ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 601/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: În fond după casare, reclamanții Ș.N., A.L., M.D., D.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții SC B.O. SA, P.L., SC G. SRL, M.G., SC A.G. SRL și P.S. pronunțarea unei sentințe prin care să se anuleze Hotărârea Adunării generale ordinare a SC B.O. SA adoptată în ședința din 2 septembrie 2000 prezidată de pârâtul P.L. În susținerea cererii reclamanții au arătat, în esență, că hotărârea este nelegală întrucât nu s-au respectat ora și locul convocării, la data de 2 septembrie 2000, orele 12, în incinta L.B.N. desfășurându-se Adunarea generală a acționarilor prezidată de reclamanta Ș.N., la această adunare participând însuși acționarul P.L.

care a semnat de prezență la poziția 131. Au mai arătat reclamanții că la respectiva adunare generală a cărui legalitate face obiectul cererii nu a participat comisia de cenzori, iar actul adițional la actul constitutiv al SC B.O. SA este lovit de nulitate întrucât cel care l-a semnat nu a fost împuternicit de Adunarea generală. Pârâta SC B.O. SA a invocat excepțiile inadmisibilității, a rămânerii fără obiect, a cererii și a lipsei de interes. În susținerea acestor excepții s-a arătat că prin sentința nr. 8117 din 6 decembrie 2000 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus cu caracter irevocabil încetarea de drept a mandatelor Ș.N., M.D., B.S., I.A. și R.A. precum și suspendarea N.Ș. din funcția de director general al SC B.O.

considerent pentru care este inadmisibil ca în dosarul de față reclamanții să ceară și să obțină anularea hotărârii în litigiu pe baza susținerilor referitoare la legalitatea Hotărârii A.G.A. pe care ar fi prezidat-o și a înscrisurilor care s-au întocmit în cadrul acesteia. De asemenea, s-a susținut că cererea este lipsită de interes întrucât hotărârea A.G.A. adoptată de reclamanta Ș.N. a fost anulată prin sentința civilă nr. 6481 din 18 octombrie 2000. S-a reținut că excepțiile invocate sunt susținute cu argumente care vizează direct fondul cauzei. Prin sentința nr. 1416 din 29 martie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea ca nefondată. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că încheierea de certificare de fapte de care s-au prevalat reclamanții nu este suficientă pentru a proba că adunarea generală ordinară prezidată de acționarul pârât nu s-a desfășurat la data, în locul și ora stabilită prin convocator.

Acest înscris nu constituie în sine proba deplină și nu conduce la concluzia imposibilității obiective ca în același loc respectiv la sediul social al SC B.O. SA să fi avut loc în paralel două adunări generale, cum de altfel rezultă că s-a întâmplat. S-a mai reținut că hotărârea adunării generale prezidată de reclamanta Ș.N. a fost anulată prin sentința nr. 6481 din 18 octombrie 2000 și faptul că SC A.G. SRL a fost împiedicată nelegal să participe la adunarea generală a acționarilor SC B.O. SA din 2 septembrie 2000 prezidată de reclamanta Ș.N. A mai reținut instanța de fond că acționarii cărora li s-a interzis nelegal accesul la adunarea generală prezidată de pârâtul P.L., acesta din urmă retrăgându-se din adunarea prezidată de reclamantă după ce și-a exprimat punctul de vedere referitor la legalitatea participării și a votului P.B.O.

împrejurare atestată și de încheierea de certificare depusă la dosar de reclamantă. Pentru validitatea deliberărilor adunării generale la a doua convocare, legea prevede că adunarea poate delibera asupra problemelor supuse dezbaterii oricare ar fi partea de capital social reprezentată de acționarii prezenți cu majoritate. În ce privește nulitatea actului adițional la actul constitutiv al SC B.O. SA instanța a reținut că hotărârea adunării generale din data de 2 septembrie 2000 prezidată de pârât este valabilă, iar acționarul a fost împuternicit expres pentru îndeplinirea formalităților necesare chiar prin respectiva hotărâre. Împotriva sentinței mai sus arătată a promovat apel reclamanta considerând că deși instanța supremă prin decizia de casare nr. 2918 din 19 aprilie 2002 a dat indicații instanței de rejudecare, aceasta le-a nesocotit deși erau obligatoriu de urmat.

S-a mai criticat faptul reținerii de către instanță că, în ziua de 2 septembrie 2000, la sediul B.O. SA au avut loc în paralel două adunări generale ordinare una prezidată de Ș.N. și alta de P.L. cu acționarii cărora li s-a interzis nelegal să participe la adunarea generală prezidată de Ș.N. A prezuma că o persoană se află în același timp în două locuri diferite este o susținere ilogică care nu poate sta ca temei al unei hotărâri judecătorești. Se mai susține că s-au ignorat actele încheiate de notarii publici și considerarea ca legală a adunării generale prezidată de P.L. și a ordinii de zi reținându-se nejustificat legalitatea actului adițional la actul constitutiv schimbarea administratorilor și cenzorilor impunea modificarea actului constitutiv, iar această modificare era de competența adunării generale extraordinare.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 363 din 19 iunie 2006, a respins apelul ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a înlăturat fiecare critică formulată reținând că instanța de fond prin modul de soluționare a cauzei a respectat indicațiile date de instanța supremă. S-a mai reținut că în realitate au fost două adunări generale distincte prima condusă de Ș.N. la care a participat și P.L. până la propunerea votului, când acesta a părăsit această adunare generală și a condus o altă adunare generală cu acționarii cărora Ș.N. le interzisese accesul la adunarea generală condusă de ea. S-a considerat că a doua adunare generală condusă de P.L.

