ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4780/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 87/F/ CA din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia a fost admisă în parte acțiunea reclamantului D.V.I. formulată în contradictoriu cu M.T.S., în sensul că a fost anulat Ordinul din 5 octombrie 2009 emis de pârât și obligat la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, respingându-se cererea reclamantului de reintegrare în funcția de director coordonator adjunct al C.S.M. Sibiu. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că prin Ordinul din 5 octombrie 2009 emis de pârât s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantului, ca urmare a desființării postului.

Inițial, reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al C.S.M. Sibiu, în temeiul art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 37/2009, prin Ordinul din 22 mai 2009 emis de M.T.S., pe o perioadă de 4 ani, între părți fiind încheiat și contractul de management din 23 mai 2009. Instanța de fond a constatat că prin Decizia nr. 1257 din 7 noiembrie 2009, publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, motiv pentru care a reținut că actul administrativ emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și, în consecință, este nelegal.

Instanța a reținut că pârâtul nu a respectat dispozițiile art. 73 și art. 74 lit. b) C. muncii, constatând că în cauză prevederile art. 76 C. muncii potrivit cărora concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege este lovită de nulitate absolută sunt incidente în cauză. Cu privire la cererea reclamantului de reintegrare în funcția deținută anterior instanța a reținut că la acest moment funcția de director coordonator adjunct prevăzută de textele declarate neconstituționale, nu mai are o reglementare legală, iar reclamantul nu poate fi reintegrat într-o funcție care nu mai are temei de a se regăsi în statul de funcții aprobat de pârât. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.S.T., criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Autoritatea pârâtă a arătat că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, H.G. nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea M.E.C.T.S. și H.G. nr. 141/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.S.T. Recurenta a arătat că dispozițiile instanței de fond sunt contradictorii, întrucât, pe de o parte, a dispus anularea Ordinului din 5 octombrie 2009, iar, pe de altă parte, instanța respinge cererea reclamantului de reintegrare pe funcția de director coordonator adjunct al C.S.M. Sibiu. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte a constatat că recursul a fost exercitat de o persoană fără calitate procesuală activă, întrucât în cauza dedusă judecății această autoritate nu a fost parte în proces și, nici nu rezultă din cererea de recurs formulată ori din alte înscrisuri, faptul că a fost declarat recurs în numele ministerului, având delegație de reprezentare în acest sens. Potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) C. proc. civ., părțile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar. În conformitate cu prevederile art. 35 din Decretul Consiliului de Stat nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice, persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice însăși.

În cauză, dreptul de recurs a fost exercitat de A.N.S.T., ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, care funcționează în subordinea M.E.C.T.S., în nume propriu și nu în reprezentarea Ministerului arătat, în condițiile în care această autoritate nu a fost parte în proces. Înalta Curte a analizat și H.G. nr. 141/2010 invocată de recurentă, care se susține că este temeiul declarării recursului și a constatat că în domeniul atribuțiilor acordate A.N.S.T., ca organ cu personalitate juridică în subordinea M.E.C.T.S. nu se află și atribuția de reprezentare în cauzele în care Ministerul este parte. Astfel, H.G.

nr. 141/2010 stabilește atribuții generale ale Autorității, (art. 2 1 ) și atribuții specifice în domeniul tineretului (art. 3), atribuții care nu stabilesc în nici un caz reprezentarea în justiție a Ministerului de către această autoritate și nici nu s-a făcut dovada în cauză a existenței unui mandat acordat acestei autorități pentru declararea recursului în numele și pe seama M.E.C.T.S. Or, potrivit prevederilor art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea Guvernului României și a ministerelor, conducerea ministerelor se exercită de miniștrii, ministrul fiind organul care reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și din străinătate, precum și în justiție.

Rezultă, așadar, că titularul dreptului de formulare a acțiunilor în justiție, precum și de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, este ministrul, în calitate de conducător al autorității administrative al cărei reprezentant este, iar în cauză calitatea de parte a fost dobândită la instanța de fond de M.T.S., care este emitentul actului administrativ atacat. Înalta Curte reține că hotărârea judecătorească în materie civilă are, în principiu, o putere de lucru judecat relativă, adică numai între părțile litigante, și poate fi atacată cu recurs, în primul rând, de una sau amândouă din persoanele între care se poartă procesul în fața instanței de fond, respectiv de reclamant și pârât.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de A.N.S.T. împotriva sentinței nr. 87/F/ CA din 6 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2010.