ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 498/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.

Obiectul acțiunii

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta Ș.F.G. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, anularea

Ordinului nr. 2257 din 09 octombrie 2009 emis de pârât, prin care a fost

eliberată din funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș-Severin, începând cu data de 12

octombrie 2009; repunerea în situația anterioară emiterii ordinului, în sensul

reintegrării sale în funcția deținută; plata unei despăgubiri, reprezentând

suma drepturilor salariale și/sau a prestațiilor de asigurări sociale, ce i

s-ar fi cuvenit, indexate, majorate și reactualizate, de la momentul eliberării

nelegale din funcție până la reîncadrarea efectivă în funcția deținută

anterior.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost numită în funcția de director

coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală

Caraș-Severin prin Ordinul nr. 1727 din 29 iulie 2009 emis de Ministrul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în urma susținerii concursului

de evaluare și prin Ordinul nr. 2257 din data de 09 octombrie 2009, emis de

pârât, s-a dispus, începând cu data de 12 octombrie 2009, acordarea preavizului

de 15 zile lucrătoare, iar după expirarea perioadei de preaviz, încetarea

aplicabilității Ordinului nr. 1727 din 29 iulie 2009 și încetarea Contractului

de management nr. 245 din 29 iulie 2009.

Mai arată

reclamanta că, în plus, ordinul a fost

emis fără nicio motivare în fapt,

neexistând, practic, vreo cauză concretă care să justifice încetarea

contractului de management.

Prin

întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii

reclamantei, în principal, ca lipsită de obiect și pe fond, ca neîntemeiată.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

sentința nr. 166 din 23 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei de obiect a

petitului din acțiunea reclamantei având ca obiect anularea Ordinului nr. 2257

din 09 octombrie 2009, invocată de pârâtul și a admis acțiunea formulată de

reclamanta Ș.F.G. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale București.

Prin

aceeași sentință, a anulat Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale București nr. 2257 din 09 octombrie 2009 și a dispus

reîncadrarea reclamantei pe postul de director coordonator adjunct în cadrul

Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș-Severin, precum și

plata drepturilor bănești indexate și majorate cuvenite de la data emiterii

ordinului și până la reîncadrarea efectivă a reclamantei pe postul deținut anterior.

Totodată,

a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată către

reclamantă.

3.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În

privința excepției lipsei de obiect, prima instanță a reținut că postul de

director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Caraș - Severin nu a fost desființat, cum greșit afirmă

pârâtul în susținerea excepției, dovadă în acest sens fiind faptul că pentru

același post s-a organizat concurs în data de 19-27 octombrie 2009, în urma

căruia postul a fost ocupat de o altă persoană, numit în funcție prin Ordinul

nr. 2919 din 02 noiembrie 2009, conform înscrisurilor aflate din dosar.

Pe fondul

cauzei, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 1727 din 29 iulie 2009

emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reclamanta a

fost numită în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș - Severin, în baza O.U.G. nr. 37/2009,

iar acesta a exercitat atribuțiile funcției în baza Contractului de management

nr. 245/OJPDRP din 29 iulie 2009, încheiat pe o perioad

ă

de 1 an.

Prin

Ordinul nr. 2257 din 09 octombrie 2009, s-a acordat preaviz de 15 zile

reclamantei începând cu data de 12 octombrie 2009, menționându-se că la

expirarea perioadei de preaviz încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 1727 din

29 iulie 2009 emis de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

prin care reclamanta a fost numită în funcția de director coordonator adjunct

în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș – Severin,

invocându-se prevederile art. 65 alin. (1) C. muncii.

Prima

instanță a reținut că eliberarea din funcție a reclamantei, intervenită înainte

de expirarea duratei de 1 an pentru care a fost încheiat contractul de

management, este de natură a încălca și principiul protecției așteptărilor

legitime, în condițiile în care, în considerarea duratei mandatului de 1 an,

reclamanta și-a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile

contractului de management și ale fișei postului.

