ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2720/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2720/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 13 mai 2009 și
înregistrată sub nr. 1554/54/2009 pe rolul Curții de Apel Craiova,
reclamantul T.S. a chemat în judecată pârâții Guvernul României
și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale, solicitând ca prin sentința ce va fi pronunțată să
se dispună anularea O.U.G. nr. 37/2009, anularea Ordinului nr. 270 din 24
aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R, suspendarea executării Ordonanței nr.
37/2009 si a ordinului 270/2009 până la soluționarea definitivă
și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este
funcționar public iar la data de 14 martie 2006 a fost numit prin ordinul
nr. 226 din 14 martie 2006 în funcția publică de director executiv
adjunct la Oficiul Județean de Consultanță Agricolă
Mehedinți, ulterior fiind eliberat din funcție prin Ordinul nr.
270/2009 emis în baza O.U.G. nr. 37/2009.
Reclamantul a arătat că Ordonanța nr. 37/2009 este vădit
nelegală și abuzivă întrucât a fost emisă cu
încălcarea prevederilor constituționale și nu cuprinde
justificarea situației excepționale care ar fi fost de natură
să determine recurgerea la aceasta modalitate de reglementare.
Reclamantul a mai susținut ca prin ordinul de eliberare din
funcție au fost încălcate prevederile care ocrotesc funcționarul
public statuate prin Legea nr. 188/1999.
O alta critica a reclamantului a vizat faptul
că temeiul în baza căruia s-a
dispus eliberarea din funcție nu este real,
întrucât nu există în realitate nici o reducere efectivă a postului
ocupat de acesta, așa cum se prevede în art. 99 lit. b) din Legea nr.
188/1999, ci doar o schimbare a denumirii funcției din director executiv
în director coordonator. Procedând în acest mod, a mai susținut
reclamantul, pârâtul i-a încălcat un drept câștigat prin concurs cu
atât mai mult cu cât evaluările profesionale au demonstrat capacitatea
managerială, calitatea actului de decizie ale reclamantului.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 9 și art. 15
din Legea nr. 554/2004.
Prin înscrisul depus la fila 10 din dosar reclamantul a invocat
excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 arătând
ca aceasta contravine dispozițiilor art. 11, art. 54 alin. (2), art. 120 alin.
(1) și art. 115 alin. (6) din Constituție.
La data de 11 iunie 2009, pârâtul M.A.D.P.R. a formulat întâmpinare în
cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității
acțiunii, ca urmare a
neîndeplinirii
procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale
pasive în
raport cu capetele de cerere care vizează anularea
și suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009, iar pe fondul cauzei a
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că
Ordinul 270/2009 este legal și temeinic, fiind emis în aplicarea art. 3 alin.
(1) din O.U.G. nr. 37/2009.
La data de 19 iunie 2009 a fost depusă întâmpinare și de
către pârâtul Guvernul României, care a solicitat respingerea cererilor
având ca obiect anularea și suspendarea executării O.U.G. nr. 37/2009,
ca inadmisibile, iar în privința cererilor
având ca obiect anularea și suspendarea Ordinului nr. 270/2009
emis M.A.P.D.R. a
invocat excepția lipsei calități
procesuale pasive.
Pârâtul Guvernul României a depus la dosar actele care au stat la baza
adoptării Ordonanței nr. 37/2009 respectiv: nota de fundamentare;
aviz referitor la proiectul de Ordonanță de urgență privind
unele măsuri de îmbunătățire a activității
administrației publice.
La data de 22 iunie 2009, Ministerul Administrației și
Internelor a formulat cerere de intervenție, în interesul pârâtului
Guvernul României, în ceea ce privește suspendarea executării /
anularea O.U.G. nr. 37/2009.
Prin încheierea din 15 septembrie 2009, instanța a respins cererea
de suspendare a executării Ordinului nr. 270/2009, ca nefondată ,
apreciind că în
cauză nu sunt
întrunite condițiile prevăzute de art. 14
alin. (1)
din Legea nr. 554/2004,
precum și cererea de suspendare a
executării O.U.G. nr. 37/2009 ca inadmisibilă,
având în vedere că nu reprezintă un act
administrativ, ci un act cu putere de lege
adoptat de Guvern în virtutea
delegării legislative reglementată de prevederile art. 115 alin. (4)-
(8) din Constituția României R.
