ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2846/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 192 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de R.R., în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., dispunându-se suspendarea executării Ordinului nr. 2049/2009, emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond, precum și suspendarea concursului organizat de M.A.P.D.R. pentru ocuparea postului de director economic al D.A.D.R. Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul ocupă funcția de director economic în cadrul D.A.D.R.

Suceava, fiind numit prin Ordinul nr. 1541/2009 emis de M.A.D.R., în urma emiterii acestui ordin a fost încheiat și contractul de management nr. 191 din 28 mai 2009. Prin Ordinul nr. 2355/2009 s-a acordat reclamantului un preaviz de 15 zile, la expirarea căruia urma a înceta aplicabilitatea Ordinului nr. 1541/2009, actul fiind emis în temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management, H.G. nr. 8/2009 și art. IV, XIV din O.U.G. nr. 105/2009.

î n raport cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța fondului a apreciat îndeplinită condiția cazului bine justificat, reținând că există o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat, întrucât deși în cuprinsul acestuia se menționează dispozițiile art. 65 alin. (1) C. muncii, nu a fost făcută dovada existenței unui ordin cu privire la structura organizatorică, statele de funcții și numărul de posturi ce urmau să fie desființate în baza O.U.G. nr. 105/2009. În plus, a mai reținut prima instanță, deși postul ocupat de reclamant a fost desființat potrivit art. IV din O.U.G. nr. 105/2009, se organizează un nou concurs pentru ocuparea acestui post, împrejurare ce creează o îndoială serioasă în ce privește desființarea reală și efectivă a postului.

S-a mai constatat, în raport cu prevederile art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, că în speță nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management și nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau de reziliere. Prima instanță a apreciat îndeplinită și condiția pagubei iminente, constând în perturbarea previzibilă a funcționării unei autorități publice, schimbarea frecventă, fără motive justificate a managerilor acestor autorități publice afectând negativ activitatea și atribuțiile autorităților care nu se mai bucură de un management fundamentat, coordonat și de continuitate. 2. Recursul exercitat de autoritatea publică pârâtă Sentința menționată a fost atacată cu recurs de pârâtul M.A.P.D.R., pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 5, 6 și 9 art. 304 1 C. proc.

civ. În esență, recurentul-pârât a formulat următoarele critici: 2.1. Instanța de fond a nesocotit prevederile art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora „în procesele urgente, primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citației, pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a-și pregăti apărarea”, fiind îndeplinite cerințele art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru aplicarea sancțiunii nulității actelor de procedură. 2.2. Instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, pentru că în considerente se analizează suspendarea Ordinului nr. 2355/2009, iar în dispozitiv se pronunță asupra Ordinului nr. 2049/2009, care nu are nicio legătură cu speța.

2.3. Cererea trebuia respinsă ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul urmărește, în esență, repunerea în funcția publică deținută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act deja epuizat. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-reclamant a făcut referire la cadrul general al procedurii suspendării executării actului administrativ și a arătat că modul în care art. 14 din Legea nr. 554/2004 fixează limitele și efectele hotărârii judecătorești pronunțate în materie conduce la concluzia că suspendarea executării operează numai în ipoteza actelor administrative cu executare succesivă, nefiind relevantă întinderea în timp a efectelor colaterale, ci durata procedurilor de punere în aplicare.

Or, în speță, ordinul contestat a fost executat prin eliberarea intimatului - reclamant din funcția publică. 2.4. Instanța a admis cererea de suspendare a executării în mod nelegal și netemeinic, considerând greșit că sunt îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, recurentul-pârât a arătat că, în speță, cel puțin condiția pagubei iminente nu este îndeplinită, pentru că actul administrativ nu conține dispoziții a căror executare i-ar aduce reclamantului un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării lui. În altă ordine de idei, a arătat că O.U.G. nr. 105/2009 nu era declarată neconstituțional, postul deținut de reclamant a fost desființat prin O.U.G.

nr. 105/2009, iar nu din inițiativa angajatorului și că instanța a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în sensul că a pronunțat hotărârea pe baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul. Prin notele scrise depuse la dosar, la data de 28 mai 2010, recurentul-pârât a arătat că intimatul-reclamant a fost numit în funcție în baza O.U.G. nr. 37/2009, declarată ulterior neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2010 a Curții Constituționale și a citat din decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, în care Curtea Constituțională a reținut că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contracte de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

De asemenea, în conformitate cu aceeași decizie, „puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină aceasta. În consecință … urmează să se respecte întru totul atât considerentele, cât și dispozitivul prezentei decizii”. În consecință, actul de numire în funcție și-a încetat de drept efectele. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ a cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanța de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 este Ordinul nr. 2355/2009, prin care intimatului - reclamant i-a fost acordat un preaviz de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca la încetarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea ordinului nr. 1541 din 28 mai 2009, de numire în funcția de director coordonator adjunct al domeniului, de dezvoltare rurală din cadrul D.A.D.R. Suceava, și contractul de management nr. 191 din 28 mai 2009. Ordinul a fost emis în temeiul art. IV și XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. b) din Contractul de management și H.G.

nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea M.A.P.D.R. În plus, s-a dispus suspendarea concursului organizat de M.A.P.D.R. pentru ocuparea postului respectiv. Hotărârea Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor textului de lege menționat, înscrisurile depuse la dosar conducând la concluzia îndeplinirii condițiilor cumulativ prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, cazul bine justificat și paguba iminentă. Cu referire expresă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1.1. Motivul de recurs referitor la încălcarea normelor de procedură cuprinse în art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ.

