ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2685/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul P.V. a chemat în judecată

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței

ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună suspendarea executării

actului administrativ nr. 1801 din 7 octombrie 2009 emis de pârât.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că din data de 28 mai 2009 a ocupat funcția de director

coordonator adjunct - domeniul tehnic - la Direcția Silvică Mehedinți, urmare a

emiterii Ordinului nr. 1301/28 mai 2009 și a Contractului de management nr.

56/DS din 28 mai 2009. Prin Ordinul nr. 1801/7 octombrie 2009 emis de pârâtă,

postul ocupat de reclamant a fost desființat, încetând aplicabilitatea

Ordinului nr. 1301/2009.

La data de 1 iulie

2010 pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat

introducerea în cauză a Ministerul Mediului și Pădurilor, arătând că în baza

dispozițiilor O.U.G. nr. 115/2009 acesta se subrogă Ministerului Dezvoltării

Rurale.

Prin precizarea de

acțiune de la data de 23 septembrie 2010 reclamantul a arătat că cererea de

suspendare a executării Ordinului nr. 1801/7 octombrie 2009 emis de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este întemeiată pe dispozițiile

art. 15 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu cele ale art. 14 din lege.

Curtea de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal prin Sentința nr. 47 din

3 februarie 2011 a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul P.V.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că cererea de suspendare formulată de

reclamant este lipsită de obiect, întrucât efectele Ordinului prin care acesta

a fost numit în funcția de director coordonator în cadrul Direcției Silvice

Mehedinți au încetat de drept, potrivit deciziilor Curții Constituționale ale

cărei efecte sunt obligatorii potrivit art. 145 alin (2) din Constituție.

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamantul

P.V.

Recurentul a

susținut, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat prin dispozitiv

asupra excepțiilor invocate de cei doi pârâți.

Astfel, deși prin

considerente instanța constată întemeiată excepția lipsei de obiect, prin

dispozitiv nu dispune admiterea acestei excepții.

Printr-o altă

critică, recurentul susține că hotărârea conține dispoziții contradictorii și

motive străine de natura pricinii, instanța acordând mai mult decât s-a cerut

sau ce nu s-a cerut.

De asemenea, susține

recurentul, instanța este în eroare și cu privire la regimul posturilor de

conducere din Direcția Silvică Mehedinți, în sensul că, funcțiile de conducere

din cadrul RNP Romsilva nu au avut niciodată regimul de funcții publice, ci de

funcții contractuale.

Cu privire la

denumirea postului, recurentul susține că, atât anterior O.U.G. nr. 37/2009,

cât și după O.U.G. nr. 105/2009, funcția de conducere din cadrul Direcției

Silvice Mehedinți a fost denumită director tehnic, astfel că funcția de

conducere nu s-a desființat și, simpla redenumire a postului nu este de natură

să conducă la concluzia că vechiul post nu mai există.

Recursul este

nefondat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce urmează.

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție)

sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față

dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea

contenciosului administrativ în conformitate cu care suspendarea actului

administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele

prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru

anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Dispozițiile mai sus

citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se

vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamantul prezintă cazul

bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire

la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate

de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, precum

și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar

Înalta Curte reține că toate aceste situații nu sunt de natură a argumenta

cazul bine justificat.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor

legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului,

consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul

Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința recurată,

instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării

actului administrativ în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea

publică emitentă prin actul administrativ.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat

situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este

legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art.

312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de P.V. împotriva Sentinței civile nr. 47 din 3 februarie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2011.