ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 420/2010

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: P rin sentința penală nr.151 din 19 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, plângerile formulată de petiționara C.M. împotriva rezoluției nr. 41/P/2009 din 30 iunie 2009 și nr. 937/ll/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care Ie-a menținut ca fiind legale și temeinice. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționara a solicitat efectuarea de cercetări față de magistrații judecători M.C. și C.N. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 248 1 , art. 249, art. 264, art. 289, art. 291, art. 323 și art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, susținând că este nemulțumită de modul în care acestea au soluționat o cauză civilă, în care petiționara avea calitatea de parte. Prin rezoluția din 30 iunie 2009, dată în dosarul nr. 41/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații judecători, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se că faptele nu există, iar petiționara a făcut doar referiri cu caracter general la anumite texte de lege. Prin rezoluția din 29 iulie 2009, dată în dosarul nr. 937/11/2/2007 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.

Prin plângerea depusă la instanță, petiționara a criticat ambele rezoluții. Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei, reținând, în esență, că nu a rezultat că intimații ar fi acționat cu rea-credință sau că ar fi săvârșit vreo faptă penală cu ocazia instrumentării dosarului civil. S-a mai reținut că legalitatea și temeinicia sentinței civile 204 din 8 aprilie 2008 nu poate constitui obiectul verificării de către un procuror investit conform art. 278 1 C. proc. civ., ci exclusiv al căilor de atac admise de Codul de procedură civilă pentru părțile interesate. împotriva sentinței a declarat recurs petiționara. Recursul declarat de petiționară împotriva sentinței este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționară, ca nefondată. Î ntr-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimaților. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că intimații judecători și-au îndeplinit, în mod corect, atribuțiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarei. Criticile petiționarei, care se referă la modul de soluționare a cauzei civile de către intimații judecători, nu pot constitui un motiv pentru tragerea ia răspundere penală a magistraților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate de petiționară.

Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție în cadrul instanțelor de judecată, își desfășoară activitatea în temeiul legii, având obligația să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin, prin pronunțarea unor soluții legale și temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate și desființate prin intermediul căilor legale de atac. Desfășurarea activității de jurisdicție nu poate fi concepută fără independența și autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiția, principiu înscris în Constituție și în Statutul Magistraților. Așa fiind, hotărârile judecătorești nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăși o infracțiune.

De altfel, în procedura prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. , instanța este investită doar cu verificarea legalității și temeiniciei soluțiilor dispuse de procuror, însă nu se poate substitui magistratului judecător care a pronunțat soluția pe baza probatoriului examinat nemijlocit în dosarul civil. Î n ce privește critica scrisă a petiționarei, referitoare la lipsa probelor în cursul actelor premergătoare efectuate de către procuror, se constată că nu poate fi primită. Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ și al oficialității, să îndeplinească toate actele necesare soluționării plângerii cu care a fost investit.

Î n acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare. Î n cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispozițiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii. Așa fiind, critica referitoare la neadministrarea probelor nu este întemeiată, întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe. Î n raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, recursul declarate de petiționara C.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiționară C.M. împotriva sentinței penale nr. 151 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2010.