ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2846/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2846/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin Sentința nr. 192 din 23

octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea

formulată de R.R., în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., dispunându-se

suspendarea executării Ordinului nr. 2049/2009, emis de pârât, până

la pronunțarea instanței de fond, precum și suspendarea

concursului organizat de M.A.P.D.R. pentru ocuparea postului de director

economic al D.A.D.R. Suceava.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul

ocupă funcția de director economic în cadrul D.A.D.R. Suceava, fiind

numit prin Ordinul nr. 1541/2009 emis de M.A.D.R., în urma emiterii acestui

ordin a fost încheiat și contractul de management nr. 191 din 28 mai 2009.

Prin Ordinul nr. 2355/2009 s-a

acordat reclamantului un preaviz de 15 zile, la expirarea căruia urma a

înceta aplicabilitatea Ordinului nr. 1541/2009, actul fiind emis în temeiul prevederilor

art. 65 alin. (1) C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de

management, H.G. nr. 8/2009 și art. IV, XIV din O.U.G. nr. 105/2009.

î

n raport cu prevederile art.

14 din Legea nr. 554/2004, instanța fondului a apreciat îndeplinită

condiția cazului bine justificat, reținând că există o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ

atacat, întrucât deși în cuprinsul acestuia se menționează

dispozițiile art. 65 alin. (1) C. muncii, nu a fost făcută

dovada existenței unui ordin cu privire la structura organizatorică,

statele de funcții și numărul de posturi ce urmau să fie

desființate în baza O.U.G. nr. 105/2009.

În plus, a mai reținut prima

instanță, deși postul ocupat de reclamant a fost desființat

potrivit art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, se organizează un nou concurs

pentru ocuparea acestui post, împrejurare ce creează o îndoială

serioasă în ce privește desființarea reală și

efectivă a postului.

S-a mai constatat, în raport cu

prevederile art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, că în speță nu a

expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management și

nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau de reziliere.

Prima instanță a apreciat

îndeplinită și condiția pagubei iminente, constând în

perturbarea previzibilă a funcționării unei autorități

publice, schimbarea frecventă, fără motive justificate a

managerilor acestor autorități publice afectând negativ activitatea

și atribuțiile autorităților care nu se mai bucură de

un management fundamentat, coordonat și de continuitate.

publică pârâtă

Sentința menționată a

fost atacată cu recurs de pârâtul M.A.P.D.R., pentru motive pe care le-a încadrat

în prevederile art. 304 pct. 5, 6 și 9 art. 304

1

C. proc. civ.

În esență,

recurentul-pârât a formulat următoarele critici:

2.1. Instanța de fond a

nesocotit prevederile art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., potrivit

cărora „în procesele urgente, primul termen de judecată va fi

stabilit astfel încât, de la data primirii citației, pârâtul să

aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a-și

pregăti apărarea”, fiind îndeplinite cerințele art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., pentru aplicarea sancțiunii nulității actelor de

procedură.

2.2. Instanța de fond a acordat

ceea ce nu s-a cerut, pentru că în considerente se analizează suspendarea

Ordinului nr. 2355/2009, iar în dispozitiv se pronunță asupra Ordinului

nr. 2049/2009, care nu are nicio legătură cu speța.

2.3. Cererea trebuia respinsă

ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul urmărește, în

esență, repunerea în funcția publică deținută

anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act

deja epuizat.

În dezvoltarea acestui motiv,

recurentul-reclamant a făcut referire la cadrul general al procedurii

suspendării executării actului administrativ și a arătat

că modul în care art. 14 din Legea nr. 554/2004 fixează limitele

și efectele hotărârii judecătorești pronunțate în

materie conduce la concluzia că suspendarea executării operează

numai în ipoteza actelor administrative cu executare succesivă, nefiind

relevantă întinderea în timp a efectelor colaterale, ci durata

procedurilor de punere în aplicare.

Or, în speță, ordinul

contestat a fost executat prin eliberarea intimatului - reclamant din

funcția publică.

2.4. Instanța a admis cererea

de suspendare a executării în mod nelegal și netemeinic, considerând greșit

că sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, recurentul-pârât a

arătat că, în speță, cel puțin condiția pagubei iminente

nu este îndeplinită, pentru că actul administrativ nu conține

dispoziții a căror executare i-ar aduce reclamantului un prejudiciu grav

sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării lui.

