ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3687/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 3/F-C din 8 ianuarie 2010

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal:

- a respins excepția

lipsei procedurii prealabile ridicată de pârâta I.M., cu privire la Decizia nr.

331 din 13 octombrie 2009, ca nefondată;

- a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.M.F.P.S., cu privire la

cererea de anulare a Deciziei nr. 331/2009 și a respins celelalte excepții

formulate de acesta, cu privire la Decizia nr. 331/2009, ca fiind formulate de

o persoană fără calitate procesuală pasivă;

- a respins excepția

lipsei procedurii prealabile, formulată de M.M.F.P.S. cu privire la Ordinul nr.

772/2009;

- a admis în parte

cererea principală formulată de reclamantul T.I., așa cum a fost precizată la

11 decembrie 2009 și cererea de intervenție în interesul reclamantului

formulată de S.A.P. „F.L.";

- a anulat Decizia

nr. 331 din 13 octombrie 2009 emisă de I.M., dispunând reîncadrarea

reclamantului pe funcția de director coordonator adjunct, cu respectarea

contractului de management nr. 106/2009 și a obligat pârâtul să-i plătească

reclamantului drepturile bănești ce i se cuveneau corespunzător funcției

arătate, începând cu 14 octombrie 2009 și până la reîncadrarea pe funcție;

- a respins cererea

de anulare a Ordinului nr. 772/2009 și cererea de obligare la plata

remunerației rezultată din diferența între salariul corespunzător treptei 1

pretins și cel al treptei a doua, încasată de acesta, începând cu 22 mai 2009,

ca nefondate;

- a respins cererea

de obligare a pârâților la a-i recunoaște reclamantului dreptul la a ocupa

funcția publică de execuție inspector de muncă clasa 1 grad profesional

superior treapta 1 de salarizare.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei procedurii prealabile, ridicată de I.M., relativ la Decizia nr.

331 din 13 octombrie 2009, instanța de fond a constatat că aceasta a recunoscut

prin întâmpinare și prin concluziile orale depuse în ședință faptul că

reclamantul a formulat procedură prealabilă, arătând însă că cererea de chemare

în judecată a fost depusă înainte de a se scurge termenul legal de soluționare

a contestației, precum și faptul că această instituție a răspuns în termen

legal contestației.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P.S., relativă la Decizia

nr. 331/2009, Curtea de Apel a constatat că această excepție este întemeiată,

având în vedere că această autoritate nu poate sta în judecată cu privire la anularea

Deciziei nr. 331/2009, act administrativ emis de I.M.

Pe cale de

consecință, a respins celelalte excepții ridicate de M.M.F.P.S. cu privire la

Decizia nr. 331/2009, având în vedere că aceasta a fost scoasă din proces

relativ la acest capăt de cerere.

Instanța de fond a

mai constatat că cererea de anulare a Ordinului nr. 772/2009 este neîntemeiată,

întrucât reclamantul a solicitat punerea în aplicare a ordinului arătat,

beneficiind de consecințele acestuia, el fiind încadrat ca inspector de muncă

în cadrul I.T.M. Vâlcea.

Având în vedere că

Ordinul nr. 772/2009 a fost menținut, instanța de fond a respins și cererea de

obligare a pârâtelor la a-i recunoaște dreptul la treapta I de salarizare,

precum și pretenția reclamantului la obligarea pârâtelor la plata remunerației

rezultate din diferența între salariul corespunzător treptei I, pretinsă de

reclamant, și cel al treptei a II-a, încasată de acesta începând cu 22 mai

2009, ca fiind nefondată.

Cu privire la cererea

de anulare a Deciziei nr. 331 din 13 octombrie 2009 emisă de I.M., Curtea de

Apel a constatat că această decizie este nelegală, întrucât ea a fost

întemeiată pe interpretarea greșită a O.U.G. nr. 105/2009.

Interpretând textul

arătat, instanța a constatat că reclamantul nu își poate executa contractul de

management decât dacă este menținut în funcție, astfel că, în mod greșit pârâta

I.M. a decis încetarea contractului de management nr. 106/2009 (art. 1) și

trecerea acestuia în funcția publică de execuție în cadrul I.T.M. Vâlcea (art.

2).

Cu privire la daunele

morale, instanța de fond a constatat că reclamantul a solicitat aceste daune cu

precizarea că va indica cuantumul lor, însă niciodată nu a indicat suma

solicitată, motiv pentru care a respins această cerere.

Pe cale de

consecință, instanța de fond a admis și cererea de intervenție formulată de

S.A.P. „F.L.", privind anularea Deciziei nr. 331/2009 și a respins cererea

cu privire la celelalte capete de cerere, pentru motivele precizate.

Împotriva acestei

hotărâri, pârâta I.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că, față de obiectul acțiunii, instanța de fond în mod

eronat a interpretat prevederile art. IV din O.U.G. nr. 105/2009 și ale art.

VIII din același act normativ, reținând că I.M. nu ar fi observat această din

urmă prevedere care statuează faptul că persoanele care ocupă funcțiile

prevăzute la art. III și art. IV alin. (3) își păstrează statutul și celelalte

drepturi prevăzute de lege, iar (..) contractele de management încheiate de

acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au

fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de

încetare sau reziliere a acestora.

Or, în cauză, decizia

contestată de contestator a fost dată în executarea dispozițiilor art. IV, V și

XIV din O.U.G. nr. 105/2009, constatându-se încetarea contractului de

management nr. 106/2009 ca urmare a abrogării exprese a O.U.G. nr. 37/2009.

