ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4822/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4822/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

de chemare în judecată

Prin acțiunea

formulată, reclamantul T.F., în contradictoriu cu M.F.P., a solicitat instanței

ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună următoarele:

-

anularea Ordinului nr. 2769 din 5 octombrie 2009 emis de pârât, prin care s-a

dispus eliberarea sa din funcția de director coordonator adjunct – A.I.F. la D.G.

.P. a Jud. Teleorman,

-

reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct – A.I.F.,

cu luarea în considerare a prevederilor arte 78 alin. (2) C. muncii;

-

obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor

salariale și a stimulentelor, ce s-ar fi cuvenit reclamantului, indexată,

majorată și reactualizată, de la momentul eliberării nelegale din funcția de

director coordonator adjunct – A.I.F. până la efectiva reîncadrare în funcția

deținută anterior, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 78 alin. (1) C.

muncii.

În

motivare, reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director coordonator adjunct

– A.I.F. începând cu data de 25 mai 2009, urmare a emiterii de către M.F.P. a

Ordinului nr. 1317/2009 de numire a acestuia în funcția menționată și a

încheierii Contractului de management nr. 77/2009, ce constituie anexă la

ordinul respectiv.

Pârâtul

a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, motivată de împrejurarea că

prin Ordinul M.F.P. nr. 1317 din 25 mai 2009 reclamantul a fost numit pe o

perioadă de 1 an, începând cu data de 25 mai 2009, în funcția de director

coordonator adjunct – A.I.F. din cadrul D.G.F.P. a Jud. Teleorman.

Pe

fond, s-a solicitat respingerea acțiunii că neîntemeiată, apreciindu-se, în

esență, că actul atacat a fost întocmit conform prevederilor legale și în

concordanta deplină cu dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 2669/2009, în baza căruia

a fost constituită Comisia de evaluare a activității directorilor coordonatori

si directorilor coordonatori adjuncți din cadrul serviciilor publice

deconcentrate din cadrul M.F.P.

În

ședința publică din data de 15 martie 2011, reclamantul a renunțat la capătul

de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la reintegrarea în funcția deținută

anterior, iar Curtea de Apel, în raport de dispozițiile art. 246 C.proc.civ, care

consacră principiul disponibilității procesului civil, a luat act de aceasta

renunțare.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 2695 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția rămânerii fără

obiect ca nefondată, a admis acțiunea, în parte, formulată de reclamantul T.F.,

în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., a anulat Ordinul 2769 din 5 octombrie 2009

emis de pârât și l-a obligat pe pârât la plata drepturilor salariale cuvenite

conform contractului de management nr. 77/2009, de la data de 6 octombrie 2009 și

până la data de 6 noiembrie 2009.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că ordinul de numire a

reclamantului în funcția de director coordonator adjunct - Ordinul nr. 1317/2009

- s-a făcut pe o perioadă de 1 an,începând cu data de 25 mai 2009, iar declararea

ca neconstituționale a dispozițiilor care l-au fundamentat, nu lipsește de

obiect acțiunea în anulare a ordinului nr. 2769/05 octombrie 2009, prin care

s-a dispus încetarea aplicabilității prevederilor Ordinului nr. 1317/2009, câtă

vreme pârâtul nu a revocat actul atacat, care, pe cale de consecință, a produs

efecte.

Pe

de altă parte, s-a constatat că în argumentarea excepției lipsei de obiect a

cererii privind plata despăgubirilor,pârâtul a invocat existența deciziilor Curții

Constituționale, prin care s-a declarat neconstituționalitatea legilor în baza cărora

reclamantul a încheiat cu pârâtul contractul de management, și, implicit, lipsa

de temei legal pentru acordarea despăgubirilor constând în drepturile salariale

de care ar fi beneficiat în lipsa actului atacat.

În

raport de aceasta abordare, Curtea de Apel a apreciat că în cauză nu poate fi

vorba de o veritabila excepție de procedură,ci de apărări de fond, pe care

instanța le va avea în vedere cu ocazia analizării temeiniciei pretențiilor

reclamantului.

