ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2727/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea de contencios administrativ, la data de 04 noiembrie 2009, reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., suspendarea Ordinului nr. 2375/2009 și suspendarea efectelor concursului pentru funcția de director coordonator adjunct al D.A.D.R.G. – C.I. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că eliberarea sa din funcție s-a făcut din considerente pur politice fără a exista o reorganizare reală a instituției și fără a se respecta forța obligatorie a contractului precum și cu încălcarea legislației muncii. A mai susținut că organizarea unui concurs pentru postul său este nelegală, această nelegalitate decurgând din nelegalitatea ordinului prin care i s-a comunicat preavizul.

Pârâtul M.A.P.D.R. a formulat întâmpinare invocând lipsa de obiect cu privire la primul capăt de cerere. Cu privire la această excepție, s-a arătat că doar actele cu executare succesivă pot fi suspendate, or; în speță, actul și-a produs în mod definitiv consecințele. De asemenea, pârâtul a invocat lipsa de obiect și cu privire la cel de­al doilea capăt de cerere deoarece termenul de organizare al concursului a expirat, concursul fiind deja organizat. Pe fond, intimatul a invocat faptul că reclamantul a fost numit în funcție în baza O.U.G. nr. 37/2009, exercitându-și funcția în baza contractului de management nr. 104 din 28 mai 2009. Or, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009 și totodată a fost declarată neconstituțională.

În aceste condiții, contractul încheiat cu reclamantul a fost desființat în baza art. IV alin. (1) și (4) și art. V din O.U.G. nr. 105/2009. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3922 din 17 noiembrie 2009, a respins excepția lipsei de obiect; a admis acțiunea formulată de reclamantul S.C. în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2375/2009 și a efectelor concursului pentru funcția de director coordonator adjunct al D.A.D.R.G., compartimentul inspecție. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: În ceea ce privește excepțiile invocate, Curtea a constatat că excepția lipsei de obiect este neîntemeiată, întrucât suspendarea se referă nu doar la situația în care un act produce efecte succesive ci și la situația în care consecințele unui act se întind în timp pe o durată nedeterminată.

Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, s-a apreciat că nu prezintă relevanță faptul că a fost deja organizat concursul, întrucât cererea se referă la suspendarea consecințelor care decurg din acest concurs, respectiv numirea unei alte persoane într-o funcție similară cu cea deținută de reclamant. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, concluzionând că acțiunea este întemeiată. Condiția cazul bine justificat definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca reprezentând „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, este îndeplinită, având în vedere că reorganizarea instituției, prin desființarea postului, are după toate aparențele un caracter pur formal și nu se poate vorbi de o reală organizare a instituției prin O.U.G.

nr. 105/2009, întrucât prin aceasta se modifică doar terminologia și aspecte neesențiale ale funcțiilor de conducere, scopul fiind, cel puțin în aparență, acela de a permite o nouă triere a organelor de conducere din cadrul instituțiilor publice. Cât privește paguba iminentă, aceasta se referă la prejudiciul pe care reclamantul îl suferă prin pierderea funcției deținute, prejudiciul care are atât o componentă materială (drepturile de natură patrimonială ce decurgeau din contractul de management), cât și o componentă morală referitoare la demnitatea reclamantului care a fost demis dintr-o funcție publică. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.A.P.D.R., solicitând modificarea ei în totalitate, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 2375/2009, în principal ca fiind lipsită de obiect, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut în principal, că soluția adoptată de judecătorul fondului asupra excepției lipsei de obiect a cererii este greșită, întrucât legiuitorul a fixat, prin art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, limitele și efectele suspendării, rezultând din aceste prevederi legale că instituția suspendării vizează doar actele cu executare succesivă, nu și pe cele cu executare dintr-o dată, cum este cazul în speță, actul de eliberare din funcție ajungând la termen anterior pronunțării hotărârii și chiar introducerii acțiunii. De asemenea, susține recurentul, întrucât concursul organizat în aplicarea O.U.G.