Din actele de procedură efectuate în dosarul de fond rezultă că acțiunea a fost înregistrată, la data de 20 octombrie 2009, primul termen a fost fixat pentru data de 23 octombrie 2009, când a și fost pronunțată sentința, iar citația și copia cererii de chemare în judecată au fost transmise pârâtului, prin fax, la data de 20 octombrie 2009. Într-adevăr, aceste date nu se înscriu în prevederile art. 114 1 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele urgente, primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citației, pârâtul să aibă la dispoziție cel puțin 5 zile pentru a-și pregăti apărarea. În materia contenciosului administrativ, normele de drept comun cuprinse în codul de procedură civilă devin însă aplicabile numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

În temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării cauzei. Dreptul de apreciere conferit judecătorului contenciosului administrativ prin prevederea legală menționată asigură mecanismului contenciosului administrativ flexibilitatea necesară soluționării, în condițiile legii și sub toate aspectele, a tuturor situațiilor ce intră sub incidența Legii nr. 554/2004, ținând seama de particularitățile fiecărui caz, normele procesual - civile urmând a fi interpretate prin prisma unor criterii de rezonabilitate, care să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil cu tot ce presupune acesta.

Or, în speță, obiectul actului administrativ dedus judecății și împrejurarea că acesta urma a-și produce efectele la expirarea termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare începând cu data de 12 octombrie 2009 au constituit motive rezonabile care au justificat soluționarea cauzei în termenul fixat de instanța de fond, înlăturând incidența prevederilor art. 114 alin. (3) C. proc. civ. și, în consecință, a art. 105 alin. (2) C. proc. civ. 1.2. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Împrejurarea că, deși prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant a solicitat suspendarea executării ordinului nr. 2355 din 9 octombrie 2009, la care se referă considerentele sentinței, în dispozitiv este menționat un alt număr de ordin, nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., ci reprezintă o eroare materială care, de altfel, a fost îndreptată de curtea de apel pe calea prevăzută de art. 281 C. proc. civ., prin încheierea din data de 29 octombrie 2009, pronunțată în dosarul (atașat) nr. 1117(39/2009. 1.3. Motivul de recurs referitor la lipsa de obiect a cererii Suspendarea executării actului administrativ reglementată de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 constituie o măsură de protecție provizorie a drepturilor și intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de voință a autorității publice. Conform unei reguli de interpretare logică a legii civile (în sens larg), o normă juridică trebuie să fie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul golirii ei de conținut.

De aceea, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul unei inadmisibilității de plano sau a lipsei de obiect a cererii de suspendare a unui act administrativ cu executare uno ictu, interpretarea contrară ducând la golirea de conținut și lipsirea de finalitate a normei menționate, în condițiile în care majoritatea covârșitoare a actelor administrative o constituie cele de acest tip. În plus, față de aceste considerente de ordin general, Înalta Curte constată că, în pofida susținerilor recurentului-pârât, la data pronunțării sentinței ordinul nu-și produsese încă efectul eliberării din funcție, pentru că nu era împlinit termenul de preaviz. Așa fiind, măsura dispusă se încadrează în cazul tipic de amânare a producerii efectelor unui act administrativ, excluzând ideea lipsei de obiect a cererii intimatului – reclamant.

1.4. Motivul de recurs privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Așa cum s-a menționat și anterior în cuprinsul prezentei decizii, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Cazul bine justificat este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 prin raportare de împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă, potrivit lit. ș) a aceluiași articol, constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Instanța de fond a constatat corect îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, reținând, pe de o parte, existența unei aparențe de nelegalitate legate de incidența art. VIII din O.U.G. nr. 105/2000 asupra funcției publice pe care o ocupa reclamantul și, pe de altă parte, iminenta perturbării grave a activității autorității publice prin vacantarea intempestivă a postului de conducere deținut de acesta, conform celor menționate la pct. I.1 din decizie. Recurentul-pârât a reproșat instanței și o lipsă de rol activ în clarificarea aspectelor legate de îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dar nu și-a concretizat critica prin referire la actele de procedură ale cauzei, ci s-a limitat la a reproduce conținutul unor alineate din cuprinsul art. 129 C. proc.

civ. Din perspectiva aplicării textului legal menționat, Înalta Curte constată că motivarea sentinței reflectă analiza adecvată a probatoriului administrat, ținând seama de specificul procedurii suspendării executării, care nu permite prejudecarea fondului. Un argument suplimentar în sensul îndeplinirii primei condiții, pe care îl reține Înalta Curte, constă în aceea că, după pronunțarea sentinței, O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, actul administrativ fiind legat astfel de fundamentul său legal.

Argumentele prezentate de recurentul-pârât în notele scrise depuse la dosar, cu privire la efectele deciziei nr. 414 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale asupra reglementării în ansamblu a funcției publice și statutului funcționarilor publici constituie aspecte de fond care pot fi luate în examinare în cadrul acțiunii în anulare, excedând procedurii suspendării de executare, în care instanța trebuie să se limiteze la o analiză sumată a aparenței dreptului. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva sentinței nr. 192 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2010.