ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

judiciară. Procedura derulată de prima instanță.

Reclamantul S.Ș. a chemat în judecată

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței

ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună:

- anularea Ordinului

nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de pârât;

- obligarea pârâtului

la reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator în cadrul

Direcției Silvice Caraș-Severin;

- plata tuturor

drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate

asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la data eliberării din

funcție și până la reintegrarea sa;

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 7 octombrie 2009, a fost emis de

către pârâtul Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Ordinul nr. 1874 cu

privire la desființarea funcției ocupate de acesta în cadrul Direcției Silvice

Reșița.

Reclamantul a mai

susținut că, atâta timp cât contractul de management din 29 mai 2009 este în

vigoare orice modificare a prevederilor sale nu poate interveni decât cu

acordul părților semnatare ale contractului.

Deși prin ordinul

contestat a fost desființată funcția ocupată de reclamant, la data de 12

octombrie 2009 a fost emis Ordinul nr. 1293 al Directorului General al Regiei

Naționale a Pădurilor Romsilva prin care, începând cu data de 7 octombrie 2009,

deci la data desființării funcției, o altă persoană se numește pe funcția de

director al Direcției Silvice Caraș-Severin pe o perioadă determinată, până la

angajarea și susținerea concursului pentru ocuparea acestui post.

La termenul din 10

februarie 2010, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale a depus o cerere de introducere în cauză a Ministerului Mediului și

Pădurilor și a invocat lipsa calității procesuale pasive a Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale față de dispozițiile O.U.G. nr. 115/2009 și

ale H.G. nr. 1635/2009 conform cărora Regia Națională a Pădurilor a devenit

instituție în subordinea Ministerului Mediului și Pădurilor.

La termenul de

judecată din 3 mai 2010, numitul T.I. a formulat cerere de intervenție în

interes propriu, solicitând să se constate că el este titularul funcției de

director al Direcției Silvice Caraș-Severin.

de apel.

Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 340 din 29 iunie 2010 a hotărât următoarele:

- Respinge în

principiu cererea de intervenție formulată de intervenientul T.I.

- Admite acțiunea

reclamantului S.Ș. și în consecință anulează Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie

2009 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

- Dispune

reintegrarea reclamantului în funcția corespunzătoare de director coordonator

la Direcția Silvică Caraș-Severin.

- Obligă pârâții

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului

și Pădurilor la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite,

a indemnizației de conducere și a sporurilor cuvenite de la data eliberării din

funcția de director coordonator și până la reintegrarea acestuia în funcția

corespunzătoare la Direcția Silvică Caraș-Severin.

- Respinge cererea

reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a avut în vedere următoarele:

Cu privire la

calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză instanța a reținut că are

calitate procesuală pasivă atât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

(fostul Minister al Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale) în calitate

de emitent al actului a cărui anulare s-a solicitat, cât și Ministerul Mediului

și Pădurilor - minister în subordinea căruia se află în prezent Regia Națională

a Pădurilor și care poate executa eventualele obligații dispuse de instanță în

legătură cu reintegrarea reclamantului.

Cu privire la cererea

de intervenție formulată de T.I. instanța a reținut că dispozițiile legale în

vigoare restrâng sfera persoanelor participante la proces la acele subiecte de

drept afectate în mod direct și personal de actul aflat în litigiu, ori,

numitul T.I. nu este parte a raportului juridic dedus judecății și nu are nici

interesul direct și personal impus de lege în exercitarea intervenției

procesuale.

Cu privire la fondul

litigiului instanța a reținut că ordinul în litigiu nu conține nici măcar

minimul de referiri la motivul pentru care s-a dispus măsura desființării

funcției ocupate de reclamant, cu consecința revocării acestuia din funcție.

Așa fiind, instanța a apreciat că absența motivării actului administrativ

atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la

o bună administrare și o încălcare a obligației constituționale a autorităților

administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor cu privire la

problemele de interes personal al acestora.

Instanța de fond a

mai reținut că ordinul în litigiu a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art.

1 lit. a) C. muncii, întrucât reclamantul a probat că era în incapacitate

temporară de muncă în perioada emiterii ordinului. Totodată, s-a reținut și

faptul că reclamantul a fost concediat în temeiul art. 65 C. muncii și nu în

temeiul art. 267 din acest cod, cum greșit s-a procedat.

declarate în cauză.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs T.I., precum și pârâții Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor, criticând sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ.

În concret,

recurenții combat hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

3.1 Recursul declarat

de T.I.

a) Referitor la

cererea de intervenție.

Recurentul T.I.

susține că cererea sa de intervenție a fost nelegal respinsă în principiu.

Afirmă că în calitate

de titular al postului de director al Direcției Silvice Caraș-Severin, obținut

prin concurs, are interesul de a participa la judecarea cauzei de față. Acest

interes este direct și personal, în contextul în care dreptul său de a reveni

oricând în funcția de director, renunțând la mandatul de deputat, este afectat

de menținerea reclamantului în postul respectiv, deși contractul de management

a încetat la data de 28 mai 2010 prin ajungere la termen.

b) Referitor la

fondul cauzei.

