ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 101/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 101/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba - Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, și ulterior

completată, reclamantul E.P.C. a chemat în judecată pe pârâtul I.G.S.U.

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună

anularea Ordinului Inspectorului General din 1 iunie 2008, precum și plata

către reclamant a următoarelor drepturi salariale, sistate și neacordate ca o

consecință a emiterii actului administrativ contestat:

- solda de merit lunară,

cuvenită pe perioada 1 iunie 2008 - 31 decembrie 2009, în cuantum de 20% din

salariul de bază;

- prima trimestrială,

datorată începând cu trimestrul II al anului 2008 și până la zi, care se acordă

pe baza calificativelor afectate direct prin sancțiuni disciplinare;

- sporul de 50%

pentru activitate meritorie, pe o perioadă de 6 luni, spor cuvenit

reclamantului începând cu luna iunie 2008 la zi.

În plus, reclamantul

a solicitat suspendarea efectelor ordinului Inspectorului General din 1 iunie 2008

până la soluționarea cauzei de către instanța de fond.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat faptul că actul administrativ contestat nu

cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 65 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004,

ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a acestuia.

De asemenea,

reclamantul a susținut că nu are atribuții legate de verificarea legalității

cheltuirii fondurilor bugetare, acestea fiind în sarcina contabilului șef al

unității.

Pârâtul I.G.S.U. a

formulat întâmpinare în cauză în care a solicitat respingerea acțiunii

reclamantului.

Ulterior, reclamantul

a precizat că renunță la judecarea capetelor de cerere privind acordarea primei

trimestriale și a sporului de 50% pentru activitate meritorie.

Curtea de Apel Alba -

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 145 din

16 iunie 2009, a admis în parte acțiunea reclamantului astfel cum a fost

restrânsă, a anulat ordinul Inspectorului General din 1 iunie 2008, a obligat

pârâtul să plătească reclamantului solda de merit pe perioada 1 iunie 2008 la

zi, a suspendat executarea ordinului contestat până la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, a respins cererea de acordare a soldei de merit pentru viitor și a

luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererilor de plată a primei

trimestriale și a sporului de 50%.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

În raportul din 2

aprilie 2009, s-a constatat faptul că, în cadrul contractului încheiat între

Inspectoratul Județean și SC C.A. SRL Sibiu, s-a procedat la decontarea

contravalorii lucrărilor, prin plata în avans, la data de 30 august 2007, a

sumei de 60.153 lei (90% din valoarea contractului), contrar prevederilor art. 1

din H.G. nr. 264/2003 și fără a fi prezentate situațiile de lucrări efectuate,

conform pct. 15 din acest contract.

Prin același raport,

s-a concluzionat că este vinovat de săvârșirea faptei anterior descrise, care

constituie o abatere disciplinară, și reclamantul - ofițer specialist I la Serviciul Logistic -, întrucât a avizat documentele de efectuare a plății.

Pe cale de

consecință, prin actul administrativ contestat în cauză, reclamantul a fost

sancționat disciplinar cu „avertisment” și i s-a retras solda de merit ce îi

fusese acordată prin Ordinul din 2008.

Ordinul M.A.I. din 2004,

emis în baza Legii nr. 218/2002, Legii nr. 360/2002 și Legii nr. 80/1995,

reglementează regimul disciplinar al personalului din cadrul M.A.I.

Astfel, în art. 1

alin (1) din acest ordin se arată că acesta „stabilește principiile, termenele și

condițiile în care se desfășoară procedura cercetării prealabile în cazul

polițiștilor care au comis abateri disciplinare, recompensele și sancțiunile

care se acordă, respectiv se aplică acestora, activitatea consiliilor de

disciplină, precum și aplicarea și contestarea în cazul polițiștilor”.

Potrivit art. 2

„prevederile prezentului ordin se aplică în mod corespunzător și în părțile în

care îi privesc atât polițiștilor cât și cadrelor militare din cadrul M.A.I.

În opinia primei

instanțe, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții normative cu cele

ale Regulamentului Disciplinei Militare, rezultă că părțile care îi privesc pe

militari din ordinul analizat sunt următoarele: Capitolul II (Răspunderea

disciplinară), exceptând Secțiunea I, unde devin incidente dispozițiile, ce

reglementează abaterile și sancțiunile disciplinare aplicabile militarilor;

Capitolul V (Aplicarea și contestarea sancțiunilor).

Ca atare, actul

administrativ contestat în cauză trebuie să răspundă exigențelor impuse de art.

62 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, adică să aibă următoarele elemente:

a) descrierea faptei

care constituie abatere disciplinară;

b) precizarea

prevederilor care au fost încălcate;

c) motivele pentru

care au fost înlăturate apărările militarului;

d) temeiul legal în

baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care

sancțiunea disciplinară poate fi contestată;

f) instanța

competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus

sancțiunea disciplinară.

În opinia instanței de

fond, ordinul atacat este lovit de nulitate, întrucât nu cuprinde: încadrarea

juridică a abaterii disciplinare (lit. b)), motivele pentru care au fost

înlăturate apărările militarului (lit. c)), termenul de contestare (lit. e)) și

instanța competentă (lit. f)).

Prima instanță a

arătat că o consecință a anulării acestui ordin este aceea că reclamantul este

îndreptățit să primească solda de merit până la pronunțarea prezentei hotărâri.

Împotriva sentinței

anterior individualizate a declarat recurs pârâtul I.G.S.U., care a solicitat

casarea acesteia și, în urma rejudecării, respingerea acțiunii reclamantului.

