ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 438/2013

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 24/59/2010 la data de 6 ianuarie 2010, reclamantul S.Ș. a chemat în judecată în calitate de pârât pe Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale; obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator adjunct în cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin; plata tuturor drepturilor salariale, a indemnizației de conducere și a sporurilor calculate asupra tuturor drepturilor bănești care i se cuvin, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea sa, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 340 din 29 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, a fost respinsă, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul T.I. în această cauză și a fost admisă acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor. În consecință, s-a dispus anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, cu reintegrarea reclamantului în funcția corespunzătoare de director coordonator al Direcției Silvice Caraș-Severin, și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, a indemnizației și a sporurilor corespunzătoare până la reintegrarea efectivă.

Cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată a fost respinsă, reținându-se că, deși acțiunea este fondată, acesta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată aferente. Prin Decizia nr. 2128 din 8 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost admise recursurile intervenientului T.I. și ministerelor pârâte împotriva acestei sentințe care a fost casată și trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această sentință, instanța de recurs a reținut că cererea de intervenție în interes propriu era admisibilă și trebuia încuviințată în principiu, în temeiul art. 52 C. proc. civ, necercetarea fondului acesteia și regula dublului grad de jurisdicție impunând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 312 alin. (3) și (5) C. proc.

civ. Aceasta deoarece, contrar celor reținute de prima instanță, interesul intervenientului este unul concret și direct, în condițiile în care acesta este titular al postului în litigiu, iar reclamantul a solicitat reintegrarea în funcție fără o limită temporală, ceea ce s-a și dispus, ignorându-se efectele contractului de management, care nu puteau depăși data de 28 mai 2010. Referitor la cadrul procesual s-a arătat că acesta a fost corect stabilit în contradictoriu cu cele două ministere pârâte, în rejudecare urmând să se aprecieze asupra criticilor privind fondul cauzei, cu precizarea ca judecătorul fondului să aibă în vedere împrejurarea că prin efectul Deciziilor nr. 1257 și 1629/2009 ale Curții Constituționale, funcția de director coordonator nu mai exista, iar la data de 28 mai 2010 au încetat efectele contractului de management încheiat de reclamant.

În rejudecare, pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, inclusiv, în raport cu considerentele deciziei de casare, prin care s-a stabilit că funcția desființată nu mai există. Pârâtul a mai arătat că Ordinul nr. 1266 din 28 mai 2009, prin care reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator nu mai poate produce efecte juridice, câtă vreme acesta a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, act normativ care a fost abrogat prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2005 or, din Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale nu reiese și faptul că acest articol al ordonanței a fost declarat neconstituțional.

Așa fiind, conchide că temeiul juridic al numirii reclamantului în funcție nu mai subzistă, astfel încât acesta nu poate fi reintegrat în această funcție, desființarea actului principal atrăgând și desființarea actului subsecvent. Reclamantul a formulat note de ședință prin care a solicitat respingerea în fond a cererii de intervenție și admiterea acțiunii sale, arătând că, în continuare, contractul de muncă al intervenientului este suspendat de drept, cu precizarea că se impune reintegrarea sa în funcție pe o perioadă determinată de 1 an, conform contractului de management și plata drepturilor salariale aferente pe aceeași perioadă. Conformându-se indicațiilor din decizia de casare, la termenul din 3 noiembrie 2011, instanța fondului a repus în discuție admisibilitatea cererii de intervenție, după care a încuviințat-o în principiu, în temeiul art. 52 C. proc.

civ, urmând să se pronunțe asupra acesteia odată cu fondul cauzei. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 518 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de formulată de reclamantul S.Ș. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor. A dispus anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. A obligat pârâții la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data eliberării din funcția de director coordonator din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin până la data de 28 mai 2010, a expirării Contractului de Management nr. 21/DS din 28 mai 2009. A respins în rest acțiunea.

