ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4780/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.

87/F/ CA din 6

aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă în parte acțiunea

reclamantului D.V.I. formulată în contradictoriu cu M.T.S., în sensul că a fost

anulat Ordinul din 5 octombrie 2009 emis de pârât și obligat la plata către

reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate,

respingându-se cererea reclamantului de reintegrare în funcția de director

coordonator adjunct al C.S.M. Sibiu.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a

reținut că prin Ordinul din 5 octombrie 2009 emis de pârât s-a dispus încetarea

contractului de management al reclamantului, ca urmare a desființării postului.

Inițial, reclamantul

a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al C.S.M. Sibiu, în

temeiul art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009, prin Ordinul din 22 mai 2009

emis de M.T.S., pe o perioadă de 4 ani, între părți fiind încheiat și

contractul de management din 23 mai 2009.

Instanța de fond a

constatat că prin Decizia nr. 1257 din 7 noiembrie 2009, publicată în M.Of. nr.

758 din 6 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că O.U.G. nr. 37/2009

este neconstituțională, motiv pentru care a reținut că actul administrativ emis

în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu

Constituția înfrânge principiul legalității și, în consecință, este nelegal.

Instanța a reținut că

pârâtul nu a respectat dispozițiile art. 73 și art. 74 lit. b) C. muncii,

constatând că în cauză prevederile art. 76 C. muncii potrivit cărora

concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită

de nulitate absolută sunt incidente în cauză.

Cu privire la cererea

reclamantului de reintegrare în funcția deținută anterior instanța a reținut că

la acest moment funcția de director coordonator adjunct prevăzută de textele

declarate neconstituționale, nu mai are o reglementare legală, iar reclamantul

nu poate fi reintegrat într-o funcție care nu mai are temei de a se regăsi în

statul de funcții aprobat de pârât.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs A.N.S.T., criticând sentința pronunțată ca

netemeinică și nelegală.

Autoritatea pârâtă a

arătat că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în

cadrul administrației publice centrale, H.G. nr. 81/2010 privind organizarea și

funcționarea M.E.C.T.S. și H.G. nr. 141/2010 privind înființarea, organizarea

și funcționarea A.N.S.T.

Recurenta a arătat că

dispozițiile instanței de fond sunt contradictorii, întrucât, pe de o parte, a

dispus anularea Ordinului din 5 octombrie 2009, iar, pe de altă parte, instanța

respinge cererea reclamantului de reintegrare pe funcția de director

coordonator adjunct al C.S.M. Sibiu.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca fiind

formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, pentru considerentele

ce urmează.

Înalta Curte a

constatat că recursul a fost exercitat de o persoană fără calitate procesuală

activă, întrucât în cauza dedusă judecății această autoritate nu a fost parte

în proces și, nici nu rezultă din cererea de recurs formulată ori din alte

înscrisuri, faptul că a fost declarat recurs în numele ministerului, având

delegație de reprezentare în acest sens.

Potrivit prevederilor

art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procesuale

personal sau prin mandatar.

În conformitate cu

prevederile art. 35 din Decretul Consiliului de Stat nr. 31/1954 privind

persoanele fizice și juridice, persoana juridică își exercită drepturile și își

îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele juridice făcute de organele

persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele

persoanei juridice însăși.

În cauză, dreptul de

recurs a fost exercitat de A.N.S.T., ca organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea M.E.C.T.S.,

în nume propriu și nu în reprezentarea Ministerului arătat, în condițiile în

care această autoritate nu a fost parte în proces.

Înalta Curte a

analizat și H.G. nr. 141/2010 invocată de recurentă, care se susține că este

temeiul declarării recursului și a constatat că în domeniul atribuțiilor

acordate A.N.S.T., ca organ cu personalitate juridică în subordinea M.E.C.T.S.

nu se află și atribuția de reprezentare în cauzele în care Ministerul este

parte.

Astfel, H.G. nr. 141/2010

stabilește atribuții generale ale Autorității, (art. 2

1

) și atribuții

specifice în domeniul tineretului (art. 3), atribuții care nu stabilesc în nici

un caz reprezentarea în justiție a Ministerului de către această autoritate și

nici nu s-a făcut dovada în cauză a existenței unui mandat acordat acestei

autorități pentru declararea recursului în numele și pe seama M.E.C.T.S.

Or, potrivit

prevederilor art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea

Guvernului României și a ministerelor, conducerea ministerelor se exercită de

miniștrii, ministrul fiind organul care reprezintă ministerul în raporturile cu

celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din

străinătate, precum și în justiție.

Rezultă, așadar, că

titularul dreptului de formulare a acțiunilor în justiție, precum și de

exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, este

ministrul, în calitate de conducător al autorității administrative al cărei

reprezentant este, iar în cauză calitatea de parte a fost dobândită la instanța

de fond de M.T.S., care este emitentul actului administrativ atacat.

Înalta Curte reține

că hotărârea judecătorească în materie civilă are, în principiu, o putere de

lucru judecat relativă, adică numai între părțile litigante, și poate fi

atacată cu recurs, în primul rând, de una sau amândouă din persoanele între

care se poartă procesul în fața instanței de fond, respectiv de reclamant și

pârât.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de A.N.S.T.

împotriva sentinței nr. 87/F/ CA din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără

calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2010.