ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Acțiunea judiciară. Procedura derulată de prima instanță. Reclamantul S.Ș.

a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună: - anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de pârât; - obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator în cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin; - plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea sa; În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 7 octombrie 2009, a fost emis de către pârâtul Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Ordinul nr. 1874 cu privire la desființarea funcției ocupate de acesta în cadrul Direcției Silvice Reșița.

Reclamantul a mai susținut că, atâta timp cât contractul de management din 29 mai 2009 este în vigoare orice modificare a prevederilor sale nu poate interveni decât cu acordul părților semnatare ale contractului. Deși prin ordinul contestat a fost desființată funcția ocupată de reclamant, la data de 12 octombrie 2009 a fost emis Ordinul nr. 1293 al Directorului General al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva prin care, începând cu data de 7 octombrie 2009, deci la data desființării funcției, o altă persoană se numește pe funcția de director al Direcției Silvice Caraș-Severin pe o perioadă determinată, până la angajarea și susținerea concursului pentru ocuparea acestui post.

La termenul din 10 februarie 2010, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a depus o cerere de introducere în cauză a Ministerului Mediului și Pădurilor și a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale față de dispozițiile O.U.G. nr. 115/2009 și ale H.G. nr. 1635/2009 conform cărora Regia Națională a Pădurilor a devenit instituție în subordinea Ministerului Mediului și Pădurilor. La termenul de judecată din 3 mai 2010, numitul T.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând să se constate că el este titularul funcției de director al Direcției Silvice Caraș-Severin. 2. Hotărârea Curții de apel. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 340 din 29 iunie 2010 a hotărât următoarele: - Respinge în principiu cererea de intervenție formulată de intervenientul T.I.

- Admite acțiunea reclamantului S.Ș. și în consecință anulează Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. - Dispune reintegrarea reclamantului în funcția corespunzătoare de director coordonator la Direcția Silvică Caraș-Severin. - Obligă pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite, a indemnizației de conducere și a sporurilor cuvenite de la data eliberării din funcția de director coordonator și până la reintegrarea acestuia în funcția corespunzătoare la Direcția Silvică Caraș-Severin. - Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere următoarele: Cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză instanța a reținut că are calitate procesuală pasivă atât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fostul Minister al Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale) în calitate de emitent al actului a cărui anulare s-a solicitat, cât și Ministerul Mediului și Pădurilor - minister în subordinea căruia se află în prezent Regia Națională a Pădurilor și care poate executa eventualele obligații dispuse de instanță în legătură cu reintegrarea reclamantului. Cu privire la cererea de intervenție formulată de T.I. instanța a reținut că dispozițiile legale în vigoare restrâng sfera persoanelor participante la proces la acele subiecte de drept afectate în mod direct și personal de actul aflat în litigiu, ori, numitul T.I.

nu este parte a raportului juridic dedus judecății și nu are nici interesul direct și personal impus de lege în exercitarea intervenției procesuale. Cu privire la fondul litigiului instanța a reținut că ordinul în litigiu nu conține nici măcar minimul de referiri la motivul pentru care s-a dispus măsura desființării funcției ocupate de reclamant, cu consecința revocării acestuia din funcție. Așa fiind, instanța a apreciat că absența motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și o încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor cu privire la problemele de interes personal al acestora.

Instanța de fond a mai reținut că ordinul în litigiu a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 1 lit. a) C. muncii, întrucât reclamantul a probat că era în incapacitate temporară de muncă în perioada emiterii ordinului. Totodată, s-a reținut și faptul că reclamantul a fost concediat în temeiul art. 65 C. muncii și nu în temeiul art. 267 din acest cod, cum greșit s-a procedat. 3. Recursurile declarate în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs T.I., precum și pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. În concret, recurenții combat hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 3.1 Recursul declarat de T.I. a) Referitor la cererea de intervenție. Recurentul T.I. susține că cererea sa de intervenție a fost nelegal respinsă în principiu. Afirmă că în calitate de titular al postului de director al Direcției Silvice Caraș-Severin, obținut prin concurs, are interesul de a participa la judecarea cauzei de față. Acest interes este direct și personal, în contextul în care dreptul său de a reveni oricând în funcția de director, renunțând la mandatul de deputat, este afectat de menținerea reclamantului în postul respectiv, deși contractul de management a încetat la data de 28 mai 2010 prin ajungere la termen.