Recurenta mai arată

că Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009 a fost emisă deoarece actul normativ

în baza căruia directorii coordonatori adjuncți își exercitau prerogativele

(O.U.G. nr. 37/2009) și-a încetat valabilitatea, iar noul act normativ (O.U.G.

nr. 105/2009) prevedea expres desființarea acestor posturi și reluarea

procedurii de desemnare a directorilor coordonatori (art. V).

Se mai arată că deși

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, ambele acte

normative au fost declarate neconstituționale, prin decizii ale Curții

Constituționale.

În consecință, actul

în baza căruia reclamantul a fost desemnat în funcția pe care solicită

reintegrarea a fost emis în baza unui act normativ abrogat de Guvernul României

de la acea perioadă și, în consecință, declarat neconstituțional pentru

încălcarea manifestă a art. 115 alin. (6) din Constituție, cu observarea unei

„tendințe de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile

administrativ-teritoriale".

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat de I.M. este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse

în continuare.

În ceea ce privește

situația de fapt, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantul T.I. este funcționar public în cadrul

I.T.M. Vâlcea, până la data de 08 septembrie 2009 ocupând funcția de șef

adjunct în domeniul sănătății și securității muncii.

Prin Ordinul nr. 514

din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S. a fost dispusă eliberarea din funcție a d-lui

T.I. și încetarea raportului de serviciu, iar prin adresa nr. 5896 din 14 mai

2009 emisă de M.M.F.P.S. i-au fost comunicate reclamantului posturile vacante

din cadrul

I.T.M.

Vâlcea.

Prin Ordinul nr.

772/2009 emis de M.M.F.P.S. a fost modificat raportul de serviciu al

reclamantului, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta

de salarizare I, în domeniul sănătății în muncă la

I.T.M.

Vâlcea

, prin mutarea

definitivă pe funcția publică de execuție de inspector de muncă clasa I, grad

profesional superior, treapta de salarizare 2.

Prin Ordinul nr.

970/2009 emis de același minister, începând cu 25 mai 2009 reclamantul a fost

numit în funcția de director coordonator adjunct în domeniul sănătății și

securității în muncă, în cadrul

I.T.M.

Vâlcea

, iar remunerarea și celelalte drepturi ale

reclamantului au fost prevăzute în contractul de management nr. 106/2009, la

care ordinul arătat a făcut trimitere.

Prin Decizia nr. 331

din 13 octombrie 2009 a fost dispusă încetarea contractului de management și

reluarea de către reclamant a activității în funcția publică de inspector de

muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 2, în cadrul

I.T.M.

Vâlcea.

Sub aspectul

legislației aplicabile speței, Înalta Curte are în vedere următoarele aspecte:

Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și

O.U.G. nr. 105/2009, prin care a reglementat modalitatea de ocupare a

funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis

schimbarea denumirii acestor funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009,

pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de

neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlului

a priori realizat pe calea excepției de neconstituționalitate a legii de

aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ

supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu

poate fi disociată de legea de aprobare.

Prin decizia

sus-menționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă a O.U.G. nr.

37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul

rezervat prin Constituție legii organice.

Așa cum s-a arătat și

în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții

Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de

neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat

într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește

O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a

declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit

O.U.G. nr. 37/2009, deoarece conține aceleași soluții legislative.

În cauză, reclamantul

a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei

ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt

act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată, de

asemenea, neconstituțională.

Înalta Curte

precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act

normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem

în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate

soluțiile jurisdicției constituționale.

Puterile

discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv

ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția

României, sunt însă limitate de prevederile Constituției, ca lege fundamentală

în stat.

În principiu,

Parlamentul, ca unică autoritate de legiferare în stat, are puteri

discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție.

În situația

legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul, în baza

delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei

atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și

limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din

Constituția României.

În ceea ce privește

O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al

ordonanței au fost declarate neconstituționale, reținându-se de Curtea Constituțională

că atât modalitatea de reglementare a funcției publice, cât și actul

administrativ de numire, reprezintă construcții juridice deficitare și confuze,

adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului.

Lipsirea de temei

constituțional a actului normativ primar, respectiv a O.U.G. nr. 37/2009, are

ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia,

respectiv a actului administrativ de numire și a contractului de management.

Pierderea

legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe

și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea

reclamantului într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele

reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, al cărui

beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de

neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr.

37/2009, este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire

emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine

inexistent.

Înalta Curte

precizează că, potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția

României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și

unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte

de promulgare (control a priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate

privind legile și ordonanțele.

Judecătorul de drept

administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța,

constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu

ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a

declarat actul primar neconstituțional.

Viciul de

neconstituționalitate al ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea

regimului constituțional, atinge și actul administrativ, conferindu-i o

existență lipsită de suport legal.

Astfel fiind, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va modifica în parte

sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantului ca

neîntemeiată în ceea ce privește Decizia nr. 331/2009, cu menținerea celorlalte

dispoziții ale sentinței.

Având în vedere

soluția adoptată, Înalta Curte, pentru aceleași motive, va respinge cererea de

intervenție formulată de S.A.P. „F.L.".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de I.M. împotriva Sentinței nr. 3/F-C din 8 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului, ca

neîntemeiată, în ceea ce privește anularea Deciziei nr. 331 din 13 octombrie

2009.

Respinge cererea de

intervenție formulată de S.A.P. „F.L.".

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.