A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul T.I., ca fiind rămasă fără obiect. A obligat pârâții la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu apărător către reclamant. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că, în mod incontestabil, ordinul de eliberare din funcție atacat de reclamant a fost întemeiat exclusiv pe dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, act normativ declarat neconstituțional în substanța sa prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, în cuprinsul acestei decizii instanța de contencios constituțional evocând considerentele Deciziei sale anterioare nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care O.U.G.

nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, în esență pentru faptul că a afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării art. 115 alin. (6) din Constituție, și reținând că dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele care au constituit obiectul deciziei anterioare, a constatat că argumentele reținute în această decizie referitoare la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție sunt mutatis mutandis, valabile și în această cauză - având ca obiect neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009 - în plus, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale fiind obligatorii și având putere numai pentru viitor.

Prin urmare, cele două acte normative fiind declarate neconstituționale, nu pot fi reținute argumentele pârâtului MMP, în sensul că numai o parte din articolele O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, nu și art. XIV din acest normativ, potrivit căruia, O.U.G. nr. 37/2009 este abrogată pe data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009, pe baza acestui raționament pârâtul concluzionând că, atât timp cât O.U.G. nr. 37/2009 - act normativ în temeiul căruia reclamantul a fost numit în funcție - a fost abrogat, nu mai subzistă nici temeiul juridic al repunerii sale în funcție.

În plus, Curtea a apreciat că legalitatea actului de numire în funcție al reclamantului nu formează obiectul prezentei cauze, însă acesta a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, aceste efecte fiind stinse prin ordinul de eliberare din funcție a cărui anulare se cere, iar pe de altă parte, a constatat că prin decizia mai sus amintită, Curtea Constituțională a declarat în mod expres neconstituționalitatea art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind textul care instituie funcția de director coordonator al serviciilor publice deconcentrate sau al celorlalte servicii publice la care se referă actul normativ, condițiile de numire și exercitare a funcției, precum și drepturile și obligațiile persoanelor ce exercită aceste funcții.

Așa fiind, doar în acest sens sunt valabile considerentele Deciziei nr. 414/2010 Curții Constituționale - de care se prevalează și pârâții în jurisprudența concretizată prin hotărârile depuse la dosar - care statuează cu privire la încetarea de drept a actelor subsecvente actelor normative primare declarate neconstituționale, inclusiv a actelor administrative date în aplicarea actelor normative. S-a reținut de asemenea, că funcția a fost exercitată de reclamant în baza contractului de management încheiat cu ordonatorul principal de credite, conform art. IV alin. (6) din O.U.G. nr. 105/2009, ceea ce înseamnă că, în perioada valabilității contractului, revocarea acestuia poate avea loc doar în condițiile art. 969 alin. (2) C. civ.

În ceea ce privește cererea de intervenție, instanța a constatat că, în condițiile în care reintegrarea în funcție a reclamantului nu mai este posibilă la data pronunțării hotărârii, reclamantul renunțând implicit la această cerere, cererea de intervenție deși admisibilă, a rămas fără obiect, intervenientul nemaifiind vătămat în dreptul său de a reveni pe post prin menținerea în funcție a reclamantului. Prin urmare, în ceea ce-l privește pe acesta din urmă, repunerea în situația anterioară vătămării prin actul administrativ nelegal, se va putea face numai în condițiile art. 78 alin. (1) C. muncii, respectiv, prin obligarea pârâților la plata despăgubirilor constând în toate drepturile salariale aferente funcției până la data expirării contractului de management.

3. Recursurile declarate în cauză Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul Ministerului Mediului și Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice). Prin recursul său, această autoritate critică sentința atacată sub următoarele aspecte. Ordinul nr. 1266 din 28 mai 2009, prin care intimatul S.Ș. a fost numit în funcția de director coordonator din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, iar aceasta a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009.

Drept urmare, fiind abrogat actul normativ care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat, însuși Ordinul nr. 1266/2009, rămâne fără efecte juridice. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Laurențiu Achimescu în Dosarul nr. 551/46/2009 al Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, constatându-se că dispozițiile art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009 sunt neconstituționale. Drept urmare, Contractul de management nu își poate produce efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiat, în temeiul textului legal invocat de intimat. Așadar, autoritatea emitentă, prin desființarea funcției deținută de S.Ș.

