ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 438/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 438/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr.

24/59/2010 la data de 6 ianuarie 2010, reclamantul S.Ș. a chemat în judecată în

calitate de pârât pe Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea

Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministrul agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale; obligarea pârâtului la reintegrarea

reclamantului în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției

Silvice Caraș-Severin; plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizației de

conducere și a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i

se cuvin, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea sa, cu

cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 340 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, a fost respinsă, în

principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenientul T.I. în această cauză și a fost admisă acțiunea reclamantului,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor. În consecință, s-a dispus anularea

Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministrul agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale, cu reintegrarea reclamantului în funcția

corespunzătoare de director coordonator al Direcției Silvice Caraș-Severin, și

obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, a indemnizației și a

sporurilor corespunzătoare până la reintegrarea efectivă. Cererea reclamantului

privind cheltuielile de judecată a fost respinsă, reținându-se că, deși

acțiunea este fondată, acesta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată

aferente.

Prin Decizia nr. 2128

din 8 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, au fost admise recursurile intervenientului

T.I. și ministerelor pârâte împotriva acestei sentințe care a fost casată și

trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de recurs a reținut că cererea de intervenție în

interes propriu era admisibilă și trebuia încuviințată în principiu, în temeiul

art. 52 C. proc. civ, necercetarea fondului acesteia și regula dublului grad de

jurisdicție impunând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare,

conform art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. Aceasta deoarece, contrar celor

reținute de prima instanță, interesul intervenientului este unul concret și

direct, în condițiile în care acesta este titular al postului în litigiu, iar

reclamantul a solicitat reintegrarea în funcție fără o limită temporală, ceea

ce s-a și dispus, ignorându-se efectele contractului de management, care nu puteau

depăși data de 28 mai 2010.

Referitor la cadrul

procesual s-a arătat că acesta a fost corect stabilit în contradictoriu cu cele

două ministere pârâte, în rejudecare urmând să se aprecieze asupra criticilor

privind fondul cauzei, cu precizarea ca judecătorul fondului să aibă în vedere

împrejurarea că prin efectul Deciziilor nr. 1257 și 1629/2009 ale Curții

Constituționale, funcția de director coordonator nu mai exista, iar la data de

28 mai 2010 au încetat efectele contractului de management încheiat de

reclamant.

În rejudecare,

pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor a depus la dosar întâmpinare prin care

a solicitat respingerea acțiunii, inclusiv, în raport cu considerentele

deciziei de casare, prin care s-a stabilit că funcția desființată nu mai există.

Pârâtul a mai arătat

că Ordinul nr. 1266 din 28 mai 2009, prin care reclamantul a fost numit în

funcția de director coordonator nu mai poate produce efecte juridice, câtă

vreme acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, act normativ care a fost

abrogat prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2005 or, din Decizia nr. 1629 din 3

decembrie 2009 a Curții Constituționale nu reiese și faptul că acest articol al

ordonanței a fost declarat neconstituțional. Așa fiind, conchide că temeiul

juridic al numirii reclamantului în funcție nu mai subzistă, astfel încât

acesta nu poate fi reintegrat în această funcție, desființarea actului

principal atrăgând și desființarea actului subsecvent.

Reclamantul a

formulat note de ședință prin care a solicitat respingerea în fond a cererii de

intervenție și admiterea acțiunii sale, arătând că, în continuare, contractul

de muncă al intervenientului este suspendat de drept, cu precizarea că se

impune reintegrarea sa în funcție pe o perioadă determinată de 1 an, conform

contractului de management și plata drepturilor salariale aferente pe aceeași

perioadă.

Conformându-se

indicațiilor din decizia de casare, la termenul din 3 noiembrie 2011, instanța

fondului a repus în discuție admisibilitatea cererii de intervenție, după care

a încuviințat-o în principiu, în temeiul art. 52 C. proc. civ, urmând să se

pronunțe asupra acesteia odată cu fondul cauzei.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 518

din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de formulată de

reclamantul S.Ș. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor.

A dispus anularea

Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

A obligat pârâții la

plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data

eliberării din funcția de director coordonator din cadrul Direcției Silvice

Caraș-Severin până la data de 28 mai 2010, a expirării Contractului de

Management nr. 21/DS din 28 mai 2009.

A respins în rest

acțiunea.

A respins cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenientul T.I., ca fiind

rămasă fără obiect.

A obligat pârâții la

plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu apărător

către reclamant.

Pentru a hotărî

astfel instanța de fond a reținut că, în mod incontestabil, ordinul de

eliberare din funcție atacat de reclamant a fost întemeiat exclusiv pe

dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, act normativ declarat neconstituțional în

substanța sa prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții

Constituționale, în cuprinsul acestei decizii instanța de contencios

constituțional evocând considerentele Deciziei sale anterioare nr. 1257 din 7

octombrie 2009, prin care O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată

neconstituțională, în esență pentru faptul că a afectat regimul juridic al

serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării art. 115 alin. (6) din

Constituție, și reținând că dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 conțin aceleași

reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele care au constituit

obiectul deciziei anterioare, a constatat că argumentele reținute în această

decizie referitoare la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție sunt

mutatis mutandis, valabile și în această cauză - având ca obiect

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009 - în plus, potrivit art. 147 alin.

