ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4822/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamantul T.F., în contradictoriu cu M.F.P., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună următoarele: - anularea Ordinului nr. 2769 din 5 octombrie 2009 emis de pârât, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcția de director coordonator adjunct – A.I.F. la D.G. .P. a Jud. Teleorman, - reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct – A.I.F., cu luarea în considerare a prevederilor arte 78 alin. (2) C. muncii; - obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale și a stimulentelor, ce s-ar fi cuvenit reclamantului, indexată, majorată și reactualizată, de la momentul eliberării nelegale din funcția de director coordonator adjunct – A.I.F.

până la efectiva reîncadrare în funcția deținută anterior, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 78 alin. (1) C. muncii. În motivare, reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director coordonator adjunct – A.I.F. începând cu data de 25 mai 2009, urmare a emiterii de către M.F.P. a Ordinului nr. 1317/2009 de numire a acestuia în funcția menționată și a încheierii Contractului de management nr. 77/2009, ce constituie anexă la ordinul respectiv. Pârâtul a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, motivată de împrejurarea că prin Ordinul M.F.P. nr. 1317 din 25 mai 2009 reclamantul a fost numit pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 25 mai 2009, în funcția de director coordonator adjunct – A.I.F.

din cadrul D.G.F.P. a Jud. Teleorman. Pe fond, s-a solicitat respingerea acțiunii că neîntemeiată, apreciindu-se, în esență, că actul atacat a fost întocmit conform prevederilor legale și în concordanta deplină cu dispozițiile Ordinului M.F.P. nr. 2669/2009, în baza căruia a fost constituită Comisia de evaluare a activității directorilor coordonatori si directorilor coordonatori adjuncți din cadrul serviciilor publice deconcentrate din cadrul M.F.P. În ședința publică din data de 15 martie 2011, reclamantul a renunțat la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la reintegrarea în funcția deținută anterior, iar Curtea de Apel, în raport de dispozițiile art. 246 C.proc.civ, care consacră principiul disponibilității procesului civil, a luat act de aceasta renunțare.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2695 din 5 aprilie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția rămânerii fără obiect ca nefondată, a admis acțiunea, în parte, formulată de reclamantul T.F., în contradictoriu cu pârâtul M.F.P., a anulat Ordinul 2769 din 5 octombrie 2009 emis de pârât și l-a obligat pe pârât la plata drepturilor salariale cuvenite conform contractului de management nr. 77/2009, de la data de 6 octombrie 2009 și până la data de 6 noiembrie 2009. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că ordinul de numire a reclamantului în funcția de director coordonator adjunct - Ordinul nr. 1317/2009 - s-a făcut pe o perioadă de 1 an,începând cu data de 25 mai 2009, iar declararea ca neconstituționale a dispozițiilor care l-au fundamentat, nu lipsește de obiect acțiunea în anulare a ordinului nr. 2769/05 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea aplicabilității prevederilor Ordinului nr. 1317/2009, câtă vreme pârâtul nu a revocat actul atacat, care, pe cale de consecință, a produs efecte.

Pe de altă parte, s-a constatat că în argumentarea excepției lipsei de obiect a cererii privind plata despăgubirilor,pârâtul a invocat existența deciziilor Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituționalitatea legilor în baza cărora reclamantul a încheiat cu pârâtul contractul de management, și, implicit, lipsa de temei legal pentru acordarea despăgubirilor constând în drepturile salariale de care ar fi beneficiat în lipsa actului atacat. În raport de aceasta abordare, Curtea de Apel a apreciat că în cauză nu poate fi vorba de o veritabila excepție de procedură,ci de apărări de fond, pe care instanța le va avea în vedere cu ocazia analizării temeiniciei pretențiilor reclamantului.

Pe de altă parte,s-a reținut că în partea expozitivă a ordinului se menționează că au fost avute în vedere constatările Comisiei de evaluare a activității directorilor coordonatori și directorilor coordonatori adjuncți din cadrul serviciilor publice deconcentrate din cadrul M.F.P.,constituită prin Ordinul M.F.P. nr. 2669/2009.

Curtea de Apel a constatat însă,că potrivit art. 10 alin. (1) lit. c) din contractul de management,părțile au convenit că acest contract încetează de drept „ prin revocarea din funcție a directorului coordonator adjunct de către ministrul finanțelor publice, la propunerea președintelui A.N.A.F.,pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare,în mod repetat,a cel puțin 3 indicatori de performanță specifici activității de administrare a veniturilor statului și/sau activității de inspecție fiscală, indicatori reprezentativi la nivelul direcției generale a finanțelor publice, cu notificarea prealabilă scrisă cu minimum 15 zile calendaristice înainte de aplicarea măsurii”. Deci, părțile semnatare ale antemenționatului contract de management au avut în vedere două ipoteze distincte de încetare de drept a contractului, și care pot interveni cu respectarea condițiilor specifice reglementate pentru fiecare caz în parte.

