ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 576/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

Prin sentința nr. 215 din 22 aprilie

2010 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă excepția lipsei de obiect și a

fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C.N. în contradictoriu cu pârâtul

M.A.P.D.R., în sensul că a fost anulat Ordinul nr. 2258/2009 emis de pârât și a

fost dispusă reintegrarea reclamantului pe funcția deținută, precum și

obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, de la data

eliberării din funcție și până la reintegrarea sa.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, prin acțiunea în contencios administrativ,

reclamantul C.N. a chemat în judecată pârâtul M.A.P.D.R. București, solicitând

anularea Ordinului nr. 2258/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în

funcția de director coordonator adjunct - Unitatea fitosanitară al D.A.R. Caraș-Severin

și plata tuturor drepturilor salariale a indemnizației de conducere și a

sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la

data eliberării din funcție și până la reintegrarea sa.

Instanța a reținut că, la data de 01

iulie 2009, s-a încheiat Contractul de Management nr. 240 din 01 iulie 2009

între Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale în calitate de

angajator și reclamantul în calitate de angajat, iar prin Ordinul nr. 1845/2009

emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a fost numit

în funcția de director coordonator adjunct - Unitatea fitosanitară al D.A.R. Caraș-Severin.

Numirea reclamantului în funcția de

director coordonator adjunct - Unitatea fitosanitară al D.A.R. Caraș-Severin

prin ordinul mai sus amintit s-a realizat în temeiul art. III alin. (4)

coroborat cu art. IV din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice.

Instanța de fond a analizat excepția

lipsei de obiect invocată în cauză și a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât

actul administrativ atacat, chiar dacă și-a produs efectele poate fi atacat în

justiție pentru apărarea unui drept vătămat.

Pe fondul cererii introductive

instanța a reținut că eliberarea din funcția publică de conducere s-a făcut din

motive neimputabile reclamantului, iar ordinul atacat a fost emis în temeiul

unei dispoziții declarate neconstituționale.

De asemenea, instanța a reținut că la

data emiterii ordinului de revocare din funcție, reclamantul se afla în concediu

medical, concluzionând că actul administrativ a fost emis și cu încălcarea

dispozițiilor art. 60 alin. (l) C. muncii și art. l 17 din Legea nr. 188/1999.

Astfel, instanța a reținut că ordinul

de eliberare din funcție este nelegal, atât sub aspectul temeiniciei, cât și

sub aspectul legalității, fiind dat cu nerespectarea dispozițiilor speciale ale

Legii nr. 188/1999 și în temeiul unei dispoziții legale declarate neconforme cu

Constituția.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Pe cale de excepție, recurentul a

invocat excepția lipsei de obiect a cererii introductive, prin prisma

publicării în M. Of. a Deciziei nr. 414/2010 a Curții Constituționale, care a

reținut că lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca

efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.

Pe fondul cauzei, recurentul a

solicitat respingerea acțiunii introductive a reclamantului ca neîntemeiată.

A arătat că prin Ordinul nr. 1845/2009

emis de Ministrul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale, reclamantul a

fost numit în funcția de director coordonator adjunct - Unitatea Fitosanitară

în cadrul D.A.D.R. Caraș-Severin, în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar acesta a

exercitat atribuțiile funcției în baza contractului de management nr. 240 din 01

iulie 2009.

Contractul de management nr. 240 din 1

iulie 2009 încheiat între reclamant și pârât prevede la art. 9 lit. h) cauzele

de încetare ale contractului și anume „în situațiile prevăzute expres de lege”.

Astfel, recurentul a arătat că Ordinul

a cărui anulare se solicită a fost emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind

unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea

capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ - teritoriale și ale altor servicii publice, precum și

pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din

administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul

alesului local, potrivit cărora: „de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență,. O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice (M. Of. nr. 264/22.04.2009), se abrogă”.

Recurentul a precizat că la data

emiterii Ordinului nr. 2258/2009 a fost adoptată decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009 a Curții Constituționale, care a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009

a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul

încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție.

S-a susținut că la data emiterii

actului administrativ pretins vătămător pentru reclamant, actul de numire nu

era conform cu ordinea de drept, situație în care intimatul-reclamant nu poate

revendica calitatea de parte vătămată, întrucât dreptul său a devenit

nelegitim.

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale

incidente în cauză, va admite recursul autorității și rejudecând cauza pe fond

va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, pentru considerentele ce

urmează:

Înalta Curte reține că, prin demersul

judiciar efectuat, reclamantul tinde să obțină restabilirea situației

anterioare actului contestat prin reintegrarea în funcția de director

coordonator adjunct la unitatea fitosanitară a D.A.R. Caraș-Severin, funcție pe

care o ocupa în baza Ordinului nr. 1845/2009, emis în temeiul dispozițiilor

O.U.G. nr. 37/2009.

Înalta Curte a analizat temeinicia

acțiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului reclamantului, în

raport cu dispozițiile art. 2 alin. (l) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform

cărora prin interes legitim privat se înțelege „posibilitatea de a pretinde o

anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și

previzibil, prefigurat", întrucât, în raport cu dispozițiile art. l alin. (l)

și art. 8 alin. (l) din aceeași lege, se poate adresa instanței de contencios

administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim.

Astfel fiind, persoana care se

consideră vătămată printr-un act administrativ are sarcina de a justifica în

fața instanței existența unui drept ori a unui interes legitim în considerarea

căruia formulează acțiunea în contencios administrativ.

Or, în cauză, Înalta Curte a constatat

că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale,

apreciind greșit că, atât dreptul cât și interesul urmărite de reclamant, prin

promovarea acțiunii, au caracter legitim, întrucât actul de numire în funcția

publică de conducere de director coordonator adjunct la unitatea fitosanitară a

D.A.R. Caraș-Severin, funcție în care solicită reintegrarea, este lipsit de

efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituționale

dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257

din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. Sl alin. (l) din

Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată.

Prin urmare, viciul de

neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009,

este de natură a antrena și viciul de legalitate al actului administrativ de

numire emis în baza acestuia, act care devine inexistent.

În același sens, Înalta Curte are în

vedere și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010

referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999,

atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr.

1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituțional a

actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor

subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele

administrative data în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Deci, cu alte cuvinte, legitimitatea

dreptului și interesului reclamantului în promovarea acțiunii au fost viciate

prin declararea neconstituționalității actului normativ în temeiul și în

executarea căruia reclamantul a fost numit în funcția publică în care urmărește

să fie reintegrat prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată.

La pronunțarea prezentei decizii,

Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa constantă în materie (decizia nr. 4084

din 5 octombrie 2010 și decizia nr. 4030 din 1 octombrie 2010).

Pentru considerentele arătate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul autorității și

va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii introductive.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de M.A.D.R.

împotriva sentinței nr. 215 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului C.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 februarie 2011.