ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1046/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1046/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată înregistrată la data de 2 iunie 2010 pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.E.A. a

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice (denumit în

continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „M.F.P."), Agenția Națională

de Administrare Fiscală (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei

decizii, „A.N.A.F.") și Autoritatea Națională a Vămilor (denumită în

continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.V."), solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Ordinului

ministrului finanțelor nr. 1272 din 25 mai 2010, a Ordinului ministrului

finanțelor nr. 1291 din 25 mai 2010, reintegrarea sa în funcția de director

executiv la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad (denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „D.J.A.O.V. Arad"), precum

și repararea pagubei în sensul obligării pârâtelor la plata unor despăgubiri

pentru întârzierea în executarea Deciziei nr. 2234 din 29 aprilie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cuantum de 20 % din

salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere de la data

rămânerii irevocabile a deciziei și până la data reintegrării efective pe

funcție; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, se arată că, prin Ordinul

ministrului finanțelor publice

nr. 1272 din 25 mai 2010, s-a dispus

reîncadrarea reclamantului în funcția de conducere de

director executiv adjunct la D.J.A.O.V. Arad, iar, prin Ordinul nr. 1291

din 25 mai 2010, T.I.

a fost numit în funcția de director executiv la

aceeași instituție.

Reclamantul precizează că ambele ordine au fost

atacate în procedura prealabilă

conform art. 7 din Legea nr. 554/2004,

fiind nelegale față de împrejurarea că s-a dispus reintegrarea sa în funcția de

director executiv adjunct în loc de funcția de director executiv, pe care a

deținut-o inițial.

Reclamantul învederează că Ordinele nr. 1214 din

05 mai 2009 și nr. 1335 din 23 mai 2009

au fost anulate în mod

irevocabil de către instanță, rămânând în vigoare Ordinul nr. 8218 din 25

septembrie 23007, ordin prin care a fost numit în funcția de director executiv

al D.J.A.O.V. Arad.

Prin sentința

civilă nr. 368 din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

-

a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei A.N.V.;

- a respins excepția lipsei de obiect a acțiunii;

- a admis în parte acțiunea astfel cum a fost

precizată, formulată de reclamantul

B.E.A., în contradictoriu cu pârâții

M.F.P., A.N.V. și A.N.A.F.;

- a anulat

Ordinele nr. 1272 din 25 mai 2010 și nr. 1291 din 25 mai 2010 emise de M.F.P.;

- a luat act

de renunțarea la judecată a cererii cu privire la capătul din acțiune având ca

obiect reintegrarea în funcția de director executiv la D.J.A.O.V. Arad;

- a obligat

pârâții M.F.P. și A.N.A.F. la plata sumei de 1500 lei cu titlu de despăgubiri;

- a obligat pe

pârâții la plata către reclamant a sumei de 39 lei și 0,3 lei reprezentând taxă

judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei A.N.V. este întemeiată față de

împrejurarea că prin acțiune se

solicită anularea unor acte care au fost emise de M.F.P., iar nu de către

A.N.V.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat

următoarele:

Prin Ordinul

nr. 8218 din 25 septembrie 2007 emis de președintele A.N.V., reclamantul B.E. a

fost numit în funcția publică de conducere de director executiv la D.J.A.O.V.

Arad.

Prin Ordinul nr. 1214 din 05 mai 2009 emis de

către președintele A.N.V., reclamantul a

fost numit, începând cu data de

05 mai 2009, în funcția de conducere de director executiv adjunct la Direcția

Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad.

Prin Ordinul nr. 1335 din 23 mai 2009,

reclamantul a fost eliberat din funcția publică

de conducere de director

executiv adjunct la D.J.A.O.V. Arad, conform art. 99 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 188/1999.

Ordinele nr.

1214 din 05 mai 2009 și nr. 1335 din 23 mai 2009 au fost anulate irevocabil

prin Decizia nr. 2234 din 29 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, dispunându-se și reintegrarea reclamantului în funcția deținută

anterior emiterii celor două acte.

Ca urmare a

anulării ordinelor menționate, prin Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 1272 din 25 mai 2010 s-a dispus

reîncadrarea reclamantului în funcția publică de

conducere de director

executiv adjunct al D.J.A.O.V. Arad, iar nu in funcția de director executiv la

aceasta instituție publica, astfel cum a fost inițial numit prin Ordinul nr.

8218 din 25 septembrie 2007.

La aceeași dată, prin Ordinul ministrului finanțelor

publice nr. 1291 din 25 septembrie 2007,

T.I. a fost numit în funcția de

director executiv al D.J.A.O.V. Arad.