S-a mai reținut că la data de 6 noiembrie 2009, reclamantul a
precizat prin concluziile depuse la dosar, că nu se mai impune sesizarea
Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate
a O.U.G. nr. 37/2009, având în vedere că la data de 10 octombrie 2009
acest act normativ a fost declarat neconstituțional.
Curtea de Apel Craiova, cu privire la excepția neîndeplinirii
procedurii prealabile invocată de pârâtul M.A.P.D.R., a constatat că
excepția este nefondată, întrucât prin cererea de chemare în
judecată reclamantul a solicitat în principal anularea O.U.G. nr. 37/2009,
însoțită de excepția de neconstituționalitate și în
subsidiar anularea actului de eliberare din funcția publică de
conducere și suspendarea executării acestuia până la
soluționarea cauzei pe fond.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes
legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe introduce
acțiunea la instanța de contencios administrativ, însoțită
de excepția de neconstituționalitate.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (5) din
aceeași lege în cazul acțiunilor introduse de persoanele
vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe
nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Dispozițiile speciale, mai sus redate instituie o derogare de la
regula generală în materie, prevăzută de art. 7 alin. (1)-(3)
din Legea nr. 554/2004, respectiv aceea a obligativității parcurgerii
procedurii prealabile anterior sesizării instanței.
Prin urmare, având în vedere că în speța
dedusă judecății reclamantul a
contestat în principal un act
administrativ cu caracter normativ respectiv O.U.G. nr. 37/2009, în cauză
devin aplicabile dispozițiile
cuprinse
în art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care prevăd posibilitatea
sesizării instanței de contencios administrativ, fără a fi
necesară procedura reclamației
administrative.
Prima instanță a considerat ca fiind întemeiată excepția
lipsei calității procesuale pasive, invocată de M.A.P.D.R. în
raport cu capetele de cerere având ca obiect anularea și suspendarea
executării O.U.G. nr. 37/2009. Astfel calitatea procesuală
pasivă
presupune existența
identității intre persoana pârâtului și cel care se pretinde a
fi
obligat în raportul juridic dedus judecății.
Având în vedere că actul normativ atacat în
speță nu a fost emis de către
pârâtul M.A.P.D.R., s-a constatat că
acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, nefiind întrunită
condiția identității dintre persoana pârâtului și cel care
se pretinde a fi obligat la anularea, respectiv suspendarea actului.
S-a considerat a fi întemeiată pentru aceleași considerente,
și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de
către pârâtul Guvernul României
în
raport cu cererile având ca obiect suspendarea executării și anularea
ordinului
270/2009 emis de către M.A.P.D.R..
Prin
sentința civilă nr. 446 din 17 noiembrie 2009 Curtea de Apel Craiova,
secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea
formulată de T.S. în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerul
Administrației și Internelor, având ca obiect anulare act
administrativ.
A
anulat ordinul nr. 270 din 24 aprilie 2009 emis de M.A.P.D.R. și a respins
cererea privind anularea O.U.G. nr. 37/2009.
A
luat act că reclamantul a renunțat la sesizarea Curții
Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G.
nr. 37/2009.
A
respins cererea de intervenție formulată de Ministerul
Administrației și Internelor.
Pentru
a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În
ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu
excepția de neconstituționalitatea a O.U.G. nr. 37/2009, Curtea a
luat act că la data de 6 noiembrie 2009 reclamantul a renunțat la
acest capăt de cerere.
Cu
privire la capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009, a fost respins
ca inadmisibil având în vedere că instanța de contencios
administrativ are competența potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 de a
controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate
iar ordonanța de guvern are caracterul unei legi fiind adoptată de
Guvern în temeiul legii de abilitare a Guvernului ceea ce presupune o delegare temporară
a competențelor legislative ale Parlamentului către Guvern.
Relativ
la cererea de anulare a Ordinului nr. 270/2009.
Prin
acest ordin emis de M.A.P.D.R. s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția
publică de director executiv adjunct al OJCA Mehedinți, la data
expirării termenului de preaviz.
În
exercitarea controlului legalității Ordinului nr. 270/2009 prima
instanță a reținut că dispozițiile actului normativ în
aplicarea căruia acesta a fost emis (respectiv O.U.G. nr. 37/2009) a fost
declarată neconstituțională prin Decizia Curții
Constituționale nr. 1257/2009.
