ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4211/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința nr. 12/CA din 18 ianuarie 2010 a

Curții de Apel Iași a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii și a

fost admisă în parte acțiunea reclamantei A.M. în contradictoriu cu Casa Națională

de Pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în sensul că a fost anulat Ordinul

nr. 429 din 23 aprilie 2009 emis de pârât și a fost obligată pârâta să o repună

în funcția de director executiv adjunct-Direcția Stabiliri și Plăți Prestații a

Casei Județene de Pensii Iași, să-i plătescă sumele de bani rezultate din diferența

de venituri.

Instanța a respins excepția

de nelegalitate a art. 4 din Legea nr. 554/2004 și cererea de reparare a pagubelor

morale.

De asemenea, instanța

a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cu pârâta D.D.P. și la excepția

de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că

reclamanta a deținut funcția publică de conducere de director executiv adjunct-

Direcția Stabiliri și Plăți Prestații a Casei Județene de Pensii Iași, iar prin

ordinul emis de pârâtă în aplicarea art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 raportul

său de serviciu a încetat, acordându-i-se un preaviz de 30 de zile calendaristice.

Instanța a analizat excepțiile

invocate în cauză, respectiv excepția de inadmisibilitate a acțiunii introductive

pentru lipsa plângerii prealabile, excepția de prematuritate a acțiunii, întrucât

contestatoarea nu s-a adresat instituției pârâte pentru revocarea actului contestat,

excepția lipsei de obiect în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, deoarece ordonanța în discuție a fost abrogată

prin O.U.G. nr. 105/2009 și excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui

Casei Națională de Pensii, excepții pe care instanța le-a respins ca nefondate.

În motivarea acestei soluții

pe excepțiile invocate, instanța de fond a reținut că actul atacat de reclamantă

este unul emis în aplicarea dispozițiilor imperative ale O.U.G. nr. 37/2009 și nu

poate fi revocat unilateral de instituția emitentă, în condițiile în care la baza

sa nu au stat și alte considerente de fapt și de drept, de natură a fi cenzurate

și asupra cărora să se poată reveni.

Pe fondul acțiunii introductive,

instanța a reținut că prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în

M. Of. nr. 758/6.11.2009, Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, reținând că prin acest act normativ a

fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, precum și faptul

că prin acest act normativ Guvernul a intervenit într-un domeniu unde nu avea competența

materială, afectând grav statutul unor funcționari publici ce dețineau funcții de

conducere.

Instanța de fond a constatat

că ordinul atacat este în contradicție cu dispozițiile art. 97 lit. c) și art. 99

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, iar opțiunea reclamantei de a ocupa, în

condițiile desființării abuzive a funcției sale, un alt post în cadrul instituției

nu poate echivala cu o achiesare benevolă la măsurile luate împotriva sa și nu-i

afectează dreptul de a ataca în instanță actul administrativ care i-a produs o vătămare,

instanța reținând că acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă din acest punct de

vedere.

Cu privire la cererea

privind excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004,

instanța a constatat că această excepție nu a fost motivată și nici nu a mai fost

susținută, motiv pentru care a dispus în consecință.

Cu privire la daunele

morale solicitate, instanța a reținut că reclamanta nu a precizat în ce constă prejudiciul

moral suferit și nici cuantumul orientativ al acestui prejudiciu, astfel încât a

dispus respingerea și a acestui capăt de cerere.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii, criticând sentința pronunțată

ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a arătat faptul

că instanța de fond nu a ținut seama de excepțiile invocate în cauză și a reiterat

excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată și excepția de inadmisibilitate

a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004,

întrucât intimata-reclamantă nu s-a adresat autorității recurente, mai înainte de

a se adresa instanței de judecată, cu cererea de anulare a ordinului contestat.

Pe fondul cererii introductive,

recurenta a arătat că modificarea raportului de serviciu al reclamantei s-a realizat

în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 , iar faptul că în prezent O.U.G. nr. 137/2009 a fost

abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009 și declarată neconstituțională, nu are nici o

relevanță, întrucât la momentul modificării raportului de serviciu al reclamantei,

au fost respectate dispozițiile ce erau în vigoare la data emiterii ordinului atacat.

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va admite recursul și va modifica hotărârea instanței

de fond în sensul că va admite excepția de inadmisibilitate invocată în cauză și,

în consecință, va respinge acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, pentru considerentele

ce urmează.

Criticile formulate de

recurentă cu privire la prematuritatea cererii reclamantei, precum și cu privire

la neîndeplinirea procedurii prealabile urmează a fi primite de instanța de control

judiciar întrucât aceste critici sunt fondate.

Legea contenciosului administrativ

a prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanții

la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța de judecată și

anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege

ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere

a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă

Astfel, conform prevederilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

ori într-un interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității

publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea,

în tot sau în parte, a acestuia.

Procedând la verificarea

actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că la data de 23

octombrie 2009 intimata-reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ,

considerându-se vătămată într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura

prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura

de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.

A considerat reclamanta,

iar instanța de fond și-a însușit motivarea expusă, că dispozițiile prevăzute de

Legea nr. 188/1999, aplicabile cauzei, prevăd posibilitatea introducerii cererii

direct la instanță fără o procedură prealabilă.

Înalta Curte de Casație

și Justiție va modifica hotărârea atacată întrucât a constatat faptul că instanța

de fond a făcut o greșită aplicare a legii, în sensul că a considerat a nu fi necesară

procedura prealabilă, în condițiile în care dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004

prevăd expres această procedură, excepția de la această procedură fiind prevăzută

în alin. (5) din textul invocat, respectiv în cazul acțiunilor introduse de prefect,

Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici

sau al celor care privesc cererile celor vătămați prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe, precum și în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2) și la art. 4, situație

în care nu se afla reclamanta.

Raportându-se la dispozițiile

legale în vigoare la data introducerii acțiunii, Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004, Înalta Curte a constatat faptul că reclamanta nu s-a adresat cu o

plângere prealabilă autorității emitente a actului contestat, în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, procedură prevăzută de dispozițiile

art. 7 din actul normativ arătat, motiv pentru care cererea reclamantei va fi respinsă

ca inadmisibilă.

În aceste condiții, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că lipsa parcurgerii procedurii prealabile,

contrar celor reținute de instanța de fond, este o cauză de inadmisibilitate a acțiunii.

De asemenea, constatându-se

nelegalitatea hotărârii judecătorești atacate pe acest aspect, ce are caracter peremptoriu,

examinarea motivelor de recurs ce vizează fondul pricinii nu mai este necesară.

Prin urmare, constatându-se

că motivul de recurs privind excepția lipsei procedurii prealabile este fondat,

în temeiul art. 312 din C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va modifica

hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă ca inadmisibilă

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat

de Casa Națională de Pensii și alte drepturi de asigurări sociale împotriva sentinței

nr. 12/CA din 18 ianuarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea reclamantei A.M. ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 octombrie 2010.