nr. 105/2009 s-a desfășurat în perioada 19 - 27 octombrie 2009, pronunțarea unei soluții de admitere a pretenției privind suspendarea efectelor acestuia nu se mai justifică, hotărârea fiind lipsită de finalitate. Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că cererea de suspendare nu este întemeiată, nefiind îndeplinită condiția pagubei iminente impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu suferă un prejudiciu material ireparabil, în ipoteza anulării actului acesta urmând să fie repus pe postul ocupat anterior, cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsit în mod nelegal. În opinia recurentului, comportă discuții juridice chiar și condiția aparenței de nelegalitate a actului, concluzionându-se că nici aceasta nu este îndeplinită în speță, întrucât orice nulitate implică cercetarea actului prin raportare la dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis, iar O.U.G.

nr. 105/2009 nu a fost declarată neconstituțională așa încât să constituie o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și motivul de nelegalitate invocat de recurent, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru argumentele ce succed. 1. Prin Ordinul nr. 2375/2009, comunicat reclamantului la data de 23 octombrie 2009, acestuia i-a fost acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 12 octombrie 2009, cu consecința încetării aplicabilității Ordinului nr. 1441/2009 și a contractului de management din aceeași dată, la expirarea perioadei de preaviz.

La data de 28 octombrie 2009 reclamantul a formulat plângere prealabilă, solicitând revocarea ordinului menționat, cu consecința repunerii sale în situația anterioară emiterii acestuia, precum și anularea concursului pentru ocuparea postului deținut, iar la data de 4 noiembrie 2009 a solicitat instanței competente acordarea măsurii de protecție provizorie a suspendării executării actului contestat și a efectelor respectivului concurs, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin plângerea prealabilă formulată, pe lângă alte motive de nelegalitate a ordinului contestat, reclamantul a menționat și faptul că se află în incapacitate temporară de muncă, începând cu data de 12 octombrie 2009, situație comunicată către D.A.D.R.G.

la aceeași dată. În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În raport cu aceste prevederi legale, care reglementează un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanța de judecată, pe parcursul etapei procedurii prealabile administrative (recursul grațios și recursul ierarhic), precum și cu situația de fapt anterior redată, excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a fost corect soluționată, concluzia primei instanțe în sensul că această instituție este aplicabilă și în privința actelor administrative ale căror consecințe se întind în timp pe o perioadă nedeterminată fiind întrutotul justificată.

Susținerile contrare ale recurentului nu pot fi primite, fiind de natură să restrângă nejustificat sfera actelor administrative vizate de legiuitor prin reglementarea instituției suspendării executării, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, cu consecința afectării dreptului unor categorii de particulari de a solicita acordarea respectivei măsuri de protecție provizorie împotriva eventualului exces de putere sau abuz de drept al administrației. Nejustificate sunt și susținerile recurentului cu privire la lipsa de finalitate a hotărârii, în condițiile în care nu s-a dispus suspendarea organizării concursului, ulterior termenului stabilit pentru desfășurarea acestuia, ci doar a efectelor sale, constând în numirea unei alte persoane într-o funcție similară cu cea deținută de reclamant.

2. Sub aspectul fondului cauzei, hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În speță, contrar susținerilor recurentului, prevederile O.U.G. nr. 105/2009, care au preluat soluțiile juridice cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională reținând, între altele, că modalitatea de reglementare a funcției publice și a actului de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, de natură a afecta statutul juridic al unor funcționari de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate.

Or, această împrejurare este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului subsecvent emis în baza respectivului act normativ, alături de celelalte aspecte de aparentă nelegalitate indicate de reclamant și reținute de prima instanță, astfel încât susținerile recurentului circumscrise neîndeplinirii condiției cazului bine justificat nu pot fi primite. Nejustificate sunt și susținerile acestuia cu privire la neîndeplinirea condiției privind iminența pagubei, întrucât prin desființarea funcției publice de conducere se produce un prejudiciu material și previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcționarului public eliberat din funcție, precum și o posibilă perturbare gravă a funcționării respectivului serviciu public.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 3922 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.