Declararea
prin intermediul excepției de neconstituționalitate a
neconstituționalității unei dispoziții legale conduce la suspendarea
de drept și respectiv la încetarea efectelor sale juridice.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Agriculturii, Pădurilor
și Dezvoltării Rurale criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În
esență recurentul a susținut următoarele:
În
mod netemeinic și nelegal prima instanță a considerat excepția
lipsei de obiect ca neîntemeiată întrucât reclamantul urmărește,
în esență, repunerea sa în funcția deținută anterior,
ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat
deja.
În
mod netemeinic și nelegal prima instanță a dispus anularea Ordinului
nr. 270/2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și
Dezvoltării Rurale ca urmare a constatării neconstituționalității
actului normativ în temeiul căruia a fost emis, întrucât în acest mod s-au
încălcat prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție care
prevăd că regimul și efectele unui act juridic rezultă din legea
aplicabilă la momentul încheierii sale și nu pot fi judecate în funcție
de prevederile legale ulterioare.
Prevederile
O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data emiterii Ordinului,
neconstituționalitatea fiind declarată ulterior prin Decizia nr. 1257
din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale.
Ordinul
a fost emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării
rurale în aplicarea prevederilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009,
prin acest act administrativ cu caracter individual reclamantul fiind eliberat
din funcția de director adjunct coordonator.
Conform
acestor dispoziții legale, funcțiile publice de director executiv,
respectiv director executiv adjunct al serviciilor deconcentrate, au fost
eliminate din categoria funcțiilor publice reglementate de Legea nr.
188/1999.
Între
timp, în perioada de la momentul eliberării reclamantului din funcția
deținută și până la pronunțarea instanței, au
fost organizate evaluări pentru ocuparea funcțiilor de director
coordonator, evaluări finalizate cu emiterea
unui act administrativ de
numire în funcție.
Potrivit
art. 1din H.G. nr. 8/2009 (în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 270/2009)
Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale este
organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate
juridică, în subordinea Guvernului,
autoritate
publică centrală responsabilă cu elaborarea, reglementarea
și
implementarea politicilor agricole comunitare și naționale și cu
dezvoltarea, pe baze moderne, a domeniilor sale de activitate care, conform
art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001, și este condus de ministru.
Conform
Legii nr. 90/2001 art. 53 alin. (1) lit. a), miniștrii organizează,
coordonează și controlează aplicarea legilor, ordonanțelor
și hotărârilor Guvernului, a ordinelor și instrucțiunilor
emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate și a principiului
autonomiei locale a instituțiilor publice și a agenților
economici.
De
asemenea, conform art. 1 alin. (5) din Constituția României "în
România, respectarea Constituției, a supremației sale și a
legilor este obligatorie" și potrivit art. 5 C. civ. nu se poate
deroga prin convenții sau dispoziții particulare, la legile care
interesează ordinea publică.
Prin
urmare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării
Rurale, prin conducătorul său, este o
instituție care pune în executare și execută în concret legea,
fiind ținut de aplicare imediată a acesteia.
Cum
măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 37/2009 vizau interesul general public
și constituiau situații de urgență și extraordinare a
căror reglementare nu putea fi amânată, și cum M.A.P.D.R. era
ținut în aplicare și asigurarea aplicării întocmai a legilor în
vigoare, este vădit că orice pretenție îndreptată împotriva
acestuia este neîntemeiată.
Înalta
Curte analizând sentința atacată în raport cu prevederile legale
incidente, față de criticile formulate și sub toate aspectele,
conform art. 304
1
C. proc. civ., reține că nu pot fi
primite criticile recurentei-pârâte întrucât nu sunt întemeiate, față
de cele ce vor fi arătate în continuare:
Actele
dosarului atestă, după cum corect a reținut și prima
instanță, că Ordinul nr. 270 din 24 aprilie 2009 emis de autoritatea
recurentă, prin care s-a dispus, cu începere de la data de 23 mai 2009,
eliberarea reclamantului T.S. din funcția publică de conducere de
director executiv al Oficiului Județean de Consultanță
Agricolă Mehedinți, a fost fundamentat pe prevederile art. III alin. (1)
și art. 11 din O.U.G. nr. 37/2009 vizând desființarea acestei
funcții publice. Au mai fost indicate în preambulul ordinului, art. 99 alin.
