ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3189/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată și precizată pe rolul

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal reclamantul

M.I., a solicitat,în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S., obligarea acesteia

din urmă la plata sumei de 18.782 RON cu titlu de stimulente pentru perioada 1

noiembrie 2008 – 1 mai 2009, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății

efective, sub sancțiunea unor penalități de 5% pe zi de întârziere și a amenzii

prevăzută la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare în

termen de 10 zile de la data pronunțării.

Totodată, reclamantul

a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu

prezentul litigiu.

În motivarea acțiunii

reclamantul a susținut că a fost sancționat disciplinar prin decizia din 31

octombrie 2008 cu retrogradare din funcția de conducere pe o perioadă de 6 luni

și,din acest motiv nu a beneficiat de stimulente, însă prin sentința nr. 87/CA/2009

a Curții de Apel Alba Iulia, irevocabilă prin respingerea recursului s-a dispus

anularea deciziei de sancționare și reintegrarea reclamantului în funcția publică

anterioară.

A mai susținut reclamantul

că, la cererea sa de repunere în situația anterioară și în ce privește diferențele

salariale neîncasate, pârâta a făcut o plată parțială, refuzând să-i achite stimulentele.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta C.N.P.A.S. a solicitat respingerea acțiunii în principal, ca lipsită de obiect,

întrucât reclamantul a beneficiat de stimulente în perioada 03 – iunie 2008 și,

în subsidiar, ca neîntemeiată, având în vedere că instanța de judecată nu se poate

substitui ordonatorului de credite în aprecierea activității reclamantului .

Curtea de Apel Alba –Iulia,

secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamant împotriva pârâtei C.N.P.A.D.A.S. și, în consecință,

a obligat pârâta să plătească reclamantului 15.902 RON cu titlu de stimulente aferente

perioadei 1 noiembrie 2008-1 decembrie 2008, 1 ianuarie 2009 – 1 mai 2009, actualizate

cu rata inflației începând cu scadența lunară pentru perioada de mai sus și până

la plata efectivă.

Prin aceeași sentință,

a respins în rest acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata în favoarea

reclamantului a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON.

De asemenea,a respins

excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de pârâtă.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță, a reținut în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței,

următoarele:

Reclamantului i s-a aplicat

sancțiunea retrogradării din funcția publică de conducere de director executiv pe

o funcție de execuție, pe o perioadă de 6 luni, începând cu 1 noiembrie 2008.

Prejudiciul înregistrat

de reclamant prin aplicarea acestei sancțiuni disciplinare nelegale, îl constituie

sub aspect material (financiar) diferențele bănești dintre salariul și toate celelalte

drepturi bănești de care ar fi beneficiat în funcția publică de conducere, pe de

o parte și cel realizat în funcția publică de execuție, pe de altă parte.

A mai constat prima instanță

că pârâta i-a plătit reclamantului doar sporul de conducere și salariul de merit

și a recalculat sporurile de vechime , toxicitate și antenă în funcție de această

nouă bază, făcându-se mențiunea pe statul de plată că în luna decembrie reclamantul

a fost în concediu medical toată luna.

Casa Județeană de Pensii

este una dintre instituțiile la nivelul căreia se acordă stimulente, în condițiile

stabilite prin Ordinul nr. 527/2007 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale.

În fine, arată instanța,

pentru perioada noiembrie 2008, ianuarie – aprilie 2009 inclusiv, imposibilitatea

exercitării funcției publice de conducere a cauzat și imposibilitatea evaluării

competenței manageriale și a contribuției individuale a reclamantului.

Ca atare, pentru această

perioadă (mai puțin luna decembrie 2008) sunt întrunite condițiile art. 998 C.

civ., respectiv raportul de cauzalitate directă între aplicarea sancțiunii disciplinare

nelegale și prejudiciul cauzat reclamantului prin neplata stimulentelor, astfel

că instanța a apreciat ca fondată cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei

la despăgubiri.

Așadar, suma se va actualiza

cu indicele de inflație, pentru fiecare lună de la data la care trebuia plătită,

respectiv de la 17 decembrie 2008 pentru luna noiembrie aferent sumei de 2.448 RON,

de la 4 martie 2009 pentru ianuarie 2009 aferent sumei de 3.168 RON, de la 3

aprilie 2009 pentru luna februarie 2009 aferent sumei de 2.874 RON, de la 15

aprilie 2009 pentru luna martie 2009 aferent sumei de 3.642 RON și începând cu 8

iunie 2009 pentru luna aprilie 2009 aferent sumei de 3.770 RON, până la data plății