(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale fiind obligatorii și

având putere numai pentru viitor.

Prin urmare, cele

două acte normative fiind declarate neconstituționale, nu pot fi reținute

argumentele pârâtului MMP, în sensul că numai o parte din articolele O.U.G. nr.

105/2009 au fost declarate neconstituționale, nu și art. XIV din acest

normativ, potrivit căruia, O.U.G. nr. 37/2009 este abrogată pe data intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, pe baza acestui raționament pârâtul

concluzionând că, atât timp cât O.U.G. nr. 37/2009 - act normativ în temeiul

căruia reclamantul a fost numit în funcție - a fost abrogat, nu mai subzistă

nici temeiul juridic al repunerii sale în funcție.

În plus, Curtea a

apreciat că legalitatea actului de numire în funcție al reclamantului nu

formează obiectul prezentei cauze, însă acesta a intrat în circuitul civil și a

produs efecte juridice, aceste efecte fiind stinse prin ordinul de eliberare

din funcție a cărui anulare se cere, iar pe de altă parte, a constatat că prin

decizia mai sus amintită, Curtea Constituțională a declarat în mod expres neconstituționalitatea

art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind textul care instituie funcția de

director coordonator al serviciilor publice deconcentrate sau al celorlalte

servicii publice la care se referă actul normativ, condițiile de numire și exercitare

a funcției, precum și drepturile și obligațiile persoanelor ce exercită aceste

funcții. Așa fiind, doar în acest sens sunt valabile considerentele Deciziei

nr. 414/2010 Curții Constituționale - de care se prevalează și pârâții în

jurisprudența concretizată prin hotărârile depuse la dosar - care statuează cu

privire la încetarea de drept a actelor subsecvente actelor normative primare

declarate neconstituționale, inclusiv a actelor administrative date în

aplicarea actelor normative.

S-a reținut de asemenea,

că funcția a fost exercitată de reclamant în baza contractului de management

încheiat cu ordonatorul principal de credite, conform art. IV alin. (6) din

O.U.G. nr. 105/2009, ceea ce înseamnă că, în perioada valabilității

contractului, revocarea acestuia poate avea loc doar în condițiile art. 969

alin. (2) C. civ.

În ceea ce privește

cererea de intervenție, instanța a constatat că, în condițiile în care

reintegrarea în funcție a reclamantului nu mai este posibilă la data

pronunțării hotărârii, reclamantul renunțând implicit la această cerere,

cererea de intervenție deși admisibilă, a rămas fără obiect, intervenientul

nemaifiind vătămat în dreptul său de a reveni pe post prin menținerea în

funcție a reclamantului. Prin urmare, în ceea ce-l privește pe acesta din urmă,

repunerea în situația anterioară vătămării prin actul administrativ nelegal, se

va putea face numai în condițiile art. 78 alin. (1) C. muncii, respectiv, prin

obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în toate drepturile

salariale aferente funcției până la data expirării contractului de management.

declarate în cauză

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

Ministerul Mediului și Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului și

Schimbărilor Climatice), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recursul Ministerului

Mediului și Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului și Schimbărilor

Climatice).

Prin recursul său,

această autoritate critică sentința atacată sub următoarele aspecte.

Ordinul nr. 1266 din

28 mai 2009, prin care intimatul S.Ș. a fost numit în funcția de director

coordonator din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin a fost emis în temeiul

O.U.G. nr. 37/2009, iar aceasta a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009. Drept

urmare, fiind abrogat actul normativ care a stat la baza emiterii actului

administrativ atacat, însuși Ordinul nr. 1266/2009, rămâne fără efecte

juridice.

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, a fost admisă excepția de

neconstituționalitate ridicată de Laurențiu Achimescu în Dosarul nr.

551/46/2009 al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, constatându-se că dispozițiile art. VIII din O.U.G.

nr. 105/2009 sunt neconstituționale.

Drept urmare,

Contractul de management nu își poate produce efectele până la expirarea

termenului pentru care au fost încheiat, în temeiul textului legal invocat de

intimat. Așadar, autoritatea emitentă, prin desființarea funcției deținută de

S.Ș. nu a făcut altceva decât să pună în aplicare dispozițiile art. XIV alin.

(1) din O.U.G. nr. 105/2009 și Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 a Curții

Constituționale prin care a fost constatată neconstituționalitatea Legii pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009.

