ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1107/2009

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 192 din 8 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 97/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționarul a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații procurori A.C. și A.G. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., susținând că au soluționat abuziv un dosar penal în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și, respectiv, respingerea plângerii împotriva acestei soluții.

Prin rezoluția din 17 septembrie 2008, dată în dosarul nr. 97/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații procurori, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se că, din verificările efectuate, nu rezultă că aceștia nu ar fi îndeplinit un act sau l-au îndeplinit în mod defectuos, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin care să cauzeze vătămarea unor interese legale ale petiționarului și nici nu au favorizat vreuna dintre părți. Prin rezoluția din 3 octombrie 2008, dată în dosarul nr. 1555/ll/2/2008 a procurorului general adjunct, a fost respinsă plângerea petiționarului, fiind menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că soluția intimatului procuror a fost menținută de instanță, ca fiind legală și temeinică, astfel că nu se poate reține infracțiunea de abuz în serviciu, în modalitatea de îndeplinire defectuoasă a actului, așa cum susține petiționarul. S-a mai reținut că nu poate fi reținută nici infracțiunea de favorizare a infractorului, pronunțarea unei soluții în favoarea unei părți nesemnificând că magistratul i-a acordat un ajutor acesteia, ci că, urmare analizei datelor din dosar, a dat o soluție impusă de acestea.

Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței, motivat la dosar, este nefondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată. Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistrații procurori și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului cu prilejul instrumentării plângerilor formulate de petiționar. Criticile petiționarului referitoare la modul de soluționare de către intimații procurori a plângerilor formulate nu pot fi primite, întrucât activitatea desfășurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 și art. 264 C. pen.

Legalitatea și temeinicia activității efectuate de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. și a plângerii la judecător, căi de atac pe care petiționarul Ie-a exercitat. Drept urmare, nu se poate reține că procurorii și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, activitatea acestora neputând antrena răspunderea sa penală, decât în măsura în care există probe că au fost interesați sau de rea-credință. În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.C.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.C.V. împotriva sentinței penale nr. 192 din 8 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009.