Contractul

de management este asimilat contractului individual de muncă, deci cu toate

drepturile și prerogativele de care se bucură un contract individual de munca

semnat între angajator și angajat.

Prima

instanță a reținut, totodată, că ordinul contestat nu îmbracă forma prevăzută

de lege sub aspectul termenului în care acesta se poate ataca, motivarea măsurii

luate precum și instanța la care se poate ataca acesta, fiindu-i încălcat

reclamantei dreptul la apărare prevăzut de art. 6 parag. 3 din cadrul Convenției

Europene a Drepturilor Omului, care prevede obligarea instituțiilor statului să

confere cetățeanului nu numai garanțiile materiale cât și procedurale în

respectarea drepturilor acestora.

Mai mult,

a constatat că reducerea postului nu a fost una reală și efectivă, atâta timp

cât postul pe care l-a deținut reclamanta a fost scos la concurs iar pe aceeași

funcție a fost numită o altă persoană.

În fine, a

reținut prima instanță și faptul că termenul de preaviz de 15 zile, prevăzut la

art. 1 din ordin încalcă dispozițiile C. muncii, întrucât funcția deținută de

reclamantă a fost de conducere, caz în care termenul de preaviz trebuia să fie

de 30 zile.

exercitat de pârât

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurentul-pârât a reiterat excepția lipsei de obiect,

invocată la instanța de fond, motivat de faptul că actul atacat și-a produs

efectele, arătând astfel că legiuitorul a vizat doar actele cu executare

succesivă și nu cele cu executare dintr-o dată, cum eronat a susținut prima

instanță.

Cu privire

la fondul cauzei, recurentul-pârât a criticat soluția primei instanțe ca fiind

netemeinică și nelegală, arătând că ordinul atacat nu produce reclamantei nicio

vătămare, având în vedere că efectele acestuia se produc după declararea ca

neconstituțională a O.U.G. 37/2009, act normativ în baza căruia a fost numită

reclamanta.

În esență,

recurentul-pârât a susținut că ordinul de eliberare din funcție a reclamantei a

fost adoptat în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/2009, astfel că actul

atacat a fost emis în mod legal în raport de legislația în vigoare în momentul

emiterii acestuia, iar Ministerul fiind o instituție care pune în executare și

execută în concret legea, este ținut de aplicarea imediată a acesteia, astfel

că avea obligația să aducă la îndeplinire măsurile dispuse prin ordonanța de

urgență, care vizau interesul general public și constituiau situații de urgență

și extraordinare a căror reglementare nu putea fi amânată, astfel că orice

pretenție împotriva Ministerului este neîntemeiată.

Prin

concluziile scrise depuse la dosar recurentul-pârât reiterează criticile din

recurs.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

, constată că recursul este fondat numai

în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Intimata-

reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul

nr. 2257 din 9 octombrie 2009, prin care pârâtul Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale a dispus încetarea contractului de management la expirarea

perioadei de preaviz acordată începând cu data de 12 octombrie 2009, cu

consecința revocării reclamantei din funcția de director coordonator adjunct în

cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș-Severin, în

temeiul O.U.G nr. 105/2009, Legea nr. 53/2003, H.G. nr. 8/2009 și contractului

de mangement nr. 245 din 29 iulie 2009.

Instanța

de fond a reținut corect că eliberarea din funcție a reclamantei, intervenită

înainte de expirarea duratei de 1 an pentru care a fost încheiat contractul de

management, este de natură a încălca și principiul protecției așteptărilor

legitime, în condițiile în care, în considerarea duratei mandatului de 1 an,

reclamanta și-a stabilit o strategie de lucru, în acord cu prevederile

contractului de management și ale fișei postului.

Contractul

de management este asimilat contractului individual de muncă, deci cu toate

drepturile și prerogativele de care se bucura un contract individual de munca

semnat între angajator și angajat.

