ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 969/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 23/59/2010 la data de 6 ianuarie 2010, reclamantul Ș.N. a chemat în judecată în calitate de pârât pe Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 2025 din 09 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Caraș - Severin și plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea sa, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 966 din 28 mai 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, a fost numit în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Oficiului Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Caraș- Severin, în temeiul art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, iar ulterior prin Ordinul nr. 2025 din 9 octombrie 2009 i s-a acordat un preaviz și ulterior a fost eliberat din funcția deținută.

A susținut că ordinul atacat este nelegal și netemeinic, întrucât nu îndeplinește condiția esențială a unei motivări reale și temeinice care să permită controlul legalității actului în procedura contenciosului administrativ, din conținutul acestuia constatându-se că fost emis în baza art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, coroborat cu art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ori art. 9 reglementează modificarea contractului și nicidecum încetarea contractului de management, astfel că ordinul emis nu este motivat în drept, fiind indicată în mod greșit norma care a stat la baza emiterii sale, fapt ce echivalează cu lipsa totală a motivării ordinului.

A mai arătat că postul din care a fost demis nu a fost desființat în mod real și efectiv, astfel că eliberarea sa din funcție, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009. Reclamantul a mai susținut că ordinul atacat este nelegal și netemeinic deoarece nu au fost respectate dispozițiile C. muncii, acesta fiind regimul juridic ce îi era aplicabil în calitatea sa de director coordonator adjunct al O.J.P.D.R.P. Caraș-Severin, potrivit art. lll alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009, deoarece contractul de management este asimilat de lege contractului individual de muncă, astfel că beneficia, de toate drepturile consacrate în legislația muncii pentru salariat, ca parte în contractele individuale de muncă.

S-a mai arătat că trebuia să fie supus unei „cercetări disciplinare prealabile" fiind evident că sunt aplicabile prevederile art. 267 din Legea nr. 53/2003 C. muncii, iar nerespectarea acestei proceduri, precum și lipsa mențiunilor obligatorii pe care acesta trebuie să le conțină, sub sancțiunea nulității absolute, duce la nelegalitatea ordinului prin încălcarea și a dispozițiilor art. 74 lit. a), b) și d) C. muncii. Reclamantul a mai susținut că ordinul atacat este nelegal și netemeinic deoarece în momentul emiterii ordinului se afla în concediu medical, fiind internat în spital din data de 05 octombrie 2009, conform foii de observație clinică generală nr. 25795, fapt ce a fost adus la cunoștința Direcției Resurse Umane din A.P.D.R.P.

București de către O.J.P.D.R.P. Caraș-Severin, prin adresa nr. 1168 din 12 octombrie 2009. O altă omisiune vizează neindicarea în cuprinsului ordinului a listei tuturor locurilor de muncă vacante, disponibile în cadrul unității, precum și a termenului în care reclamantul putea opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant în temeiul art. 74 alin. (1) lit. d) C. muncii, angajatorului revenindu-i obligația pozitivă de a comunica reclamantului lista locurilor de muncă vacante existente la nivelul instituției, în cadrul procedurii prealabile emiterii ordinului contestat, obligația fiind o condiție de fond extrinsecă. În fine a precizat că împotriva Ordinului nr. 2025 din 09 octombrie 2009 a formulat plângere prealabilă prin care a solicitat organului emitent, în speță Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, revocarea acestuia.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat în principal respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect pe considerentul că postul de director coordonator pe care 1-a ocupat reclamantul a fost desființat. Pe fondul cauzei pârâtul a susținut că O.U.G. nr. 37/2009 în baza căruia a fost numit în funcția publică de conducere deținută, a fost abrogată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 și totodată declarată neconstitutională de către Curtea Constituțională. Astfel, actul administrativ cu caracter normativ fiind abrogat - efectele acestuia nu se mai produc. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 202 din 19 aprilie 2010 a respins excepția lipsei de obiect invocată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.N.

A anulat Ordinul nr. 2025 din data de 9 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția corespunzătoare de director coordonator adjunct la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Caraș - Severin. A obligat pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite, a indemnizației de conducere și a sporurilor cuvenite de la data eliberării din funcția de director coordonator adjunct și până la reintegrarea acestuia în funcția corespunzătoare la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit Caraș-Severin.