Ulterior, prin

Ordinul nr. 1853 din 16 iunie 2010 s-a prevăzut că reclamantul își va relua

activitatea în funcția publică de conducere de director executiv, având în

vedere că, prin Decizia nr. 2234 din 29 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost suspendate

Ordinele nr. 1214 din 05 mai 2009 și nr. 1335 din 23 mai 2009.

Astfel, prin

Ordinul nr. 2247 din 29 iulie 2010 emis de președintele A.N.A.F. s-a dispus

reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere de director executiv

al D.J.A.O.V. Arad, astfel cum s-a dispus prin hotărâre judecătorească.

Față de cele

expuse, instanța de fond a constatat că abia la data de 30 iulie 2010

reclamantul a obținut repunerea în situația anterioară emiterii Ordinelor nr.

1214 din 05 mai 2009 și nr. 1335 din 23 mai 2009, în sensul reintegrării în

funcția publică deținută inițial, conform Ordinului nr. 8218 din 25 septembrie

2007.

Față de

împrejurarea că prin Ordinul nr. 2247 din 29 iulie 2010 nu s-a dispus în mod

expres încetarea aplicabilității Ordinelor nr.

1272 din 25 mai 2010 și nr. 1291 din 25 mai 2010 și

constatând că aceste

din urmă ordine și-au produs deja efectele juridice, Curtea de apel a reținut

că solicitarea reclamantului de anulare a ordinelor respective nu a rămas fără

obiect.

Totodată,

Curtea de apel a reținut că, prin Ordinele nr. 1272 din 25 mai 2010 și nr. 1291

din 25 mai 2010, s-a dispus, contrar dispozițiilor instanței de judecată,

reintegrarea reclamantului în funcția de director executiv adjunct și numirea

în funcția de director executiv a unei alte persoane, astfel că, prin aceste

acte administrative, au fost încălcate dispozițiile Deciziei nr. 2234 din 29

aprilie 2010, precum și măsura dispusă prin Ordinul nr. 8218 din 25 septembrie

2007, ordin care a rămas în vigoare și prin care reclamantul a fost numit în

funcția de director executiv.

A reținut instanța că reclamantul a fost

reintegrat în funcția de director executiv

prin Ordinul nr. 2247 din 29

iulie 2010 emis de președintele A.N.A.F., iar reclamantul a formulat cerere de

renunțare la acest petit.

Curtea de apel

a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamantului de obligare

a pârâților la repararea pagubei suferite prin

plata unor despăgubiri pentru întârziere în executarea Deciziei nr. 2234 din 29

aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios

administrativ și fiscal, întrucât această hotărâre judecătorească a fost pusă

în executare abia la data de 29 iulie 2010, prin emiterea Ordinului nr. 2247,

cauzând astfel un prejudiciu reclamantului.

În raport cu

dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reținut

că nu poate să stabilească cuantumul de 20 % din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere stabilit pentru calculul amenzii, prin analogie și

pentru cuantificarea despăgubirilor solicitate. însă, întrucât prin emiterea cu

întârziere a ordinului de reintegrare s-a adus atingere intempestivă unui

raport de muncă în care

reclamantului nu i

s-a reproșat nerespectarea vreunei reguli, în mod justificat se poate

presupune

că reclamantul a suferit un prejudiciu de ordin nepatrimonial din cauza

imposibilității exercitării profesiei, situație care în mod inerent presupune o

stare de supărare, angoasă și frustrare. În consecință, Curtea de apel a admis

în parte cererea reclamantului de acordare a despăgubirilor, obligând pârâții

M.F.P. și A.N.A.F. la plata către B.E.A. a sumei de 1500 RON, cu titlul de

despăgubiri morale. Instanța a respins în rest cererea reclamantului de

obligare a pârâtei la plata despăgubirilor în cuantumul solicitat de reclamant.

3.

Cererile

de recurs

3.1.

Recursul declarat de pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 368 din 9

septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., invocând dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă

susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect a

acțiunii, deși ordinele a căror anulare este solicitată de intimatul-reclamant

și-au încetat efectele juridice prin emiterea Ordinului nr. 2247 din 29 iulie

2010, fiind superfluă precizarea în cuprinsul acestui ultim ordin că actele

administrative anterioare își încetează aplicabilitatea.

Totodată, recurenta-pârâtă susține că instanța de

fond în mod greșit a obligat pe pârâți la plata de despăgubiri în sumă de 1.500

lei, deși reclamantul a fost reintegrat în

funcția publică de conducere,

ceea ce este de natură a reabilita imaginea publică și prestigiul acestuia. Sub

acest aspect, recurenta-pârâtă susține că în vederea acordării daunelor morale

se impunea administrarea de probe care să contureze dimensiunea și

natura prejudiciului suferit de către persoana

vătămată. Mai susține recurenta-pârâtă că

Decizia nr. 2234 din 29

aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, nu este opozabilă A.N.A.F.