Pe

de altă parte,s-a reținut că în partea expozitivă a ordinului se menționează că

au fost avute în vedere constatările Comisiei de evaluare a activității

directorilor coordonatori și directorilor coordonatori adjuncți din cadrul

serviciilor publice deconcentrate din cadrul M.F.P.,constituită prin Ordinul M.F.P.

nr. 2669/2009.

Curtea

de Apel a constatat însă,că potrivit art. 10 alin. (1) lit. c) din contractul

de management,părțile au convenit că acest contract încetează de drept „ prin

revocarea din funcție a directorului coordonator adjunct de către ministrul

finanțelor publice, la propunerea președintelui A.N.A.F.,pentru neîndeplinirea

sau îndeplinirea necorespunzătoare,în mod repetat,a cel puțin 3 indicatori de

performanță specifici activității de administrare a veniturilor statului și/sau

activității de inspecție fiscală, indicatori reprezentativi la nivelul direcției

generale a finanțelor publice, cu notificarea prealabilă scrisă cu minimum 15

zile calendaristice înainte de aplicarea măsurii”.

Deci,

părțile semnatare ale antemenționatului contract de management au avut în

vedere două ipoteze distincte de încetare de drept a contractului, și care pot

interveni cu respectarea condițiilor specifice reglementate pentru fiecare caz în

parte.

În

cauză s-a reținut că, deși emitentul actului a reținut incidența art. 10 alin.

(1) lit. b), în motivare a invocat ipoteza reglementată la lit. c) a aceluiași

articol.

Emiterea

actului în maniera arătată este de natură a vătăma în mod neechivoc pe

reclamant, în condițiile în care nu au fost respectate dispozițiile privitoare

la obligația notificării acestuia cu minim 15 zile calendaristice înainte de

aplicarea măsurii.

Această

împrejurare,unită cu imposibilitatea reclamantului de a cunoaște în mod efectiv

motivele care au justificat emiterea actului contestat, acestuia nefiindu-i

comunicate concluziile raportului de evaluare, sunt de natură a atrage

nulitatea ordinului.

Lipsa

motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare evidentă a

dreptului la buna administrare, dar și a principiului constituțional al informării

corecte a cetățenilor asupra problemelor de interes personal, făcând imposibilă

verificarea limitelor puterii discreționare în cadrul controlului judecătoresc

de legalitate.

În

condițiile în care a fost desființat ordinul prin care s-a dispus încetarea

contractului de management cu data de 06 octombrie 2009, curtea de apel, față

de temeiul de drept indicat anterior, a admis cererea reclamantului și a dispus

obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale

cuvenite conform contractului de management nr. 77/2009, începând cu data de 6

octombrie 2009 și până la data de 6 noiembrie 2009.

Perioada

pentru care s-a acordat aceste drepturi a fost limitată până la data anterior

menționată (iar nu până la expirarea contractului de management), în raport de împrejurarea

că dispozițiile Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice, care au fundamentat actul administrativ

de numire a reclamantului în funcția de director coordonator adjunct (Ordinul

1317 din 25 mai 2009-fila 12 dosar), au fost declarate neconstituționale prin

Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale a României, publicată

în M. Of. nr. 758 din data de 6 noiembrie 2009.

3.

Recursurile declarate de T.F. și pârâta A.N.A.F.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamantul T.F. și pârâta A.N.A.F. au declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiecare pentru partea din hotărâre

care îi este defavorabilă.

3.1.

Recursul declarat de către A.N.A.F.