a fost distinctă și de sine stătătoare față de prima adunare generală condusă de Ș.N. și ca atare nu comportă nici o suspiciune cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale în materie. Hotărârea adunării generale condusă de Ș.N. a fost ulterior anulată, pe lângă alte motive și pe considerentul că P.B.O. a votat deși acest lucru fusese interzis prin sentința nr. 4593 din 29 august 2000. Pe cale de consecință toate actele încheiate de notarii publici prezenți la acea adunare generală nu au nici un efect întrucât le lipsește suportul juridic. Ordinea de zi era de competența adunării generale condusă de intimatul P.L. aspect soluționat legal de instanța fondului. Reclamanta Ș.N. a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Astfel, se susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii, întrucât nu se face trimitere la nici un text de lege, nemotivarea sentinței atrăgând nulitatea acesteia. Se face și o motivare contradictorie când se referă la cele două adunări generale evitându-se faptul că ele s-au suprapus o parte din timp și s-au ținut în aceiași zi și nu în zile diferite. Recurenta consideră că hotărârea este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea legii, întrucât faptul că adunarea generală condusă de Ș.N. a fost anulată nu legitimează adunarea generală ținută în aceiași zi de P.L., având în vedere dispozițiile art. 118 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

S-au nesocotit și dispozițiile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora adunarea generală ar fi convocată de administratori ori de câte ori va fi nevoie, P.L. neavând calitatea de acționar, situație în care și hotărârile luate sunt nule de drept. Recursul este nefondat. Prin decizia nr. 2918/2002 pronunțată în dosarul nr. 9288/2001 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii cu îndrumarea obligatorie, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., pentru completarea probelor, instanța de trimitere urmând a reexamina dovezile existente la dosar și mai ales cele care au fost certificate de notarul public prezent la A.G.A. din 2 septembrie 2000, prezidată de directorul general Ș.N.

care nu sunt combătute de nici o altă probă și care în nici un caz nu pot fi ignorate la pronunțarea soluției”. Or, criticile formulate de recurentă prin motivele de recurs se referă la alte chestiuni care exced cadrului procesual al rejudecării fixat prin îndrumările obligatorii mai sus arătate. Niciuna dintre critici nu fac referire la reexaminarea probatoriului și mai ales cum este și firesc, la neluarea în considerare a Hotărârii A.G.A. prezidată de recurenta Ș.N. și certificată de notar deși instanțele au examinat pricina cu respectarea strictă a îndrumărilor obligatorii ale deciziei de casare. S-a reținut că hotărârea adoptată de adunarea generală prezidată de reclamanta-recurentă Ș.N.

a fost anulată prin sentința nr. 6481 din 18 octombrie 2000. În aceste condiții nu se poate reține critica potrivit căreia instanțele nu au ținut seama de înscrisul purtând certificarea de fapte a notarului pe care le-a analizat în raport de celelalte probe administrate în cauză. De altfel și celelalte critici sunt nejustificate. Art. 112 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată prevede că acționarii unei societății comerciale pe acțiuni aflați în adunare generală ordinară la o a doua convocare, pot aproba hotărârile A.G.A. oricare ar fi partea de capital social reprezentată de acționarii prezenți cu majoritate. De asemenea, potrivit art. 111 alin. (2) lit. b) din aceiași lege, prevede că alegerea administratorilor este de competența adunării generale ordinare a acționarilor.

Cât privește critica referitoare la textul de lege care permite acționarului P.L. să conducă adunarea generală a acționarilor atâta timp cât nu avea calitatea de administrator și nu fusese împuternicit de tribunal să conducă adunarea generală aceasta urmează a fi înlăturată, știut fiind că această posibilitate revine nu numai președintelui consiliului de administrație, ci și aceluia care îi ține locul, în speță persoana desemnată de adunarea generală în acest sens. De altfel, numitul P.L. nu a procedat la o nouă convocare, ci s-a folosit de cea existentă făcută de recurentă pentru data și locul în care s-au ținut ambele adunări generale, fără ca prin aceasta să se încalce vreo normă legală.

Cu privire la înscrisurile anexate concluziilor scrise respectiv rechizitoriu, acesta nu poate fi luat în considerație întrucât pe de o parte nu i s-a încuviințat această probă iar pe de altă parte în speță nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare așa încât se aplică principiul prezumției de nevinovăție. Față de cele arătate văzând dispozițiile art. 312 și 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.N. , împotriva deciziei nr. 363 din 19 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția V a comercială, în dosarul nr. 31413/2/2005, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 11.900 lei, către intimata pârâtă SC B.O. SA București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.