ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 969/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 969/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 23/59/2010 la data de 6

ianuarie 2010, reclamantul Ș.N. a chemat în judecată în calitate de pârât pe

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 2025 din 09

octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale,

obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcția de director

coordonator adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltarea

Rurală și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Caraș - Severin și plata tuturor drepturilor

salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra

tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la data eliberării din funcție

și până la reintegrarea sa, cu cheltuieli de judecată.

În

motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 966 din 28 mai 2009 emis de

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, a fost numit în funcția

de director coordonator adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Caraș- Severin, în temeiul art. III

alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice, iar ulterior prin Ordinul

nr. 2025 din 9 octombrie 2009 i s-a acordat un preaviz și ulterior a fost

eliberat din funcția deținută.

A susținut

că ordinul atacat este nelegal și netemeinic, întrucât nu îndeplinește condiția

esențială a unei motivări reale și temeinice care să permită controlul

legalității actului în procedura contenciosului administrativ, din conținutul

acestuia constatându-se că fost emis în baza art. 65 alin. (1) din Legea nr.

53/2003 privind C. muncii, coroborat cu art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul

de management și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ori art. 9

reglementează modificarea contractului și nicidecum încetarea contractului de

management, astfel că ordinul emis nu este motivat în drept, fiind indicată în

mod greșit norma care a stat la baza emiterii sale, fapt ce echivalează cu

lipsa totală a motivării ordinului.

A mai

arătat că postul din care a fost demis nu a fost desființat în mod real și

efectiv, astfel că eliberarea sa din funcție, s-a făcut cu încălcarea

dispozițiilor art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009.

Reclamantul

a mai susținut că ordinul atacat este nelegal și netemeinic deoarece nu au fost

respectate dispozițiile C.

muncii, acesta fiind regimul juridic

ce îi era aplicabil în calitatea sa de director coordonator adjunct al

O.J.P.D.R.P. Caraș-Severin, potrivit art. lll alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009,

deoarece contractul de management este asimilat de lege contractului individual

de muncă, astfel că beneficia, de toate drepturile consacrate în legislația

muncii pentru salariat, ca parte în contractele individuale de muncă.

S-a mai

arătat că trebuia să fie supus unei „cercetări disciplinare prealabile"

fiind evident că sunt aplicabile prevederile art. 267 din Legea nr. 53/2003 C.

muncii, iar nerespectarea acestei proceduri, precum și lipsa mențiunilor

obligatorii pe care acesta trebuie să le conțină, sub sancțiunea nulității

absolute, duce la nelegalitatea ordinului prin încălcarea și a dispozițiilor

art. 74 lit. a), b) și d) C. muncii.

Reclamantul

a mai susținut că ordinul atacat este nelegal și netemeinic deoarece în

momentul emiterii ordinului se afla în concediu medical, fiind internat în

spital din data de 05 octombrie 2009, conform foii de observație clinică

generală nr. 25795, fapt ce a fost adus la cunoștința Direcției Resurse Umane

din A.P.D.R.P. București de către O.J.P.D.R.P. Caraș-Severin, prin adresa nr.

1168 din 12 octombrie 2009.

O altă

omisiune vizează neindicarea în cuprinsului ordinului a listei tuturor

locurilor de muncă vacante, disponibile în cadrul unității, precum și a

termenului în care reclamantul putea opta pentru ocuparea unui loc de muncă

vacant în temeiul art. 74 alin. (1) lit. d) C. muncii, angajatorului

revenindu-i obligația pozitivă de a comunica reclamantului lista locurilor de

muncă vacante existente la nivelul instituției, în cadrul procedurii prealabile

emiterii ordinului contestat, obligația fiind o condiție de fond extrinsecă.

În

fine a

precizat că împotriva Ordinului nr. 2025 din 09 octombrie 2009 a formulat

plângere prealabilă prin care a solicitat organului emitent, în speță

Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, revocarea acestuia.

Prin

întâmpinarea formulată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a

solicitat în principal respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect pe

considerentul că postul de director coordonator pe care 1-a ocupat reclamantul

a fost desființat.

Pe fondul

cauzei pârâtul a susținut că O.U.G. nr. 37/2009 în baza căruia a fost numit în

funcția publică de conducere deținută, a fost abrogată prin Ordonanța de

Urgență a

Guvernului nr. 105/2009 și totodată declarată neconstitutională de către Curtea

Constituțională. Astfel, actul administrativ cu caracter normativ fiind abrogat

- efectele acestuia nu se mai produc.

Curtea de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 202 din 19 aprilie 2010 a respins excepția lipsei de obiect invocată

de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a admis acțiunea

formulată de reclamantul Ș.N.

A anulat

Ordinul nr. 2025 din data de 9 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale și a dispus reintegrarea reclamantului în

funcția corespunzătoare de director coordonator adjunct la Oficiul Județean de

Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Caraș - Severin.

