ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 601/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

În fond după casare,

reclamanții Ș.N., A.L., M.D., D.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții SC

B.O. SA, P.L., SC G. SRL, M.G., SC A.G. SRL și P.S. pronunțarea unei sentințe

prin care să se anuleze Hotărârea Adunării generale ordinare a SC B.O. SA

adoptată în ședința din 2 septembrie 2000 prezidată de pârâtul P.L.

În susținerea cererii

reclamanții au arătat, în esență, că hotărârea este nelegală întrucât nu s-au

respectat ora și locul convocării, la data de 2 septembrie 2000, orele 12, în

incinta L.B.N. desfășurându-se Adunarea generală a acționarilor prezidată de

reclamanta Ș.N., la această adunare participând însuși acționarul P.L. care a

semnat de prezență la poziția 131. Au mai arătat reclamanții că la respectiva

adunare generală a cărui legalitate face obiectul cererii nu a participat

comisia de cenzori, iar actul adițional la actul constitutiv al SC B.O. SA este

lovit de nulitate întrucât cel care l-a semnat nu a fost împuternicit de

Adunarea generală.

Pârâta SC B.O. SA a invocat

excepțiile inadmisibilității, a rămânerii fără obiect, a cererii și a lipsei de

interes.

În susținerea acestor

excepții s-a arătat că prin sentința nr. 8117 din 6 decembrie 2000 pronunțată

de Tribunalul București s-a dispus cu caracter irevocabil încetarea de drept a

mandatelor Ș.N., M.D., B.S., I.A. și R.A. precum și suspendarea N.Ș. din

funcția de director general al SC B.O. considerent pentru care este inadmisibil

ca în dosarul de față reclamanții să ceară și să obțină anularea hotărârii în

litigiu pe baza susținerilor referitoare la legalitatea Hotărârii A.G.A. pe

care ar fi prezidat-o și a înscrisurilor care s-au întocmit în cadrul acesteia.

De asemenea, s-a susținut că

cererea este lipsită de interes întrucât hotărârea A.G.A. adoptată de

reclamanta Ș.N. a fost anulată prin sentința civilă nr. 6481 din 18 octombrie

2000.

S-a reținut că excepțiile

invocate sunt susținute cu argumente care vizează direct fondul cauzei.

Prin sentința nr. 1416 din

29 martie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

acțiunea ca nefondată.

În motivarea soluției,

instanța de fond a reținut că încheierea de certificare de fapte de care s-au

prevalat reclamanții nu este suficientă pentru a proba că adunarea generală

ordinară prezidată de acționarul pârât nu s-a desfășurat la data, în locul și

ora stabilită prin convocator.

Acest înscris nu constituie

în sine proba deplină și nu conduce la concluzia imposibilității obiective ca

în același loc respectiv la sediul social al SC B.O. SA să fi avut loc în

paralel două adunări generale, cum de altfel rezultă că s-a întâmplat.

S-a mai reținut că hotărârea

adunării generale prezidată de reclamanta Ș.N. a fost anulată prin sentința nr.

6481 din 18 octombrie 2000 și faptul că SC A.G. SRL a fost împiedicată nelegal

să participe la adunarea generală a acționarilor SC B.O. SA din 2 septembrie

2000 prezidată de reclamanta Ș.N.

A mai reținut instanța de

fond că acționarii cărora li s-a interzis nelegal accesul la adunarea generală

prezidată de pârâtul P.L., acesta din urmă retrăgându-se din adunarea prezidată

de reclamantă după ce și-a exprimat punctul de vedere referitor la legalitatea

participării și a votului P.B.O. împrejurare atestată și de încheierea de

certificare depusă la dosar de reclamantă.

Pentru validitatea

deliberărilor adunării generale la a doua convocare, legea prevede că adunarea

poate delibera asupra problemelor supuse dezbaterii oricare ar fi partea de

capital social reprezentată de acționarii prezenți cu majoritate.

În ce privește nulitatea

actului adițional la actul constitutiv al SC B.O. SA instanța a reținut că

hotărârea adunării generale din data de 2 septembrie 2000 prezidată de pârât

este valabilă, iar acționarul a fost împuternicit expres pentru îndeplinirea

formalităților necesare chiar prin respectiva hotărâre.

Împotriva sentinței mai sus

arătată a promovat apel reclamanta considerând că deși instanța supremă prin

decizia de casare nr. 2918 din 19 aprilie 2002 a dat indicații instanței de

rejudecare, aceasta le-a nesocotit deși erau obligatoriu de urmat.

S-a mai criticat faptul reținerii

de către instanță că, în ziua de 2 septembrie 2000, la sediul B.O. SA au avut

loc în paralel două adunări generale ordinare una prezidată de Ș.N. și alta de P.L.

cu acționarii cărora li s-a interzis nelegal să participe la adunarea generală

prezidată de Ș.N.

A prezuma că o persoană se

află în același timp în două locuri diferite este o susținere ilogică care nu

poate sta ca temei al unei hotărâri judecătorești.

Se mai susține că s-au

ignorat actele încheiate de notarii publici și considerarea ca legală a

adunării generale prezidată de P.L. și a ordinii de zi reținându-se

nejustificat legalitatea actului adițional la actul constitutiv schimbarea

administratorilor și cenzorilor impunea modificarea actului constitutiv, iar

această modificare era de competența adunării generale extraordinare.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, prin decizia nr. 363 din 19 iunie 2006, a respins

apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a înlăturat fiecare critică formulată reținând că

instanța de fond prin modul de soluționare a cauzei a respectat indicațiile

date de instanța supremă.

