ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2407/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția civilă, reclamantul K.R. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să-i plătească suma de 500.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, potrivit art. 5 alin. (1) al Legii nr. 221/2009 și 100.000 Euro, potrivit art. 5 alin. (b) al aceluiași act normativ. Prin sentința civilă nr. 83 din 2 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și s-a respins acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita acordarea de despăgubiri". S-a constatat că reclamantul K.R. este nepot de fiică al persoanei față de care s-a luat măsura strămutării, astfel încât, atâta timp cât descendenta de gradul I, respectiv K.E., este în viață, reclamantul nu poate avea calitate procesuală activă. S-a arătat, de asemenea, că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că împotriva reclamantului s-au luat măsuri administrative cu caracter politic sau că a suferit condamnări în perioada menționată de Legea nr. 221/2009.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe declarat de reclamantul K.R. a fost respins prin decizia nr. 101 din 8 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Recursul declarat de reclamantul K.R. împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 931 din 4 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. A fost casată decizia nr. 101 din 8 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași curte de apel. Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a constatat că decizia de apel este lovită de nulitate prin nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2005, care consacră ca normă de ordine publică participarea obligatorie a procurorului.

Judecarea prezentului litigiu, după datele relevate prin cererile formulate de reclamant, are ca obiect despăgubiri solicitate pentru măsuri administrative cu caracter politic, fără a se oferi elemente care să permită încadrarea în dispozițiile art. 3 din lege care califică în mod expres anumite măsuri cu caracter administrativ, subliniindu-se că nu există hotărâre de condamnare. Astfel, cadrul procesual al dosarului se circumscrie, potrivit propriilor susțineri ale reclamantului, dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, care impun participarea obligatorie a procurorului la soluționarea cauzei. Drept consecință, având în vedere că la judecata apelului nu a participat un procuror - acesta participând însă la judecata în primă instanță, Înalta Curte a făcut aplicarea art. 108 alin. (1) și art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și admițând recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova. Prin decizia nr. 317 de la 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția 1 civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantul K.R.L. Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, care este motivată sumar și fără a prezenta în mod clar situația de fapt, reclamantul a prezentat situația familiei sale, a tatălui și a bunicului său, care au fost strămutați în perioada anterioară anului 1989, mama sa fiind încă în viață la data introducerii acțiunii.

Ulterior, reclamantul și-a precizat la fel de sumar acțiunea, arătând că, personal. în copilărie, fără a arăta perioada respectivă, din pricina abuzurilor regimului comunist, a suferit, devenind victimă a acestui regim. Prin urmare, reclamantul a solicitat despăgubiri reprezentând daune morale. atât ca moștenitor al autorului său. bunic din partea mamei, cât și în nume propriu. Corect și legal, prin soluția pronunțată, prima instanță a analizai acțiunea sub ambele aspecte, constatând astfel că reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a promova acțiunea ca și moștenitor al autorului său, fiind descendent de grd. II, iar moștenitorul de grd. I mama lui, fiind în viață. Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 au fost corect aplicate odată cu stabilirea faptului că recurentul nu are calitate procesuală activă, care reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile.

Aceasta reprezintă identitatea dintre persoana reclamantului și titularul dreptului pretins a fi încălcat. Or, reclamantul K.R.L. nu poate pretinde drepturile de care beneficiază autorii în viață, în speță, mama acestuia, nefiind titularul dreptului recunoscut prin lege. S-a mai reținut că, corect, în conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (2) C. proc. civ., a fost depusă întâmpinare de către D.G.F.P. Olt, având în vedere că, în prezent, prin abrogarea dispozițiilor art. 118 alin. (2) C. proc. civ., care sancționa nedepunerea întâmpinării, au fost abrogate. Mai mult, cauza a fost repusă pe rol după ce întâmpinarea a fost depusă de către pârâtă, tocmai pentru ca reclamantului să-i fie respectate drepturile procesuale.

