ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1107/2009

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 192 din 8

decembrie 2008, Curtea de

Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 97/P/2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționarul a solicitat

efectuarea de cercetări față de magistrații procurori A.C. și A.G. pentru

pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.,

susținând că au soluționat abuziv un dosar penal în care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale și, respectiv, respingerea plângerii împotriva acestei

soluții.

Prin rezoluția din 17 septembrie 2008, dată în dosarul nr. 97/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 228 alin. (4) și art.

10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

intimații procurori, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se că, din

verificările efectuate, nu rezultă că aceștia nu ar fi îndeplinit un act sau

l-au îndeplinit în mod defectuos, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin

care să cauzeze vătămarea unor interese legale ale petiționarului și nici nu au

favorizat vreuna dintre părți.

Prin rezoluția din 3 octombrie 2008, dată în dosarul nr. 1555/ll/2/2008

a procurorului general adjunct, a fost respinsă plângerea petiționarului, fiind

menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și

temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca

nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că soluția

intimatului procuror a fost menținută de instanță, ca fiind legală și

temeinică, astfel că nu se poate reține infracțiunea de abuz în serviciu, în

modalitatea de îndeplinire defectuoasă a actului, așa cum susține petiționarul.

S-a mai reținut că nu poate fi reținută nici infracțiunea de favorizare

a infractorului, pronunțarea unei soluții în favoarea unei părți nesemnificând

că magistratul i-a acordat un ajutor acesteia, ci că, urmare analizei datelor

din dosar, a dat o soluție impusă de acestea.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul.

Recursul declarat de petiționar împotriva

sentinței, motivat la

dosar, este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect,

instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca

nefondată.

Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în

cauză, magistrații procurori și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate

cu dispozițiile legale, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, fără

a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului cu prilejul

instrumentării plângerilor formulate de petiționar.

Criticile petiționarului referitoare la modul de soluționare de către

intimații procurori a plângerilor formulate nu pot fi primite, întrucât

activitatea desfășurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui

prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 și art.

264 C. pen. Legalitatea și temeinicia activității efectuate de procuror poate

fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul

ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc.

pen. și a plângerii la judecător, căi de atac pe care petiționarul Ie-a

exercitat.

Drept urmare, nu se poate reține că procurorii și-ar fi exercitat în

mod abuziv atribuțiile de serviciu, activitatea acestora neputând antrena

răspunderea sa penală, decât în măsura în care există probe că au fost

interesați sau de rea-credință.

În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței

de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul M.C.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

petiționar M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 192

din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009.