ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3215/2011

Asupra cererii de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.P., în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.S.A., a solicitat: - anularea Ordinului nr. 897/2010 emis pârâtă și a adresei de răspuns nr. 6266 din 02 iulie 2010; - anularea Ordinului nr. 69932/2009 prin care reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct; - anularea Ordinului nr. 69612/2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de director executiv adjunct; - obligarea pârâtei la reintegrarea definitivă a reclamantului în funcția publică de director executiv adjunct, consilier superior, treapta I, clasa I; - obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială corespunzătoare funcției indicate și plata drepturilor salariale datorate de la data reintegrării și până la zi.

S-au solicitat, deasemenea și cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 257/ CA din 2 noiembrie 2010, a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamant. A anulat Ordinul nr. 69612/2009, Ordinul nr. 69932/2009 și Ordinul nr. 897/2010 emise de pârâta A.N.S.V.S.A., obligând-o la reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere de director executiv adjunct în cadrul D.S.V. SIBIU, conform Ordinului nr. 4419/2004. Totodată, a obligat pârâta la plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției publice de conducere în care s-a dispus reintegrarea, începând cu data de 04 mai 2010 și până la reintegrarea efectivă a acestuia pe această funcție și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 lei.

A respins celelalte cereri formulate de reclamant. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 10822/2004 emis de A.N.S.V.S.A., în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 42/2004 și a Legii nr. 188/1999 reclamantul a fost numit în funcția publică de conducere de director executiv adjunct la D.S.V.S.A. Sibiu. Reclamantul a fost eliberat din această funcție publică de conducere, din motive neimputabile acestuia, prin Ordinul nr. 69612/2009, act administrativ emis în principal în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, pentru ca prin Ordinul nr. 69932/2009, emis de pârâtă în temeiul aceluiași act normativ, reclamantul să fie numit în funcția nou înființată de director coordonator adjunct (economic), exercitarea acestei funcții urmând a fi exercitată în baza contractului de management nr. 62 din 25 mai 2009 pe o perioadă de 4 ani.

După apariția O.U.G. nr. 105/2009, act normativ cu prevederi similare O.U.G. nr. 37/2009, ale cărei dispoziții se doreau a fi abrogate, reclamantul a fost reconfirmat în funcția de director coordonator adjunct în aceleași condiții. Prin Ordinul nr. 897/2010 emis de instituția pârâtă, s-a dispus ca, începând cu data de 04 mai 2010, Ordinul nr. 69612/2009 având ca obiect numirea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct să își înceteze aplicabilitatea, cu aceeași dată încetând și efectele contractului de management nr. 62/2009. Curtea a constatat că dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009 au fost supuse controlului de constituționalitate, reținându-se raportat la Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995 că sunt neconstituționale, prin modificările aduse de ordonanță articolului 13 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, fiind eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de „director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale”.

S-a reținut că soluția de desființare a acestor funcții publice și asigurarea conducerii de către directori coordonatori cu contract de management preconizată în art. III din Ordonanță reprezintă o construcție juridică deficitară și confuză care ridică problema statutului juridic al „directorului coordonator” și a naturii juridice a „contractului de management”, astfel că se „afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999 republicată, și care se reglementează prin lege organică.

În consecință, a stabilit prima instanță, actele administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, acte pretinse ca fiind date pentru executarea și punerea în executare a legii, sunt lipsite de fundament legal, cum este și cazul Ordinului nr. 69612/2009 prin care a fost desființată funcția de director executiv adjunct din cadrul D.S.V.S.A. Sibiu și a Ordinului nr. 69932/2009 prin care reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct la această instituție publică. Că este așa a reținut Curtea, rezultă și din conduita ulterioară a reclamantei, și a S.R. în general, care prin organele sale a dispus, în virtutea atribuțiilor ce-i revin, revenirea la funcțiile publice de conducere anterioare O.U.G.

