ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 3/F-C din 8 ianuarie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal: - a respins excepția lipsei procedurii prealabile ridicată de pârâta I.M., cu privire la Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009, ca nefondată; - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.M.F.P.S., cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 331/2009 și a respins celelalte excepții formulate de acesta, cu privire la Decizia nr. 331/2009, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală pasivă; - a respins excepția lipsei procedurii prealabile, formulată de M.M.F.P.S.

cu privire la Ordinul nr. 772/2009; - a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul T.I., așa cum a fost precizată la 11 decembrie 2009 și cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de S.A.P.

„F.L."; - a anulat Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009 emisă de I.M., dispunând reîncadrarea reclamantului pe funcția de director coordonator adjunct, cu respectarea contractului de management nr. 106/2009 și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului drepturile bănești ce i se cuveneau corespunzător funcției arătate, începând cu 14 octombrie 2009 și până la reîncadrarea pe funcție; - a respins cererea de anulare a Ordinului nr. 772/2009 și cererea de obligare la plata remunerației rezultată din diferența între salariul corespunzător treptei 1 pretins și cel al treptei a doua, încasată de acesta, începând cu 22 mai 2009, ca nefondate; - a respins cererea de obligare a pârâților la a-i recunoaște reclamantului dreptul la a ocupa funcția publică de execuție inspector de muncă clasa 1 grad profesional superior treapta 1 de salarizare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile, ridicată de I.M., relativ la Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009, instanța de fond a constatat că aceasta a recunoscut prin întâmpinare și prin concluziile orale depuse în ședință faptul că reclamantul a formulat procedură prealabilă, arătând însă că cererea de chemare în judecată a fost depusă înainte de a se scurge termenul legal de soluționare a contestației, precum și faptul că această instituție a răspuns în termen legal contestației. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P.S., relativă la Decizia nr. 331/2009, Curtea de Apel a constatat că această excepție este întemeiată, având în vedere că această autoritate nu poate sta în judecată cu privire la anularea Deciziei nr. 331/2009, act administrativ emis de I.M.

Pe cale de consecință, a respins celelalte excepții ridicate de M.M.F.P.S. cu privire la Decizia nr. 331/2009, având în vedere că aceasta a fost scoasă din proces relativ la acest capăt de cerere. Instanța de fond a mai constatat că cererea de anulare a Ordinului nr. 772/2009 este neîntemeiată, întrucât reclamantul a solicitat punerea în aplicare a ordinului arătat, beneficiind de consecințele acestuia, el fiind încadrat ca inspector de muncă în cadrul I.T.M. Vâlcea. Având în vedere că Ordinul nr. 772/2009 a fost menținut, instanța de fond a respins și cererea de obligare a pârâtelor la a-i recunoaște dreptul la treapta I de salarizare, precum și pretenția reclamantului la obligarea pârâtelor la plata remunerației rezultate din diferența între salariul corespunzător treptei I, pretinsă de reclamant, și cel al treptei a II-a, încasată de acesta începând cu 22 mai 2009, ca fiind nefondată.

Cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 331 din 13 octombrie 2009 emisă de I.M., Curtea de Apel a constatat că această decizie este nelegală, întrucât ea a fost întemeiată pe interpretarea greșită a O.U.G. nr. 105/2009. Interpretând textul arătat, instanța a constatat că reclamantul nu își poate executa contractul de management decât dacă este menținut în funcție, astfel că, în mod greșit pârâta I.M. a decis încetarea contractului de management nr. 106/2009 (art. 1) și trecerea acestuia în funcția publică de execuție în cadrul I.T.M. Vâlcea (art. 2). Cu privire la daunele morale, instanța de fond a constatat că reclamantul a solicitat aceste daune cu precizarea că va indica cuantumul lor, însă niciodată nu a indicat suma solicitată, motiv pentru care a respins această cerere.

