fi putut constitui un motiv pentru exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, în sens contrar, aceasta ar însemna o intervenție în activitatea de judecată ceea ce ar duce la încălcarea dispozițiilor art. 2 din actul normativ sus arătat.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere în baza art. 278 C. proc. pen. și procurorul general, prin Rezoluția nr. 829/II/2/2009 din 10 iulie 2009, a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică.

Verificând susținerile petentului în raport de actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, pentru următoarele considerente:

Nemulțumirea petentului M.C.V. privind activitatea magistraților se circumscrie soluționării dosarului nr. 5572/105/2008 aflat pe rolul Tribunalului Prahova, în sensul că aceștia în mod abuziv i-au respins cererea de refacere a raportului de expertiză și se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pe care le-a indicat în plângere.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate sunt atributul magistraților care se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiesc justiția în numele legii, fiind independenți față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi desființate ori îndreptate doar pe calea căilor de atac prevăzute de lege.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, în mod justificat s-a reținut că nu sunt indicii din care să rezulte existenta elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate, în sensul că intimații și-ar

fi

exercitat, cu intenție sau din culpă, în mod abuziv atribuțiile de serviciu sau că ar

fi

favorizat pe vreun infractor.

Încuviințarea și administrarea probelor din dosar, precum și analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanța de judecată se pronunță, nici o persoană neputând interveni și face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanță asupra problemelor supuse judecății.

În situația în care petentul considera că la soluționarea dosarului magistrații intimați nu au respectat dispozițiile legale avea posibilitatea să exercite calea de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unor plângeri penale împotriva magistraților care au soluționat cauza.

Așa fiind, soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică și în consecință, plângerea petentului se privește ca nefondată, urmând a fi respinsă, ca atare, în temeiul art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen.

II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul M.C.V., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale a intimaților magistrați G.M. și R.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 264 C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de critică indicate, cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de petiționarul M.C.V. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta, întrucât prima instanță prin conformare la dispozițiile art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen. a verificat plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 165//2009 din 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a examinat rezoluția procurorului menționată pe baza actelor și a materialului de la dosarul cauzei, pronunțând în mod legal și temeinic soluția respingerii plângerii petiționarului M.C.V. ca nefondată, în sensul dispozițiilor art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Se reține cu titlu de premisă ca prima instanță în mod justificat de actele premergătoare efectuate a reținut că situația de fapt imputată de petiționar desemnează nemulțumirea acestuia față de intimații magistrați nominalizați în sensul că la data de 12 martie 2009 când a avut termen de judecată în dosarul nr. 5572/205/2008 al Tribunalului Prahova, având ca obiect litigiul de muncă formulat de reclamanta M.V.A. al cărei mandatar este, în contradictoriu cu pârâții IPJ Prahova, Casa Județeană de Pensii Prahova și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, aceștia în mod nejustificat, i-au respins cererea de refacere a raportului de expertiză întocmit de către expertul N.C., expert care nu a răspuns la obiecțiunile pe care le-a formulat cu privire la expertiză.

A mai arătat M.C.V. că în urma respingerii obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză, a fost nevoit să recuze completul de judecată.

Or, într-adevăr în conformitate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Încuviințarea și administrarea probelor din dosar, precum și analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanța de judecată se poate pronunța, nicio persoană neputând interveni și face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanță asupra problemelor supuse judecății. Criticile, atât cu privire la administrarea probatoriului cât și cu privire la soluțiile pronunțate, pot fi formulate numai în căile de atac urmând a fi analizate de instanța de control judiciar.

A proceda în sens contrar ar însemna a interveni în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenței justiției, recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004.

Orice apreciere asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată sunt contrare independenței judecătorului în soluționarea cauzei.

Așa fiind, în mod legal și temeinic în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) C. proc. pen. s-a stabilit incidența în speță a cazului de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât niciuna din cele trei infracțiuni pretins a fi fost comise de intimații judecători

G.M. și R.M. nu există și în consecință s-a dispus neînceperea urmăririi penale a acestora.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.C.V., împotriva sentinței penale nr. 136 din 07 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 02 decembrie 2009.