ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1665/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

a. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj – secția comercială și de contencios administrativ,

reclamantul P.C.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală, anularea Ordinului nr. 2777

din 6 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională

de Administrare Fiscală, reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută

și anume aceea de director coordonator adjunct Activitatea de metodologie și

administrare a veniturilor statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor

Publice a județului Bistrița Năsăud, obligarea pârâtului la plata drepturilor

salariale cuvenite de la data încetării raporturilor de serviciu, 6 octombrie 2009,

până la reîncadrarea efectivă în funcția publică, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că a ocupat funcția de director coordonator adjunct Activitatea de

metodologie și administrare a veniturilor statului din cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice a județului Bistrița Năsăud în baza contractului

de management din 01 iulie 2009 încheiat de pârât pentru o perioadă de 1 an,

iar prin Ordinul nr. 2777 din 6 octombrie 2009 s-a dispus încetarea

aplicabilității Ordinului nr. 2230/2009 de numire a sa în funcția publică

menționată, respectiv a încetării de drept a contractului de management în

conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b), în baza aplicării O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice.

Reclamantul a criticat ordinul

contestat pentru nelegalitate, arătând că a fost emis cu nerespectarea

dispozițiilor legale imperative ale art. 62 și art. 74 C. muncii, respectiv art.

267 și 268 din același act normativ, în cazul în care s-ar putea considera că

eliberarea din funcție a fost dispusă ca măsură disciplinară, condiții în care

este afectat de nulitate absolută.

Pe de altă parte, a mai susținut

reclamantul, măsura luată încalcă dispozițiile contractului de management în

ceea ce privește condițiile de anulare a acestuia.

Reclamantul a mai arătat

că la data emiterii Ordinului nr. 2.777 din 05 octombrie 2009 se afla în

incapacitate temporară de muncă, că efectele acestuia au fost suspendate, prin

Ordinul nr. 2.896 din 15 octombrie 2009, emis însă ulterior încetării

activității sale, ceea ce ar reprezenta un alt aspect de nelegalitate a

Ordinului nr. 2777/2009.

De asemenea, reclamantul

a subliniat și faptul că în ordinul de suspendare se indică dispozițiile O.U.G.

nr. 105/2009 care a fost aprobată la data de 06 octombrie 2009, dar întrucât

atât acest ordin cât și O.U.G. nr. 37/2009 au fost declarate neconstituționale

înseamnă că și actele emise în baza lor sunt nelegale, motiv pentru care se

impune anularea ordinului atacat.

Prin întâmpinarea depusă

în cauză, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de

Administrare Fiscală a invocat excepția prematurității acțiunii formulate

de reclamant, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, cu motivarea că reclamantul a introdus acțiunea la data de 23

februarie 2009, fără a aștepta comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă

formulată, fără a fi expirat nici termenul în care trebuia rezolvată

reclamația, solicitând, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În ședința publică din

19 mai 2010, Curtea de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a respins excepția prematurității formulării acțiunii.

b. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

230 din 19 mai 2010, Curtea de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a admis acțiunea reclamantului P.C.C. și, în consecință, a anulat

Ordinul nr. 2.777 din 06 octombrie 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice -

Agenția Națională de Administrare Fiscală, a dispus reintegrarea reclamantului

în funcția publică deținută și anume aceea de director coordonator adjunct

Activitatea de metodologie și administrare a veniturilor statului din cadrul

Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Bistrița-Năsăud, obligând

pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite de la data încetării

raporturilor de serviciu, adică începând cu data de 06 octombrie 2009 și până

la reintegrarea efectivă în funcția publică, precum și la plata sumei de 4,3

lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a arătat că primul motiv de nelegalitate îl reprezintă

împrejurarea că la momentul emiterii ordinului 2777 din 05 octombrie 2009

reclamantul se afla în concediu medical, că pârâtul a încercat să corecteze

acest viciu prin emiterea Ordinului nr 2896 din 15 octombrie 2009 prin care

efectele Ordinului nr. 2.777 din 05 octombrie 2009 au fost suspendate, dar

Ordinul nr. 2.896 din 15 octombrie 2009 a fost comunicat la data de 20

octombrie 2009, dată la care se puseseră deja în aplicare dispozițiile

Ordinului nr. 2777/2009, astfel încât ordinul de revocare a fost emis în

perioada în care reclamantul se afla în concediu pentru incapacitate temporară

de muncă, ordinul de suspendare a efectelor ordinului de revocare fiind emis

ulterior încetării activității sale, ceea ce este un aspect de nelegalitate a

Ordinului nr. 2777/2009.

Analizând ordinul privind

încetarea de drept a contractului de management – urmare a constatărilor

realizate de către o comisie de evaluare, prima instanță a mai constatat că raportul

de evaluare invocat nu este datat, nu este înregistrat și nici nu există dovada

comunicării cu reclamantul, existând așadar serioase dubii referitoare la

momentul încheierii sale și la justețea concluziilor reținute.