Instanța de apel a mai reținut că, sunt nefondate criticile referitoare la capătul de cerere privind prejudiciul suferit de către reclamant, personal, având în vedere că acest prejudiciu, prin actele depuse la dosar, nu rezultă că împotriva acestuia au fost luate măsuri administrative cu caracter politic. Nu a fost dovedită situația de fapt din care să rezulte că în perioada menționată de Legea nr. 221/2009, reclamantul a suferit condamnări cu caracter politic. Astfel, situația de fapt reținută corect de către prima instanță, arată că reclamantul, după cum precizează, s-a născut la data de 24 septembrie 1975, părinții săi locuind în comuna Vișina Veche, jud. Olt. Ceea ce este esențial de reținut este că, după această dată și de aici eventuale repercusiuni și consecințe asupra vieții sale.

nu a fost luată măsura strămutării față de familia sa, ci a avut loc doar o schimbare a locului de muncă, suferințele la care face referire reclamantul nefiind consecința unor acțiuni represive sau persecuții politice din partea statului. Aceste suferințe reprezintă de fapt o descriere a modului de viață, a condițiilor de trai din acea perioadă. Deși au fost făcute referiri, prin motivele de apel, la situația surorii reclamantului, aceasta din urmă neformulând nicio cerere, nu poate face obiectul discuției asupra prejudiciului suferit de către reclamant. Cu privire la cererea privind lămurirea înțelesului dispozițiilor sentinței, sub aspectul dispozițiilor art. 281 1 C. proc. civ., având în vedere că această sentință vizează respingerea acțiunii formulată de reclamant, s-a apreciat că nu se mai impune a se lămuri în acest sens dispozitivul sentinței.

De asemenea, cu privire la cererea formulată sub incidența dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., privind conexarea unor dosare, respectiv nr. 3413/104/2009, nr. 34147/164/2009, nr. 3415/104/2009 și, respectiv, nr. 3449/104/2009. se constată că acestea au obiect diferit, privesc persoane diferite care solicită despăgubiri în funcție de prejudiciul suferit de fiecare în parte. Din acest punct de vedere, excepția de litispendență invocată printre motivele de apel, nu este fondată. Față de aceste considerente, instanța de apel a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. a respins ca nefondat apelul reclamantului. Împotriva acestei decizii, reclamantul K.R.L.

a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. prin care se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său, și în consecință casarea sentinței instanței de fond. În motivarea recursului, se susține că decizia instanței de apel este nelegală și că, în baza art. 5 C. proc. civ. competența teritorială a cauzei se află în raza municipiului București, unde își are sediul Ministerul Finanțelor Publice, și nicidecum în Slatina. Recurentul mai relevă în dezvoltarea motivelor de recurs, situația familiei sale. arătând că se afla în viață, la momentul decesului bunicului său. În final, se susține că pârâtul nu a fost citat de instanța de apel și că acesta nu a depus întâmpinare.

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente: În speță, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere de acordare despăgubiri în baza dispozițiilor art. 221/2009. Astfel de litigii, potrivit normei de competență teritorială absolută prevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 sunt date în competența tribunalului în circumscripția căruia domiciliază reclamantul. Așa fiind, cum domiciliul reclamantului K.R.L. se află pe raza județului Olt, rezultă că instanța competentă cu soluționarea acțiunii sale întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 este Tribunalul Olt, instanță care, de altfel, a și soluționat pricina, în primă instanță.

Prin urmare, nu se poate reține că în speță au fost nesocotite normele de competență, astfel că susținerile recurentului în sensul că instanța competentă se determină în raport de dispozițiile art. 5 C. proc. civ. vor fi respinse, având în vedere că norma specială derogă de la cea generală. Argumentele recurentului vizând soluția adoptată de instanța de apel vor fi respinse, întrucât în mod corect s-a reținut că, în speță, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 au fost corect aplicate odată cu stabilirea faptului că reclamantul nu are calitate procesuală activă, acesta fiind descendent de gradul II, iar moștenitorul de grad I mama Iui, fiind în viață. Susținerea recurentului vizând necitarea părții adverse nu poate fi reținută.

întrucât din înscrisurile de la dosar rezultă că procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în ceea ce privește nedepunerea întâmpinării de către pârât, se reține că această susținere nu poate constitui o critică de nelegalitate care să poată fi valorificată în această etapă procesuală, dat fiind faptul că întâmpinarea reprezintă actul de procedură prin care pârâtul răspunde pretențiilor formulate împotriva sa de reclamant și prin care se apără față de acestea. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantul K.R.L. declarat împotriva deciziei nr. 317 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.R.L. împotriva deciziei nr. 317 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică. astăzi 9 mai 2012.