ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2407/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Olt, secția civilă, reclamantul K.R. a chemat în judecată pe

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin sentința

ce o va pronunța, să dispună obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, să-i plătească suma de 500.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale,

potrivit art. 5

alin. (1)

al Legii

nr. 221/2009 și 100.000 Euro, potrivit art. 5 alin. (b) al aceluiași act

normativ.

Prin sentința civilă nr. 83 din 2

februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă,

s-a admis excepția lipsei calității

procesual active a reclamantului și s-a respins acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009,

„orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 06

martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane,

soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv pot solicita

acordarea de despăgubiri".

S-a constatat că reclamantul K.R. este

nepot de fiică al persoanei față de care s-a luat măsura strămutării, astfel

încât, atâta timp cât descendenta de gradul

I,

respectiv K.E., este în viață, reclamantul nu poate avea

calitate procesuală activă.

S-a arătat, de asemenea, că din actele

depuse la dosarul cauzei nu rezultă că împotriva reclamantului s-au luat măsuri

administrative cu caracter politic sau că a suferit condamnări în perioada

menționată de Legea nr. 221/2009.

Apelul

declarat împotriva acestei sentințe declarat de

reclamantul K.R. a fost respins prin decizia nr. 101 din 8 aprilie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Recursul

declarat de reclamantul K.R. împotriva

acestei decizii a fost admis prin decizia nr. 931 din 4 februarie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală. A fost casată decizia nr. 101 din 8 aprilie

2010

a Curții de Apel Craiova, iar cauza

trimisă spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Pentru a pronunța astfel, instanța de

recurs a constatat că decizia de apel este lovită de nulitate prin

nerespectarea dispozițiilor imperative ale art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2005,

care consacră ca normă de ordine publică participarea obligatorie a

procurorului.

Judecarea prezentului litigiu, după

datele relevate prin cererile formulate de reclamant, are ca obiect despăgubiri

solicitate pentru măsuri administrative cu caracter politic, fără a se oferi

elemente care să permită încadrarea în dispozițiile art. 3 din lege care

califică în mod expres anumite măsuri cu caracter administrativ, subliniindu-se

că nu există hotărâre de condamnare.

Astfel, cadrul procesual al dosarului se

circumscrie, potrivit propriilor susțineri ale reclamantului, dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 221/2009, care impun participarea obligatorie a

procurorului la soluționarea cauzei.

Drept consecință, având în vedere că

la judecata apelului nu a participat un procuror - acesta participând însă la

judecata în primă instanță, Înalta Curte a făcut aplicarea art. 108 alin. (1)

și art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și admițând recursul, a casat decizia și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova.

Prin decizia nr. 317 de la 29

septembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția 1 civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamantul K.R.L.

Pentru a pronunța astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

care este motivată sumar și fără a prezenta în mod clar situația de fapt,

reclamantul a prezentat situația familiei sale, a tatălui și a bunicului său,

care au fost strămutați în perioada anterioară anului 1989, mama sa fiind încă

în viață la data introducerii acțiunii.

Ulterior, reclamantul și-a precizat la

fel de sumar acțiunea, arătând că, personal. în copilărie, fără a arăta

perioada respectivă, din pricina abuzurilor regimului comunist, a suferit,

devenind victimă a acestui regim.

Prin urmare, reclamantul a solicitat

despăgubiri reprezentând daune morale. atât ca moștenitor al autorului său.

bunic din partea mamei, cât și în nume propriu.

Corect și legal, prin soluția pronunțată,

prima instanță a analizai acțiunea sub ambele aspecte, constatând astfel că

reclamantul nu are calitate procesuală activă pentru a promova acțiunea ca și

moștenitor al autorului său, fiind descendent de grd. II, iar moștenitorul de

grd. I mama lui, fiind în viață.

Dispozițiile art. 5 din Legea nr.

221/2009 au fost corect aplicate odată cu stabilirea faptului că recurentul nu

are calitate procesuală activă, care reprezintă una dintre condițiile de

exercitare a acțiunii civile.

Aceasta reprezintă identitatea dintre

persoana reclamantului și titularul dreptului pretins a fi încălcat.

Or, reclamantul K.R.L. nu poate

pretinde drepturile de care beneficiază autorii în viață, în speță, mama

acestuia, nefiind titularul dreptului recunoscut prin lege.

S-a mai reținut că, corect, în

conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (2) C. proc. civ., a fost depusă

întâmpinare de către D.G.F.P. Olt, având în vedere că, în prezent, prin

abrogarea dispozițiilor art. 118 alin. (2) C. proc. civ., care sancționa

nedepunerea întâmpinării, au fost abrogate.

Mai mult, cauza a fost repusă pe rol

după ce întâmpinarea a fost depusă de către pârâtă, tocmai pentru ca

reclamantului să-i fie respectate drepturile procesuale.

Instanța de apel a mai reținut că,

sunt nefondate criticile referitoare la capătul de cerere privind prejudiciul

suferit de către reclamant, personal, având în vedere că acest prejudiciu, prin

actele depuse la dosar, nu rezultă că împotriva acestuia au fost luate măsuri

administrative cu caracter politic.

