ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Ș.F.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, anularea Ordinului nr. 2257 din 09 octombrie 2009 emis de pârât, prin care a fost eliberată din funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș-Severin, începând cu data de 12 octombrie 2009; repunerea în situația anterioară emiterii ordinului, în sensul reintegrării sale în funcția deținută; plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale și/sau a prestațiilor de asigurări sociale, ce i s-ar fi cuvenit, indexate, majorate și reactualizate, de la momentul eliberării nelegale din funcție până la reîncadrarea efectivă în funcția deținută anterior.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș-Severin prin Ordinul nr. 1727 din 29 iulie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în urma susținerii concursului de evaluare și prin Ordinul nr. 2257 din data de 09 octombrie 2009, emis de pârât, s-a dispus, începând cu data de 12 octombrie 2009, acordarea preavizului de 15 zile lucrătoare, iar după expirarea perioadei de preaviz, încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1727 din 29 iulie 2009 și încetarea Contractului de management nr. 245 din 29 iulie 2009. Mai arată reclamanta că, în plus, ordinul a fost emis fără nicio motivare în fapt, neexistând, practic, vreo cauză concretă care să justifice încetarea contractului de management.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, în principal, ca lipsită de obiect și pe fond, ca neîntemeiată. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 166 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a petitului din acțiunea reclamantei având ca obiect anularea Ordinului nr. 2257 din 09 octombrie 2009, invocată de pârâtul și a admis acțiunea formulată de reclamanta Ș.F.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale București.

Prin aceeași sentință, a anulat Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale București nr. 2257 din 09 octombrie 2009 și a dispus reîncadrarea reclamantei pe postul de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș-Severin, precum și plata drepturilor bănești indexate și majorate cuvenite de la data emiterii ordinului și până la reîncadrarea efectivă a reclamantei pe postul deținut anterior. Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției lipsei de obiect, prima instanță a reținut că postul de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș - Severin nu a fost desființat, cum greșit afirmă pârâtul în susținerea excepției, dovadă în acest sens fiind faptul că pentru același post s-a organizat concurs în data de 19-27 octombrie 2009, în urma căruia postul a fost ocupat de o altă persoană, numit în funcție prin Ordinul nr. 2919 din 02 noiembrie 2009, conform înscrisurilor aflate din dosar.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 1727 din 29 iulie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș - Severin, în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar acesta a exercitat atribuțiile funcției în baza Contractului de management nr. 245/OJPDRP din 29 iulie 2009, încheiat pe o perioad ă de 1 an.

Prin Ordinul nr. 2257 din 09 octombrie 2009, s-a acordat preaviz de 15 zile reclamantei începând cu data de 12 octombrie 2009, menționându-se că la expirarea perioadei de preaviz încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 1727 din 29 iulie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin care reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș – Severin, invocându-se prevederile art. 65 alin. (1) C. muncii. Prima instanță a reținut că eliberarea din funcție a reclamantei, intervenită înainte de expirarea duratei de 1 an pentru care a fost încheiat contractul de management, este de natură a încălca și principiul protecției așteptărilor legitime, în condițiile în care, în considerarea duratei mandatului de 1 an, reclamanta și-a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului de management și ale fișei postului.

Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, deci cu toate drepturile și prerogativele de care se bucură un contract individual de munca semnat între angajator și angajat. Prima instanță a reținut, totodată, că ordinul contestat nu îmbracă forma prevăzută de lege sub aspectul termenului în care acesta se poate ataca, motivarea măsurii luate precum și instanța la care se poate ataca acesta, fiindu-i încălcat reclamantei dreptul la apărare prevăzut de art. 6 parag. 3 din cadrul Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede obligarea instituțiilor statului să confere cetățeanului nu numai garanțiile materiale cât și procedurale în respectarea drepturilor acestora.

