ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2968/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2968/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul B.A. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

Ordinului nr. 2298 din 09 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea

aplicabilității Contractului de management din 28 mai 2009.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a deținut funcția de director coordonator adjunct - domeniul

economic în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mehedinți,

în baza Ordinului nr. 1473 din 28 mai 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale, în baza căruia s-a încheiat Contractul de management din

28 mai 2009 și că prin Ordinul nr. 2298 din 09 octombrie 2009, a cărui anulare se

solicită, s-a dispus că începând cu data de 09 octombrie 2009 i se acordă preaviz

de 15 zile, iar la expirarea termenului de preaviz încetează aplicabilitatea Ordinului

nr. 1473 din 28 mai 2009, precum și a contractului de management.

A mai arătat reclamantul

că ordinul atacat este netemeinic și nelegal, întrucât este emis fără să existe

un motiv de fapt și de drept care să justifice încetarea contractului de management,

că în cazul său nu a operat o reorganizare a serviciului public care să aibă drept

consecință desființarea funcției pe care o ocupa la acea dată, astfel că desființarea

postului nu a fost nici reală, nici efectivă, că la emiterea ordinului au fost aplicate

în mod eronat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (2) din C. muncii, prevederile

art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management și dispozițiile art. IV și

art. V din O.U.G. nr. 105/2009.

Prin sentința nr. 428

din 8 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul B.A. împotriva pârâtului Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și a anulat Ordinul nr. 2298 din 09

octombrie 2009, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că din cuprinsul ordinului contestat

rezultă că acesta a fost emis în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind

unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității

manageriale la nivelul serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte organe

ale administrației publice centrale.

S-a mai arătat că prin

Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că prin

O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament a fost afectat regimul

juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării prevederilor

art. 115 alin. (6) din Constituție, că dispozițiile legale determinate în cuprinsul

O.U.G. nr. 105/2009 conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative

ca și cele ale O.U.G. nr. 37/2009, cu încălcarea acelorași prevederi constituționale,

respectiv art. 115 alin. (6) din Constituție și că potrivit dispozițiilor art. 31

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori

a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că instanța de fond a ignorat rolul activ reglementat de art. 129

alin. (5) din C. proc. civ., în sensul că, în fapt, nu a reținut inadmisibilitatea

acțiunii ca efect al abrogării/declarării neconstituționalității normei prin care

s-a desființat postul de director coordonator.

Se mai arată că, în concret,

reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct al Direcției

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mehedinți, că numirea în funcție de directori

coordonatori s-a făcut ca efect al desființării funcțiilor de directori executivi

și directori executivi adjuncți, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009,

prin care s-a modificat și completat Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici și Legea nr. 53/2003 privind C. muncii art. III, că O.U.G. nr. 37/2009 a

fost abrogată la data de 06 decembrie 2009, prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009,

la 07 octombrie 2009, 03 decembrie 2009 și 14 aprilie 2010 Curtea Constituțională

a declarat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, a O.U.G. nr. 105/2009 și a

dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 1 pct. 6, art. 1 pct. 27 și art. 1 pct. 28 din

Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 118/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, care prevedeau desființarea funcției publice de conducere de director executiv

și director executiv adjunct și înființarea funcției de director coordonator, director

coordonator adjunct.

Întrucât reclamantul nu

avea calitatea de funcționar public, așa încât să devină incidente dispozițiile

Legii nr. 188/1999, republicată, care obliga autoritatea să ofere un post în cadrul

aceleiași autorității, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a raportat

la dispozițiile C. muncii, cu atât mai mult cu cât raporturile dintre reclamant

și recurent sunt supuse dreptului comun cum, de altfel, este prevăzut în chiar actul

normativ care a stat la baza numirii sale inițiale (art. III alin. (7) O.U.G.

nr. 37/2009).

Se arată astfel că, drept

consecință, cât timp funcția de director coordonator adjunct nu mai exista, Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 2248 din 09 octombrie 2009,

a cărui anulare se solicită prin prezenta acțiune, cu respectarea normelor de drept

anterior precizate.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Prin Ordinul nr.

1473

din 28 mai 2009, emis

de Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a fost încheiat între autoritatea

recurentă și intimatul-reclamant contractul de management din 28 mai 2009 și a fost

numit acesta din urmă în funcția de

director coordonator adjunct - domeniul economic

în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Mehedinți

, în baza prevederilor

O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, republicată.

Prin Ordinul contestat

în cauză, nr.

2298

din

9

octombrie

2009, emis de conducătorul

autorității pârâte, s-a dispus încetarea contractului de management din 28 mai 2009,

încheiat între părți.

Temeiul juridic al actelor

contestate îl constituie, în principal, prevederile O.U.G. nr. 105/2009.

Or, prin Decizia nr. 1629

din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile

art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din O.U.G.

nr. 105/2009.

De asemenea, funcția publică

ocupată de intimatul-reclamant a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a

fost, și ea, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Astfel, Guvernul României

a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea

de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate,

mai precis schimbarea denumirii acestor funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii

de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlului

a priori realizat pe calea excepției de neconstituționalitate a legii de aprobare

a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării

prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de

legea de aprobare.

Prin decizia susmenționată

s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a

emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție

legii organice.

Așa cum s-a arătat și

în decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale,

legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din

Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 105/2009, prin decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională

și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, deoarece conține

aceleași soluții legislative.

În cauză, reclamantul

a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe

de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ

emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată, de asemenea, neconstituțională.

Înalta Curte precizează

că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași

forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem

în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile

jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare

ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului,

în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă

limitate de prevederile Constituției, ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul

ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările

reglementate în Constituție.

În situația legiferării

prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza delegării legislative,

poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității

legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv

art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost

declarată neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea

de reglementare a funcției publice, cât și actul administrativ de numire, reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze, adoptate cu încălcarea competenței materiale

a Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional

al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009, are ca efect încetarea

de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv a actului administrativ

de numire și a contractului de management.

Pierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra

actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție

publică de conducere, în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999,

reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate

al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul

actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire

pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează

că, potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea

Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care

se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control à

priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.

Judecătorul de drept administrativ

(ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora,

dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale,

după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Viciul de neconstituționalitate

al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge

și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

De altfel, în Decizia

nr. 414/2010, Curtea Constituțională a reținut că începând cu 28 februarie 2010

continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conținutul său normativ

de dinainte de modificările neconstituționale care i-au fost aduse prin O.U.G.

nr. 37/2009 și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. V, art. VIII, și anexa

nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.

Așadar, în raport cu deciziile

pronunțate de Curtea Constituțională referitor la aceste modificări legislative,

funcția de

director

coordonator adjunct - domeniul economic în cadrul Direcției pentru Agricultură și

Dezvoltare Rurală Mehedinți

se consideră a fi desființată, existența sa fiind afectată

de neconstituționalitatea actului normativ prin care a fost înființată.

Drept urmare, cum situația

de neconstituționalitate ivită ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 1257

din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice

născute anterior, Înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcție a intimatului-reclamant,

cât și cel prin care s-a dispus încetarea acestui act și a contractului de management

încheiat între părți, în baza O.U.G nr. 37/2009, nu-și mai pot menține valabilitatea,

fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituționale.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite

recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 428 din

8 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

ca neîntemeiată acțiunea reclamantului B.A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.