ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3669/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3669/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului, de față;

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din

09 mai 2008 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.C.V.

, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

C.

proc. pen.

, împotriva rezoluțiilor

nr. 17/P/2008 din data de 24 ianuarie 2008 și nr. 339/II/2/2008 emise în

dosarul nr. 17/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel

Ploiești.

S-au

menținut ca legale și temeinice rezoluțiile atacate, privind

pe intimatele A.C. și A.G., procurori și a

fost

obligat petentul la plata sumei de 60

lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea

adresată instanței Curții de Apel Ploiești, s

ecția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, și înregistrată

sub nr.

253/42/2008 din 12 martie 2008, petentul a solicitat în temeiul dispozițiilor

art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., desființarea rezoluției nr.

339/II/2/2008 emisă în dosarul nr. 17/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care a apreciat-o

nelegală

și netemeinică.

În

motivarea plângerii, s-a susținut că rezoluțiile de neîncepere

a urmăririi penale

adoptate de procurori sunt abuzive, neavând nici o

legătură cu legea penală, câtă vreme toate probele

solicitate de

acesta atât la poliție cât și

la parchet i-au fost respinse.

A mai susținut că

procurorul care a soluționat dosarul de urmărire penală nr. 1929/P/2006 a fost

promovat.

În

dovedirea temeiniciei plângerii, petentul a solicitat atașarea dosarului de

urmărire penală nr. 1518/P/2007 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Ploiești,

cerere ce a fost încuviințată de instanță.

Din

actele și lucrările dosarului, a rezultat următoarele:

Prin rezoluția nr.

17/P/2008 din data de 24 ianuarie 2008 Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi

penale față de procuror A.C., cercetată sub aspectul

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și a

procurorului A.G.

cercetată sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246

C. pen. și art. 242 C. pen.

Pentru

a dispune astfel, procurorul a reținut pe baza actelor

premergătoare efectuate în cauză următoarele:

Petentul

a formulat plângere penală împotriva prim procurorului

A.C. și procurorului A.G. de la

Parchetul de pe

lângă

Judecătoria Ploiești, care au „soluționat abuziv și fără

profesionalism" dosarul nr. 1518/P/2007 și

în plângerea formulată

împotriva

soluției dispusă în această cauză, reclamând totodată că

procurorul

A.G., în complicitate cu lucrătorii de la I.P.J

Prahova, a sustras și distrus probe din dosarul nr. 1929/P/2006 al

Parchetul

de pe lângă Judecătoria Ploiești.

Prin

rezoluția nr. 1518/P/2007 din 12 noiembrie 2007 procurorul A.G.

de la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Ploiești, în temeiul

dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d)

C. proc. pen., a confirmat propunerea poliției de a nu se începe urmărirea

penală față de M.A. și P.I.,

cercetați sub

aspectul infracțiunilor prev. de art. 260 C. pen. și art.

292 C. pen.,

ca urmare a plângerii penale formulate de către M.C.V.

Plângerea

formulată împotriva acestei soluții de către petent a fost respinsă ca

neîntemeiată prin rezoluția nr. 5253/II/2/2007 din

28 noiembrie 2007 de către A.C., Prim Procuror la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești.

În

raport de cele expuse, s-a apreciat că nu se poate reține în sarcina celor doi

procurori săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C. pen., întrucât

simpla nemulțumire a persoanei vătămate cu privire la

soluțiile dispuse de magistrați, nu înseamnă că aceștia au omis să

îndeplinească un act sau că și-au îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de

serviciu.

Cu privire la

pretinsa sustragere și distrugere de probe din dosarul nr. 1929/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ploiești

de către procurorul A.G." în complicitate cu polițiștii

de la I.P.J

Prahova" s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

reținându-se că plângerea nu întrunește cerințele impuse de art. 222

alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu sunt

indicați făptuitorii de la I.P.J Prahova, nici actele pretins sustrase ori

probele pretins

distruse și nici mijloacele de probă.

Împotriva

rezoluției nr. 17/P/2008 din data de 24 ianuarie 2008 s-a

formulat plângere în temeiul disp. art. 278 C. proc.

pen. ce

a fost respinsă, ca neîntemeiată de

Procurorul General al Parchetului

de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 339/11/2/2008

din

18 februarie 2008.