Pe cale de consecință, instanța de fond a admis și cererea de intervenție formulată de S.A.P. „F.L.", privind anularea Deciziei nr. 331/2009 și a respins cererea cu privire la celelalte capete de cerere, pentru motivele precizate. Împotriva acestei hotărâri, pârâta I.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că, față de obiectul acțiunii, instanța de fond în mod eronat a interpretat prevederile art. IV din O.U.G. nr. 105/2009 și ale art. VIII din același act normativ, reținând că I.M.

nu ar fi observat această din urmă prevedere care statuează faptul că persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. III și art. IV alin. (3) își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar (..) contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora. Or, în cauză, decizia contestată de contestator a fost dată în executarea dispozițiilor art. IV, V și XIV din O.U.G. nr. 105/2009, constatându-se încetarea contractului de management nr. 106/2009 ca urmare a abrogării exprese a O.U.G.

nr. 37/2009. Recurenta mai arată că Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009 a fost emisă deoarece actul normativ în baza căruia directorii coordonatori adjuncți își exercitau prerogativele (O.U.G. nr. 37/2009) și-a încetat valabilitatea, iar noul act normativ (O.U.G. nr. 105/2009) prevedea expres desființarea acestor posturi și reluarea procedurii de desemnare a directorilor coordonatori (art. V). Se mai arată că deși O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, ambele acte normative au fost declarate neconstituționale, prin decizii ale Curții Constituționale.

În consecință, actul în baza căruia reclamantul a fost desemnat în funcția pe care solicită reintegrarea a fost emis în baza unui act normativ abrogat de Guvernul României de la acea perioadă și, în consecință, declarat neconstituțional pentru încălcarea manifestă a art. 115 alin. (6) din Constituție, cu observarea unei „tendințe de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale". Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de I.M. este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte reține următoarele: Reclamantul T.I. este funcționar public în cadrul I.T.M. Vâlcea, până la data de 08 septembrie 2009 ocupând funcția de șef adjunct în domeniul sănătății și securității muncii. Prin Ordinul nr. 514 din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S. a fost dispusă eliberarea din funcție a d-lui T.I. și încetarea raportului de serviciu, iar prin adresa nr. 5896 din 14 mai 2009 emisă de M.M.F.P.S. i-au fost comunicate reclamantului posturile vacante din cadrul I.T.M. Vâlcea. Prin Ordinul nr. 772/2009 emis de M.M.F.P.S. a fost modificat raportul de serviciu al reclamantului, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I, în domeniul sănătății în muncă la I.T.M.

Vâlcea , prin mutarea definitivă pe funcția publică de execuție de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 2. Prin Ordinul nr. 970/2009 emis de același minister, începând cu 25 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator adjunct în domeniul sănătății și securității în muncă, în cadrul I.T.M. Vâlcea , iar remunerarea și celelalte drepturi ale reclamantului au fost prevăzute în contractul de management nr. 106/2009, la care ordinul arătat a făcut trimitere. Prin Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009 a fost dispusă încetarea contractului de management și reluarea de către reclamant a activității în funcția publică de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 2, în cadrul I.T.M.

Vâlcea. Sub aspectul legislației aplicabile speței, Înalta Curte are în vedere următoarele aspecte: Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe. În cadrul controlului a priori realizat pe calea excepției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare.

Prin decizia sus-menționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice. În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, deoarece conține aceleași soluții legislative.

În cauză, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată, de asemenea, neconstituțională. Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale. Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate de prevederile Constituției, ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul, ca unică autoritate de legiferare în stat, are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție. În situația legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României. În ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței au fost declarate neconstituționale, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice, cât și actul administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze, adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional a actului normativ primar, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009, are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv a actului administrativ de numire și a contractului de management. Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, al cărui beneficiu nu poate fi invocat. Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009, este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează că, potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control a priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional. Viciul de neconstituționalitate al ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional, atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată în ceea ce privește Decizia nr. 331/2009, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței. Având în vedere soluția adoptată, Înalta Curte, pentru aceleași motive, va respinge cererea de intervenție formulată de S.A.P. „F.L.".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de I.M. împotriva Sentinței nr. 3/F-C din 8 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată, în ceea ce privește anularea Deciziei nr. 331 din 13 octombrie 2009. Respinge cererea de intervenție formulată de S.A.P. „F.L.". Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.