ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4745/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 103/F/CA/2010 din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea prin care reclamanta I.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, anularea Ordinului de încadrare din 07 ianuarie 2010 emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale precum și obligarea pârâtei la emiterea unui alt ordin prin care să beneficieze și de sporul de condiții vătămătoare. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel, a reținut, în esență, următoarele: Conflictul juridic dedus judecății presupune lămurirea legalității stabilirii salariului de reîncadrare al reclamantei, în sensul stabilirii dacă se impunea ca în cuprinsul salariului de bază să fie inclus și sporul de condiții vătămătoare.

În primul rând s-a reținut faptul că reclamanta a invocat dobândirea acestui spor ca urmare a unui demers judiciar, respectiv decizia nr. 601 din 19 decembrie 2007 prin care acest spor i-a fost recunoscut reclamantei, alături de ceilalți salariați ai Casei Județene de Pensii Alba, în temeiul art. 8 lit. a) din H.G. nr. 281/1993, abrogată în prezent, și acordat în mod efectiv pe durata exercitării funcției publice. Odată cu pierderea calității de funcționar public, ca urmare a modificărilor legislative aduse de O.U.G. nr. 37/2009 și apoi de O.U.G. nr. 105/2009, reclamanta a fost numită director coordonator adjunct, funcție de conducere derulată în temeiul unui contract de management; noile drepturi salariale ale reclamantei au fost stabilite, în baza art. 4 pct. a lit. a) din respectivul contract de management, prin actele administrative de numire, la suma de 1.739 RON la care se adaugă doar indemnizația de conducere de 30%, în total 2.713 RON.

Constată instanța de fond că prin noile dispoziții de salarizare sporul pentru condiții vătămătoare nu i-a mai fost acordat reclamantei, însă aceste acte nu au fost contestate sub acest aspect, astfel că la data de 31 decembrie 2009 salariul său era de 2.713 RON, fără să cuprindă, așadar, și sporul de condiții vătămătoare. Astfel, la data de 7 ianuarie 2010 reclamanta a fost reîncadrată, în temeiul Legii nr. 330/2009, la nivelul salariului aferent lunii decembrie 2009, respectiv 2.713 RON; așadar, în noul salariu de bază cuvenit reclamantei raportat la salariul de încadrare aferent lunii decembrie 2009, putea fi inclus doar sporul de vechime în muncă.

În aceste condiții, consideră instanța de fond, că pârâta a procedat în mod corect la aplicarea dispozițiilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, atunci când a stabilit noile drepturi salariale ale reclamantei, reținând, în acest sens, că atâta timp cât sporul de condiții vătămătoare nu a fost acordat în luna decembrie 2009 reclamantei, acesta nu putea fi solicitat conform art. 30 alin. (5) lit. b), nefăcând parte din sporurile care pot fi introduse în salariul de bază. Mai reține instanța de fond că sporul de condiții vătămătoare, reglementat în prezent, de art. 5 din Anexa I din Legea nr. 330/2009, are caracter facultativ și poate fi acordat temporar în condițiile stabilite mai sus, având, deci, izvor juridic diferit de cel stabilit prin decizia nr. 601 din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, neputând, astfel, fi inclus în salariul de bază al reclamantei.

Conchide, instanța de fond, în sensul că salariul de bază al reclamantei a fost stabilit cu respectarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (5) din Legea nr. 330/2009 prin raportare la salariul aferent lunii decembrie 2009 cu includerea în cuprinsul său a sporului de vechime în muncă. În opinia judecătorului fondului, faptul că prin ordinul de reîncadrare nu a fost menționat în mod expres, acordarea sporului de condiții vătămătoare nu atrage nulitatea ordinului dar nici nu poate duce la concluzia că acesta nu ar putea fi acordat ulterior reclamantei în măsura în care aceasta îndeplinește condițiile stabilite de art. 5 din Anexa I la Legea nr. 330/2009. 2. Cererea de recurs Împotriva sentința nr. 103/F/CA/2010 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta I.I., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Printr-o primă critică recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a reținut aspectul principal al obligativității respectării clauzelor prevăzute în contractul de management încheiat în baza O.U.G. nr. 37/2009 și apoi O.U.G. nr. 105/2009, cu privire la drepturile, de care directorul coordonator adjunct beneficiază conform art. 4 lit. a), pct. b, și anume „să beneficieze de drepturile bănești în conformitate cu normele legale în vigoare și legislația aplicabilă autorității sau instituției publice în care își desfășoare activitatea”. Așadar, la data numirii sale în funcția de director coordonator adjunct, potrivit O.U.G.

nr. 37/2009, cu încălcarea clauzei contractuale mai sus redate, nu i s-a mai acordat, în continuare, sporul de condiții vătămătoare, așa încât la momentul reîncadrării salariale conform Legii nr. 330/2009, s-a creat situația în care în luna decembrie 2009 acest spor să nu se regăsească în salariul, au condus la imposibilitatea de a beneficia pe viitor de prevederile art. 30 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 330/2009. În al doilea rând susține recurenta-reclamantă că instanța de fond nu a sesizat existența unei situații de evidentă discriminare, prin aceea, că, deși își desfășoară activitatea în același mediu și condiții că și ceilalți angajați ai instituții, doar aceștia din urmă au beneficiat și beneficiază și în prezent de sporul de condiții vătămătoare.