Un alt motiv de

recurs vizează faptul că instanța de fond a interpretat greșit Decizia Curții

Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. Din textul Deciziei Curții

Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 reiese faptul ca numai o parte

din articolele O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale și deci

abrogate, celelalte fiind în vigoare, inclusiv textul de lege relevant și

aplicabil în speța dedusă judecății, respectiv dispozițiile art. XIV alin. (1)

din O.U.G. nr. 105/2009 sunt în vigoare, nefiind declarate neconstituționale.

Drept urmare, a

susținut recurentul pârât, instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că

Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009 a fost emis în temeiul O.U.G. nr.

105/2009, ordonanță declarată neconstituțională, și, în mod paradoxal, a omis

ceea ce în mod firesc trebuia să constate și anume faptul că Ordinul nr. 1266

din 28 mai 2009, prin care intimatul S.Ș. a fost numit în funcția de director

coordonator în cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin a fost emis în temeiul

O.U.G. nr. 37/2009, ce a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, chiar legea de

punere în aplicare a O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată neconstituțională prin

Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale.

Recursul Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a criticat sentința sub aspectul respingerii

de către prima instanță, a excepției lipsei calității procesuale pasive a

acestei autorități ca urmare a subrogării Ministerului Mediului și Pădurilor în

drepturile și obligațiile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Intimatul-reclamant

S.Ș. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca

obiect anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de

recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și

repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate, solicitând ca modalitate de

reparare, reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale cuvenite.

Prin actul

administrativ individual atacat s-a desființat funcția de director coordonator

al Direcției Silvice Caraș-Severin ocupată de S.Ș. indicându-se în preambul ca

temei legal, între altele, O.U.G. nr. 105/2009.

Instanța de control

judiciar constată că actul administrativ supus controlului de legalitate pe

calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009,

emis de Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, prin care a fost

desființată funcția publică de conducere de director coordonator al Direcției

Silvice Caraș-Severin, funcția de conducere fiind ocupată de intimat în baza

Ordinului nr. 1266 din 28 mai 2009, emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 și a

contractului de management din 28 mai 2009 încheiat pe o perioadă de 1 an.

Or, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.

1257/2009 a Curții Constituționale, ceea ce are ca efect lipsirea de temei

legal atâta Ordinului nr. 1266/2009 emis în baza acestei ordonanțe de urgență,

cât și a contractului de management din 28 mai 2009 încheiat în baza aceleiași

ordonanțe de urgență.

De altfel, Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 413/2010 publicată în M. Of. nr.

291/4.05.2010, referindu-se la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 și

O.U.G. nr. 105/2009 declarată prin Decizia nr. 1257/2009 și, respectiv Decizia

nr. 1629/2009 a statuat, între altele, că "lipsirea de temei

constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a

actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management,

actele administrative date în temeiul celor două ordonanțe de urgență, etc.).

Astfel fiind, rezultă

că de la data declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009, în baza

căreia a fost emis Ordinul nr. 1266/2009 și încheiat Contractul de management

nr. 21/DS/28 mai 2009, aceste acte juridice au rămas fără temei legal, ceea ce

autoritatea recurentă a constatat prin Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009,

act administrativ legal și temeinic.

În concluzie,

recursul va fi admis, soluția instanței de fond va fi desființată și,

rejudecând cauza, acțiunea reclamantului va fi respinsă.

Cu privire la

calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză instanța a reținut că are

calitate procesuală pasivă atât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

(fostul Minister al Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale) în calitate

de emitent al actului a cărui anulare s-a solicitat, cât și Ministerul Mediului

și Pădurilor - minister în subordinea căruia se află în prezent Regia Națională

a Pădurilor și care poate executa eventualele obligații dispuse de instanță în

legătură cu reintegrarea reclamantului.

În ceea ce privește

cererea de intervenție a intervenientului T.I., se constată că, în condițiile

în care acțiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată, cererea de

intervenție a rămas fără obiect, intervenientul nemaifiind vătămat în dreptul

său de a reveni pe post prin menținerea în funcție a reclamantului.

În cea ce privește

recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Înalta

Curte constată că este nefondat, problema calității procesuale pasive a acestei

autorități fiind dezlegată definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 2128 din 8

aprilie 2011, prin care s-a reținut că emitentul actului Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale are calitate procesuală în virtutea faptului

că poartă răspunderea pentru emiterea actului administrativ atacat și este

parte în contractul de management încheiat cu reclamantul S.Ș..

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

Ministerul Mediului și Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului și

Schimbărilor Climatice, va modifica sentința atacată, în sensul respingerii

acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată și a respingerii cererii de intervenție

ca rămasă fără obiect.

Totodată, recursul

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului

și Schimbărilor Climatice) împotriva Sentinței civile nr. 518 din 14 noiembrie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea

atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.Ș., ca neîntemeiată.

Respinge cererea de

intervenție a intimatului T.I., ca rămasă fără obiect.

Respinge recursul

declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva aceleiași

sentințe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - CL