ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei a. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul P.C.C.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 2777 din 6 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută și anume aceea de director coordonator adjunct Activitatea de metodologie și administrare a veniturilor statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Bistrița Năsăud, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu, 6 octombrie 2009, până la reîncadrarea efectivă în funcția publică, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director coordonator adjunct Activitatea de metodologie și administrare a veniturilor statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Bistrița Năsăud în baza contractului de management din 01 iulie 2009 încheiat de pârât pentru o perioadă de 1 an, iar prin Ordinul nr. 2777 din 6 octombrie 2009 s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 2230/2009 de numire a sa în funcția publică menționată, respectiv a încetării de drept a contractului de management în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b), în baza aplicării O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Reclamantul a criticat ordinul contestat pentru nelegalitate, arătând că a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale imperative ale art. 62 și art. 74 C. muncii, respectiv art. 267 și 268 din același act normativ, în cazul în care s-ar putea considera că eliberarea din funcție a fost dispusă ca măsură disciplinară, condiții în care este afectat de nulitate absolută. Pe de altă parte, a mai susținut reclamantul, măsura luată încalcă dispozițiile contractului de management în ceea ce privește condițiile de anulare a acestuia. Reclamantul a mai arătat că la data emiterii Ordinului nr. 2.777 din 05 octombrie 2009 se afla în incapacitate temporară de muncă, că efectele acestuia au fost suspendate, prin Ordinul nr. 2.896 din 15 octombrie 2009, emis însă ulterior încetării activității sale, ceea ce ar reprezenta un alt aspect de nelegalitate a Ordinului nr. 2777/2009.

De asemenea, reclamantul a subliniat și faptul că în ordinul de suspendare se indică dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 care a fost aprobată la data de 06 octombrie 2009, dar întrucât atât acest ordin cât și O.U.G. nr. 37/2009 au fost declarate neconstituționale înseamnă că și actele emise în baza lor sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea ordinului atacat. Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția prematurității acțiunii formulate de reclamant, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că reclamantul a introdus acțiunea la data de 23 februarie 2009, fără a aștepta comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă formulată, fără a fi expirat nici termenul în care trebuia rezolvată reclamația, solicitând, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ședința publică din 19 mai 2010, Curtea de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității formulării acțiunii. b. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 230 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului P.C.C.

și, în consecință, a anulat Ordinul nr. 2.777 din 06 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută și anume aceea de director coordonator adjunct Activitatea de metodologie și administrare a veniturilor statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Bistrița-Năsăud, obligând pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu, adică începând cu data de 06 octombrie 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcția publică, precum și la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a arătat că primul motiv de nelegalitate îl reprezintă împrejurarea că la momentul emiterii ordinului 2777 din 05 octombrie 2009 reclamantul se afla în concediu medical, că pârâtul a încercat să corecteze acest viciu prin emiterea Ordinului nr 2896 din 15 octombrie 2009 prin care efectele Ordinului nr. 2.777 din 05 octombrie 2009 au fost suspendate, dar Ordinul nr. 2.896 din 15 octombrie 2009 a fost comunicat la data de 20 octombrie 2009, dată la care se puseseră deja în aplicare dispozițiile Ordinului nr. 2777/2009, astfel încât ordinul de revocare a fost emis în perioada în care reclamantul se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, ordinul de suspendare a efectelor ordinului de revocare fiind emis ulterior încetării activității sale, ceea ce este un aspect de nelegalitate a Ordinului nr. 2777/2009.