A obligat Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă la plata către reclamant a sumei de 43,30 RON cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: I. Cu privire la excepția lipsei de obiect a acțiunii, instanța a reținut că această excepție este neîntemeiată, întrucât după revocarea reclamantului din funcție, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a anunțat scoaterea la concurs a postului de director coordonator adjunct la Oficiul Județean de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit Caraș-Severin.

Pe de altă parte, a subliniat prima instanță, desființarea postului trebuie să aibă caracter efectiv și real, conform art. 65 alin. (2) din C. muncii, fiind evident că nu se poate reține existen ța unei desființări a funcției de conducere în condițiile în care atribuțiile funcției vechi de „director coordonator adjunct" sunt preluate de persoana care va ocupa noua funcție de „director coordonator adjunct, având deci, aceiași denumire. II. Cu privire la fondul litigiului, prima instanță a reținut că ordinul în litigiu a fost motivat pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 105/2009, fără a conține minime referiri la motivul pentru care s-a dispus măsura revocării reclamantului din funcție.

Pe de altă parte, O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 3 decembrie 2009, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 1-5, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1 din O.U.G. nr. 105/2005. Or, menținerea unor acte administrative în baza unui act normativ declarat neconstituțional ar pune în discuție supremația Constituției și ar permite prelungirea nelegală a unui comportament abuziv al autorității publice emitente. Totodată, prima instanță a reținut aplicabilitatea legislației muncii în privința contractului de management încheiat între reclamant și pârât.

Instanța a apreciat că art. 65 C. muncii reglementează concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului, iar potrivit alin. (1) al art. 65 „concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive, fără legătură cu persoana acestuia. Or, ținând cont că nu s-a probat desființarea postului ocupat de reclamant nu se poate reține nici caracterul efectiv și real al pretinsei desființări instanța reținând și acest motiv de nelegalitate a ordinului. În fine, instanța a mai constatat încălcarea dispozițiilor din contractul de management pentru emiterea ordinului de revocare din funcție, având în vedere că prin O.U.G.

nr. 105/2009, s-a pus capăt contractului de management încheiat de reclamant au o autoritate a Statului înainte de termen și fără a i se invoca nerespectarea contractului de către reclamant. Procedând în acest fel, Statul român a uzat de dreptul său de a legifera pentru a aduce atingere efectelor unei convenții încheiate cu un particular. În ceea ce privește susținerea reclamantului că la data emiterii ordinului contestat se afla în incapacitate temporară de plată, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut nici o dovadă în acest sens.

Instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite, a indemnizației de conducere și a sporurilor cuvenite de la data eliberării din funcția de director coordonator adjunct și până la reintegrarea acestuia în funcția corespunzătoare la Oficiul Județean de Plăți și Dezvoltare Rurală și Pescuit Caraș-Severin, având în vedere că anularea unui act administrativ nelegal implică înlăturarea oricăror efecte produse de acest act ulterior emiterii sale, respectiv repunerea părților în situația anterioară. În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Curtea a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,31 RON.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a înțeles să reitereze excepția lipsei de obiect a acțiunii prin prisma publicării în M. Of. al României a Deciziei nr. 414 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale prin care s-a reținut că, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență). Pe fondul cauzei, recurentul a susținut că intimatul nu poate revendica calitatea de persoană vătămată pentru un act administrativ individual câtă vreme dreptul ori interesul său la momentul emiterii acelui act a devenit nelegitim.