Cu privire la condițiile de acordare a sporului reglementate de art. 5 din Anexa I la Legea nr. 330/2009, susține recurenta-reclamantă că, atâta timp cât funcționarii publici ai Casei Județene de Pensii Alba beneficiază în prezent de sporul de condiții vătămătoare, înseamnă că, implicit, procedura de acordare este îndeplinită pentru toți angajații. Consideră recurenta-reclamantă că instanța de fond, nu o observat faptul că, atât prin litera cât și prin spiritul Legii nr. 330/2009, se urmărește, tocmai crearea, pentru toți salariații, a unei stări de egalitate, de salarizare unitară, prin aceea că acordarea acestui spor de condiții vătămătoare este prevăzut atât pentru funcționarii publici cât și pentru personalul contractual.

În final susține recurenta-reclamantă că lipsirea de temei constituțional a celor două acte normative, respectiv O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin Deciziile Curții Constituționale nr. 1257/2009 și 1629/2009, o îndreptățesc să solicite repunerea sa în situația anterioară aplicării acestor acte normative, atât ca funcție publică cât și ca salarizare. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei-reclamante ce pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat, în cauză, este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta-reclamantă se rezumă, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, prin cererea de chemare în judecată, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, așa încât nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului în considerente ci își va limita analiza doar la criticile care se circumscriu unor motive de recurs, în condițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută, prima critică formulată de recurenta-reclamantă referitoare la emiterea unor dispoziții de salarizare în cursul anului 2009 cu încălcarea clauzei înscrise în art. 4 pct. a lit. b) din contractul de management încheiat de aceasta pentru exercitarea mandatului de director coordonator adjunct al Casei Județene de Pensii Alba - Direcția Economică, Evidență Contribuabili, în condițiile în care obiectul contestației, deduse prezentei judecăți, îl constituie exclusiv controlul de legalitate al Ordinului din 7 iulie 2010, emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, în baza Legii nr. 330/2009, neputând fi cercetată, așadar, nici măcar incidental, legalitatea ordinelor de salarizare emise, după eliberarea recurentei-reclamante din funcția publică, prin Ordinul nr. 432 din 23 aprilie 2009, emis de Președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Faptul că recurenta este nemulțumită de efectele juridice ale ordinelor de salarizare emise în cursul anului 2009, în raport cu dispozițiile Legii nr. 330/2009, nu are relevanță, pentru soluționarea acțiunii din prezenta cauză. În continuare, Înalta Curte urmează a înlătura toate criticile din recurs referitoare la nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de Curtea de Apel, critici care se circumscriu motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând că în mod corect instanța de fond, analizând legalitatea Ordinului din 7 ianuarie 2010, în raport cu dispozițiile art. 5, art. 6, art. 15, art. 30 alin. (1) și (5) din Legea nr. 330/2009, Anexa I, la Legea nr. 330/2009, a constatat că acesta a fost emis cu respectarea respectivelor dispozițiilor legale.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod just instanța de fond a observat faptul că deși, salariul stabilit recurentei-reclamante în cursul anului 2009 nu cuprindea și sporul pentru condiții vătămătoare, aceasta nu a înțeles să conteste, în termen legal, respectivele ordine de salarizare, așa încât în luna decembrie 2009 recurenta nu beneficia de acordarea sporului pentru condiții vătămătoare. În raport de această situație de fapt, necontestată, de altfel, de recurenta-reclamantă, și față de exigențele art. 30 alin. (1) și (5) din Legea nr. 330/2009, Înalta Curte constată că, în mod corect instanța de fond a apreciat că salariul de bază al recurentei-reclamante a fost stabilit cu respectarea dispozițiilor legale prin raportare la salariul aferent lunii decembrie 2009, fără includerea sporului pretins de recurentă-reclamantă.

Înalta Curte consideră neîntemeiate și criticile generate de împrejurarea că ceilalți salariați ai instituției în care-și desfășoară activitatea recurenta-reclamantă beneficiază de acordarea sporului pentru condiții vătămătoare, ceea ce s-ar putea circumscrie, în opinia acesteia, noțiunii de discriminare, și ar contraveni, chiar literei și spiritului Legii nr. 330/2009, în condițiile în care temeiul juridic al acordării acestui spor a fost diferit; de altfel, în mod just a observat instanța de fond că și recurenta-reclamantă ar putea beneficia, pe viitor, de acest spor, dar în baza, altui temei juridic, respectiv art. 5 din Anexa I la Legea nr. 330/2009 și nu în baza art. 30 alin. (5) din același act normativ, cum în mod greșit pretinde recurenta-reclamantă.

De asemenea, Înalta Curte constată că toate buletinele de determinare prin expertizarea locurilor de muncă, depuse de recurenta-reclamante, nu sunt emise în anul 2010, pentru a putea reține susținerile acesteia, în sensul că, în prezent, în cadrul Casei de Pensii Alba, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 5 din Legea nr. 330/2009; de altfel, procesul-verbal de constatare din 16 februarie 2010 este doar un act intermediar, în procedura de stabilire a condițiilor de acordare a sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, în sensul Legii nr. 330/2009.

Totodată, Înalta Curte constată că declararea neconstituționalității actelor normative, în baza cărora, recurenta-reclamantă, și-a exercitat mandatul de director coordonator adjunct, nu are relevanță sub aspectul drepturilor salariale stabilite, recurentei-reclamante, în baza Legii nr. 330/2009, prin Ordinul din 7 ianuarie 2010. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că, în raport cu probele administrate în cauză, soluția de respingere a cererii reclamantului, pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care urmează a fi înlăturate toate criticile formulate de recurentele-pârâte. În consecință, față de considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinței nr. 103/F/CA/2010 din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010.