b) Referitor la fondul cauzei. Această parte a recursului de față se suprapune, în mare măsură cu recursurile ministerelor pârâte și va fi expusă în cadrul prezentării motivelor acestora. Respingându-i-se în principiu cererea de intervenție, T.I. nu a devenit parte în sens procesual și, deci, în această etapă nu poate critica sentința decât în ceea ce privește rezolvarea cererii de intervenție. 3.2 Recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor. a) Referitor la calitatea procesual pasivă a Ministerul Mediului și Pădurilor. Recurentul susține că este străin de ordinul atacat, motivele care au impus emiterea sa fiind cunoscute exclusiv de celălalt minister, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pe de altă parte, mai arată că litigiile de contencios administrativ și de muncă nu fac obiectul subrogației prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 1635/2009. b) Referitor la fondul cauzei. O primă critică vizează greșita interpretare a efectelor Deciziilor Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009 care, potrivit recurentului, confirmă nevalabilitatea juridică a actului de numire în funcție a reclamantului și implicit legalitatea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009, atacat de acesta. Recurentul combate considerentul referitor la nemotivarea actului administrativ, arătat că autoritatea emitentă și-a îndeplinit această obligație legală decurgând din aplicarea dispozițiilor art. XIV alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2009 și Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009. O critică distinctă vizează caracterul contradictoriu al considerentelor sentinței, recurentul invocând punctual partea referitoare la faptul că ordinul ar fi fost emis în perioada în care reclamantul era în concediu medical, în condițiile în care instanța reține și că el a semnat documentele în calitate de director coordonator, neștiind de existența ordinului. Or, câtă vreme concediul medical presupune imposibilitatea derulării activităților de serviciu, recurentul nu înțelege cum acestea au putut fi totuși realizate. În al treilea rând recurentul arată că instanța de fond a ignorat un element esențial: termenul pentru care s-a încheiat contractul de management, de un an, expirase la data pronunțării sentinței.

În fine, un ultim aspect invocat de recurent se referă la imposibilitatea reintegrării în funcție a reclamantului, întrucât funcția de director coordonator nu mai există. 3.3 Recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. a) Referitor la calitatea procesual pasivă a recurentului. Recurentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține că de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 115/2009 și H.G. nr. 1635/2009 atribuțiile privind managementul silvic au fost preluate de Ministerul Mediului și Pădurilor, astfel cum reiese din dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 3 din hotărâre. De asemenea, pronunțarea sentinței în contradictoriu cu acest minister este lipsită de finalitate câtă vreme Direcția Silvică Caraș-Severin din structura Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva se află sub autoritatea Ministerului Mediului și Pădurilor, iar nu în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

b) Referitor la fondul cauzei. Recurentul susține că cererea de repunere în funcția anterioară este lipsită de obiect câtă vreme actul administrativ cu executare dintr-o dată, nu succesivă și-a epuizat deja efectele. De asemenea, într-o critică distinctă recurentul combate considerentul referitor la nemotivarea actului administrativ, arătând că temeiul emiterii acestuia îl reprezintă chiar O.U.G. nr. 105/2009, precum și deciziile pronunțate în această materie de Curtea Constituțională. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor din concluziile scrise depuse de intimatul-reclamant cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru motivele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Intimatul-reclamant S.Ș. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate, solicitând ca modalitate de reparare, reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale cuvenite. Prin actul administrativ individual atacat s-a desființat funcția de director coordonator al Direcției Silvice Caraș-Severin ocupată de S.Ș. indicându-se în preambul ca temei legal, între altele, O.U.G.

nr. 105/2009. Această funcție de conducere fusese ocupată de intimat în baza Ordinului nr. 1266 din 28 mai 2009, emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 și a contractului de management din 28 mai 2009 încheiat pe o perioadă de 1 an. a) Referitor la cererea de intervenție principală. Din înscrisurile prezentate de T.I. în susținerea cererii de intervenție principală formulată la data de 29 aprilie 2010 în fața instanței de fond, rezultă că în baza Deciziei nr. 120 din 10 februarie 2005 emisă de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva acesta a fost numit cu delegație în funcția de director al Direcției Silvice Reșița (denumirea anterioară a Direcției Silvice Caraș-Severin) până la organizarea concursului pentru ocuparea acestui post.