Analizând ordinul privind încetarea de drept a contractului de management – urmare a constatărilor realizate de către o comisie de evaluare, prima instanță a mai constatat că raportul de evaluare invocat nu este datat, nu este înregistrat și nici nu există dovada comunicării cu reclamantul, existând așadar serioase dubii referitoare la momentul încheierii sale și la justețea concluziilor reținute. Un alt argument reținut de instanță a fost acela potrivit căruia ordinul atacat a fost emis în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr 37/2009, or întreaga procedură realizată în baza O.U.G. nr. 37/2009, în urma declarării neconstituționalității actului, este lipsită de un suport juridic, condiții în care, pentru restabilirea ordinii de drept încălcată de efectele actului normativ neconstituțional, se impune repunerea în situația anterioară.

c. Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată. În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, următoarele: - în mod eronat a respins instanța de fond excepția prematurității acțiunii formulate, având în vedere că nu au fost respectate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamantul a introdus acțiunea fără a aștepta comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă formulată, fără a fi expirat nici termenul în care trebuia rezolvată reclamația; - ordinul contestat a fost emis în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii sale, în speță, O.U.G.

nr. 37/2009, în condițiile în care deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor; - în speță nu sunt incidente dispozițiile Codului Muncii, întrucât părțile nu se aflau în raporturi de muncă; - încetarea contractului reclamantului-intimat a avut loc în urma unei evaluări pe baza obiectivelor și indicatorilor de performanță cuprinși în contractul de management și asumat de acesta; - încetarea de drept a contractului reclamantului s-a făcut în condiții de legalitate, în baza prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) din contractul de management; - reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă, în condițiile în care, atât O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G.

nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, funcțiile de director coordonator, respectiv director coordonator adjunct fiind, practic, desființate; - Ordinul nr. 2203/2009 și contractul de management nr. 120/2009 și-au încheiat, oricum, aplicabilitatea prin trecerea perioadei pentru care au fost încheiate, respectiv la data de 01 iulie 2010, nemaifiind posibilă prelungirea acestuia; - pârâtul-recurent nu poate fi obligat la plata integrală a drepturilor salariale ale reclamantului-intimat, pentru perioada dispusă, întrucât acesta a beneficiat, pentru perioada cât s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, de drepturile de asigurări sociale de sănătate, potrivit prevederilor din O.U.G.

nr. 158/2005; - în mod nelegal a fost obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu se poate reține că există o culpă procesuală a acesteia. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și înscrisurile dosarului prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale incidente, precum și a dispozițiilor art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este întemeiat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează. 1. Cu privire la excepția prematurității acțiunii reclamantului Înalta Curte constată că reclamantul-intimat a supus controlului instanței de contencios administrativ legalitatea Ordinului nr. 2203 din 1 iulie 2009, emis de către Ministerul Finanțelor Publice în baza dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, motivându-și cererea, în drept, prin invocarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 1256 din 07 octombrie 2009 și 1629 din 03 decembrie 2009 prin care au fost declarate neconstituționale O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, art. 106 din Legea nr. 188/1999 și art. 274 C. proc. civ. Or, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ [.] În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I.”, iar potrivit art. 7 alin. (5) din același act normativ, „În cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.” Astfel, examinând cererea intimatului prin prisma dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte constată că în speță plângerea prealabilă nu era obligatorie, susținerile recurentei fiind neîntemeiate sub acest aspect.

2. Cu privire la celelalte argumente ale recurentului Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a fost numit în funcția de director coordonator adjunct Activitatea de metodologie și administrare a veniturilor statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Bistrița-Năsăud, începând cu data de 1 iulie 2009, prin Ordinul nr. 2203 din 1 iulie 2009, emis de către Ministerul Finanțelor Publice în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Ulterior, prin Ordinul nr. 2777 din 5 octombrie 2009 al Ministrului Finanțelor Publice s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 2230/2009 de numire a intimatului în funcția publică menționată, respectiv a încetării de drept a contractului de management în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b), în baza aplicării O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe. Prin decizia susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a arătat că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului. Înalta Curte constată că, în speță, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza aceluiași act normativ declarat neconstituțional. Or, lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management.

p ierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului-intimat într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat. Viciul de neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal. În consecință, reclamantul-intimat nu mai poate invoca protecția legală a statutului său împotriva măsurilor dispuse ulterior, această protecție dispărând ca efect al deciziilor Curții Constituționale.

În aceste condiții, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și, modificând sentința recurată, va respinge cererea reclamantului P.C.C. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea intereselor Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 230 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința recurată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului P.C.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.