Această parte a

recursului de față se suprapune, în mare măsură cu recursurile ministerelor

pârâte și va fi expusă în cadrul prezentării motivelor acestora.

Respingându-i-se în principiu cererea de intervenție, T.I. nu a devenit parte

în sens procesual și, deci, în această etapă nu poate critica sentința decât în

ceea ce privește rezolvarea cererii de intervenție.

3.2 Recursul declarat

de Ministerul Mediului și Pădurilor.

a) Referitor la

calitatea procesual pasivă a Ministerul Mediului și Pădurilor.

Recurentul susține că

este străin de ordinul atacat, motivele care au impus emiterea sa fiind

cunoscute exclusiv de celălalt minister, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

Pe de altă parte, mai

arată că litigiile de contencios administrativ și de muncă nu fac obiectul

subrogației prevăzute de art. 3 din H.G. nr. 1635/2009.

b) Referitor la

fondul cauzei.

O primă critică

vizează greșita interpretare a efectelor Deciziilor Curții Constituționale nr.

1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 decembrie 2009 care, potrivit

recurentului, confirmă nevalabilitatea juridică a actului de numire în funcție

a reclamantului și implicit legalitatea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie

2009, atacat de acesta.

Recurentul combate

considerentul referitor la nemotivarea actului administrativ, arătat că autoritatea

emitentă și-a îndeplinit această obligație legală decurgând din aplicarea

dispozițiilor art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 și Decizia nr.

1257/2009 a Curții Constituționale prin care s-a constatat

neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009.

O critică distinctă

vizează caracterul contradictoriu al considerentelor sentinței, recurentul

invocând punctual partea referitoare la faptul că ordinul ar fi fost emis în

perioada în care reclamantul era în concediu medical, în condițiile în care

instanța reține și că el a semnat documentele în calitate de director

coordonator, neștiind de existența ordinului. Or, câtă vreme concediul medical

presupune imposibilitatea derulării activităților de serviciu, recurentul nu

înțelege cum acestea au putut fi totuși realizate.

În al treilea rând

recurentul arată că instanța de fond a ignorat un element esențial: termenul

pentru care s-a încheiat contractul de management, de un an, expirase la data

pronunțării sentinței.

În fine, un ultim

aspect invocat de recurent se referă la imposibilitatea reintegrării în funcție

a reclamantului, întrucât funcția de director coordonator nu mai există.

3.3 Recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

a) Referitor la

calitatea procesual pasivă a recurentului.

Recurentul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale susține că de la data intrării în vigoare a

O.U.G. nr. 115/2009 și H.G. nr. 1635/2009 atribuțiile privind managementul

silvic au fost preluate de Ministerul Mediului și Pădurilor, astfel cum reiese

din dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 3 din hotărâre. De asemenea,

pronunțarea sentinței în contradictoriu cu acest minister este lipsită de

finalitate câtă vreme Direcția Silvică Caraș-Severin din structura Regiei

Naționale a Pădurilor - Romsilva se află sub autoritatea Ministerului Mediului

și Pădurilor, iar nu în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale.

b) Referitor la

fondul cauzei.

Recurentul susține că

cererea de repunere în funcția anterioară este lipsită de obiect câtă vreme

actul administrativ cu executare dintr-o dată, nu succesivă și-a epuizat deja

efectele.

De asemenea, într-o

critică distinctă recurentul combate considerentul referitor la nemotivarea

actului administrativ, arătând că temeiul emiterii acestuia îl reprezintă chiar

O.U.G. nr. 105/2009, precum și deciziile pronunțate în această materie de

Curtea Constituțională.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor din

concluziile scrise depuse de intimatul-reclamant cât și sub toate aspectele, în

temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile sunt fondate, în limitele și pentru motivele expuse în continuare.

și de drept relevante.

Intimatul-reclamant

S.Ș. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca

obiect anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de

recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și repararea

prejudiciilor ce i-au fost cauzate, solicitând ca modalitate de reparare,

reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale cuvenite.

Prin actul

administrativ individual atacat s-a desființat funcția de director coordonator

al Direcției Silvice Caraș-Severin ocupată de S.Ș. indicându-se în preambul ca

temei legal, între altele, O.U.G. nr. 105/2009.

Această funcție de

conducere fusese ocupată de intimat în baza Ordinului nr. 1266 din 28 mai 2009,

emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 și a contractului de management din 28 mai

2009 încheiat pe o perioadă de 1 an.

a) Referitor la

cererea de intervenție principală.

Din înscrisurile

prezentate de T.I. în susținerea cererii de intervenție principală formulată la

data de 29 aprilie 2010 în fața instanței de fond, rezultă că în baza Deciziei

nr. 120 din 10 februarie 2005 emisă de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva

acesta a fost numit cu delegație în funcția de director al Direcției Silvice

Reșița (denumirea anterioară a Direcției Silvice Caraș-Severin) până la

organizarea concursului pentru ocuparea acestui post. În urma promovării

acestui concurs, prin Decizia nr. 398 din 30 august 2007, având același

emitent, a fost numit director al Direcției Silvice Reșița începând cu data de

30 august 2007.