Recurenta

A.N.A.F. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând modificarea sentinței pentru următoarele încălcări:

-

reținerea greșită a neregulilor formale și de conținut ale actului

administrativ atacat, în condițiile în care acesta este motivat corespunzător,

fiind prezentați detaliat indicatorii de performanță la care reclamantul a avut

probleme în lunile iunie și iulie 2008;

-

indicarea eronată a prevederilor Legii nr. 188/1999, care nu sunt incidente în

speță, părțile încheind un contract de management cu efecte specifice;

-

omisiunea examinării susținerilor din întâmpinare referitoare la suspendarea efectelor

Ordinului nr. 2769/209 pe perioada în care reclamantul s-a aflat în

incapacitate de muncă, determinată de boală.

3.2.

Recursul declarat de către T.F.

Calea

de atac exercitată de reclamant, neîncadrată în drept, vizează numai perioada pentru

care s-au acordat despăgubirile, considerându-se că instanța de fond trebuia să

aibă în vedere perioada de 1 an pentru care s-a încheiat contractul de

management, iar nu pronunțarea Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale.

Analizând

efectele generate de pronunțarea deciziei menționate, cât și a deciziei nr. 1629

din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, recurentul ajunge la concluzia

că drepturile salariale de care a fost lipsit trebuiau acordate cel puțin până

la data de 1 martie 2010.

În

fine, recurentul-reclamant a mai învederat că ceilalți doi directori

coordonatori care și-au îndeplinit funcțiile la aceeași structură deconcentrată

a A.N.A.F. și-au încheiat mandatele la termen (termenul de 1 an) fără a fi supuși

unei întreruperi intempestive ca în cazul său.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința

atacată prin prisma ambelor recursuri, cât și potrivit art. 304

1

C.

proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că nu există motive

pentru modificarea ori casarea acesteia.

Prima instanță a

stabilit corect situația de fapt și a aplicat corespunzător cadrul normativ

incident; în plus, soluția adoptată reflectă o rezolvare echitabilă a unei situații

litigioase apărute în contextul adoptării unor acte normative declarate

neconstituționale.

Reevaluând înscrisurile

administrative și răspunzând, în același timp, la criticile formulate de

recurenți, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la motivele

de nelegalitate a Ordinului nr. 2769 din 5 octombrie 2009 emis de M.F.P.

Actul administrativ

individual supus cenzurii instanței de judecată este ordinul indicat, prin

care, începând „cu data de 6 octombrie 2009, încetează aplicabilitatea

prevederilor Ordinului nr. 1317/2009 al M.F.P., privind numirea domnului T.F.

pe o perioadă de 1 an în funcția de conducere de director coordonator adjunct –

A.I.F. în cadrul D.G.F.P. Teleorman”.

Potrivit motivării

cuprinse în preambulul ordinului, soluția administrativă s-a fundamentat pe

„constatările Comisiei de evaluare a activității directorilor coordonatori și

directorilor coordonatori adjuncți din cadrul serviciilor publice deconcentrate

din cadrul M.F.P., constituită prin Ordinul M.F.P. nr. 2669/2009”, însă în

partea dispozitivă a actului s-a prevăzut încetarea, cu aceeași dată, de drept,

a contractului de management, „în conformitate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din

contractul de management”.

Curtea de apel,după

verificarea raportului de evaluare a activității reclamantului a reținut că

acestuia i s-a imputat că „nu a atins nivelul de realizare a principalilor

indicatori de performanță” în perioada evaluată 1 iunie 2009 – 31 august 2009

situație care a fost circumscrisă dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. c) din

contractul de management.

Această necorelare cu

temeiul legal invocat în ordin nu reprezintă o simplă eroare materială, lipsită

de consecințe juridice, ci, dimpotrivă, efectele sunt majore, fiind bine punctate

de prima instanță cel puțin din perspectiva obligativității unei notificări

prealabile scrise, cu minimum 15 zile calendaristice înainte de aplicarea măsurii,

ceea ce nu este cazul în situația incidentă dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit.

b) din contractul de management, care intervine „fără notificare, fără punere în

întârziere sau intervenția instanței”.