Referitor

la excepția lipsei de obiect, instanța de control judiciar constată că în

raport de prevederile Legii nr. 554/2004, potrivit cărora orice act

administrativ considerat nelegal și care a produs o vătămare poate fi atacat în

instanță, fără a se face vreo distincție cu privire la modalitatea de executare

a acestuia, respectiv act administrativ cu executare succesivă sau dintr-o

dată, recurentul-pârât a apreciat în mod nejustificat că un act administrativ

emis și executat, cum este revocarea din funcție a reclamantei, ar fi exceptat

de la controlul de legalitate, ca fiind lipsit de obiect.

Cât

privește critica formulată pe fondul cauzei, în sensul că erau incidente

dispozițiile O.U.G nr. 105/2009, întrucât la data emiterii actului

administrativ individual acestea erau în vigoare și avea obligația să aducă la

îndeplinire măsurile dispuse prin ordonanța de urgență, așa cum susține

recurenta, o astfel de abordare este vădit nefondată.

Acceptarea

tezei susținute de recurenta-pârâtă, în sensul că ordinul își păstrează

validitatea pentru că ordonanța de urgență în temeiul căreia a fost emis era în

vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul de

constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin

eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția

efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor

declarate neconstituționale.

Deosebit

de acest considerent ținând de evoluția legislativă, Înalta Curte constată,

contrar susținerilor recurentei-pârâte, că un contract de management nu poate

să înceteze fără o motivare care să justifice măsura aplicată, pentru că,

potrivit clauzei stipulate, contractul de management a fost încheiat „pe o

perioadă de un an”.

Cu privire

la reintegrarea în funcție

Sentința

atacată este criticabilă sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în

funcția deținută anterior ordinului anulat și întinderii despăgubirilor bănești

acordate, prin prisma unor considerente ținând, de asemenea, de

neconstituționalitatea legii, în sensul raționamentului expus anterior cu

privire la încetarea funcției.

Din actele

dosarului, rezultă că ordinul nr. 1727 din 29 iulie 2009, de numire a

reclamantei în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Caraș-Severin și contractul de

management asimilat contractului individual de muncă încheiat pe durată

determinată au fost încheiate în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009. Așa

fiind, ca efect al declarării neconstituționalității și eliminării din ordinea

juridică a înseși prevederilor legale în baza cărora a fost înființat postul de

director coordonator adjunct și a fost numită în funcție, măsura de reintegrare

a intimatei-reclamante este, la rândul său, lipsită de temei legal. Această

concluzie este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr.

414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de

constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr.

188/1999, anterior promulgării, a reținut că începând cu data de 28 februarie

2010, funcția de director coordonator adjunct nu mai există, reglementarea în

vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea

anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr.

105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității

constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, sancțiune pe care

Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai gravă decât o simplă

abrogare a unui text normativ”.

Cu privire

la drepturile bănești acordate reclamantei

Este de

necontestat că punerea în aplicare a celor două ordonanțe de urgență

menționate, prin numirea și revocarea din postul de director coordonator

adjunct în interval de numai 3 luni, din motive ce exclud culpa intimatei -

reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o

stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi

înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Având însă

în vedere circumstanțele faptice și normative prezentate mai sus, care nu

permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr.

188/1999, în sensul reîncadrării în funcție și plății drepturilor salariale

până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorității emitente

la plata de despăgubiri până la data pronunțării deciziei reprezintă o

modalitate adecvată și echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat

reclamantei.

pronunțată în recurs

Având în

vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge capătul de

cerere privind reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii

Ordinului nr. 2257 din 09 octombrie 2009 și va obliga pârâtul să-i plătească

reclamantei Ș.F.G. drepturile bănești cuvenite, de la data emiterii ordinului

anulat și până la data pronunțării prezentei decizii, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței nr. 166 din 23 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Modifică

în parte sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind

reintegrarea reclamantei în funcție.

Obligă

pârâtul să-i plătească reclamantei Ș.F.G. drepturile bănești cuvenite, de la

data emiterii ordinului anulat și până la data pronunțării prezentei decizii.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2011.