În altă ordine de idei, a

arătat că O.U.G. nr. 105/2009 nu era declarată

neconstituțional, postul deținut de reclamant a fost desființat

prin O.U.G. nr. 105/2009, iar nu din inițiativa angajatorului și

că instanța a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., în sensul că a pronunțat hotărârea pe baza unui probatoriu

neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul.

Prin notele scrise depuse la dosar,

la data de 28 mai 2010, recurentul-pârât a arătat că

intimatul-reclamant a fost numit în funcție în baza O.U.G. nr. 37/2009,

declarată ulterior neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2010 a Curții Constituționale și a citat din decizia nr.

414 din 14 aprilie 2010, în care Curtea Constituțională a

reținut că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative

primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul

acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea

celor două ordonanțe de urgență)”.

De asemenea, în conformitate cu

aceeași decizie, „puterea de lucru judecat ce însoțește actele

jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale,

se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe

care se sprijină aceasta. În consecință … urmează să

se respecte întru totul atât considerentele, cât și dispozitivul prezentei

decizii”.

În consecință, actul de

numire în funcție și-a încetat de drept efectele.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

drept relevante

Actul administrativ a cărui

suspendare de executare a fost dispusă de instanța de fond în temeiul

art. 14 din Legea nr. 554/2004 este Ordinul nr. 2355/2009, prin care

intimatului - reclamant i-a fost acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare,

începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca la încetarea perioadei de

preaviz să înceteze aplicabilitatea ordinului nr. 1541 din 28 mai 2009, de

numire în funcția de director coordonator adjunct al domeniului, de

dezvoltare rurală din cadrul D.A.D.R. Suceava, și contractul de

management nr. 191 din 28 mai 2009.

Ordinul a fost emis în temeiul art. IV

și XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 –

C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. b) din Contractul de management și H.G. nr.

8/2009 privind organizarea și funcționarea M.A.P.D.R.

În plus, s-a dispus suspendarea

concursului organizat de M.A.P.D.R. pentru ocuparea postului respectiv.

Hotărârea Curții de apel

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor textului

de lege menționat, înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia îndeplinirii

condițiilor cumulativ prevăzute de lege pentru suspendarea actului

administrativ, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cu referire expresă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Motivul de recurs referitor la

încălcarea normelor de procedură cuprinse în art. 114

1

alin.

(3) C. proc. civ.

Din actele de procedură

efectuate în dosarul de fond rezultă că acțiunea a fost înregistrată,

la data de 20 octombrie 2009, primul termen a fost fixat pentru data de 23

octombrie 2009, când a și fost pronunțată sentința, iar

citația și copia cererii de chemare în judecată au fost

transmise pârâtului, prin fax, la data de 20 octombrie 2009.

Într-adevăr, aceste date nu se înscriu

în prevederile art. 114

1

alin. (3) C. proc. civ., potrivit

cărora, în procesele urgente, primul termen de judecată va fi

stabilit astfel încât, de la data primirii citației, pârâtul să

aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a-și

pregăti apărarea.

În materia contenciosului

administrativ, normele de drept comun cuprinse în codul de procedură

civilă devin însă aplicabile numai în măsura în care nu sunt

incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre

autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele

vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

În temeiul art. 28 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, compatibilitatea

aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de

instanță, cu prilejul soluționării cauzei.

Dreptul de apreciere conferit

judecătorului contenciosului administrativ prin prevederea legală

menționată asigură mecanismului contenciosului administrativ

flexibilitatea necesară soluționării, în condițiile legii

și sub toate aspectele, a tuturor situațiilor ce intră sub

incidența Legii nr. 554/2004, ținând seama de

particularitățile fiecărui caz, normele procesual - civile

urmând a fi interpretate prin prisma unor criterii de rezonabilitate, care

să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil cu tot ce

presupune acesta.

Or, în speță, obiectul

actului administrativ dedus judecății și împrejurarea că

acesta urma a-și produce efectele la expirarea termenului de preaviz de 15

zile lucrătoare începând cu data de 12 octombrie 2009 au constituit motive

rezonabile care au justificat soluționarea cauzei în termenul fixat de

instanța de fond, înlăturând incidența prevederilor art. 114 alin.

