ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 402/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 180 din 7 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara P.M. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale cu nr. 404/P/2007 din 6 august 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimata M.A.C. A fost menținută rezoluția atacată. A fost obligată petiționara la plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluția dată că faptelor pentru care magistratul M.A.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, a fost cercetat sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în serviciu și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 264 C. pen., le lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționara P.M., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.

Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționara P.M. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, petiționara P.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de numiții M.D. și M.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și înșelăciune, prevăzute de art. 194 și 215 C. pen., plângere care a constituit obiectul dosarului nr. 3913/P/2006, soluționat prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 4 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 777 din 10 septembrie 2008 a Tribunalului Prahova.

Cercetările efectuate au stabilit că dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost repartizat (la data de 24 august 2006) procurorului S.C. și, întrucât aceasta a fost transferată la D.I.I.C.O.T., la data de 1 decembrie 2006, dosarul a fost redistribuit procurorului M.A.C., la data de 11 decembrie 2006. În completarea plângerii formulate, soțul petiționarei, respectiv P.M., a solicitat la data de 16 noiembrie 2006, cercetarea pentru aceleași fapte a judecătorului M.V. și a executorului judecătoresc N.E., plângere care s-a conexat la dosarul nr. 3913/P/2006. Față de calitatea acestora din urmă, procurorul M.A.C., prin ordonanța din 31 mai 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a dispus prin ordonanța nr. 274/ P din 16 iulie 2007 neînceperea urmăririi penale față de numiții M.V.

și N.E. și restituirea dosarului pentru continuarea cercetărilor față de numiții M.D. și M.D. Întrucât procurorul de caz M.A.C. a fost delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, dosarul nr. 3913/P/2006 a fost repartizat, spre soluționare, la data de 7 septembrie 2007, procurorului D.G. Aceasta, prin rezoluția din 4 decembrie 2007 a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele indicate de petiționară în plângerea formulată. Din cele mai sus prezentate rezultă că dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost instrumentat de procurorii S.C., M.A.C. și D.G. Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, cât și sentința penală recurată, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționara P.M.

împotriva procurorilor S.C., M.A.C. și D.G., care au instrumentat dosarul nr. 3913/P/2006, a fost soluționată inițial prin rezoluția nr. 404/P/2007 din 12 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații D.G. și M.A.C., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 264 C. pen., a fost infirmată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin rezoluția nr. 587/2/II/2008 din 31 martie 2008, doar față de procurorul D.G., dispunându-se totodată efectuarea urmăririi penale față de procurorii care au instrumentat dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, până la data de 10 august 2007, când petiționara a formulat plângere împotriva acestora.

Reluându-se cercetările, pe baza actelor premergătoare efectuate în dosarul nr. 404/P/2007 și a lucrărilor aflate în dosarul nr. 3913/P/2006, prin rezoluția nr. 404/P/2007 din 6 august 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata M.A.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 264 C. pen., apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor mai sus enunțate.

Parchetul a mai reținut că, deși actele de cercetare în dosarul nr. 3913/P/2006 s-au efectuat cu întârziere, cu toate acestea procurorii care au instrumentat dosarul nu au urmărit să prejudicieze interesele persoanei vătămate, neconturându-se vreo acțiune conștientă a intimatei M.A.C., în sensul că aceasta ar fi urmărit sau acceptat producerea vreunui prejudiciu sau că ar fi favorizat persoanele împotriva cărora petiționara a formulat plângere. Împotriva acestei rezoluții, petiționara P.M. a formulat plângere, în baza art. 278 C. proc.

pen., soluționată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr. 1393/II/2/2008 din 1 septembrie 2008. Procurorul General a reținut că, în ceea ce o privește pe intimata M.A.C., există autoritate de lucru judecat, deoarece soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția nr. 404/P/2007 din data de 12 martie 2008, a fost menținută prin rezoluția Procurorului General nr. 587/II/2/2008 din 31 martie 2008. Procurorul General a mai reținut că, întrucât dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost repartizat inițial procurorului S.C., față de care nu s-a dispus nicio soluție și deoarece petiționara P.M.

a formulat plângere și împotriva procurorului A.M., față de calitatea acestora, primul procuror la D.I.I.C.O.T., iar cel de al doilea procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a disjuns cauza în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul faptelor sesizate de petiționară. Împotriva ambelor rezoluții anterior menționate a formulat plângere, în termen legal, conform art. 278 1 C. proc. pen., petiționara P.M., plângere ce a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul recurs. În motivarea plângerii, petiționara a susținut, în esență, că soluția de neîncepere a urmăririi penale este greșită, deoarece procurorii care au instrumentat dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, în mod intenționat, au tergiversat soluționarea plângerii privind pe numiții M.D.

și M.D., nu au audiat părțile în cauză și au respins nejustificat probele solicitate în susținerea plângerii sale. Înalta Curte, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, constată că, în ceea ce o privește pe intimata M.A.C., soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția nr. 404/P/2007 din 12 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost menținută de Procurorul General prin rezoluția nr. 587/II/2/2008 din 31 martie 2008 și deoarece petiționara P.M.

nu a formulat plângere la instanță împotriva acestei soluții, față de intimată nu se mai pot efectua acte de cercetare penală pentru aceleași fapte, așa cum s-a reținut prin rezoluția criticată, cu nr. 404/P/2007 din 6 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, confirmată prin rezoluția Procurorului General cu nr. 1393/II/2/2008 din 1 septembrie 2008. Deși, cercetările penale în dosarul nr. 3913/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-au efectuat o perioadă îndelungată de timp, această situație a fost generată însă de împrejurări obiective, întrucât în cauză s-au efectuat cercetări și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar doi dintre procurorii cărora li s-a repartizat acest dosar au fost promovați la alte unități de parchet, în prezent față de aceștia efectuându-se cercetări sub aspectul faptelor reclamate de petiționară.

Înalta Curte constată totodată că, în mod corect, parchetul a reținut, prin rezoluția de neînceperea urmăririi penale cu nr. 404/P/2007 din 6 august 2008 că, nesoluționarea unui dosar în termenul stabilit, nu justifică tragerea la răspundere penală, simpla întârziere neputând constitui un abuz în serviciu și nici un act de favorizare a vreunei părți, atâta vreme cât din nicio probă nu a rezultat reaua-credință în îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau intenția procurorului care a instrumentat cauza de a prejudicia interesele persoanei vătămate. Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistratul procuror M.A.C. este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că soluția în dosarul nr. 3913/P/2006 a fost dispusă de aceasta, prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarei.

Susținerea petiționarei P.M., în sensul că plângerea formulată vizează și pe numiții G.S. și A.C., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, nu poate forma obiect al examinării, în condițiile limitelor impuse de art. 278 1 alin. (1), (4), (6) și (7) C. proc. pen., potrivit cărora verificările instanței, în cadrul acestei proceduri, se rezumă numai la persoanele și faptele care au făcut obiectul rezoluției sau ordonanței atacate. Având în vedere prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.M. împotriva sentinței penale nr. 180 din 7 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.M. împotriva sentinței penale nr. 180 din 7 noiembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2009.