ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3254/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

a).Cererea de chemare

în judecată

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal, reclamanta P.G., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală, a cerut ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtului să depună dosarul de pensionare al reclamantei la Oficiul

teritorial de pensii sector 5, obligarea aceleiași părți la plata către

reclamantă a sumei de 112.816 RON cu titlu venituri de natură salarială

calculate pe perioada 1 februarie-31 decembrie 2009 și a sumei de 36.680 RON cu

titlu reprezentând dobânzi la împrumuturile pe care reclamanta a fost obligată

să le facă.

Prin precizarea la acțiune

a cerut plata sumei de 65.384 RON cu titlu de despăgubiri medicale.

Prin sentința civilă

nr. 960 din 10 martie 2009, tribunalul a declinat competența soluționării cauzei

în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

La termenul de judecată

din 7 octombrie 2009, reclamanta, la cererea instanței, a precizat acțiunea în sensul

că, înțelege să solicite și anularea ordinului Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 78 din 26 ianuarie 2009, comunicat la 2 februarie 2009, prin care s-a

dispus încetarea raportului de muncă al reclamantei cu pârâta.

În motivarea cererii precizatoare

reclamanta a arătat că a împlinit vârsta de pensionare în luna iulie 2008, dar pârâta

nu a făcut nici un demers pentru a depune la Oficiul de pensii sector 5, dosarul

în vederea emiterii deciziei de pensionare, astfel cum prevede art. 167 alin. (2)

din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi și asigurări

sociale, care stabilește că, pentru funcționarii publicii, angajatorul este cel

care depune dosarul de pensionare.

În luna mai a depus o

cerere în baza prevederilor art. 41, alin. (5) din Legea nr. 19/2000 pentru a continua

activitatea în cadrul direcției, cerere aprobată de președintele Agenției Naționale

de Administrare Fiscală pentru continuarea activității până la 31 decembrie 2008.

În data de 19

decembrie 2008, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, i-a aprobat,

în baza prevederilor art. 41, alin. (5) din Legea nr. 19/2000, cererea pentru a

continua activitatea în cadrul direcției până la 31 decembrie 2009.

În data de 19

ianuarie 2009, Direcția generală de administrare marilor contribuabili i-a comunicat

adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția generală de organizare

și resurse umane din 09 ianuarie 2009 și adresa Agenției Naționale de Administrare

Fiscală - Directia generală de administrare a marilor contribuabili din 15

ianuarie 2009, prin care i s-a adus la cunoștință că începând cu data de 01

februarie 2009 încetează raporturile de serviciu cu Agenția Națională de Administrare

Fiscală.

În drept reclamanta a

invocat art. 2 alin. (1) lit c) și art. 112 din C. proc. civ., republicat, cu modificările

și completările ulterioare, art. 281, 282, 283 și 284 Legea nr. 53 din 24 ianuarie

2003 C. muncii, art. 106 din Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999, republicată, privind

Statutul funcționarilor publici și art. 41 alin. (5) și (6) și art. 167

2

alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi

de asigurări sociale cu modificările și completările ulterioare.

b) Sentința și motivarea

primei instanțe

Prin sentința nr. 1049

din 1 martie 2010 a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta P.G., în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, în sensul că:

1.-Constată ca rămas fără

obiect capătul de cerere privind anularea Ordinului Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 78 din 26 ianuarie 2009, urmare pensionării reclamantei;

2.-Obligă pârâtul la plata

către reclamantă a următoarelor sume: 32.901 RON cu titlu de salariu pentru perioada

1 februarie - 31 decembrie 2009; 98.703 RON cu titlu de stimulente pentru aceeași

perioadă și suma de 15.946 RON cu titlu de stimulente pentru perioada decembrie

2008-ianuarie 2009; toate sumele urmând a fi indexate cu coeficientul de inflație

la data plății efective;

3.Respinge capetele de

cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii cuvenite potrivit O.G. nr. 9/2000,

pentru asistență medicală și cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință prima instanță a reținut că prin decizia din 21 septembrie 2010 emisă de

Casa Județeană de Pensii sector 5 București (anexată în fotocopie), reclamantei

i s-a admis cererea de pensionare, drepturile de pensie în cuantum lunar de 1.614

RON fiind plătite începând cu data de 24 iunie 2009.

Ca urmare, primul capăt

al cererii de chemare în judecată a rămas fără obiect.