– aceasta reprezentând deplina repunere a reclamantului în drepturile sale prin

primirea unei sume la aceeași putere de cumpărare pe care ar fi avut-o dacă era

achiziționată la scadență.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta C.N.P.A.D.A.S. - instanța de fond a ignorat prevederile

cap.IV art. 6 alin. (2) din ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de

Șanse din 14 iunie 2007 potrivit cărora „Nu se acordă stimulente personalului care

a fost sancționat în perioada de referință, precum și personalului plecat din unitate”,

în speță reclamantul având aplicată sancțiunea cu mustrare scrisă prin decizia

din 28 februarie 2008;

- potrivit art. 20 din

O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și

a altor drepturi ale funcționarilor publici, modificate prin O.G. nr. 9/2008, acordarea

de stimulente funcționarilor publici nu reprezintă o obligație imperativă, ci este

lăsată la aprecierea ordonatorului de credite, care poate acorda stimulente, în

baza unor criterii de performanță și a unei metodologii de lucru.

În drept recurenta și-a

încadrat criticile aduse sentinței atacate în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat , urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit situației de

fapt astfel cum a fost stabilită la instanța de fond, printr-o sentință civilă rămasă

definitivă și irevocabilă – respectiv sentința civilă nr. 87/CA/2009 pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia - s-a dispus „anularea deciziei din 31 octombrie 2008

emisă de C.N.P.A.D.A.S. și reintegrarea reclamantului în funcția publică de conducere

de director executiv al C.J.P. Alba”, acordându-se cheltuieli de judecată.

Această sentință a fost

respectată benevol de către autoritatea pârâtă, realizându-se reintegrarea reclamantului

în funcția de director (din care fusese retrogradat ca urmare a aplicării sancțiunii).

Mai mult, fără a exista o obligație stabilită prin hotărâre judecătorească (sentința

civilă menționată nu a avut un astfel de obiect), pârâta C.N.P.A.S. i-a acordat

reclamantului inclusiv diferențele salariale neîncasate și sporurile aferente perioadei

în care a operat sancțiunea retrogradării din funcție, refuzând însă plata stimulentelor

solicitate de același reclamant.

Față de situația de fapt

reținută și normele de drept incidente, Înalta Curte constată că instanța de fond

a pronunțat o soluție nelegală cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ , întrucât reclamantul – intimat nu a făcut

dovada dreptului său subiectiv, prevăzut de lege, de a primi stimulente în perioada

1 noiembrie 2008 – 1 mai 2009.

Astfel, în conformitate

cu art. 20 din O.G. nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pana la intrarea in vigoare

a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor

publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în

anul 2007 așa cum a fost modificată de O.G. nr. 9/2008:

(1) Autoritățile și instituțiile

publice care au dreptul de a constitui un fond de stimulare potrivit legii pot acorda

stimulente funcționarilor publici, in limitele prevăzute de dispozițiile legale

în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursa și condiții le de utilizare a

fondului de stimulare se stabilesc cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative,

prin hotărâre a Guvernului.

(2) Pana la intrarea in

vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) rămân aplicabile reglementările

existente privind constituirea și condițiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea

personalului.

Rezultă din aceste reglementări

că acordarea de stimulente funcționarilor publici nu reprezintă o obligație necondiționată,

ci este lăsată la aprecierea ordonatorului de credite care poate acorda stimulente,

în baza unor criterii de performanță și a unei metodologii de lucru.

Aceeași concluzie rezultă

și din prevederile art. 5 alin. (1) din Ordinul Ministerului Muncii Familiei și

Protecției Sociale din 18 februarie 2009 potrivit căruia „Ministrul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, respectiv conducătorul instituției poate aproba nivelul stimulentelor

individuale propuse, le poate majora, diminua sau anula după caz, având în vedere

aprecierea activității individuale în conformitate cu principiile enumerate la

art. 3 alin. (4), precum și raportul menționat la art. 3 alin. (5)”.

Față de împrejurarea că

acordarea stimulentelor nu reprezintă un drept al funcționarului public, ci doar

o vocație ce se transformă în drept numai în condițiile realizării unor indicatori

de performanță, Înalta Curte constată că simpla anulare a deciziei de sancționare

a funcționarului public nu conduce în mod automat la concluzia că acestuia i s-ar

fi cuvenit stimulente materiale pentru perioada în care sancțiunea și-a produs efectele,

pentru acordarea acestora fiind necesare și alte condiții decât simpla deținere

a funcției.

Nefiind dovedite, în cauză,

aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a admis

acțiunea reclamantului , iar în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) cu referire

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi admis, dispunându-se modificarea

sentinței în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta C.N.P.P. împotriva sentinței nr. 245 din 19 octombrie 2010 a Curții de

Apel Alba – Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge , în tot, acțiunea formulată de reclamantul M.I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2011.