Nu a fost dovedită situația de fapt

din care să rezulte că în perioada menționată de Legea nr. 221/2009,

reclamantul a suferit condamnări cu caracter politic.

Astfel, situația de fapt reținută

corect de către prima instanță, arată că reclamantul, după cum precizează, s-a

născut la data de 24 septembrie 1975, părinții săi locuind în comuna Vișina

Veche, jud. Olt.

Ceea ce este esențial de reținut este

că, după această dată și de aici eventuale repercusiuni și consecințe asupra

vieții sale. nu a fost luată măsura strămutării față de familia sa, ci a avut

loc doar o schimbare a locului de muncă, suferințele la care face referire

reclamantul nefiind consecința unor acțiuni represive sau persecuții politice

din partea statului.

Aceste suferințe reprezintă de fapt o

descriere a modului de viață, a condițiilor de trai din acea perioadă.

Deși au fost făcute referiri, prin

motivele de apel, la situația surorii reclamantului, aceasta din urmă

neformulând nicio cerere, nu poate face obiectul discuției asupra prejudiciului

suferit de către reclamant.

Cu privire la cererea privind

lămurirea înțelesului dispozițiilor sentinței, sub aspectul dispozițiilor art.

281

1

C. proc. civ., având în vedere că această sentință vizează respingerea

acțiunii formulată de reclamant, s-a apreciat că nu se mai impune a se lămuri

în acest sens dispozitivul sentinței.

De asemenea, cu privire la cererea

formulată sub incidența dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., privind conexarea

unor dosare, respectiv nr. 3413/104/2009, nr. 34147/164/2009, nr. 3415/104/2009

și, respectiv, nr. 3449/104/2009. se constată că acestea au obiect diferit,

privesc persoane diferite care solicită despăgubiri în funcție de prejudiciul

suferit de fiecare în parte.

Din acest punct de vedere, excepția de

litispendență invocată printre motivele de apel, nu este fondată.

Față de aceste considerente, instanța

de apel a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, iar în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. a respins ca

nefondat apelul reclamantului.

Împotriva acestei decizii, reclamantul

K.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9

C. proc. civ. prin care se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate, în sensul admiterii apelului său, și în consecință casarea sentinței

instanței de fond.

În motivarea recursului, se susține că

decizia instanței de apel este nelegală și că, în baza art. 5 C. proc. civ.

competența teritorială a cauzei se află în raza municipiului București, unde

își are sediul Ministerul Finanțelor Publice, și nicidecum în Slatina.

Recurentul mai relevă în dezvoltarea

motivelor de recurs, situația familiei sale. arătând că se afla în viață, la

momentul decesului bunicului său.

În final, se susține că pârâtul nu a

fost citat de instanța de apel și că acesta nu a depus întâmpinare.

Analizând recursul în limitele

controlului de legalitate, în raport de criticile invocate, Înalta Curte,

constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele

considerente:

În speță, reclamantul a învestit

instanța de judecată cu o cerere de acordare despăgubiri în baza dispozițiilor

art. 221/2009.

Astfel de

litigii,

potrivit normei de competență teritorială absolută

prevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 sunt date în

competența tribunalului în circumscripția căruia domiciliază reclamantul.

Așa fiind, cum domiciliul

reclamantului K.R.L. se află pe raza județului Olt, rezultă că instanța

competentă cu soluționarea acțiunii sale întemeiată pe dispozițiile Legii nr.

221/2009 este Tribunalul Olt, instanță care, de altfel, a și soluționat

pricina, în primă instanță.

Prin urmare, nu se poate reține că în

speță au fost nesocotite normele de competență, astfel că susținerile

recurentului în sensul că instanța competentă se determină în raport de

dispozițiile art. 5 C. proc. civ. vor fi respinse, având în vedere că norma

specială derogă de la cea generală.

Argumentele recurentului vizând

soluția adoptată de instanța de apel vor fi respinse, întrucât în mod corect

s-a reținut că, în speță, dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009 au fost

corect aplicate odată cu stabilirea faptului că reclamantul nu are calitate

procesuală activă, acesta fiind descendent de gradul

II,

iar moștenitorul de grad

I

mama Iui, fiind în viață.

Susținerea recurentului vizând

necitarea părții adverse nu poate fi reținută. întrucât din înscrisurile de la

dosar rezultă că procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în ceea ce

privește nedepunerea întâmpinării de către pârât, se reține că această

susținere nu poate constitui o critică de nelegalitate care să poată fi

valorificată în această etapă procesuală, dat fiind faptul că întâmpinarea

reprezintă actul de procedură prin care pârâtul răspunde pretențiilor formulate

împotriva sa de reclamant și prin care se apără față de acestea.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ca

nefondat recursul reclamantul K.R.L. declarat împotriva deciziei nr. 317 din 29

septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

I

civilă

și pentru cauze cu minori și de

familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul K.R.L. împotriva deciziei nr. 317 din 29 septembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică. astăzi

9 mai 2012.