(3) C. proc. civ. și, în consecință, a art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

1.2. Motivul de recurs întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Împrejurarea că, deși prin

cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant a solicitat

suspendarea executării ordinului nr. 2355 din 9 octombrie 2009, la care se

referă considerentele sentinței, în dispozitiv este menționat un

alt număr de ordin, nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., ci reprezintă o eroare materială care, de altfel, a fost

îndreptată de curtea de apel pe calea prevăzută de art. 281 C.

proc. civ., prin încheierea din data de 29 octombrie 2009, pronunțată

în dosarul (atașat) nr. 1117(39/2009.

1.3. Motivul de recurs referitor la

lipsa de obiect a cererii

Suspendarea executării actului

administrativ reglementată de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004

constituie o măsură de protecție provizorie a drepturilor

și intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea

vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale

manifestării de voință a autorității publice.

Conform unei reguli de interpretare

logică a legii civile (în sens larg), o normă juridică trebuie

să fie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în

sensul golirii ei de conținut.

De aceea, prevederile art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul unei

inadmisibilității de plano sau a lipsei de obiect a cererii de

suspendare a unui act administrativ cu executare uno ictu, interpretarea

contrară ducând la golirea de conținut și lipsirea de finalitate

a normei menționate, în condițiile în care majoritatea

covârșitoare a actelor administrative o constituie cele de acest tip.

În plus, față de aceste

considerente de ordin general, Înalta Curte constată că, în pofida

susținerilor recurentului-pârât, la data pronunțării

sentinței ordinul nu-și produsese încă efectul eliberării

din funcție, pentru că nu era împlinit termenul de preaviz. Așa

fiind, măsura dispusă se încadrează în cazul tipic de amânare a

producerii efectelor unui act administrativ, excluzând ideea lipsei de obiect a

cererii intimatului – reclamant.

1.4. Motivul de recurs privind

neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004

Așa cum s-a menționat

și anterior în cuprinsul prezentei decizii, suspendarea executării

actului administrativ poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Cazul bine justificat este definit în

art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin raportare de împrejurări

legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ, iar paguba iminentă, potrivit lit. ș) a aceluiași

articol, constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau,

după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanța de fond a constatat

corect îndeplinirea cumulativă a celor două condiții,

reținând, pe de o parte, existența unei aparențe de nelegalitate

legate de incidența art. VIII din O.U.G. nr. 105/2000 asupra funcției

publice pe care o ocupa reclamantul și, pe de altă parte, iminenta

perturbării grave a activității autorității publice

prin vacantarea intempestivă a postului de conducere deținut de acesta,

conform celor menționate la pct. I.1 din decizie.

Recurentul-pârât a reproșat

instanței și o lipsă de rol activ în clarificarea aspectelor

legate de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, dar nu și-a concretizat critica prin referire la

actele de procedură ale cauzei, ci s-a limitat la a reproduce

conținutul unor alineate din cuprinsul art. 129 C. proc. civ.

Din perspectiva aplicării

textului legal menționat, Înalta Curte constată că motivarea

sentinței reflectă analiza adecvată a probatoriului administrat,

ținând seama de specificul procedurii suspendării executării,

care nu permite prejudecarea fondului.

Un argument suplimentar în sensul îndeplinirii

primei condiții, pe care îl reține Înalta Curte, constă în aceea

că, după pronunțarea sentinței, O.U.G. nr. 105/2009 a fost

declarată neconstituțională prin decizia nr. 1629 din 3

decembrie 2009 a Curții Constituționale, actul administrativ fiind

legat astfel de fundamentul său legal.

Argumentele prezentate de

recurentul-pârât în notele scrise depuse la dosar, cu privire la efectele

deciziei nr. 414 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale asupra

reglementării în ansamblu a funcției publice și statutului

funcționarilor publici constituie aspecte de fond care pot fi luate în

examinare în cadrul acțiunii în anulare, excedând procedurii

suspendării de executare, în care instanța trebuie să se

limiteze la o analiză sumată a aparenței dreptului.

adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.A.D.R.

împotriva sentinței nr. 192 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 mai 2010.