ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5429/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5429/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea adresată

instanței, reclamantul K.A. a solicitat ca, în conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 221/2009, să se dispună obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, la plata sumei de 500.000 euro – despăgubiri morale și 300.000 euro – despăgubiri

civile.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

a avut domiciliul obligatoriu începând cu anul 1968, ca urmare a dispozițiilor organelor

de securitate, iar cu ocazia strămutării a suferit prejudicii materiale și morale,

fiind obligat să îndeplinească funcții înjositoare.

Cu ocazia strămutării,

reclamantului i-au fost confiscate bunuri imobile și mobile, ce nu au fost restituite,

respectiv un apartament cu trei camere, bijuterii de familie.

A mai precizat reclamantul

că despăgubirile solicitate nu au fost acordate în conformitate cu Legea nr.

118/1990.

Reclamantul a depus o

cerere prin care a solicitat instanței conexarea prezentei cauze la Dosarele nr.

3414/104/2009 și 3415/104/2009, în care figurează ca reclamanți soția sa K.E. și

socrul său V.G., cauzele având ca obiect acordarea de despăgubiri, în conformitate

cu dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Această cerere a fost

respinsă, având în vedere dispozițiile art. 164 C. proc. civ., motivat de faptul

că solicitările privind despăgubirile acordate de Statul român în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 221/2009, au caracter personal, așa cum cer dispozițiile

art. art. 5 alin. (1) din lege.

Prin sentința civilă

nr. 181 din 1 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 3413/104/2009,

s-a admis în parte cererea formulată de K.A. și a fost obligat pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Olt, la 30.000 euro daune morale.

Pentru a se pronunța astfel,

ținând cont de poziția procesuală a reclamantului și a probatoriilor făcute de acesta

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2009, Tribunalul a apreciat că cererea

este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul despăgubirilor

morale, din actele depuse de reclamant, respectiv sentința nr. 661 din 05

noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosar nr. 3498/104/2008, dar și

din considerentele deciziei nr. 2028 din 17 aprilie 2007, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, în Dosar nr. 11814/54/2006, rezultă fără putință de tăgadă

că familia K. a fost strămutată din domiciliul din Craiova într-o localitate din

județul Olt, ca urmare a acțiunilor de supraveghere permanentă din partea organelor

de securitate.

De asemenea, irevocabil,

instanța supremă a reținut că asupra familiei K. s-au exercitat măsuri abuzive luate

la solicitarea organelor de securitate care o suspectau pe K.E., soția reclamantului,

procurist în cauza de față, pentru manifestări ostile la adresa regimului politic

comunicat.

Din conținutul sentinței

nr. 661/2008 pronunțată de Tribunalul Olt, la 5 noiembrie 2008, decizie definitivă

și irevocabilă, rezultă că reclamantului K.A. i-au fost recunoscute drepturile prevăzute

de Decretul Legii nr. 118/1990, republicat.

În atare situație, instanța

a apreciat că reclamantul K.A. face parte din categoria persoanelor cărora li se

aplică prevederile dispozițiilor Legii nr. 221/2009, așa cum impun dispozițiile

art. 4 alin. (2) și art. 5 alin. (4).

Sub aspectul despăgubirilor

pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, ce se pot acorda persoanei îndreptățite,

prin dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a ținut cont

de dovezile făcute de reclamant, prin înscrisurile depuse, respectiv copiile carnetului

de student și filă carte de muncă, care duc la concluzia strămutării acestuia împreună

cu familia din orașul Timișoara în orașul Craiova și ulterior în alte localități

din județul Olt, ca urmare a activității de supraveghere din partea organelor de

securitate din perioada comunistă, apreciindu-se că acordarea sumei de 30.000

euro ar acoperi suferințele morale la care a fost supus.

Cu privire la solicitările

reclamantului de acordare a despăgubirilor civile în sumă de 300.000 euro, Tribunalul

a apreciat că cererea nu a fost dovedită, așa cum cer dispozițiile art. 1169 C.

civ.

Mai mult chiar, solicitările

reclamantului expuse mai sus nu se încadrează în dispozițiile art. 5 lit. b) din

Legea nr. 221/2009, întrucât legiuitorul a dat posibilitatea restituirii echivalentului

valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare sau ca efect al măsurilor

administrative, cu condiția ca bunurile respective să nu fi fost restituite în natură

sau eventual obținute despăgubiri în condițiile legilor speciale, respectiv

Legea nr. 10/2001 sau Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat apel reclamantul K.A., prin procurist K.E., și D.G.F.P.

Olt, pentru Ministerul Finanțelor Publice, reprezentant al Statului Român.