În cauză s-a reținut că, deși emitentul actului a reținut incidența art. 10 alin. (1) lit. b), în motivare a invocat ipoteza reglementată la lit. c) a aceluiași articol. Emiterea actului în maniera arătată este de natură a vătăma în mod neechivoc pe reclamant, în condițiile în care nu au fost respectate dispozițiile privitoare la obligația notificării acestuia cu minim 15 zile calendaristice înainte de aplicarea măsurii. Această împrejurare,unită cu imposibilitatea reclamantului de a cunoaște în mod efectiv motivele care au justificat emiterea actului contestat, acestuia nefiindu-i comunicate concluziile raportului de evaluare, sunt de natură a atrage nulitatea ordinului.

Lipsa motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare evidentă a dreptului la buna administrare, dar și a principiului constituțional al informării corecte a cetățenilor asupra problemelor de interes personal, făcând imposibilă verificarea limitelor puterii discreționare în cadrul controlului judecătoresc de legalitate.

În condițiile în care a fost desființat ordinul prin care s-a dispus încetarea contractului de management cu data de 06 octombrie 2009, curtea de apel, față de temeiul de drept indicat anterior, a admis cererea reclamantului și a dispus obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale cuvenite conform contractului de management nr. 77/2009, începând cu data de 6 octombrie 2009 și până la data de 6 noiembrie 2009. Perioada pentru care s-a acordat aceste drepturi a fost limitată până la data anterior menționată (iar nu până la expirarea contractului de management), în raport de împrejurarea că dispozițiile Legii de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, care au fundamentat actul administrativ de numire a reclamantului în funcția de director coordonator adjunct (Ordinul 1317 din 25 mai 2009-fila 12 dosar), au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 758 din data de 6 noiembrie 2009. 3. Recursurile declarate de T.F. și pârâta A.N.A.F. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul T.F. și pârâta A.N.A.F. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiecare pentru partea din hotărâre care îi este defavorabilă. 3.1. Recursul declarat de către A.N.A.F.

Recurenta A.N.A.F. a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinței pentru următoarele încălcări: - reținerea greșită a neregulilor formale și de conținut ale actului administrativ atacat, în condițiile în care acesta este motivat corespunzător, fiind prezentați detaliat indicatorii de performanță la care reclamantul a avut probleme în lunile iunie și iulie 2008; - indicarea eronată a prevederilor Legii nr. 188/1999, care nu sunt incidente în speță, părțile încheind un contract de management cu efecte specifice; - omisiunea examinării susținerilor din întâmpinare referitoare la suspendarea efectelor Ordinului nr. 2769/209 pe perioada în care reclamantul s-a aflat în incapacitate de muncă, determinată de boală.

3.2. Recursul declarat de către T.F. Calea de atac exercitată de reclamant, neîncadrată în drept, vizează numai perioada pentru care s-au acordat despăgubirile, considerându-se că instanța de fond trebuia să aibă în vedere perioada de 1 an pentru care s-a încheiat contractul de management, iar nu pronunțarea Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale. Analizând efectele generate de pronunțarea deciziei menționate, cât și a deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, recurentul ajunge la concluzia că drepturile salariale de care a fost lipsit trebuiau acordate cel puțin până la data de 1 martie 2010. În fine, recurentul-reclamant a mai învederat că ceilalți doi directori coordonatori care și-au îndeplinit funcțiile la aceeași structură deconcentrată a A.N.A.F.

și-au încheiat mandatele la termen (termenul de 1 an) fără a fi supuși unei întreruperi intempestive ca în cazul său. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma ambelor recursuri, cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că nu există motive pentru modificarea ori casarea acesteia. Prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a aplicat corespunzător cadrul normativ incident; în plus, soluția adoptată reflectă o rezolvare echitabilă a unei situații litigioase apărute în contextul adoptării unor acte normative declarate neconstituționale. Reevaluând înscrisurile administrative și răspunzând, în același timp, la criticile formulate de recurenți, Înalta Curte reține următoarele: Referitor la motivele de nelegalitate a Ordinului nr. 2769 din 5 octombrie 2009 emis de M.F.P.

Actul administrativ individual supus cenzurii instanței de judecată este ordinul indicat, prin care, începând „cu data de 6 octombrie 2009, încetează aplicabilitatea prevederilor Ordinului nr. 1317/2009 al M.F.P., privind numirea domnului T.F. pe o perioadă de 1 an în funcția de conducere de director coordonator adjunct – A.I.F. în cadrul D.G.F.P. Teleorman”. Potrivit motivării cuprinse în preambulul ordinului, soluția administrativă s-a fundamentat pe „constatările Comisiei de evaluare a activității directorilor coordonatori și directorilor coordonatori adjuncți din cadrul serviciilor publice deconcentrate din cadrul M.F.P., constituită prin Ordinul M.F.P. nr. 2669/2009”, însă în partea dispozitivă a actului s-a prevăzut încetarea, cu aceeași dată, de drept, a contractului de management, „în conformitate cu art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management”.