Pe de altă parte,

simpla examinare a raportului de control (filele 58 - 60, dosar fond)

demonstrează caracterul superficial și extrem de general al constatărilor membrilor

comisiei, ceea ce face credibilă aserțiunea părții adverse referitoare la conceperea

lucrării post factum, „din birou”, fără legătură cu situația concretă existentă

la nivelul direcției județene, suspiciune amplificată de faptul că nici măcar după

invocarea acestor aspecte, autoritatea publică nu a fost în măsura să facă

dovada înregistrării raportului la registratura instituției.

Toate aceste elemente

susțin soluția de anulare a ordinului atacat, care a întrerupt nejustificat

cursul contractului de management nr. 77/2009, încheiat de părți.

Cât privește critica

referitoare la aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 188/1999, Înalta

Curte observă că este străină de sentința supusă controlului judiciar, prima

instanță nefăcând vreo referire la acest act normativ.

În fine, împrejurarea

că Ordinul nr. 2769/2009 a fost suspendat pe perioada în care recurentul-reclamant

s-a aflat în incapacitate temporară de muncă iar instanța de fond nu a examinat

această situație nu prezintă relevanță din perspectiva cadrului procesual

existent, mai ales că reclamantul care era partea interesată, nu a formulat nicio

critică în această privință.

Referitor la despăgubirile

acordate

La data pornirii

procesului, 30 iunie 2010, erau deja pronunțate și publicate în M. Of.

deciziile Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3

decembrie 2009.

Prin prima decizie

s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor Legii pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice iar prin cea de-a doua, nr. 1629/2009 s-a constatat, de asemenea,

neconstituționalitatea mai multor dispoziții cuprinse în O.U.G. nr. 105/2009, care

au preluat aceleași soluții legislative ca și cele deja constatate ca fiind neconstituționale

prin decizia anterioară.

Recurentul - reclamant

a fost numit director coordonator adjunct la data de 25 mai 2009, în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009.

Pronunțându-se cu

privire la noua concepție asupra administrației publice ce se degajă din acest

act normativ, Curtea Constituțională a reținut că „desființarea funcțiilor

publice, a funcțiilor specifice și a posturilor încadrate în regim contractual,

care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate(…) și

instituirea corelativă a funcției de „director coordonator al serviciului

public deconcentrat”, persoana numită (…) care își exercită funcțiile în baza

unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă

de max.4 ani, contract asimilat contractului individual de muncă (…) reprezintă

o construcție juridică deficitară și confuză, ridicând problema statutului

juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de

management”.

În aceste coordonate,

având a se pronunța asupra capătului de cerere privind despăgubirile, prima instanță

a stabilit judicios că acestea se justifică numai până la data publicării primei

decizii a Curții Constituționale în M. Of.: 6 noiembrie 2009, de la acest

moment decizia fiind, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție „general

obligatorie”.

Prin urmare,

pretenția recurentului - reclamant ca instanțele să facă abstracție de data

publicării acestei decizii și să acorde despăgubirile până la împlinirea termenului

de un an (potrivit contractului de management) este lipsită de temei legal.

În fine, fără a

specula în acest cadru procesual cu privire la situația celorlalte două persoane

care îndeplineau la aceeași direcție județeană funcțiile de director coordonator

și director coordonator adjunct, Înalta Curte remarcă împrejurarea că poziția defavorabilă

a recurentului - reclamant, care nu și-a exercitat mandatul pe întreaga

perioadă de 1 an, nu a fost generată de instanțele judecătorești.

Dimpotrivă, încercând

să limiteze pe cât posibil prejudiciile suferite prin întreruperea intempestivă

a efectelor contractului de management, instanța de judecată i-a acordat

despăgubirile cuvenite, pe lângă satisfacția morală a recunoașterii caracterului

nelegal al ordinului administrativ atacat.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

raportat la art. 304 alin. (1) și (3) C. proc. civ., se vor respinge recursurile

de față, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de T.F. și de A.N.A.F. împotriva Sentinței civile nr. 2695 din 5 aprilie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2012.