Împotriva

celor două rezoluții petentul a formulat plângere în

temeiul disp. art. 278

1

C. proc. pen., solicitând desființarea

acestora și trimiterea dosarului la parchet pentru efectuarea de

cercetări împotriva procurorilor A.C. și A.G., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246

C. pen., precizând, cu ocazia dezbaterilor, că nu

intimata A.G.

a sustras actele ci un inspector de poliție.

Instanța

de fond a apreciat că plângerea este neîntemeiată,

rezoluțiile adoptate de procuror au fost temeinice și

legale, iar

nemulțumirea petentului cu

privire la soluțiile adoptate de procurori,

nu poate conduce la

concluzia temeiniciei plângerii petentului,

întrucât

potrivit disp. art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, astfel cum a fost republicată și modificată,

procurorul este

independent în efectuarea anchetei penale, în a dispune asupra probelor și

succesiunii administrării acestora, a

importanței

și semnificației materialului probator, precum și asupra interpretării

acestuia, toate actele îndeplinite fiind supuse controlului

judecătoresc.

S-a

mai reținut că plângerea petentului a fost întemeiată numai

pe nemulțumirea acestuia în legătură cu

rezoluțiile adoptate de

procurori, fără a

arăta în concret în ce a constat presupusa activitate infracțională a acestora

și câtă vreme din actele și lucrările dosarului atașat nu au rezultat indicii

în sensul comiterii infracțiunii reclamate.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

persoana vătămată M.C.V., criticând-o

pe motive

de

nelegalitate și netemeinicie reiterând criticile din plângerea depusă

inițial, iar la

termenul de azi 12 noiembrie 2008, recurentul deși avea

termenul în cunoștință, nu s-a prezentat în instanță

pentru a-și susține recursul.

Examinând recursul

declarat de către petiționar sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Astfel,

instanța de fond, în baza materialului probator aflat la

dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că

intimatele magistrați procurori A.C. și A.G., în calitatea pe care o aveau

,aceea de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, și-au

exercitat atribuțiile de serviciu în limitele conferite de lege.

Potrivit art. 3 alin.

(1) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt

independenți,

astfel că, pe baza probelor administrate în cauză și a

propriei

convingeri, magistrații procurori sunt liberi să aprecieze cu

privire la rezoluțiile dispuse în cauzele ce le

instrumentează, urmând

ca instanța

de judecată să aprecieze asupra temeiniciei și legalității

acestora.

În această

cauză, intimatele în calitate de magistrați procurori

la Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, și a

atribuțiilor

conferite de lege, nu au făcut

decât, ca pe baza probelor administrate în cauză și a propriei convingeri, să

aprecieze că soluția corectă este

cea

de neîncepere a urmăririi, urmând ca instanța de judecată să aprecieze asupra

temeiniciei și legalității acestor rezoluții.

Pe de altă parte, deși

petiționarul nu a arătat, în concret, în

ce

constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie însă precizat că

nu

orice nemulțumire față de soluțiile adoptate de magistrații procurori cu ocazia

desfășurării activității angajează răspunderea

penală a magistraților procurori, ci doar dacă se dovedește reaua-

credință cu care acționează aceștia în scopul

prejudicierii intereselor

unei

persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura

subiectivă/obiectivă

a infracțiunilor reclamate.

Eventualele

încălcări ale dispozițiilor procedurale cu ocazia

soluționării plângerii de către procuror, pot fi

criticate într-un cadru

procesual adecvat,

respectiv în fața instanței de judecată sesizată cu soluționarea plângerii

împotriva rezoluției dispusă de procuror.

În speță, petiționarul.își putea

valorifica susținerile în fața instanței de judecată ce trebuia sesizată în

conformitate cu

dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.

Înalta Curte, a apreciat că din

actele și lucrările dosarului, nu rezultă că intimatele magistrați procurori

A.C. și A.G., au săvârșit infracțiunile sesizate de petiționar.

Pentru toate aceste

considerente, apreciind că soluția

pronunțată

în cauză este legală și temeinică, văzând dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea va respinge recursul

ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (3)

din același cod va obliga recurentul petent la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petentul M.C.V.

împotriva

sentinței penale nr. 66 din 09 mai 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 noiembrie 2008.