A obligat

pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la plata către

reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite, a indemnizației de

conducere și a sporurilor cuvenite de la data eliberării din funcția de

director coordonator adjunct și până la reintegrarea acestuia în funcția

corespunzătoare la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și

Pescuit Caraș-Severin.

A obligat

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă la plata către reclamant a

sumei de 43,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a

hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente:

I. Cu

privire la excepția lipsei de obiect a acțiunii, instanța a reținut că această

excepție este neîntemeiată, întrucât după revocarea reclamantului din funcție,

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a anunțat scoaterea la

concurs a postului de director coordonator adjunct la Oficiul Județean de Plăți

pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit Caraș-Severin.

Pe de altă

parte, a subliniat prima instanță, desființarea postului trebuie să aibă

caracter efectiv și real, conform art. 65 alin. (2) din C. muncii, fiind

evident că nu se poate reține existen

ța

unei desființări a

funcției de conducere în condițiile în care

atribuțiile

funcției vechi de „director coordonator adjunct" sunt preluate de persoana

care va ocupa noua funcție de „director coordonator adjunct, având deci,

aceiași denumire.

II. Cu

privire la fondul litigiului, prima instanță a reținut că ordinul în litigiu a

fost motivat pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009,

fără a conține minime referiri la motivul pentru care s-a dispus măsura

revocării reclamantului din funcție.

Pe de altă

parte, O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia

Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, referitoare la excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1-5, art. III, art. IV,

art. V, art. VIII și anexa 1 din O.U.G. nr. 105/2005.

Or,

menținerea unor acte administrative în baza unui act normativ declarat

neconstituțional ar pune în discuție supremația Constituției și ar permite

prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice

emitente.

Totodată,

prima instanță a reținut aplicabilitatea legislației muncii în privința

contractului de management încheiat între reclamant și pârât.

Instanța a

apreciat că art. 65 C. muncii reglementează concedierea pentru motive care țin

de persoana salariatului, iar potrivit alin. (1) al art. 65 „concedierea pentru

motive care nu țin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului

individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de

salariat din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia.

Or, ținând

cont că nu s-a probat desființarea postului ocupat de reclamant nu se poate

reține nici caracterul efectiv și real al pretinsei desființări instanța reținând

și acest motiv de nelegalitate a ordinului.

În

fine,

instanța a mai constatat încălcarea dispozițiilor din contractul de management

pentru emiterea ordinului de revocare din funcție, având în vedere că prin

O.U.G. nr. 105/2009, s-a pus capăt contractului de management încheiat de

reclamant au o autoritate a Statului înainte de termen și fără a i se invoca

nerespectarea contractului de către reclamant. Procedând în acest fel, Statul

român a uzat de dreptul său de a legifera pentru a aduce atingere efectelor

unei convenții încheiate cu un particular.

În

ceea ce

privește susținerea reclamantului că la data emiterii ordinului contestat se

afla în incapacitate temporară de

plată, instanța de fond a reținut că

reclamantul nu a făcut nici o dovadă în acest sens.

Instanța

de fond a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a tuturor

drepturilor salariale cuvenite, a indemnizației de conducere și a sporurilor

cuvenite de la data eliberării din funcția de director coordonator adjunct și

până la reintegrarea acestuia în funcția corespunzătoare la Oficiul Județean de

Plăți și Dezvoltare Rurală și Pescuit Caraș-Severin, având în vedere că

anularea unui act administrativ nelegal implică înlăturarea oricăror efecte

produse de acest act ulterior emiterii sale, respectiv repunerea părților în

situația anterioară.

În

baza

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Curtea a obligat pârâtul la

plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,31 RON.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul

a înțeles să reitereze excepția lipsei de obiect a acțiunii prin prisma

publicării în M. Of. al României a Deciziei nr. 414 din 14 aprilie 2010 a

Curții Constituționale prin care s-a reținut că, lipsirea de temei

constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a

actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele

administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență).

Pe fondul

cauzei, recurentul a susținut că intimatul nu poate revendica calitatea de

persoană vătămată pentru un act administrativ individual câtă vreme dreptul ori

interesul său la momentul emiterii acelui act a devenit nelegitim.

În

materia

contenciosului administrativ, noțiunea de persoană vătămată își are fundamentul

în teza încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime private prin

acte administrative emise de autoritatea publică.

Or, a

arătat recurentul, o atare situație nu poate fi validată din punct de vedere

juridic, deoarece particularul ar dobândi avantaje în justiție prin validarea

unei nelegalități.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât,

circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar

și sub toate

aspectele,

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul

este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Din

înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin Ordinul nr. 966 din 28 mai 2009 al

ministrului agriculturii, pădurii și dezvoltării rurale, intimata-reclamantă a

fost numită în funcția de director coordonator adjunct al Direcției pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, în baza art. III alin. (3), (4), (5), (6)-(10)

și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, funcție nou creată prin acest act normativ.

Legea de aprobare a acestei ordonanțe de urgență și implicit dispozițiile

acesteia din urmă au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie

conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, republicată. Cunoscut este și faptul că

prin O.U.G. nr. 105/2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată.