În ceea ce privește capătul

de cerere referitor la veniturile constând în stimulente, instanța a apreciat că

acestea reprezintă un drept al funcționarilor publici, o vocație. Prin H.G. nr.

154/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice privind constituirea și utilizarea

fondurilor destinate stimulării personalului din aparatul propriu al Ministerului

Finanțelor și din unitățile subordonate acestuia, s-a stabilt posibilitatea acordării

stimulentelor, nu obligativitatea lor.

S-a apreciat că prin H.G.

nr. 154/1997 au fost stabilite criteriile de acordare a stimulentelor, iar pârâtul

nu a făcut dovada că reclamanta nu îndeplinește condițiile legii pentru acordarea

acestora.

2.Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a susținut că în funcție de data încetării raportului de serviciu, respectiv 1

februarie 2009, nu există nici un temei legal pentru a se acorda drepturi salariale

după această dată.

S-a precizat că greșit

instanța de fond a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale

după data de 1 februarie 2009, pentru că aceasta nu a mai prestat activitate.

Pentru perioada decembrie

2008 - ianuarie 2009, reclamanta a încasat atât salariu, cât și stimulente, dovezile

fiind depuse la dosar.

b) Întâmpinarea formulată

Prin întâmpinare, intimata

a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că a adus sume suplimentare la

buget.

A susținut că recurenta

nu a detaliat sumele primite, în decembrie 2009 și ianuarie 2010, astfel că nu se

poate stabili dacă i s-au acordat sau nu stimulente.

c) Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte examinând

acțiunea, probatoriile cauzei, legislația aplicabilă și motivele de recurs, reține:

Reclamanta a solicitat

să fie obligată pârâta să-i achite: - salariu pe perioada 1 februarie - 31 decembrie

2009, stimulente pe aceeași perioadă și stimulente pe perioada decembrie 2008 -

ianuarie 2009.

Prima instanță a considerat

că se datorează sumele cerute de reclamantă, fără însă a motiva soluția în concret,

fără a verifica dacă pretențiile reclamantei sunt fondate.

Analizând actele depuse

de pârâtă se constată că raportul de serviciu al reclamantei cu pârâta a încetat

la data de 1 februarie 2009, prin Ordinul Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 78/2009.

De la această dată fostul

angajator nu mai datorează către reclamanta-intimată nici un fel de sumă cu titlu

de salariu sau stimulente.

Atât salariul cât și stimulentele

sunt plătite în considerarea prestării activității de către o persoană, ori cum

reclamanta a fost eliberată din funcție la 1 februarie 2009 în mod firesc aceasta

nu poate pretinde de la fosta instituție angajatoare plata unor drepturi legate

intrinsec de prestarea muncii.

Întrucât în perioada 1

februarie 2009 - ianuarie 2010 reclamanta-intimată nu a prestat muncă, nu se datorează

nici salariu și nici stimulente, H.G. nr. 154/1997 aplicându-se numai pe perioada

raportului de serviciu.

În ceea ce privește stimulentele

pentru perioada 1 decembrie 2008 - 31 ianuarie 2009, din adresa din 10 februarie

2010, reiese că reclamanta a primit stimulentele, respectiv în ianuarie 2009 a încasat

stimulentul pentru decembrie 2008 în sumă netă de 1.393 RON, iar în martie 2009

i s-au achitat stimulentele pentru ianuarie 2009 în sumă netă de 1.403 RON.

Acest act nu a fost observat

de prima instanță și ca urmare a obligat greșit pe pârâta-recurentă să-i plătească

stimulentele pentru perioada decembrie 2008 - 31 ianuarie 2009.

d) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

de mai sus, în baza art. 312 și art. 304

1

C. proc. civ., recursul se va admite, se va modifica în parte sentința

instanței de fond în sensul că se va înlătura obligarea Agenția Națională de Administrare

Fiscală la plata sumelor: 32.901 RON cu titlu de salariu pentru perioada 1

februarie - 31 decembrie 2009; 98.703 RON cu titlu de stimulente pentru aceeași

perioadă; 15.946 RON cu titlu de stimulente pentru perioada decembrie 2008 - ianuarie

2009 și se vor menține celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1049

din 1 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că înlătură obligarea Agenția Națională de Administrare Fiscală

la plata sumelor:

- 32.901 RON cu titlu

de salariu pentru perioada 1 februarie-31 decembrie 2009;

- 98.703 RON cu titlu

de stimulente pentru aceeași perioadă;

- 15.946 RON cu titlu

de stimulente pentru perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie

2011.