(1) lit. b), alin. (3) alin. (5), alin. (6), alin. (7) din Legea nr. 188/1999,
privind Statutul funcționarilor publici, republicată.
Din
conținutul dispozițiilor art. III alin. (1)-(4) din O.U.G. nr.
37/2009, privind unele măsuri de îmbunătățire a
administrației publice, rezultă că au fost desființate
posturile deținute de funcționarii publici, respectiv directori
executivi și directori executivi adjuncți, fiind create în locurile
acestora alte funcții de demnitate publică, respectiv cea de director
coordonator și adjuncți ai acestuia, persoane numite în urma
câștigării unui concurs anume organizat, prin act administrativ al
ordonatorului principal de credite, în subordinea, în coordonarea sau sub
autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat
respectiv și care își exercita funcțiile în baza unui „contract
de management” încheiat cu ordonatorul principal de credite, pe o perioadă
de maximum 4 ori, contract asimilat „contractului individual de muncă”.
Prin
Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a
constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de
către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice
deconcentrate în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6)
din Constituția României, prin reglementările sale O.U.G. nr. 37/2009
„afectând” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din
sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte
organe ale administrației publice centrale din unitățile
administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, adoptate de
Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea
fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se
reglementează prin lege organică.
O.U.G.
nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105 din 6 octombrie 2009, iar
Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea Legii
de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009
publicată în M.Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009.
Așadar,
după cum corect a reținut și prima instanță,
funcția publică de conducere ocupată de reclamant prin concurs,
în anul 2005 a fost desființată prin efectul unei legi abrogate
și ulterior declarată neconstituțională.
Mai
mult decât atât, au fost înfrânte dispoziții clare din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, cum ar fi prevederile art. 3 lit.
f) din Legea care consacră „principiul stabilității”, principiu
ce stă la baza exercitării funcției publice și prevederile
art. 4 alin. (2) potrivit cărora „exercitarea raporturilor de serviciu se
realizează pe perioadă nedeterminată, tocmai pentru a conferi
eficiență și viabilitate principiului mobilității”.
Trebuie
observat, deci, că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri
de protecție a funcționarului public împotriva oricăror abuzuri
ale conducătorilor autorităților și instituțiilor
publice, ca de pildă obligativitatea existenței acordului
funcționarului public pentru modificarea raportului de serviciu, limitarea
la minimum a posibilității angajatorului de a avea inițiativa suspendării
din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a
situațiilor în care poate interveni încetarea raporturilor de muncă.
În
acest sens, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 6
octombrie 2009 arată clar că „Guvernul a intervenit într-un domeniu
pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel
dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție”.
Iată
deci că fundamentarea Ordinului emis și contestat de
reclamanta-recurentă pe dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 nu-i
conferă caracterul de legalitate.
î
n
plus, faptul că nu cuprinde o reală motivare a măsurii dispuse,
limitându-se doar la a arăta că funcția avută în vedere se
desființează, fără a se indica circumstanțele concrete
ale desființării funcției ori caracterul imputabil reclamantului
raportat la cele dispuse, constituie încă o dovadă a
nelegalității acestuia.
Trebuie
precizat totodată că reglementările cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009
încalcă și dispozițiile art. 20 din Constituție, prin
raportare la prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire
la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște
și garantează dreptul la muncă.
Totodată,
în ceea ce privește desființarea funcției deținută de
reclamantul-intimat, astfel cum susține recurenta, Înalta Curte
reamintește că desființarea postului respectiv s-a realizat în
baza a două ordonanțe, ambele declarate neconstituționale,
astfel că nu se mai poate susține că o astfel de
măsură mai este fundamentată legal și generatoare de efecte
juridice.
Față
de considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ. se va respinge așadar
ca nefondat recursul de față.
În
ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantului în
promovarea acțiunii, invocată de autoritatea pârâtă, prima
instanță s-a pronunțat în mod corect asupra acesteia, având în
vedere că unul dintre efectele anulării ordinului contestat îl
constituie repunerea părților în situația anterioară iar reclamantul
urmărește, prin promovarea acțiunii reintegrarea în funcția
deținută anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile
nr. 446 din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 25 mai 2010.