nu a făcut altceva decât să pună în aplicare dispozițiile art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 și Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale prin care a fost constatată neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009. Un alt motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond a interpretat greșit Decizia Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009. Din textul Deciziei Curții Constituționale nr. 1.629 din 3 decembrie 2009 reiese faptul ca numai o parte din articolele O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale și deci abrogate, celelalte fiind în vigoare, inclusiv textul de lege relevant și aplicabil în speța dedusă judecății, respectiv dispozițiile art. XIV alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2009 sunt în vigoare, nefiind declarate neconstituționale. Drept urmare, a susținut recurentul pârât, instanța de fond a apreciat în mod greșit faptul că Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009 a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, ordonanță declarată neconstituțională, și, în mod paradoxal, a omis ceea ce în mod firesc trebuia să constate și anume faptul că Ordinul nr. 1266 din 28 mai 2009, prin care intimatul S.Ș. a fost numit în funcția de director coordonator în cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, ce a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, chiar legea de punere în aplicare a O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale.

Recursul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a criticat sentința sub aspectul respingerii de către prima instanță, a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei autorități ca urmare a subrogării Ministerului Mediului și Pădurilor în drepturile și obligațiile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 4. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Intimatul-reclamant S.Ș.

a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 1874 din 7 octombrie 2009 emis de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate, solicitând ca modalitate de reparare, reintegrarea în funcție și plata drepturilor salariale cuvenite. Prin actul administrativ individual atacat s-a desființat funcția de director coordonator al Direcției Silvice Caraș-Severin ocupată de S.Ș. indicându-se în preambul ca temei legal, între altele, O.U.G. nr. 105/2009.

Instanța de control judiciar constată că actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009, emis de Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, prin care a fost desființată funcția publică de conducere de director coordonator al Direcției Silvice Caraș-Severin, funcția de conducere fiind ocupată de intimat în baza Ordinului nr. 1266 din 28 mai 2009, emis în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 și a contractului de management din 28 mai 2009 încheiat pe o perioadă de 1 an. Or, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257/2009 a Curții Constituționale, ceea ce are ca efect lipsirea de temei legal atâta Ordinului nr. 1266/2009 emis în baza acestei ordonanțe de urgență, cât și a contractului de management din 28 mai 2009 încheiat în baza aceleiași ordonanțe de urgență.

De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 413/2010 publicată în M. Of. nr. 291/4.05.2010, referindu-se la neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 declarată prin Decizia nr. 1257/2009 și, respectiv Decizia nr. 1629/2009 a statuat, între altele, că "lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în temeiul celor două ordonanțe de urgență, etc.). Astfel fiind, rezultă că de la data declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia a fost emis Ordinul nr. 1266/2009 și încheiat Contractul de management nr. 21/DS/28 mai 2009, aceste acte juridice au rămas fără temei legal, ceea ce autoritatea recurentă a constatat prin Ordinul nr. 1874 din 7 octombrie 2009, act administrativ legal și temeinic.

În concluzie, recursul va fi admis, soluția instanței de fond va fi desființată și, rejudecând cauza, acțiunea reclamantului va fi respinsă. Cu privire la calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză instanța a reținut că are calitate procesuală pasivă atât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fostul Minister al Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale) în calitate de emitent al actului a cărui anulare s-a solicitat, cât și Ministerul Mediului și Pădurilor - minister în subordinea căruia se află în prezent Regia Națională a Pădurilor și care poate executa eventualele obligații dispuse de instanță în legătură cu reintegrarea reclamantului. În ceea ce privește cererea de intervenție a intervenientului T.I., se constată că, în condițiile în care acțiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată, cererea de intervenție a rămas fără obiect, intervenientul nemaifiind vătămat în dreptul său de a reveni pe post prin menținerea în funcție a reclamantului.

În cea ce privește recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Înalta Curte constată că este nefondat, problema calității procesuale pasive a acestei autorități fiind dezlegată definitiv și irevocabil prin Decizia nr. 2128 din 8 aprilie 2011, prin care s-a reținut că emitentul actului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are calitate procesuală în virtutea faptului că poartă răspunderea pentru emiterea actului administrativ atacat și este parte în contractul de management încheiat cu reclamantul S.Ș.. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Mediului și Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată și a respingerii cererii de intervenție ca rămasă fără obiect.

Totodată, recursul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Mediului și Pădurilor (actualmente Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice) împotriva Sentinței civile nr. 518 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului S.Ș., ca neîntemeiată. Respinge cererea de intervenție a intimatului T.I., ca rămasă fără obiect. Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013. Procesat de GGC - CL