3

.2.

Recursul declarat de pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice

Împotriva

sentinței civile nr. 368 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs și pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât

susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect a

acțiunii, deși ordinele a căror anulare este solicitată de intimatul-reclamant

și-au încetat efectele juridice prin emiterea Ordinului nr. 2247 din 29 iulie

2010, fiind superfluă precizarea în cuprinsul acestui ultim ordin că actele

administrative anterioare își încetează aplicabilitatea.

Mai susține recurentul-pârât că instanța de fond

în mod greșit a obligat pe pârâți

la plata de despăgubiri în sumă de

1.500 lei, în condițiile în care Decizia nr. 2234 din 29 aprilie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nu

îi este opozabilă. Sub același aspect, recurentul-pârât susține că instanța a

stabilit suma respectivă conform unor criterii nereglementate.

4

.

Hotărârea

instanței de recurs

Analizând cauza, prin prisma criticilor din

recurs, în raport cu motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru considerentele

arătate în continuare.

După cum rezultă din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului, prin acțiunea

introductivă de instanță, intimatul-reclamant

B.E.A. a solicitat instanței anularea Ordinelor ministrului finanțelor publice

nr. 1272 din 25 mai 2010 și nr. 1291 din 25 mai 2010, reintegrarea în funcția

publică de conducere de director executiv la D.J.A.O.V. Arad, în care fusese

numit prin Ordinul președintelui A.N.V.

nr.

8218 din 25 septembrie 2007, și repararea pagubei cauzate prin obligarea

pârâților, în temeiul și

conform art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, la plata de despăgubiri pentru întârzierea în executarea Deciziei nr.

2234 din 29 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Prin Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 1272 din 25 mai 2010, s-a dispus

reîncadrarea reclamantului, începând cu data de 25 mai 2010, în funcția publică

de conducere de director executiv adjunct al D.J.A.O.V. Arad.

Prin Ordinul

ministrului finanțelor publice nr. 1291 din 25 mai 2010, s-a dispus numirea lui

T.I., începând cu data de 25 mai 2010, în funcția publică de conducere de

director executiv al D.J.A.O.V. Arad.

Prin Decizia

nr. 2234 din 29 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, pronunțată în litigiul dintre reclamantul

B.E.A. și pârâtele A.N.A.F. și A.N.V., s-a dispus suspendarea executării

Ordinului președintelui A.N.V. nr. 1214 din 05 mai 2009 (prin care B.E.A. a

fost numit, începând cu data de 05 mai 2009. În funcția publică de conducere de

director executiv adjunct al D.J.A.O.V. Arad) și a Ordinului președintelui

A.N.V. nr. 1335 din 23 mai 2009 (prin care B.E.A. a fost eliberat, începând cu

data de 23 mai 2009, din funcția publică de conducere de director executiv

adjunct al D.J.A.O.V. Arad).

In fața

instanței de fond, la termenul de judecată din 9 septembrie 2010, intimatul-reclamant

a precizat că renunță la capătul de cerere referitor la reintegrarea în funcția

publică de conducere de director executiv al D.J.A.O.V. Arad.

Înalta Curte

constată că, prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2247 din 29 iulie 2010.

începând cu data de 29 iulie 2010, B.E.A. a fost reintegrat în funcția publică

de conducere de director executiv al D.J.A.O.V. Arad. Ordinul respectiv a fost

emis în baza Deciziei nr. 3382 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s

ecția de contencios administrativ

și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 866/59/2009, prin

care s-a dispus

anularea Ordinului președintelui A.N.V. nr. 1214 din 05 mai 2009 și a Ordinului

președintelui A.N.V. nr. 1335 din 23 mai 2009, reintegrarea reclamantului în

funcția corespunzătoare de director coordonator la D.J.A.O.V. Arad și obligarea

pârâtei A.N.V. la plata către B.E.A. a tuturor drepturilor salariale cuvenite

de la

data eliberării din funcția de

director executiv și până la reintegrarea acestuia în funcția

corespunzătoare

de director coordonator la D.J.A.O.V. Arad, fiind totodată respinsă cererea de

obligare a A.N.V. la plata de daune morale.

O primă

concluzie evidentă ce se desprinde din analiza Ordinului președintelui

A.N.A.F. nr. 2247 din 29 iulie 2010 este că acest

act nu reprezintă un act de punere în executare

a Deciziei nr. 2234 din

29 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, (pronunțată în litigiul având ca obiect suspendarea

executării Ordinului președintelui A.N.V. nr. 1214 din 05 mai 2009 și a

Ordinului președintelui A.N.V. nr. 1335 din 23 mai 2009), ci a fost emis pentru

punerea în executare a unei alte hotărâri judecătorești (Deciziei nr. 3382 din

24 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal).