Mai mult, a constatat că reducerea postului nu a fost una reală și efectivă, atâta timp cât postul pe care l-a deținut reclamanta a fost scos la concurs iar pe aceeași funcție a fost numită o altă persoană. În fine, a reținut prima instanță și faptul că termenul de preaviz de 15 zile, prevăzut la art. 1 din ordin încalcă dispozițiile C. muncii, întrucât funcția deținută de reclamantă a fost de conducere, caz în care termenul de preaviz trebuia să fie de 30 zile. 4. Recursul exercitat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a reiterat excepția lipsei de obiect, invocată la instanța de fond, motivat de faptul că actul atacat și-a produs efectele, arătând astfel că legiuitorul a vizat doar actele cu executare succesivă și nu cele cu executare dintr-o dată, cum eronat a susținut prima instanță. Cu privire la fondul cauzei, recurentul-pârât a criticat soluția primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală, arătând că ordinul atacat nu produce reclamantei nicio vătămare, având în vedere că efectele acestuia se produc după declararea ca neconstituțională a O.U.G. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numită reclamanta. În esență, recurentul-pârât a susținut că ordinul de eliberare din funcție a reclamantei a fost adoptat în aplicarea prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009, astfel că actul atacat a fost emis în mod legal în raport de legislația în vigoare în momentul emiterii acestuia, iar Ministerul fiind o instituție care pune în executare și execută în concret legea, este ținut de aplicarea imediată a acesteia, astfel că avea obligația să aducă la îndeplinire măsurile dispuse prin ordonanța de urgență, care vizau interesul general public și constituiau situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată, astfel că orice pretenție împotriva Ministerului este neîntemeiată. Prin concluziile scrise depuse la dosar recurentul-pârât reiterează criticile din recurs. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul este fondat numai în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Intimata- reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul nr. 2257 din 9 octombrie 2009, prin care pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a dispus încetarea contractului de management la expirarea perioadei de preaviz acordată începând cu data de 12 octombrie 2009, cu consecința revocării reclamantei din funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș-Severin, în temeiul O.U.G nr. 105/2009, Legea nr. 53/2003, H.G.

nr. 8/2009 și contractului de mangement nr. 245 din 29 iulie 2009. Instanța de fond a reținut corect că eliberarea din funcție a reclamantei, intervenită înainte de expirarea duratei de 1 an pentru care a fost încheiat contractul de management, este de natură a încălca și principiul protecției așteptărilor legitime, în condițiile în care, în considerarea duratei mandatului de 1 an, reclamanta și-a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile contractului de management și ale fișei postului. Contractul de management este asimilat contractului individual de muncă, deci cu toate drepturile și prerogativele de care se bucura un contract individual de munca semnat între angajator și angajat.

Referitor la excepția lipsei de obiect, instanța de control judiciar constată că în raport de prevederile Legii nr. 554/2004, potrivit cărora orice act administrativ considerat nelegal și care a produs o vătămare poate fi atacat în instanță, fără a se face vreo distincție cu privire la modalitatea de executare a acestuia, respectiv act administrativ cu executare succesivă sau dintr-o dată, recurentul-pârât a apreciat în mod nejustificat că un act administrativ emis și executat, cum este revocarea din funcție a reclamantei, ar fi exceptat de la controlul de legalitate, ca fiind lipsit de obiect. Cât privește critica formulată pe fondul cauzei, în sensul că erau incidente dispozițiile O.U.G nr. 105/2009, întrucât la data emiterii actului administrativ individual acestea erau în vigoare și avea obligația să aducă la îndeplinire măsurile dispuse prin ordonanța de urgență, așa cum susține recurenta, o astfel de abordare este vădit nefondată.

Acceptarea tezei susținute de recurenta-pârâtă, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că ordonanța de urgență în temeiul căreia a fost emis era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale. Deosebit de acest considerent ținând de evoluția legislativă, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că un contract de management nu poate să înceteze fără o motivare care să justifice măsura aplicată, pentru că, potrivit clauzei stipulate, contractul de management a fost încheiat „pe o perioadă de un an”.

Cu privire la reintegrarea în funcție Sentința atacată este criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcția deținută anterior ordinului anulat și întinderii despăgubirilor bănești acordate, prin prisma unor considerente ținând, de asemenea, de neconstituționalitatea legii, în sensul raționamentului expus anterior cu privire la încetarea funcției. Din actele dosarului, rezultă că ordinul nr. 1727 din 29 iulie 2009, de numire a reclamantei în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș-Severin și contractul de management asimilat contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată au fost încheiate în temeiul art. III din O.U.G.

nr. 37/2009. Așa fiind, ca efect al declarării neconstituționalității și eliminării din ordinea juridică a înseși prevederilor legale în baza cărora a fost înființat postul de director coordonator adjunct și a fost numită în funcție, măsura de reintegrare a intimatei-reclamante este, la rândul său, lipsită de temei legal. Această concluzie este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator adjunct nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”. Cu privire la drepturile bănești acordate reclamantei Este de necontestat că punerea în aplicare a celor două ordonanțe de urgență menționate, prin numirea și revocarea din postul de director coordonator adjunct în interval de numai 3 luni, din motive ce exclud culpa intimatei - reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Având însă în vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente la plata de despăgubiri până la data pronunțării deciziei reprezintă o modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei. 2. Soluția pronunțată în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii Ordinului nr. 2257 din 09 octombrie 2009 și va obliga pârâtul să-i plătească reclamantei Ș.F.G.

drepturile bănești cuvenite, de la data emiterii ordinului anulat și până la data pronunțării prezentei decizii, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 166 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcție. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei Ș.F.G. drepturile bănești cuvenite, de la data emiterii ordinului anulat și până la data pronunțării prezentei decizii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.