În urma validării

rezultatului alegerilor generale din anul 2008, T.I. a devenit parlamentar în

Parlamentul României, exercitând mandatul de deputat în cadrul Camerei

Deputaților așa încât, dată fiind incompatibilitatea calității de director al

unei instituții publice cu aceea de deputat - potrivit art. 82 din Legea nr.

161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea

demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea

și sancționarea corupției - a solicitat suspendarea contractului individual de

muncă pe perioada mandatului de deputat. În consecință, Regia Națională a

Pădurilor a emis Decizia nr. 480 din 18 decembrie 2008 prin care, începând cu

data de 22 decembrie 2008 i s-a suspendat de drept „contractul individual de

muncă din funcția de director al Direcției Silvice Reșița pe perioada

mandatului de deputat, în legislatura 2008 - 2012 în Parlamentul României,

Camera Deputaților”.

Aceasta explică de

ce, inițial, intimatul-reclamant S.Ș. a fost încadrat în funcția de director al

aceleiași direcții silvice, „cu contract de muncă pe durată determinată, pe

perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului postului”

- conform Deciziei Regiei Naționale a Pădurilor nr. 19 din 12 ianuarie 2009.

Ulterior, S.Ș. a fost

eliberat din funcția de director (Decizia nr. 354 din 4 mai 2009), i s-au

delegat atribuțiile de director până la verificarea cunoștințelor profesionale

(Decizia nr. 454 din 4 mai 2009), i-a încetat contractul individual de muncă pe

durată determinată ca urmare a desființării postului de director (Decizia nr.

676 din 26 mai 2009) și a fost numit director coordonator (Decizia nr. 1266 din

28 mai 2009) încheind un contract de management pe o perioadă de 1 an, în cele

din urmă fiind eliberat din funcție prin ordinul a cărui legalitate formează

obiectul verificărilor de față.

Sintetizând, Înalta

Curte reține că toate modificările intervenite în privința funcției de

conducere a Direcției Silvice Caraș-Severin vizează postul al cărui titular

este T.I., persoană care a intervenit voluntar în proces, invocând un drept

propriu potrivit art. 49 alin. (2) și 50 C. proc. civ.

Interesul

recurentului T.I. nu este unul abstract și indirect, ci cât se poate de concret

și direct, în condițiile în care, deși intimatul-reclamant fusese numit în

funcția de conducere pe perioadă determinată el a solicitat reintegrarea în

funcție fără nicio limită temporală, ceea ce prin sentința atacată s-a și

dispus, ignorându-se efectele contractului de management din 28 mai 2009 care

nu puteau depăși data de 28 mai 2010.

Cum cererea de

intervenție principală era admisibilă și, în baza art. 52 C. proc. civ., ea

trebuia încuviințată în principiu, rezultă că necercetarea fondului acesteia și

regula dublului grad de jurisdicție din această materie impun, potrivit art.

312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

b) Referitor la

cadrul procesual.

Ceilalți doi

recurenți, Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale își declină reciproc calitatea procesuală pasivă,

prevalându-se în esență de aceleași dispoziții legale, art. 11 din O.U.G. nr.

115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul

administrației publice centrale, respectiv art. 3 din H.G. nr. 1635 din 29

decembrie 2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și

Pădurilor, acte normative adoptate pe parcursul soluționării plângerii

prealabile, prin efectul cărora Regia Națională a Pădurilor, în cadrul căreia

funcționează Direcția Silvică Caraș-Severin a trecut în subordinea Ministerului

Mediului și Pădurilor.

Analizând aceste

dispoziții legale, prima instanță a ajuns la o concluzie corectă, în sensul că

emitentul actului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale trebuie să

rămână în cauză în virtutea faptului că poartă răspunderea pentru emiterea

actului administrativ atacat și este parte în contractul de management încheiat

cu reclamantul S.Ș. dar în același timp, pentru asigurarea executării

eventualelor obligații dispuse de instanță în legătură cu cererea de

reintegrare este necesară și participarea celuilalt minister, Ministerul

Mediului și Pădurilor, în subordinea căruia se află în prezent Regia Națională

a Pădurilor.

c) Referitor la fondul

cauzei.

Având în vedere

soluția preconizată, de casare cu trimitere, instanța de recurs nu va analiza

toate criticile formulate de recurenți în privința fondului cauzei, lăsând

judecătorului cauzei de la Curtea de apel dreptul de a aprecia asupra acestora.

Cu toate acestea, în

privința modalității de reparare a prejudiciului urmează a fi avută în vedere

împrejurarea că prin efectul Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr.

1629 din 3 decembrie 2009 ale Curții Constituționale, funcția de director coordonator

nu mai există, precum și faptul că la data de 28 mai 2010 au încetat efectele

contractului de management încheiat între S.Ș. și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale

soluției instanței de recurs.

Pentru considerentele

expuse la pct. II.1, din decizie, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. se vor admite recursurile

și se va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de T.I., Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul

Mediului și Pădurilor împotriva Sentinței civile nr. 340 din 29 iunie 2010 a

Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.