ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.V. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării actului administrativ nr. 1801 din 7 octombrie 2009 emis de pârât. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din data de 28 mai 2009 a ocupat funcția de director coordonator adjunct - domeniul tehnic - la Direcția Silvică Mehedinți, urmare a emiterii Ordinului nr. 1301/28 mai 2009 și a Contractului de management nr. 56/DS din 28 mai 2009. Prin Ordinul nr. 1801/7 octombrie 2009 emis de pârâtă, postul ocupat de reclamant a fost desființat, încetând aplicabilitatea Ordinului nr. 1301/2009.

La data de 1 iulie 2010 pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat introducerea în cauză a Ministerul Mediului și Pădurilor, arătând că în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 115/2009 acesta se subrogă Ministerului Dezvoltării Rurale. Prin precizarea de acțiune de la data de 23 septembrie 2010 reclamantul a arătat că cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1801/7 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu cele ale art. 14 din lege. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal prin Sentința nr. 47 din 3 februarie 2011 a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul P.V.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că cererea de suspendare formulată de reclamant este lipsită de obiect, întrucât efectele Ordinului prin care acesta a fost numit în funcția de director coordonator în cadrul Direcției Silvice Mehedinți au încetat de drept, potrivit deciziilor Curții Constituționale ale cărei efecte sunt obligatorii potrivit art. 145 alin (2) din Constituție. Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul P.V. Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra excepțiilor invocate de cei doi pârâți. Astfel, deși prin considerente instanța constată întemeiată excepția lipsei de obiect, prin dispozitiv nu dispune admiterea acestei excepții.

Printr-o altă critică, recurentul susține că hotărârea conține dispoziții contradictorii și motive străine de natura pricinii, instanța acordând mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut. De asemenea, susține recurentul, instanța este în eroare și cu privire la regimul posturilor de conducere din Direcția Silvică Mehedinți, în sensul că, funcțiile de conducere din cadrul RNP Romsilva nu au avut niciodată regimul de funcții publice, ci de funcții contractuale. Cu privire la denumirea postului, recurentul susține că, atât anterior O.U.G. nr. 37/2009, cât și după O.U.G. nr. 105/2009, funcția de conducere din cadrul Direcției Silvice Mehedinți a fost denumită director tehnic, astfel că funcția de conducere nu s-a desființat și, simpla redenumire a postului nu este de natură să conducă la concluzia că vechiul post nu mai există.

Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție) sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care suspendarea actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, precum și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.

Înalta Curte a constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă prin actul administrativ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de P.V. împotriva Sentinței civile nr. 47 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.