În urma promovării acestui concurs, prin Decizia nr. 398 din 30 august 2007, având același emitent, a fost numit director al Direcției Silvice Reșița începând cu data de 30 august 2007. În urma validării rezultatului alegerilor generale din anul 2008, T.I. a devenit parlamentar în Parlamentul României, exercitând mandatul de deputat în cadrul Camerei Deputaților așa încât, dată fiind incompatibilitatea calității de director al unei instituții publice cu aceea de deputat - potrivit art. 82 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției - a solicitat suspendarea contractului individual de muncă pe perioada mandatului de deputat.

În consecință, Regia Națională a Pădurilor a emis Decizia nr. 480 din 18 decembrie 2008 prin care, începând cu data de 22 decembrie 2008 i s-a suspendat de drept „contractul individual de muncă din funcția de director al Direcției Silvice Reșița pe perioada mandatului de deputat, în legislatura 2008 - 2012 în Parlamentul României, Camera Deputaților”. Aceasta explică de ce, inițial, intimatul-reclamant S.Ș. a fost încadrat în funcția de director al aceleiași direcții silvice, „cu contract de muncă pe durată determinată, pe perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului postului” - conform Deciziei Regiei Naționale a Pădurilor nr. 19 din 12 ianuarie 2009. Ulterior, S.Ș.

a fost eliberat din funcția de director (Decizia nr. 354 din 4 mai 2009), i s-au delegat atribuțiile de director până la verificarea cunoștințelor profesionale (Decizia nr. 454 din 4 mai 2009), i-a încetat contractul individual de muncă pe durată determinată ca urmare a desființării postului de director (Decizia nr. 676 din 26 mai 2009) și a fost numit director coordonator (Decizia nr. 1266 din 28 mai 2009) încheind un contract de management pe o perioadă de 1 an, în cele din urmă fiind eliberat din funcție prin ordinul a cărui legalitate formează obiectul verificărilor de față. Sintetizând, Înalta Curte reține că toate modificările intervenite în privința funcției de conducere a Direcției Silvice Caraș-Severin vizează postul al cărui titular este T.I., persoană care a intervenit voluntar în proces, invocând un drept propriu potrivit art. 49 alin. (2) și 50 C. proc.

civ. Interesul recurentului T.I. nu este unul abstract și indirect, ci cât se poate de concret și direct, în condițiile în care, deși intimatul-reclamant fusese numit în funcția de conducere pe perioadă determinată el a solicitat reintegrarea în funcție fără nicio limită temporală, ceea ce prin sentința atacată s-a și dispus, ignorându-se efectele contractului de management din 28 mai 2009 care nu puteau depăși data de 28 mai 2010. Cum cererea de intervenție principală era admisibilă și, în baza art. 52 C. proc. civ., ea trebuia încuviințată în principiu, rezultă că necercetarea fondului acesteia și regula dublului grad de jurisdicție din această materie impun, potrivit art. 312 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. b) Referitor la cadrul procesual. Ceilalți doi recurenți, Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își declină reciproc calitatea procesuală pasivă, prevalându-se în esență de aceleași dispoziții legale, art. 11 din O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, respectiv art. 3 din H.G. nr. 1635 din 29 decembrie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și Pădurilor, acte normative adoptate pe parcursul soluționării plângerii prealabile, prin efectul cărora Regia Națională a Pădurilor, în cadrul căreia funcționează Direcția Silvică Caraș-Severin a trecut în subordinea Ministerului Mediului și Pădurilor.

Analizând aceste dispoziții legale, prima instanță a ajuns la o concluzie corectă, în sensul că emitentul actului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să rămână în cauză în virtutea faptului că poartă răspunderea pentru emiterea actului administrativ atacat și este parte în contractul de management încheiat cu reclamantul S.Ș. dar în același timp, pentru asigurarea executării eventualelor obligații dispuse de instanță în legătură cu cererea de reintegrare este necesară și participarea celuilalt minister, Ministerul Mediului și Pădurilor, în subordinea căruia se află în prezent Regia Națională a Pădurilor. c) Referitor la fondul cauzei. Având în vedere soluția preconizată, de casare cu trimitere, instanța de recurs nu va analiza toate criticile formulate de recurenți în privința fondului cauzei, lăsând judecătorului cauzei de la Curtea de apel dreptul de a aprecia asupra acestora.

Cu toate acestea, în privința modalității de reparare a prejudiciului urmează a fi avută în vedere împrejurarea că prin efectul Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009 ale Curții Constituționale, funcția de director coordonator nu mai există, precum și faptul că la data de 28 mai 2010 au încetat efectele contractului de management încheiat între S.Ș. și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse la pct. II.1, din decizie, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. se vor admite recursurile și se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de T.I., Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței civile nr. 340 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.