Pârâtul Statul Român,

a criticat sentința Tribunalului sub aspectul neargumentării cuantumului daunelor

morale, instanța neținând cont că reclamantul este beneficiar al Decretului Lege

nr. 118/1990, iar, pe de altă parte, la stabilirea daunelor morale, în raport de

art. 1199 C. civ., trebuie avute în vedere probe directe și nu presupuneri sau afirmații

nedovedite ale reclamantului.

Reclamantul K.A., prin

cerea de apel și precizările ulterioare, a criticat sentința pentru nelegalitate

și netemeinicie, cu referire la cuantumul daunelor morale – de numai 30.000

euro, în loc de 500.000 euro – și neacordarea daunelor materiale, solicitările reclamantului

fiind dovedite cu înscrisurile depuse la instanța de fond și cele ce vor fi depuse

în apel.

De asemenea, apelantul

reclamant a susținut că este îndreptățit și la niște diferențe salariale, ce n-au

fost achitate din vina Ministerului Finanțelor Publice, însă, cererile formulate

sub acest aspect, direct în apel, sunt contrare dispoz.art. 294 alin. (1) C.

proc. civ. - care prevede că în apel nu se pot face alte cereri noi – așa încât

nu vor fi supuse examinării.

Examinând actele și lucrările

dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 129 alin. final, 294 și 295 C. proc.

civ., Curtea de Apel a constatat ca întemeiate, în parte, criticile formulate de

apelantul reclamant și nefondate criticile apelantului pârât.

Astfel, în ceea ce privește

apelul pârâtului, cu referire la stabilirea cuantumului daunelor morale, Tribunalul

a motivat expres că reclamantului i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de

Decretul Lege nr. 118/1990 R, ceea ce înseamnă că s-a avut în vedere și acest aspect;

în același timp, în motivarea hotărârii, se face trimitere și la suferințele morale

la care a fost supus reclamantul, ca urmare a strămutării și supravegherii din partea

organelor de securitate din perioada comunistă, ceea ce înseamnă că, deși sumar

motivată, nu se poate reține nelegalitatea sentinței, sub acest aspect.

Hotărârea atacată este

însă netemeinică sub aspectul cuantumului daunelor morale stabilite de Tribunal,

pentru următoarele considerente:

Dislocarea din localitatea

de domiciliu și mutarea forțată într-o altă localitate, lipsirea de bunurile personale,

obligarea de a trăi în condiții materiale precare și de a munci forțat, produce

suferințe pe plan moral, social și profesional, astfel de măsuri lezând demnitatea

și onoarea, precum și libertatea individuală, drepturile personale patrimoniale

ocrotite de lege, având drept consecințe crearea unui prejudiciu moral, care justifică

acordarea unei compensații cu acest titlu.

Față de aceste criterii,

și în principal durata strămutării, de cca.10 ani, după cum rezultă din decizia

nr. 402/2009, privind acordarea unor drepturi prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990,

cu trimitere la sentința civilă nr. 576/2002 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă

și irevocabilă prin decizia civilă nr. 162/2003 a Curții de Apel Craiova, Curtea

apreciază că, în speță, se justifică acordarea de daune morale în cuantum de 100.000

euro, în loc de 30.000 euro, cât a stabilit Tribunalul, prin sentința supusă apelului.

În ceea ce privește acordarea

de despăgubiri, în temeiul art. 5 lit. b) din Legea nr. 221/2009, reprezentând echivalentul

valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative, în mod corect Tribunalul

a respins cererea formulată sub acest aspect, întrucât textul condiționează acordarea

de astfel de despăgubiri, de existența bunurilor în patrimoniul persoanei față de

care s-a luat măsura respectivă și nerestituirea sau obținerea de despăgubiri pentru

aceste bunuri, în condițiile Legii nr. 10/2001 sau Legii nr. 247/2005.

Față de considerentele

expuse, în baza art. 296 C. proc. civ., a admis apelul reclamantului, a schimbat

în parte sentința atacată, în sensul că a obligat Statul Român la 100.000 euro daune

morale, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins apelul pârâtului.

Împotriva deciziei

nr. 172 din 27 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au declarat recurs

atât reclamantul, cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Recurentul pârât Statul

Român a invocat următoarele motive de nelegalitate.

Era necesar un minim de

argumente și indicii din care sa rezulte în ce măsura drepturile personale nepatrimoniale

ale reclamantului, ocrotite de Constituție i-au fost afectate și pe cale de consecință

să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul

suferit.