Prin

Ordinul nr. 2025 din 09 octombrie 2009 al ministrului agriculturii, pădurii și

dezvoltării rurale, contestat în prezenta cauză, s-a dispus ca, după un preaviz

de 15 zile, să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 966 din 28 mai 2009 al

M.A.P.D.R. precum și a contractul de management  din

28 mai 2009.

Temeiul

juridic al ordinului a cărui anulare se solicită îl constituie art. IV și art.

XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003-C. muncii,

art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management și H.G. nr. 8/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

Este cunoscut

că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a

României a declarat neconstitutionale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art.

III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Prin

urmare, neconstitutionalitatea actului normativ avut în vedere de

recurentul-pârât la emiterea actului contestat, respectiv O.U.G. nr. 2025 din 9

octombrie 2009, are drept consecință lipsirea de fundament legal a actului

administrativ de eliberare din funcție a intimatei-reclamante, respectiv

Ordinul nr. 2025 din 09 octombrie 2009 al ministrului agriculturii, pădurii și

dezvoltării rurale.

Susținerea

recurentului-pârât în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că

ordonanța de urgență era în vigoare la data

emiterii

acestuia este nefondată. Pe de o parte, ar fi lipsit de finalitate controlul de

constituționalitate, iar pe de altă parte, legiuitorul, potrivit dispozițiilor

art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, mergând pe principiul protecției

efective a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor

declarate neconstituționale, a instituit dreptul persoanei vătămate de a se

prevala de decizia instanței de contencios constituțional pentru a se adresa

instanței de contencios administrativ pentru anularea actului administrativ

individual vătămător și în situația în care, ulterior emiterii acestuia,

ordonanța ce a constituit temeiul legal al acestuia a fost declarată

neconstitutională.

Prin

urmare, actul administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau

dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale este

lipsit de efecte juridice, nu mai are suport legal și nu mai există nici un

temei pentru menținerea acestuia.

În

consecință,

date fiind considerentele expuse, soluția instanței de fond în ceea ce privește

anularea Ordinul nr. 2025 din 09 octombrie 2009 este corectă.

În

altă

ordine, sentința este însă greșită sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante

în funcția deținută anterior ordinului anulat și întinderii despăgubirilor

bănești acordate.

Din

înscrisurile dosarului rezultă că atât ordinul de numire cât și cel de

eliberare din funcție au fost emise având ca temei legal ordonanțe de urgență

ale guvernului afectate de viciul de neconstitutionale, astfel cum s-a

menționat anterior. De asemenea, funcția pentru care s-a solicitat reintegrarea

a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009.

Potrivit

art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată, lipsirea de temei

constituțional a actelor normative primare, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009 are

drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora

(contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două

ordonanțe de urgență etc.), astfel că și ordinul de numire în funcția de

director coordonator adjunct a reclamantului este lipsit de efecte juridice.

De altfel,

Curtea Constituțională în considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 a

reținut că „începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă

efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu

conținutul

său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse

prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art.

V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Acesta este un efect

specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de

urgentă menționate, sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă

abrogare a unui text normativ".

În

consecință,

soluția de reintegrare a intimatului-reclamant este greșită, nemaiexistând

funcția pentru care s-a solicitat reintegrarea, reclamanta neputându-se prevala

de un act administrativ de numire, lipsit de temei legal. Pe de altă parte contractul

de management nr. 11/OJPDRP din 28 mai 2009 a fost încheiat pentru o perioadă

de 1 an expirând așadar la data de 28 mai 2010.

Instanța

de recurs apreciază că nu este corectă soluția primei instanțe nici cu privire

la drepturile bănești acordate reclamantei.

Este cert

că punerea în aplicare a celor două ordonanțe de urgență menționate, prin

numirea și revocarea din postul de director coordonator adjunct, din motive ce

exclud culpa intimatei -reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra carierei

acesteia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte

ce se impun a fi înlăturate prin acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin O.U.G. nr. 105/2009 și implicit prin ordinul a cărui anulare s-a

dispus, conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Însă, date

fiind considerentele de fapt cât și cele normative prezentate anterior, care nu

permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr.

188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale

până la acel moment, precum și faptul că la data de 28 mai 2010 a expirat

valabilitatea contractului de management, Înalta Curte apreciază că obligarea

autorității emitente la plata de despăgubiri constând în drepturi salariale

până la data de 28 mai 2010, reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de

reparare a prejudiciului cauzat reclamantului.

Pentru

considerentele expuse, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1), (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte hotărârea atacată

astfel: va respinge

cererea reclamantului privind reintegrarea în

funcția de director coordonator adjunct la O.J.P.D.R.P.; va obliga pârâtul la

plata drepturilor salariale de la data emiterii ordinului anulat, până la 28

mai 2010; va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței civile nr. 202 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică

hotărârea atacată în sensul că înlătură dispoziția privind reintegrarea

reclamantului în funcția deținută și acordă drepturile salariale cuvenite până

la data de 28 mai 2010.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.