ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2727/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2727/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea de contencios administrativ, la data de 04 noiembrie 2009, reclamantul S.C.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., suspendarea Ordinului nr.

2375/2009 și suspendarea efectelor concursului pentru funcția de director

coordonator adjunct al D.A.D.R.G. – C.I.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că eliberarea sa din funcție s-a făcut

din considerente pur politice fără a exista o reorganizare reală

a instituției și fără a se respecta forța obligatorie

a contractului precum și cu încălcarea legislației muncii.

A mai susținut că

organizarea unui concurs pentru postul său este nelegală,

această nelegalitate decurgând din nelegalitatea ordinului prin care i s-a

comunicat preavizul.

Pârâtul M.A.P.D.R. a formulat

întâmpinare invocând lipsa de obiect cu privire la primul capăt de cerere.

Cu privire la această

excepție, s-a arătat că doar actele cu executare succesivă

pot fi suspendate, or; în speță, actul și-a produs în mod

definitiv consecințele.

De asemenea, pârâtul a invocat lipsa

de obiect și cu privire la cel de­al doilea capăt de cerere deoarece

termenul de organizare al concursului a expirat, concursul fiind deja organizat.

Pe fond, intimatul a invocat faptul

că reclamantul a fost numit în funcție în baza O.U.G. nr. 37/2009,

exercitându-și funcția în baza contractului de management nr. 104 din

28 mai 2009.

Or, O.U.G. nr. 37/2009 a fost

abrogată de O.U.G. nr. 105/2009 și totodată a fost

declarată  neconstituțională.

În aceste condiții, contractul

încheiat cu reclamantul a fost desființat în baza art. IV alin. (1)

și (4) și art. V din O.U.G. nr. 105/2009.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3922

din 17 noiembrie 2009, a respins excepția lipsei de obiect; a admis

acțiunea formulată de reclamantul S.C. în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.;

a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2375/2009 și a efectelor

concursului pentru funcția de director coordonator adjunct al D.A.D.R.G.,

compartimentul inspecție.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

În ceea ce privește

excepțiile invocate, Curtea a constatat că excepția lipsei de

obiect este neîntemeiată, întrucât suspendarea se referă nu doar la

situația în care un act produce efecte succesive ci și la

situația în care consecințele unui act se întind în timp pe o

durată nedeterminată.

Cât privește cel de-al doilea

capăt de cerere, s-a apreciat că nu prezintă relevanță

faptul că a fost deja organizat concursul, întrucât cererea se referă

la suspendarea consecințelor care decurg din acest concurs, respectiv

numirea unei alte persoane într-o funcție similară cu cea

deținută de reclamant.

Pe fondul cauzei, Curtea a constatat

îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, concluzionând

că acțiunea este întemeiată.

Condiția cazul bine justificat definit

de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând „împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ”, este îndeplinită, având în vedere că

reorganizarea instituției, prin desființarea postului, are după toate

aparențele un caracter pur formal și nu se poate vorbi de o

reală organizare a instituției prin O.U.G. nr. 105/2009, întrucât

prin aceasta se modifică doar terminologia și aspecte neesențiale

ale funcțiilor de conducere, scopul fiind, cel puțin în

aparență, acela de a permite o nouă triere a organelor de conducere

din cadrul instituțiilor publice.

Cât privește paguba

iminentă, aceasta se referă la prejudiciul pe care reclamantul îl

suferă prin pierderea funcției deținute, prejudiciul care are

atât o componentă materială (drepturile de natură patrimonială

ce decurgeau din contractul de management), cât și o componentă

morală referitoare la demnitatea reclamantului care a fost demis dintr-o

funcție publică.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R., solicitând modificarea ei în totalitate, în

sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2375/2009,

în principal ca fiind lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca

neîntemeiată.

A fost invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut în principal, că soluția adoptată de

judecătorul fondului asupra excepției lipsei de obiect a cererii este

greșită, întrucât legiuitorul a fixat, prin art. 14 alin. (7) din

Legea nr. 554/2004, limitele și efectele suspendării, rezultând din

aceste prevederi legale că instituția suspendării vizează

doar actele cu executare succesivă, nu și pe cele cu executare dintr-o

dată, cum este cazul în speță, actul de eliberare din

funcție ajungând la termen anterior pronunțării hotărârii

și chiar introducerii acțiunii.

De asemenea, susține

recurentul, întrucât concursul organizat în aplicarea O.U.G. nr. 105/2009 s-a

desfășurat în perioada 19 - 27 octombrie 2009, pronunțarea unei

soluții de admitere a pretenției privind suspendarea efectelor

acestuia nu se mai justifică, hotărârea fiind lipsită de

finalitate.