Stabilirea cuantumului

despăgubirilor pentru prejudiciile aduse unei persoane, presupune o apreciere subiectivă

din partea instanței, care însă, trebuie sa aibă în vedere anumite criterii obiective

rezultând din cazul concret dedus judecății, gradul de lezare a valorilor sociale

ocrotite, să aprecieze intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora.

Este real că stabilirea

cuantumului despăgubirilor include o doză de aproximare însă, în cauza de față,

se consideră că instanța de apel a supraevaluat cuantumul daunelor morale, prin

raportare pe de o parte la jurisprudența C.E.D.O., întrucât potrivit acesteia, sunt

cauze în care s-au acordat daune de valoare mult mai mica, (7.000 euro, 10.000 euro)

în funcție de particularitatea fiecărui caz în parte, evident.

Recurentul K.A. a invocat

următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:

Instanța de fond și cea

de apel au omis să cerceteze toate capetele de cerere, așa cum prevăd dispozițiile

art. 4 alin. (2) Legea nr. 221/2009, deoarece nu s-au pronunțat asupra reabilitării

sale, și nu s-a constatat caracterul politic al tuturor celor 18 măsuri administrative

cu caracter politic.

Se mai precizează de acest

recurent că violarea corespondenței nu a avut la bază o hotărâre de condamnare,

ca de altfel refuzul de a încheia contractul de vânzare-cumpărare și confiscarea

sumei de 7.500 RON și blocarea contului.

Analizând recursul declarat

de recurentul –pârât Statul Român, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:

Pentru a fi incident motivul

de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea

recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită

de temei legal.

În cauză, criticile recurentului

pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt fondate în ceea ce privește

aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, relativ

la criticile de apreciere legale în determinarea cuantumului despăgubirilor acordate.

Avându-se în vedere consecințele

negative suferite pe plan psihic de către reclamant, prin raportare la importanța

valorilor lezate, măsura în care au fost vătămate valori și intensitatea cu care

reclamanta a perceput consecințele vătămării, Înalta Curte de Casație și Justiție

consideră că suma de 100.000 euro acordată de instanța de apel este nejustificată.

Despăgubirea bănească

acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind prin însăși destinația

ei aceea de a acorda persoanei lezate o satisfacție - o categorie juridică cu caracter

special, nu poate fi refuzată datorită imposibilității de stabilire a unei concordanțe

valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare

este destinată să contribuie. Repararea daunelor morale trebuie să fie percepută

într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nu e posibilă,

ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop e acela

că, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită

satisfacție – pe căi indirecte oarecum – pentru suferințele îndurate.

Ca atare, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acordarea despăgubirilor bănești pentru suferințele

psihice îndurate în urma strămutării de 10.000 euro este suficientă pentru acoperirea

prejudiciului suferit, fiind în concordanță și cu jurisprudența în materie a Curții

Europene a Drepturilor Omului care recunoaște și dreptul la despăgubirile bănești

echitabile.

Pentru aceste considerente,

în raport de art. 304 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. împotriva deciziei civile

a Curții de Apel Craiova, se va casa decizia civilă, în sensul că se va reduce cuantumul

despăgubirilor de la 100.000 euro, la 10.000 euro, echivalent în RON la data efectuării

plății, fiind menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Recursul declarat de reclamant

va fi respins.

Criticile acestui recurent

ce vizează omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor capetelor de cerere

formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu pot fi primite,

instanța de apel s-a pronunțat întocmai raportat la obiectul dedus judecății, fiind

menționat în considerentele sentinței civile că reclamantul K.A. face parte din

categoria persoanelor cărora li se aplică prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009.

De altfel, aceste critici

nici nu au fost formulate de reclamant pe calea apelului, fiind invocate pentru

prima dată în faza procesuală a recursului. Cu ocazia promovării apelului, reclamantul

a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, motive

de nelegalitate invocate pe calea recursului fiind exercitate „omisso medio”, neputând

fi primite, în consecință.

Nici celelalte susțineri

ale recurentului – reclamant nu pot fi primite, acestea vizează practic o înșiruire

de afirmații vizând violarea corespondenței, refuzul de a încheia un contract de

vânzare-cumpărare, confiscarea unei sume de bani, afirmații ce nu se circumscriu

motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente,

se va respinge recursul declarat de reclamantul K.A. împotriva deciziei civile

nr. 172 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a Județului

Olt împotriva deciziei civile nr. 172 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată

și, rejudecând, reduce cuantumul daunelor morale de la 100.000 euro, la 10.000 euro.

Respinge recursul declarat

de reclamantul K.A. împotriva deciziei civile nr. 172 din 27 mai 2010 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.