ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3669/2008

Asupra recursului, de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 66 din 09 mai 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.C.V. , în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. , împotriva rezoluțiilor nr. 17/P/2008 din data de 24 ianuarie 2008 și nr. 339/II/2/2008 emise în dosarul nr. 17/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-au menținut ca legale și temeinice rezoluțiile atacate, privind pe intimatele A.C. și A.G., procurori și a fost obligat petentul la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea adresată instanței Curții de Apel Ploiești, s ecția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și înregistrată sub nr. 253/42/2008 din 12 martie 2008, petentul a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., desființarea rezoluției nr. 339/II/2/2008 emisă în dosarul nr. 17/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care a apreciat-o nelegală și netemeinică. În motivarea plângerii, s-a susținut că rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale adoptate de procurori sunt abuzive, neavând nici o legătură cu legea penală, câtă vreme toate probele solicitate de acesta atât la poliție cât și la parchet i-au fost respinse.

A mai susținut că procurorul care a soluționat dosarul de urmărire penală nr. 1929/P/2006 a fost promovat. În dovedirea temeiniciei plângerii, petentul a solicitat atașarea dosarului de urmărire penală nr. 1518/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, cerere ce a fost încuviințată de instanță. Din actele și lucrările dosarului, a rezultat următoarele: Prin rezoluția nr. 17/P/2008 din data de 24 ianuarie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de procuror A.C., cercetată sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și a procurorului A.G. cercetată sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și art. 242 C. pen.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză următoarele: Petentul a formulat plângere penală împotriva prim procurorului A.C. și procurorului A.G. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, care au „soluționat abuziv și fără profesionalism" dosarul nr. 1518/P/2007 și în plângerea formulată împotriva soluției dispusă în această cauză, reclamând totodată că procurorul A.G., în complicitate cu lucrătorii de la I.P.J Prahova, a sustras și distrus probe din dosarul nr. 1929/P/2006 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. Prin rezoluția nr. 1518/P/2007 din 12 noiembrie 2007 procurorul A.G. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a confirmat propunerea poliției de a nu se începe urmărirea penală față de M.A. și P.I., cercetați sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 260 C. pen. și art. 292 C. pen., ca urmare a plângerii penale formulate de către M.C.V. Plângerea formulată împotriva acestei soluții de către petent a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 5253/II/2/2007 din 28 noiembrie 2007 de către A.C., Prim Procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești. În raport de cele expuse, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina celor doi procurori săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., întrucât simpla nemulțumire a persoanei vătămate cu privire la soluțiile dispuse de magistrați, nu înseamnă că aceștia au omis să îndeplinească un act sau că și-au îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu.

Cu privire la pretinsa sustragere și distrugere de probe din dosarul nr. 1929/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești de către procurorul A.G." în complicitate cu polițiștii de la I.P.J Prahova" s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reținându-se că plângerea nu întrunește cerințele impuse de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu sunt indicați făptuitorii de la I.P.J Prahova, nici actele pretins sustrase ori probele pretins distruse și nici mijloacele de probă. Împotriva rezoluției nr. 17/P/2008 din data de 24 ianuarie 2008 s-a formulat plângere în temeiul disp. art. 278 C. proc. pen. ce a fost respinsă, ca neîntemeiată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 339/11/2/2008 din 18 februarie 2008. Împotriva celor două rezoluții petentul a formulat plângere în temeiul disp.

art. 278 1 C. proc. pen., solicitând desființarea acestora și trimiterea dosarului la parchet pentru efectuarea de cercetări împotriva procurorilor A.C. și A.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen., precizând, cu ocazia dezbaterilor, că nu intimata A.G. a sustras actele ci un inspector de poliție. Instanța de fond a apreciat că plângerea este neîntemeiată, rezoluțiile adoptate de procuror au fost temeinice și legale, iar nemulțumirea petentului cu privire la soluțiile adoptate de procurori, nu poate conduce la concluzia temeiniciei plângerii petentului, întrucât potrivit disp.

art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost republicată și modificată, procurorul este independent în efectuarea anchetei penale, în a dispune asupra probelor și succesiunii administrării acestora, a importanței și semnificației materialului probator, precum și asupra interpretării acestuia, toate actele îndeplinite fiind supuse controlului judecătoresc. S-a mai reținut că plângerea petentului a fost întemeiată numai pe nemulțumirea acestuia în legătură cu rezoluțiile adoptate de procurori, fără a arăta în concret în ce a constat presupusa activitate infracțională a acestora și câtă vreme din actele și lucrările dosarului atașat nu au rezultat indicii în sensul comiterii infracțiunii reclamate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs persoana vătămată M.C.V., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie reiterând criticile din plângerea depusă inițial, iar la termenul de azi 12 noiembrie 2008, recurentul deși avea termenul în cunoștință, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și susține recursul. Examinând recursul declarat de către petiționar sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, instanța de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimatele magistrați procurori A.C. și A.G., în calitatea pe care o aveau ,aceea de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, și-au exercitat atribuțiile de serviciu în limitele conferite de lege.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenți, astfel că, pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, magistrații procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la rezoluțiile dispuse în cauzele ce le instrumentează, urmând ca instanța de judecată să aprecieze asupra temeiniciei și legalității acestora. În această cauză, intimatele în calitate de magistrați procurori la Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, și a atribuțiilor conferite de lege, nu au făcut decât, ca pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, să aprecieze că soluția corectă este cea de neîncepere a urmăririi, urmând ca instanța de judecată să aprecieze asupra temeiniciei și legalității acestor rezoluții.

Pe de altă parte, deși petiționarul nu a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie însă precizat că nu orice nemulțumire față de soluțiile adoptate de magistrații procurori cu ocazia desfășurării activității angajează răspunderea penală a magistraților procurori, ci doar dacă se dovedește reaua- credință cu care acționează aceștia în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunilor reclamate. Eventualele încălcări ale dispozițiilor procedurale cu ocazia soluționării plângerii de către procuror, pot fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de judecată sesizată cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției dispusă de procuror.

În speță, petiționarul.își putea valorifica susținerile în fața instanței de judecată ce trebuia sesizată în conformitate cu dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Înalta Curte, a apreciat că din actele și lucrările dosarului, nu rezultă că intimatele magistrați procurori A.C. și A.G., au săvârșit infracțiunile sesizate de petiționar. Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod va obliga recurentul petent la cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 66 din 09 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2008.