În materia contenciosului administrativ, noțiunea de persoană vătămată își are fundamentul în teza încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime private prin acte administrative emise de autoritatea publică. Or, a arătat recurentul, o atare situație nu poate fi validată din punct de vedere juridic, deoarece particularul ar dobândi avantaje în justiție prin validarea unei nelegalități. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, dar și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin Ordinul nr. 966 din 28 mai 2009 al ministrului agriculturii, pădurii și dezvoltării rurale, intimata-reclamantă a fost numită în funcția de director coordonator adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj, în baza art. III alin. (3), (4), (5), (6)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, funcție nou creată prin acest act normativ. Legea de aprobare a acestei ordonanțe de urgență și implicit dispozițiile acesteia din urmă au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Cunoscut este și faptul că prin O.U.G. nr. 105/2009, O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată. Prin Ordinul nr. 2025 din 09 octombrie 2009 al ministrului agriculturii, pădurii și dezvoltării rurale, contestat în prezenta cauză, s-a dispus ca, după un preaviz de 15 zile, să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 966 din 28 mai 2009 al M.A.P.D.R. precum și a contractul de management din 28 mai 2009. Temeiul juridic al ordinului a cărui anulare se solicită îl constituie art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003-C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Este cunoscut că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a României a declarat neconstitutionale dispozițiile art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Prin urmare, neconstitutionalitatea actului normativ avut în vedere de recurentul-pârât la emiterea actului contestat, respectiv O.U.G. nr. 2025 din 9 octombrie 2009, are drept consecință lipsirea de fundament legal a actului administrativ de eliberare din funcție a intimatei-reclamante, respectiv Ordinul nr. 2025 din 09 octombrie 2009 al ministrului agriculturii, pădurii și dezvoltării rurale. Susținerea recurentului-pârât în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că ordonanța de urgență era în vigoare la data emiterii acestuia este nefondată.

Pe de o parte, ar fi lipsit de finalitate controlul de constituționalitate, iar pe de altă parte, legiuitorul, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție și art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, mergând pe principiul protecției efective a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale, a instituit dreptul persoanei vătămate de a se prevala de decizia instanței de contencios constituțional pentru a se adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului administrativ individual vătămător și în situația în care, ulterior emiterii acestuia, ordonanța ce a constituit temeiul legal al acestuia a fost declarată neconstitutională.

Prin urmare, actul administrativ care a fost dat în baza unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanță care au fost declarate ca fiind neconstituționale este lipsit de efecte juridice, nu mai are suport legal și nu mai există nici un temei pentru menținerea acestuia. În consecință, date fiind considerentele expuse, soluția instanței de fond în ceea ce privește anularea Ordinul nr. 2025 din 09 octombrie 2009 este corectă. În altă ordine, sentința este însă greșită sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcția deținută anterior ordinului anulat și întinderii despăgubirilor bănești acordate. Din înscrisurile dosarului rezultă că atât ordinul de numire cât și cel de eliberare din funcție au fost emise având ca temei legal ordonanțe de urgență ale guvernului afectate de viciul de neconstitutionale, astfel cum s-a menționat anterior.

De asemenea, funcția pentru care s-a solicitat reintegrarea a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată, lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009 are drept consecință încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc.), astfel că și ordinul de numire în funcția de director coordonator adjunct a reclamantului este lipsit de efecte juridice. De altfel, Curtea Constituțională în considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 a reținut că „începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009. Acesta este un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgentă menționate, sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ". În consecință, soluția de reintegrare a intimatului-reclamant este greșită, nemaiexistând funcția pentru care s-a solicitat reintegrarea, reclamanta neputându-se prevala de un act administrativ de numire, lipsit de temei legal. Pe de altă parte contractul de management nr. 11/OJPDRP din 28 mai 2009 a fost încheiat pentru o perioadă de 1 an expirând așadar la data de 28 mai 2010. Instanța de recurs apreciază că nu este corectă soluția primei instanțe nici cu privire la drepturile bănești acordate reclamantei.

Este cert că punerea în aplicare a celor două ordonanțe de urgență menționate, prin numirea și revocarea din postul de director coordonator adjunct, din motive ce exclud culpa intimatei -reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G. nr. 105/2009 și implicit prin ordinul a cărui anulare s-a dispus, conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Însă, date fiind considerentele de fapt cât și cele normative prezentate anterior, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel moment, precum și faptul că la data de 28 mai 2010 a expirat valabilitatea contractului de management, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente la plata de despăgubiri constând în drepturi salariale până la data de 28 mai 2010, reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantului. Pentru considerentele expuse, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1), (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte hotărârea atacată astfel: va respinge cererea reclamantului privind reintegrarea în funcția de director coordonator adjunct la O.J.P.D.R.P.; va obliga pârâtul la plata drepturilor salariale de la data emiterii ordinului anulat, până la 28 mai 2010; va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 202 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că înlătură dispoziția privind reintegrarea reclamantului în funcția deținută și acordă drepturile salariale cuvenite până la data de 28 mai 2010. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2011.