ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 576/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 215 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă excepția lipsei de obiect și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., în sensul că a fost anulat Ordinul nr. 2258/2009 emis de pârât și a fost dispusă reintegrarea reclamantului pe funcția deținută, precum și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea sa. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul C.N. a chemat în judecată pârâtul M.A.P.D.R.

București, solicitând anularea Ordinului nr. 2258/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct - Unitatea fitosanitară al D.A.R. Caraș-Severin și plata tuturor drepturilor salariale a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea sa. Instanța a reținut că, la data de 01 iulie 2009, s-a încheiat Contractul de Management nr. 240 din 01 iulie 2009 între Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în calitate de angajator și reclamantul în calitate de angajat, iar prin Ordinul nr. 1845/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a fost numit în funcția de director coordonator adjunct - Unitatea fitosanitară al D.A.R.

Caraș-Severin. Numirea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct - Unitatea fitosanitară al D.A.R. Caraș-Severin prin ordinul mai sus amintit s-a realizat în temeiul art. III alin. (4) coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Instanța de fond a analizat excepția lipsei de obiect invocată în cauză și a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât actul administrativ atacat, chiar dacă și-a produs efectele poate fi atacat în justiție pentru apărarea unui drept vătămat. Pe fondul cererii introductive instanța a reținut că eliberarea din funcția publică de conducere s-a făcut din motive neimputabile reclamantului, iar ordinul atacat a fost emis în temeiul unei dispoziții declarate neconstituționale.

De asemenea, instanța a reținut că la data emiterii ordinului de revocare din funcție, reclamantul se afla în concediu medical, concluzionând că actul administrativ a fost emis și cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (l) C. muncii și art. l 17 din Legea nr. 188/1999. Astfel, instanța a reținut că ordinul de eliberare din funcție este nelegal, atât sub aspectul temeiniciei, cât și sub aspectul legalității, fiind dat cu nerespectarea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 188/1999 și în temeiul unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Pe cale de excepție, recurentul a invocat excepția lipsei de obiect a cererii introductive, prin prisma publicării în M. Of.

a Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, care a reținut că lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora. Pe fondul cauzei, recurentul a solicitat respingerea acțiunii introductive a reclamantului ca neîntemeiată. A arătat că prin Ordinul nr. 1845/2009 emis de Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct - Unitatea Fitosanitară în cadrul D.A.D.R. Caraș-Severin, în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar acesta a exercitat atribuțiile funcției în baza contractului de management nr. 240 din 01 iulie 2009. Contractul de management nr. 240 din 1 iulie 2009 încheiat între reclamant și pârât prevede la art. 9 lit. h) cauzele de încetare ale contractului și anume „în situațiile prevăzute expres de lege”.

Astfel, recurentul a arătat că Ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ - teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local, potrivit cărora: „de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,.

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice (M. Of. nr. 264/22.04.2009), se abrogă”. Recurentul a precizat că la data emiterii Ordinului nr. 2258/2009 a fost adoptată decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale, care a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009 a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție. S-a susținut că la data emiterii actului administrativ pretins vătămător pentru reclamant, actul de numire nu era conform cu ordinea de drept, situație în care intimatul-reclamant nu poate revendica calitatea de parte vătămată, întrucât dreptul său a devenit nelegitim.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va admite recursul autorității și rejudecând cauza pe fond va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar efectuat, reclamantul tinde să obțină restabilirea situației anterioare actului contestat prin reintegrarea în funcția de director coordonator adjunct la unitatea fitosanitară a D.A.R. Caraș-Severin, funcție pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 1845/2009, emis în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.

Înalta Curte a analizat temeinicia acțiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului reclamantului, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (l) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înțelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat", întrucât, în raport cu dispozițiile art. l alin. (l) și art. 8 alin. (l) din aceeași lege, se poate adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim. Astfel fiind, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ are sarcina de a justifica în fața instanței existența unui drept ori a unui interes legitim în considerarea căruia formulează acțiunea în contencios administrativ.

Or, în cauză, Înalta Curte a constatat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, apreciind greșit că, atât dreptul cât și interesul urmărite de reclamant, prin promovarea acțiunii, au caracter legitim, întrucât actul de numire în funcția publică de conducere de director coordonator adjunct la unitatea fitosanitară a D.A.R. Caraș-Severin, funcție în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. Sl alin. (l) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.

Prin urmare, viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, este de natură a antrena și viciul de legalitate al actului administrativ de numire emis în baza acestuia, act care devine inexistent. În același sens, Înalta Curte are în vedere și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Deci, cu alte cuvinte, legitimitatea dreptului și interesului reclamantului în promovarea acțiunii au fost viciate prin declararea neconstituționalității actului normativ în temeiul și în executarea căruia reclamantul a fost numit în funcția publică în care urmărește să fie reintegrat prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată. La pronunțarea prezentei decizii, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa constantă în materie (decizia nr. 4084 din 5 octombrie 2010 și decizia nr. 4030 din 1 octombrie 2010). Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul autorității și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii introductive.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de M.A.D.R. împotriva sentinței nr. 215 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului C.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2011.