Sub aspectul fondului cauzei, s-a

apreciat că cererea de suspendare nu este întemeiată, nefiind îndeplinită

condiția pagubei iminente impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât

reclamantul nu suferă un prejudiciu material ireparabil, în ipoteza

anulării actului acesta urmând să fie repus pe postul ocupat

anterior, cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsit în mod

nelegal.

În opinia recurentului,

comportă discuții juridice chiar și condiția aparenței

de nelegalitate a actului, concluzionându-se că nici aceasta nu este

îndeplinită în speță, întrucât orice nulitate implică

cercetarea actului prin raportare la dispozițiile legale în temeiul

cărora a fost emis, iar O.U.G. nr. 105/2009 nu a fost declarată

neconstituțională așa încât să constituie o împrejurare de

natură a crea o îndoială serioasă în privința

legalității actului subsecvent.

Examinând actele dosarului,

hotărârea  atacată și motivul de nelegalitate invocat de

recurent, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă

controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat,

pentru argumentele ce succed.

comunicat reclamantului la data de 23 octombrie 2009, acestuia i-a fost acordat

un preaviz de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 12 octombrie 2009,

cu consecința încetării aplicabilității Ordinului nr. 1441/2009

și a contractului de management din aceeași dată, la expirarea

perioadei de preaviz.

La data de 28 octombrie 2009

reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea ordinului

menționat, cu consecința repunerii sale în situația anterioară

emiterii acestuia, precum și anularea concursului pentru ocuparea postului

deținut, iar la data de 4 noiembrie 2009 a solicitat instanței competente acordarea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării

actului contestat și a efectelor respectivului concurs, în condițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin plângerea prealabilă

formulată, pe lângă alte motive de nelegalitate a ordinului

contestat, reclamantul a menționat și faptul că se află în

incapacitate temporară de muncă, începând cu data de 12 octombrie

2009, situație comunicată către D.A.D.R.G. la aceeași

dată.

În conformitate cu prevederile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În raport cu aceste prevederi legale,

care reglementează un caz de suspendare la cerere, dispusă de

instanța de judecată, pe parcursul etapei procedurii prealabile

administrative (recursul grațios și recursul ierarhic), precum și

cu situația de fapt anterior redată, excepția lipsei de obiect a

cererii de suspendare a fost corect soluționată, concluzia primei

instanțe în sensul că această instituție este

aplicabilă și în privința actelor administrative ale căror consecințe

se întind în timp pe o perioadă nedeterminată fiind întrutotul justificată.

Susținerile contrare ale recurentului

nu pot fi primite, fiind de natură să restrângă nejustificat

sfera actelor administrative vizate de legiuitor prin reglementarea

instituției suspendării executării, ca operație

juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu

consecința afectării dreptului unor categorii de particulari de a

solicita acordarea respectivei măsuri de protecție provizorie împotriva

eventualului exces de putere sau abuz de drept al administrației.

Nejustificate sunt și

susținerile recurentului cu privire la lipsa de finalitate a

hotărârii, în condițiile în care nu s-a dispus suspendarea organizării

concursului, ulterior termenului stabilit pentru desfășurarea acestuia,

ci doar a efectelor sale, constând în numirea unei alte persoane într-o

funcție similară cu cea deținută de reclamant.

hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă

a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Este incontestabil faptul că

suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va

cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei,

astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași

lege.

Îndeplinirea respectivelor

condiții se analizează în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care

se bucură actul administrativ și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus

evaluării.

În speță, contrar susținerilor

recurentului, prevederile O.U.G. nr. 105/2009, care au preluat soluțiile

juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, au fost declarate

neconstituționale prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională

reținând, între altele, că modalitatea de reglementare a

funcției publice și a actului de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze, de natură a afecta

statutul juridic al unor funcționari de conducere din sfera serviciilor

publice deconcentrate.

Or, această împrejurare este de

natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității

actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de

celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant și

reținute de prima instanță, astfel încât susținerile recurentului

circumscrise neîndeplinirii condiției cazului bine justificat nu pot fi

primite.

Nejustificate sunt și

susținerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiției privind

iminența pagubei, întrucât prin desființarea funcției publice de

conducere se produce un prejudiciu material și previzibil, constând în

diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcționarului

public eliberat din funcție, precum și o posibilă perturbare

gravă a funcționării respectivului serviciu public.

Față de cele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.D.R.

împotriva sentinței

civile

nr. 3922

din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 mai 2010.