Un alt argument reținut

de instanță a fost acela potrivit căruia ordinul atacat a fost emis în

conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr 37/2009, or întreaga procedură realizată

în baza O.U.G. nr. 37/2009, în urma declarării neconstituționalității actului,

este lipsită de un suport juridic, condiții în care, pentru restabilirea

ordinii de drept încălcată de efectele actului normativ neconstituțional, se

impune repunerea în situația anterioară.

c. Calea de atac exercitată în

cauză.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând modificarea acesteia în

sensul respingerii cererii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac,

recurentul a susținut, în esență, următoarele:

- în mod eronat a respins instanța

de fond excepția prematurității acțiunii formulate, având în vedere că nu au

fost respectate dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

condițiile în care reclamantul a introdus acțiunea fără a aștepta comunicarea

răspunsului la plângerea prealabilă formulată, fără a fi expirat nici termenul

în care trebuia rezolvată reclamația;

- ordinul contestat a fost emis în conformitate

cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii sale, în speță, O.U.G. nr. 37/2009,

în condițiile în care deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru

viitor;

- în speță nu sunt incidente

dispozițiile Codului Muncii, întrucât părțile nu se aflau în raporturi de

muncă;

- încetarea contractului

reclamantului-intimat a avut loc în urma unei evaluări pe baza obiectivelor și

indicatorilor de performanță cuprinși în contractul de management și asumat de

acesta;

- încetarea de drept a contractului

reclamantului s-a făcut în condiții de legalitate, în baza prevederilor art. 10

alin. (1) lit. b) din contractul de management;

- reintegrarea reclamantului nu mai

este posibilă, în condițiile în care, atât O.U.G. nr. 37/2009, cât și O.U.G. nr.

105/2009 au fost declarate neconstituționale, funcțiile de director

coordonator, respectiv director coordonator adjunct fiind, practic,

desființate;

- Ordinul nr. 2203/2009 și

contractul de management nr. 120/2009 și-au încheiat, oricum, aplicabilitatea

prin trecerea perioadei pentru care au fost încheiate, respectiv la data de 01

iulie 2010, nemaifiind posibilă prelungirea acestuia;

- pârâtul-recurent nu poate fi

obligat la plata integrală a drepturilor salariale ale reclamantului-intimat, pentru

perioada dispusă, întrucât acesta a beneficiat, pentru perioada cât s-a aflat

în incapacitate temporară de muncă, de drepturile de asigurări sociale de

sănătate, potrivit prevederilor din O.U.G. nr. 158/2005;

- în mod nelegal a fost obligată

recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu se poate

reține că există o culpă procesuală a acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului

Examinând actele și înscrisurile

dosarului prin prisma susținerilor părților și a dispozițiilor legale

incidente, precum și a dispozițiilor art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte

constată că prezentul recurs este întemeiat și îl va admite, pentru

considerentele ce urmează.

prematurității acțiunii reclamantului

Înalta Curte constată că

reclamantul-intimat a supus controlului instanței de contencios administrativ

legalitatea Ordinului nr. 2203 din 1 iulie 2009, emis de către Ministerul

Finanțelor Publice în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, motivându-și

cererea, în drept, prin invocarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 1256

din 07 octombrie 2009 și 1629 din 03 decembrie 2009 prin care au fost declarate

neconstituționale O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009, art. 106 din Legea

nr. 188/1999 și art. 274 C. proc. civ.

Or, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la

instanța de contencios administrativ [.] În situația în care decizia de declarare a

neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză,

acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ

competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data

publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I.”,

iar potrivit art. 7 alin. (5) din același act normativ, „În cazul acțiunilor

introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională

a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor

vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazurile

prevăzute la art. 2 alin. (2) și la art. 4 nu este obligatorie plângerea

prealabilă.”

Astfel, examinând cererea

intimatului prin prisma dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte constată

că în speță plângerea prealabilă nu era obligatorie, susținerile recurentei

fiind neîntemeiate sub acest aspect.

ale recurentului

Înalta Curte constată că intimatul-reclamant

a fost numit în funcția de director coordonator adjunct Activitatea de

metodologie și administrare a veniturilor statului din cadrul Direcției

Generale a Finanțelor Publice a Județului Bistrița-Năsăud, începând cu data de 1

iulie 2009, prin Ordinul nr. 2203 din 1 iulie 2009, emis de către Ministerul

Finanțelor Publice în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 privind unele

măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.

Ulterior, prin Ordinul nr. 2777 din 5

octombrie 2009 al Ministrului Finanțelor Publice s-a dispus încetarea

aplicabilității Ordinului nr. 2230/2009 de numire a intimatului în funcția

publică menționată, respectiv a încetării de drept a contractului de management

în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b), în baza aplicării O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de

Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii

de aprobare a acestei ordonanțe.

Prin decizia susmenționată s-a

reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a

emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin

Constituție legii organice.

Așa cum s-a arătat și în decizia nr.

1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea

de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din

Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii

organice.

În considerentele acestei decizii,

Curtea Constituțională a arătat că atât modalitatea de reglementare a funcției

publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice

deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a

Guvernului.

Înalta Curte constată că, în speță,

reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în

baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a

unui alt act administrativ emis în baza aceluiași act normativ declarat neconstituțional.

Or, lipsirea de temei constituțional

al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect

încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv

al actului administrativ de numire și a contractului de management.

p

ierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate

asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea

reclamantului-intimat într-o funcție publică de conducere în alte condiții

decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al

cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate al

Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge

și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

În consecință, reclamantul-intimat

nu mai poate invoca protecția legală a statutului său împotriva măsurilor

dispuse ulterior, această protecție dispărând ca efect al deciziilor Curții

Constituționale.

În aceste condiții, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, urmează a admite recursul și, modificând sentința recurată,

va respinge cererea reclamantului P.C.C. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenția

Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea intereselor Ministerului

Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 230 din 19 mai 2010 a Curții de Apel Cluj - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința recurată,

în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului P.C.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 martie 2011.