nr. 37/2009, fără ca, în ce privește situația reclamantului, să primească o reglementare corespunzătoare, firească din perspectiva considerentelor deciziilor Curții Constituționale. Dimpotrivă prin emiterea unui nou ordin, în speță Ordinul nr. 897/2010, prin care s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 69932/2009, urmare reorganizării instituției și a deciziei nr. 1629/2009 a Curții Constituționale, reclamantul a fost eliberat în mod definitiv din funcția de conducere deținută. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, A.N.S.V.S.A., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este nelegală în condițiile în care ordinul a cărui anulare s-a solicitat a fost emis în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009, art. III, în vigoare la acea dată, potrivit cărora au fost desființate funcțiile publice de director executiv și director executiv adjunct de la nivelul direcțiilor județene, instituția publică neavând un drept de opțiune cu privire la acest aspect. A mai arătat recurenta că nu poate fi vorba de interpretarea greșită a prevederilor legale de către autoritate, deoarece nu este un caz de „putere discreționară” ce ar da dreptul autorităților să aleagă între două sau mai multe soluții posibile cu ocazia executării și organizării executării legii. Deasemenea, recurenta a criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul aplicării dispozițiilor cuprinse în deciziile Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629/2009 arătând că s-a încălcat principiul neretroactivității, cazul de față vizând o perioadă anterioară publicării în M. Of.

a acestor decizii. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii atacate, prima instanță reținând corect situația de fapt și realizând o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin Ordinul nr. 69612/2009, act administrativ emis în principal în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de director executiv adjunct la D.S.V.S.A.

Sibiu, din motive neimputabile acestuia. Ulterior, prin Ordinul nr. 69932/2009, emis de pârâtă în temeiul aceluiași act normativ, reclamantul a fost numit în funcția nou înființată de director coordonator adjunct (economic), exercitarea acestei funcții urmând a se face în baza contractului de management nr. 62 din 25 mai 2009 pe o perioadă de 4 ani. După apariția O.U.G. nr. 105/2009, act normativ cu dispoziții similare O.U.G. nr. 37/2009, care se dorea a fi abrogată, reclamantul a fost reconfirmat în funcția de director coordonator adjunct în aceleași condiții. Prin Ordinul nr. 897/2010 emis de instituția pârâtă, s-a dispus ca, începând cu data de 04 mai 2010, Ordinul nr. 69612/2009 având ca obiect numirea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct să își înceteze aplicabilitatea, cu aceeași dată încetând și efectele contractului de management nr. 62/2009.

Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a admis acțiunea reclamantului și a anulat atât Ordinul nr. 696/2009 cât și Ordinul nr. 69932/2009 și Ordinul nr. 897/2010, reținând că dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 și dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, au fost supuse controlului de constituționalitate și declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, respectiv Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 pronunțate de Curtea Constituțională. În considerentele deciziilor anterior menționate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

În plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Conform alin. 4 din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Pe acest aspect, poate fi amintită și decizia Curții Constituționale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Așa fiind, prin cele hotărâte de Curtea Constituțională, actele administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, acte pretinse ca fiind date pentru executarea și punerea în executare a legii, sunt lipsite de fundament legal, cum este și cazul Ordinului nr. 69612/2009 prin care a fost desființată funcția de director executiv adjunct din cadrul D.S.V.S.A. Sibiu și a Ordinului nr. 69932/2009 prin care reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct la această instituție publică. Ulterior, Guvernul prin O.U.G. nr. 105/2009, a dispus revenirea la funcțiile publice de conducere anterioare O.U.G. nr. 37/2009, fără ca, în ce privește situația reclamantului, să primească o reglementare corespunzătoare, firească din perspectiva considerentelor deciziilor Curții Constituționale.

Dimpotrivă, prin emiterea unui nou ordin, în speță nr. 897/2010, prin care, urmare reorganizării instituției și a deciziei nr. 1629/2009 a Curții Constituționale, s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 69932/2009, reclamantul a fost eliberat în mod definitiv din funcția de conducere deținută. O aplicare corectă a deciziei Curții Constituționale presupunea ca acest din urmă ordin să conțină și dispoziția de reintegrare a reclamantului în funcția publică de conducere deținută anterior O.U.G. nr. 37/2009 și reînființată ulterior, ca o aplicare a principiului restitutio in integrum, presupunându-se, în mod logic, că o atare situație s-a dorit prin invocarea deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că prima instanță, în mod corect a suplinit conduita pe care trebuia să o aibă pârâta în temeiul legii și a anulat ordinele nr. 69612/2009, 69932/2009 și 897/2010 dispunând reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere anterior deținută, cu concomitenta obligare a pârâtei de a plăti acestuia drepturile salariale corespunzătoare, de la data de 04 mai 2010 și până la reintegrarea efectivă pe funcția publică de conducere disputată. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a Il-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.S.V.S.A. împotriva sentinței nr. 257/CA/2010 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.