Curtea de apel,după verificarea raportului de evaluare a activității reclamantului a reținut că acestuia i s-a imputat că „nu a atins nivelul de realizare a principalilor indicatori de performanță” în perioada evaluată 1 iunie 2009 – 31 august 2009 situație care a fost circumscrisă dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. c) din contractul de management. Această necorelare cu temeiul legal invocat în ordin nu reprezintă o simplă eroare materială, lipsită de consecințe juridice, ci, dimpotrivă, efectele sunt majore, fiind bine punctate de prima instanță cel puțin din perspectiva obligativității unei notificări prealabile scrise, cu minimum 15 zile calendaristice înainte de aplicarea măsurii, ceea ce nu este cazul în situația incidentă dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management, care intervine „fără notificare, fără punere în întârziere sau intervenția instanței”.

Pe de altă parte, simpla examinare a raportului de control (filele 58 - 60, dosar fond) demonstrează caracterul superficial și extrem de general al constatărilor membrilor comisiei, ceea ce face credibilă aserțiunea părții adverse referitoare la conceperea lucrării post factum, „din birou”, fără legătură cu situația concretă existentă la nivelul direcției județene, suspiciune amplificată de faptul că nici măcar după invocarea acestor aspecte, autoritatea publică nu a fost în măsura să facă dovada înregistrării raportului la registratura instituției. Toate aceste elemente susțin soluția de anulare a ordinului atacat, care a întrerupt nejustificat cursul contractului de management nr. 77/2009, încheiat de părți.

Cât privește critica referitoare la aplicarea eronată a prevederilor Legii nr. 188/1999, Înalta Curte observă că este străină de sentința supusă controlului judiciar, prima instanță nefăcând vreo referire la acest act normativ. În fine, împrejurarea că Ordinul nr. 2769/2009 a fost suspendat pe perioada în care recurentul-reclamant s-a aflat în incapacitate temporară de muncă iar instanța de fond nu a examinat această situație nu prezintă relevanță din perspectiva cadrului procesual existent, mai ales că reclamantul care era partea interesată, nu a formulat nicio critică în această privință. Referitor la despăgubirile acordate La data pornirii procesului, 30 iunie 2010, erau deja pronunțate și publicate în M. Of.

deciziile Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009. Prin prima decizie s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice iar prin cea de-a doua, nr. 1629/2009 s-a constatat, de asemenea, neconstituționalitatea mai multor dispoziții cuprinse în O.U.G. nr. 105/2009, care au preluat aceleași soluții legislative ca și cele deja constatate ca fiind neconstituționale prin decizia anterioară. Recurentul - reclamant a fost numit director coordonator adjunct la data de 25 mai 2009, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pronunțându-se cu privire la noua concepție asupra administrației publice ce se degajă din acest act normativ, Curtea Constituțională a reținut că „desființarea funcțiilor publice, a funcțiilor specifice și a posturilor încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate(…) și instituirea corelativă a funcției de „director coordonator al serviciului public deconcentrat”, persoana numită (…) care își exercită funcțiile în baza unui contract de management încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă de max.4 ani, contract asimilat contractului individual de muncă (…) reprezintă o construcție juridică deficitară și confuză, ridicând problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management”.

În aceste coordonate, având a se pronunța asupra capătului de cerere privind despăgubirile, prima instanță a stabilit judicios că acestea se justifică numai până la data publicării primei decizii a Curții Constituționale în M. Of.: 6 noiembrie 2009, de la acest moment decizia fiind, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție „general obligatorie”. Prin urmare, pretenția recurentului - reclamant ca instanțele să facă abstracție de data publicării acestei decizii și să acorde despăgubirile până la împlinirea termenului de un an (potrivit contractului de management) este lipsită de temei legal.

În fine, fără a specula în acest cadru procesual cu privire la situația celorlalte două persoane care îndeplineau la aceeași direcție județeană funcțiile de director coordonator și director coordonator adjunct, Înalta Curte remarcă împrejurarea că poziția defavorabilă a recurentului - reclamant, care nu și-a exercitat mandatul pe întreaga perioadă de 1 an, nu a fost generată de instanțele judecătorești. Dimpotrivă, încercând să limiteze pe cât posibil prejudiciile suferite prin întreruperea intempestivă a efectelor contractului de management, instanța de judecată i-a acordat despăgubirile cuvenite, pe lângă satisfacția morală a recunoașterii caracterului nelegal al ordinului administrativ atacat.

2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 304 alin. (1) și (3) C. proc. civ., se vor respinge recursurile de față, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de T.F. și de A.N.A.F. împotriva Sentinței civile nr. 2695 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2012.