Rezultă,

totodată, că atât reintegrarea numitului B.E.A. în funcția de director executiv

al D.J.A.O.V. Arad, cât și repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actelor

administrative de eliberare din funcția respectivă au fost dispuse, cu

caracter irevocabil, prin Decizia nr. 3382 din 24

iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal. Astfel fiind, atât anularea actelor administrative

nelegale de eliberare a reclamantului din funcția publică de conducere, cât și

întinderea și repararea prejudiciului cauzat reclamantului pentru întreaga

perioadă cuprinsă între data eliberării din funcția de director executiv (prin

Ordinul nr. 1214 din 05 mai 2009) și data emiterii Ordinului președintelui

A.N.A.F. nr. 2247 din 29 iulie 2010 (de reintegrare în funcția de director

executiv) au fost soluționate, cu caracter irevocabil, prin respectiva hotărâre

judecătorească.

Conform art. 1

din Legea nr. 554/2004, „orice persoană care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică,

printr-un act administrativ [...] se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată

[...]", iar, potrivit art. 2 alin. (1) lit. p) din aceeași lege, prin

interes legitim privat se înțelege „posibilitatea de a pretinde o anumită

conduită, in considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil,

prefigurat".

Astfel fiind,

în prezenta cauză intimatul-reclamant B.E.A. nu mai justifică un interes

legitim a cărui satisfacere să fie asigurată prin anularea actelor

administrative contestate (Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1272 din

25 mai 2010 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1291 din 25 mai

2010), întrucât acestea sunt acte cu caracter intermediar ale căror efecte

juridice și eventuale prejudicii sunt încorporate în perioada cuprinsă între

data eliberării (05 mai 2009) și data reintegrării (29 iulie 2010) în funcția

publică de conducere de director executiv al D.J.A.O.V. Arad, situație

litigioasă soluționată prin Decizia nr. 3382 din 24 iunie

2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, pusă în executare prin Ordinul

nr. 2247 din 29 iulie 2010.

Totodată, se

reține că interesul urmărit de intimatul-reclamant - constând în repunerea în

funcția publică de conducere din care în mod nelegal a fost eliberat și

repararea prejudiciul suferit în perioada cuprinsă între data eliberării și

data reintegrării în funcția respectivă - a fost deja satisfăcut prin emiterea

Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 2247 din 29 iulie 2010, în baza căruia

B.E.A. a fost reintegrat în funcția publică de conducere de director executiv

al D.J.A.O.V. Arad, în care fusese numit anterior prin Ordinul președintelui

A.N.V. nr. 8218 din 25 septembrie 2007.

Dovada

satisfacerii interesului urmărit de reclamant derivă chiar din atitudinea procesuală

a intimatului-reclamant care, în fața instanței de fond, la termenul de

judecată din 9 septembrie 2010, a precizat că renunță la capătul de cerere

referitor la reintegrarea în funcția publică de conducere de director executiv

al D.J.A.O.V. Arad.

In aceste

condiții, în raport cu dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. p) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că reclamantul B.E.A. nu mai justifică

un interes legitim privat a cărui satisfacere să fie asigurată prin anularea

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1272 din 25 mai 2010 și a

Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1291 din 25 mai 2010.

În raport de

cele reținute cu privire la lipsa interesului reclamantului în promovarea

acțiunii, se vădește a fi neîntemeiat, pe cale de consecință, capătul de cerere

referitor la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul invocat de către

reclamant, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a reținut anterior, prejudiciul

cauzat reclamantului a fost acoperit pentru întreaga perioadă cuprinsă între

data eliberării din funcția de director executiv al D.J.A.O.V. Arad și data

reintegrării în funcția respectivă.

Susținerile

recurenților-pârâți referitoare la excepția lipsei de obiect a acțiunii nu pot

fi primite, întrucât instanța de contencios administrativ este competentă să

efectueze controlul de legalitate al actelor administrative contestate, chiar

în situația în care între timp acestea și-au încetat aplicabilitatea, întrucât

în funcție de legalitatea actelor se apreciază cu privire la efectele juridice

pe care actele le-au produs în perioada în care au fost în vigoare.

Pentru toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile

declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor

Publice împotriva sentinței civile nr. 368 din 9 septembrie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pe care o va

modifica în sensul că, în fond, va respinge ca lipsită de interes acțiunea

formulată de reclamantul B.E.A.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței

civile nr. 368 din 9 septembrie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că, în fond, respinge ca lipsită de interes acțiunea

formulată de reclamantul B.E.A.

Irevocabilă

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.