S-a mai reținut că în

realitate au fost două adunări generale distincte prima condusă de Ș.N. la care

a participat și P.L. până la propunerea votului, când acesta a părăsit această

adunare generală și a condus o altă adunare generală cu acționarii cărora Ș.N.

le interzisese accesul la adunarea generală condusă de ea.

S-a considerat că a doua

adunare generală condusă de P.L. a fost distinctă și de sine stătătoare față de

prima adunare generală condusă de Ș.N. și ca atare nu comportă nici o

suspiciune cu privire la nerespectarea dispozițiilor legale în materie.

Hotărârea adunării generale

condusă de Ș.N. a fost ulterior anulată, pe lângă alte motive și pe

considerentul că P.B.O. a votat deși acest lucru fusese interzis prin sentința nr.

4593 din 29 august 2000.

Pe cale de consecință toate

actele încheiate de notarii publici prezenți la acea adunare generală nu au

nici un efect întrucât le lipsește suportul juridic.

Ordinea de zi era de

competența adunării generale condusă de intimatul P.L. aspect soluționat legal

de instanța fondului.

Reclamanta Ș.N. a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticile vizând aspecte de

nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că

hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive

contradictorii, întrucât nu se face trimitere la nici un text de lege,

nemotivarea sentinței atrăgând nulitatea acesteia.

Se face și o motivare

contradictorie când se referă la cele două adunări generale evitându-se faptul

că ele s-au suprapus o parte din timp și s-au ținut în aceiași zi și nu în zile

diferite.

Recurenta consideră că hotărârea

este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea legii, întrucât faptul că

adunarea generală condusă de Ș.N. a fost anulată nu legitimează adunarea

generală ținută în aceiași zi de P.L., având în vedere dispozițiile art. 118 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990.

S-au nesocotit și

dispozițiile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora adunarea

generală ar fi convocată de administratori ori de câte ori va fi nevoie, P.L.

neavând calitatea de acționar, situație în care și hotărârile luate sunt nule

de drept.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr. 2918/2002

pronunțată în dosarul nr. 9288/2001 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii cu îndrumarea

obligatorie, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., pentru completarea

probelor, instanța de trimitere urmând a reexamina dovezile existente la dosar

și mai ales cele care au fost certificate de notarul public prezent la A.G.A.

din 2 septembrie 2000, prezidată de directorul general Ș.N. care nu sunt

combătute de nici o altă probă și care în nici un caz nu pot fi ignorate la

pronunțarea soluției”.

Or, criticile formulate de

recurentă prin motivele de recurs se referă la alte chestiuni care exced

cadrului procesual al rejudecării fixat prin îndrumările obligatorii mai sus

arătate.

Niciuna dintre critici nu

fac referire la reexaminarea probatoriului și mai ales cum este și firesc, la

neluarea în considerare a Hotărârii A.G.A. prezidată de recurenta Ș.N. și

certificată de notar deși instanțele au examinat pricina cu respectarea strictă

a îndrumărilor obligatorii ale deciziei de casare.

S-a reținut că hotărârea

adoptată de adunarea generală prezidată de reclamanta-recurentă Ș.N. a fost

anulată prin sentința nr. 6481 din 18 octombrie 2000.

În aceste condiții nu se

poate reține critica potrivit căreia instanțele nu au ținut seama de înscrisul

purtând certificarea de fapte a notarului pe care le-a analizat în raport de

celelalte probe administrate în cauză.

De altfel și celelalte

critici sunt nejustificate.

Art. 112 alin. (2) din Legea

nr. 31/1990 republicată prevede că acționarii unei societății comerciale pe

acțiuni aflați în adunare generală ordinară la o a doua convocare, pot aproba

hotărârile A.G.A. oricare ar fi partea de capital social reprezentată de

acționarii prezenți cu majoritate.

De asemenea, potrivit art. 111

alin. (2) lit. b) din aceiași lege, prevede că alegerea administratorilor este

de competența adunării generale ordinare a acționarilor.

Cât privește critica

referitoare la textul de lege care permite acționarului P.L. să conducă

adunarea generală a acționarilor atâta timp cât nu avea calitatea de

administrator și nu fusese împuternicit de tribunal să conducă adunarea

generală aceasta urmează a fi înlăturată, știut fiind că această posibilitate

revine nu numai președintelui consiliului de administrație, ci și aceluia care

îi ține locul, în speță persoana desemnată de adunarea generală în acest sens.

De altfel, numitul P.L. nu a

procedat la o nouă convocare, ci s-a folosit de cea existentă făcută de

recurentă pentru data și locul în care s-au ținut ambele adunări generale, fără

ca prin aceasta să se încalce vreo normă legală.

Cu privire la înscrisurile

anexate concluziilor scrise respectiv rechizitoriu, acesta nu poate fi luat în

considerație întrucât pe de o parte nu i s-a încuviințat această probă iar pe

de altă parte în speță nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare așa încât se

aplică principiul prezumției de nevinovăție.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 și 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta S.N. , împotriva deciziei nr. 363 din 19 iunie 2006, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția V a comercială, în dosarul nr. 31413/2/2005,

ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 11.900 lei, către intimata pârâtă SC B.O. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2007.