ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4992/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta M.N. a chemat în judecată

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu acesta, să dispună anularea Ordinului din 31 mai 2010 emis de

pârât, reintegrarea în funcția avută anterior, obligarea pârâtului la plata

tuturor drepturilor salariale restante actualizate, majorate și indexate de la

data încetării raporturilor de serviciu și până la reintegrarea efectivă,

completarea carnetului de muncă și plata cheltuielilor de judecată, până la

soluționarea pe fond a cauzei. A solicitat și suspendarea actului

administrativ, întrucât acesta este nelegal și îi produce o pagubă iminentă.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că prin Ordinul nr. 3106/2009 emis de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost numită în funcția de

director coordonator adjunct al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Mehedinți, semnând un contract de management pe o durată de 4 ani.

Prin Ordinul din 31

mai 2010 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a dispus

încetarea Ordinului nr. 3106/2009 avându-se în vedere dispozițiile O.U.G. nr.

105/2009.

Ordinul contestat

arată reclamanta este nelegal, întrucât a fost emis cu nerespectarea

prevederilor legale, în timpul concediului medical, și nu conține nici un motiv

concret și legal care să ducă la încetarea contractului de management.

În cauză s-a formulat

întâmpinare de către pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile și excepția lipsei de interes a reclamantei cu motivarea

că aceasta nu poate fi reintegrată pe o funcție care nu mai există, având în

vedere și Deciziile Curții Constituționale prin care se arată că „începând cu

data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice Legea nr.

188/1999 cu conținutul ei normativ de dinainte de modificările

neconstituționale ce i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr.

105/2009''.

Examinând cu prioritate

excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare, instanța

apreciază că este nefondată, văzând contestația formulată de reclamantă comunicată

pârâtului cu confirmare de primire.

Soluționând cauza pe fond,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 547 din 29 noiembrie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamanta

M.N. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că punerea în aplicare a Deciziilor Curții Constituționale

cum ar fi Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3

decembrie 2009, decizii definitive și obligatorii prin care s-a constatat neconstituționalitatea

dispozițiilor Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 37/2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, a dispozițiilor

art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța

de Urgență a Guvernului nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice,

precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice

centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice,

precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația

publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local și

a dispozițiilor

art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I

pct. 27 și ale art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea și completarea Legii

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și aplicarea și punerea în

aplicare a

Legii nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de dinainte de modificările

neconstituționale ce i-au fost aduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.

37/2009 și art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa

nr. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/2009, s-a materializat prin

emiterea Ordinului nr. 359 din 31 mai 2010 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, astfel că susținerile reclamantei privind nelegalitatea acestui ordin sunt

neîntemeiate.

Cât privește emiterea

acestui ordin în timpul cât reclamanta se afla în concediu medical, instanța constată

de asemenea neîntemeiate susținerile din acțiunea introductivă, având în vedere

că nu există nici o dovadă a faptului că reclamanta a anunțat unitatea angajatoare

despre starea de incapacitate de muncă și intrarea în concediu medical începând

cu data de 26 mai 2010.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta M.N.

Recurenta a susținut,

în esență, că ordinul contestat a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale

în timpul concediului medical, reținând în mod greșit că instituția angajatoare

nu a știut că este în concediu medical, deși din corespondența purtată rezultă că

instituția angajatoare avea cunoștință de acest lucru.

Cu referire la ordinul

contestat recurenta-reclamantă a susținut că a fost emis cu încălcarea dispozițiilor

legale și nu conține motive concrete de încetare a contractului de management.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În fapt recurenta-reclamantă

a fost numită în funcția de director în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare

Rurală Mehedinți prin Ordinul nr. 3106/2009, avându-se în vedere dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009. Numirea pe această funcție s-a făcut ca efect al desființării funcțiilor

de director executivi și directori executivi adjuncți, la data intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a modificat și completat prin Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici și Legea nr. 53/2009 privind C. muncii,

art. III.

În speță, reclamanta a

fost numită în funcția de director coordonator, în baza O.U.G. nr. 37/2009, act

normativ abrogat la 6 decembrie 2009 prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, acte

normative declarate ulterior neconstituționale.

Prin Decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate

conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță

de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, întrucât a fost adoptată

de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit

cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale

ale statului (…)”.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost

abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009

care, la rândul său, prin decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională

în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art.

VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași

soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința

neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia

nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale

sunt general obligatorii.

Așadar, în raport cu Deciziile

pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative,

funcția de director coordonator se consideră a fi desființată, instanța de fond

în mod corect apreciind că recurenta-reclamantă nu mai poate fi reintegrată într-o

astfel de funcție, a cărei existență a fost afectată de neconstituționalitatea actului

normativ prin care a fost înființată.

Această concluzie este

susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale

care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și

completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că, începând cu

data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea

în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea

anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009,

acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor

două ordonanțe de urgență, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră

„diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".

Potrivit art. 31

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare, decizia

prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Așa fiind, având în vedere

mențiunile de mai sus, susținerile reclamantei privind nelegalitatea Ordinului

nr. 359 din 31 mai 2010, nu pot fi primite.

Cât privește susținerea

că acest ordin a fost emis în timpul cât reclamanta se afla în incapacitate temporară

de muncă, urmează a se constata că așa cum corect a reținut și instanța de fond,

reclamanta nu a făcut dovada că ar fi încunoștiințat unitatea angajatoare despre

intrarea în concediu medical începând cu data de 26 mai 2010. De altfel, acest fapt

nici nu mai are vreo relevanță juridică în litigiu de față, de vreme ce funcția

publică de conducere de director coordonator a fost înființată și menținută prin

două acte normative adoptate cu nesocotirea normelor constituționale, măsura desființării

funcției fiind luată în baza legii.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența motivelor de casare, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.N. împotriva sentinței civile nr. 547 din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2011.