În dezvoltarea căii

de atac, recurentul susține că este incident motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât prima instanță a confundat procedura

cercetării prealabile – care face obiectul Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 și

care este aplicabilă exclusiv polițiștilor – cu cercetarea preliminară,

prevăzută de Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I. nr. 190/2004, în care se menționează

în mod expres că aceasta se aplică cadrelor militare.

Intimatul a formulat

întâmpinare în cauză (filele 11 și 12 dosar) în care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința

recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, este fondat

motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece

judecătorul fondului a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 62 din Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I.

Pe acest aspect, este

de remarcat faptul că textul în discuție face parte din Titlul II denumit

„Regimul disciplinar al polițiștilor”, Capitolul V intitulat „Aplicarea și

contestarea sancțiunilor”, Secțiunea 1 denumită „Aplicarea sancțiunilor

disciplinare”.

Astfel, în art. 62 alin.

(1) se prevede că actul administrativ de sancționare a polițistului este emis

de persoana competentă să aplice sancțiunea disciplinară, conform legii (a se

vedea fila 89 dosar fond).

Ca atare, articolul

în discuție nu se aplică cadrelor militare, după cum a reținut prima instanță,

ci doar polițiștilor.

Înalta Curte

apreciază că nu poate primi argumentația instanței de fond în sensul că Ordinul

M.A.I. nr. 400/2004 este aplicabil în speță, întrucât acesta este nominalizat

în preambulul actului administrativ contestat și în raportul de control al M.A.I.

care a stat la baza adoptării sale, raport care ar valora cercetare prealabilă.

Într-adevăr, ordinul

atacat în cauză face referiri în preambulul său și la raportul corpului de

control al M.A.I., însă nu se poate considera că procedura care a stat la baza

acestuia a avut ca temei dispozițiile Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

De altfel, din analiza

celor două rapoarte aflate în discuție (a se vedea filele 47 - 54) reiese că

singura trimitere care se face la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 este cea la Anexa nr. 7 la acest ordin, anexă care reglementează „drepturile comandanților (șefilor) de a

aplica sancțiunile disciplinare”.

Înalta Curte reține

că cercetarea disciplinară, în urma căruia a fost sancționat intimatul, s-a

desfășurat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 80/1995 privind statutul

cadrelor militare, ale Ordinului M.A.I. nr. 190 din 22 aprilie 2004 privind

organizarea și desfășurarea activității de primire, evidență, examinare și

soluționare a petițiilor, precum și de primire a cetățenilor în audiență în

structurile M.A.I., precum și ale R.G. nr. 3/2000 „Regulamentul disciplinei

militare”.

Raportul din 2

aprilie 2009 privind rezultatul verificării aspectelor sesizate în lucrarea din

10 aprilie 2008 referitoare la unele nereguli din I.S.U. al Județului Sibiu a

fost structurat, în raport de prevederile pct. 16 din Anexa nr. 3 la Ordinul M.A.I.

nr. 190/2004 referitoare la Metodologia de verificare și cercetare a

reclamațiilor îndreptate împotriva personalului M.A.I., pe următoarele puncte:

obiectul verificării, persoanele vizate, modalitățile și procedeele

verificării, concluziile privind confirmarea sau neconfirmarea aspectelor

sesizate, calificarea faptelor reținute, cu indicarea probelor administrate,

cauzele și condițiile care au generat producerea acestora, aprecieri privind

persoana vinovatului și măsurile luate sau propuse.

În baza acestui

raport a fost emis Ordinul Inspectorului General din 1 iunie 2008 prin care s-a

dispus sancționarea disciplinară a intimatului cu „avertisment”.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte reține că motivarea reprezintă o obligație generală,

constituțională, aplicabilă oricărui act administrativ.

Ea este o condiție de

legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto,

după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este

prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției

emitente a actului.

Așadar, motivarea

este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează

anularea actului.

Motivarea urmărește o

dublă finalitate. În primul rând, ea îndeplinește o funcție de transparență a

procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să

verifice dacă actul este sau nu întemeiat. În al doilea rând, ea permite

instanței de contencios administrativ să exercite controlul de legalitate

asupra actelor administrative.

Instanța de control

judiciar apreciază că actul administrativ contestat în cauză a fost motivat în

mod corespunzător de autoritatea publică emitentă.

În concret, în

cuprinsul actului aflat în discuție, a fost individualizat temeiul juridic al

aplicării sancțiunii disciplinare funcționarului public: art. 33 din Legea nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare,

coroborat cu art. 46 din Regulamentul Disciplinei Militare din 2000.

În plus, în actul

contestat, se face trimitere la Raportul corpului de control din 2 aprilie 2009

a cărui structură a fost anterior prezentată de către instanță.

De asemenea, în

conformitate cu dispozițiile art. 74 lit. a) din Regulamentul anterior

individualizat, prin adresa din 6 iunie 2008 a I.S.U. al Județului Sibiu, a

fost adus la cunoștința intimatului ordinul de sancționare disciplinară. În

cuprinsul adresei se menționează și calea de atac pe care partea interesată o

poate promova împotriva actului administrativ (a se vedea fila 108 dosar fond).

În fine, Înalta Curte

consideră că, în cursul procedurii administrative în urma căreia a fost emis

actul administrativ de sancționare, a fost respectat și principiul

contradictorialității.

Mai precis, la fila

38 dosar fond se află nota explicativă dată de intimat cu privire la fapta ce

i-a fost imputată.

În consecință,

întrucât prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului,

în temeiul 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va

casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe

pentru a se pronunța asupra fondului acțiunii deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de I.G.S.U. împotriva sentinței civile nr. 145/F/ CA din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2010.