ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3140/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII a, reclamanta B.S. a solicita, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., inițial, obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă data încheierii raporturilor de serviciu, pana la data când va primi decizia de pensionare, precizându-și apoi acțiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtei la continuarea raporturilor de muncă până la data primirii deciziei de pensionare, precum și la plata drepturilor salariale indexate majorate și recalculate și a celorlalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat de la 1 ianuarie 2006, până la data emiterii deciziei de pensionare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 3 noiembrie 2005 a depus cererea pentru întocmirea dosarului de pensionare, iar, la 8 decembrie 2005, a primit comunicarea din 6 decembrie 2005 prin care i se învederează că raportul de serviciu încetează cu 1 ianuarie 2006, potrivit Ordinului nr. 687/2005 al Președintelui A.N.A.F. Reclamanta a mai precizat că măsura este nelegală, întrucât, potrivit prevederilor aplicabile, trebuia să lucreze până la data primirii deciziei de pensionare. Se mai arată că ordinul comunicat a fost contestat, iar, prin răspunsul la petiția formulată, pârâta a invocat prevederile art. 5 alin. (1) și art. 167 2 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

Prin sentința civilă 3243 din 26 iunie 2006 a Tribunalul București, secția a VIII-a, în raport cu precizarea reclamantei în sensul ca înțelege să conteste Ordinul nr. 687din 30 noiembrie 2005, în baza căruia i-au încetat raporturile de muncă, cât și față de dispozițiile art. 95 din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, Instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Ulterior înregistrării cauzei pe rolul Curții de Apel București, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. și M.F.P. și că solicită anularea Ordinului A.N.A.F.

nr. 687 din 30 noiembrie 2005 privind încetarea raporturilor sale de serviciu cu data de 1 ianuarie 2006, ca urmare a împlinirii vârstei standard de pensionare și stagiului minim de cotizare și menținerea raporturilor de serviciu până la data comunicării de către casa de pensii a deciziei de pensionare, anularea înscrierii din carnetul său de muncă privind data încetării raportului de serviciu, obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale cuvenite până la comunicarea deciziei de pensionare, în sumă de 1.845 RON (salariul de încadrare și sporul de vechime), reclamanta menționând că a primit decizia de pensionare din 11 mai 2006 la 25 mai 2006, precum și obligarea pârâtei la daune interese în sumă de 4.200 RON lunar.

În motivare, reclamanta a arătat că prin cererea formulată la 3 noiembrie 2005 a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă, astfel încât, în opinia sa, prevederea privind încetarea de drept a raportului de serviciu la data împlinirii vârstei standard nu este aplicabilă. Prin sentința civilă nr. 718 din 7 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, Instanța respingând de asemenea și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul M.F.P. Pentru a pronunța această hotărâre Instanța a reținut, în esență, că prin O.U.G.

nr. 39/2005 a fost modificat art. 84 din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare, art. 84 alin. (2), astfel cum a fost modificat, prevăzând că raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și de stagiu minim de cotizare pentru pensionare, sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcționarului public. Totodată, cum potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 cu modificările ulterioare, asigurații care îndeplinesc condițiile legii pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă, își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, în speță A.N.A.F., sintagma „după caz", se referă la situația în care asiguratul a cerut și obținut acordul angajatorului pentru continuarea activității până la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă.

În speță, a constat Instanța, din probatoriul administrat nu rezultă că reclamanta ar fi solicitat și obținut de la angajator acordul pentru continuarea activității până la comunicarea deciziei de pensionare, astfel încât, actul administrativ atacat a fost emis potrivit prevederilor legale aplicabile. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.S., criticând hotărârea pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că măsura dispusă de pârâtă este nelegală, deoarece aceasta încalcă flagrant prevederile art. 41 alin. (6) din Legea nr. 19/2000, art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 precum și ale art. 56 lit. d) din C. muncii. Recurenta mai opinează că prevederile invocate de pârâți și reținute de prima Instanță nu sunt aplicabile în cazul de față.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Prin Ordinul nr. 687 din 30 noiembrie 2005 al Președintelui A.N.A.F. s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale recurentei, având funcția consilier clasa I, gradul superior, treapta 1 la Direcția de metodologie și proceduri pentru inspecția fiscală, începând cu data de 1 ianuarie 2006, conform art. 84 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare. Se reține că recurenta îndeplinește condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare și că la emiterea ordinului s-au avut în vedere prevederile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 19/2000.

Din probatoriul administrat rezultă că recurenta, prin cererea înregistrată din 4 noiembrie 2005 a solicitat întocmirea dosarului în vederea pensionării pentru limită de vârstă cu mențiunea că îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, iar, potrivit cererii, A.N.A.F. a efectuat formalitățile necesare în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) și art. 167 2 din Legea nr. 19/2000. Cum recurenta nu a solicitat și obținut de la angajator acordul pentru continuarea activității până la comunicarea deciziei de pensionare, ci a menționat că îndeplinește condițiile de pensionare, președintele A.N.A.F. a procedat corect prin stabilirea încetării raporturilor de serviciu la data îndeplinirii condițiilor legale de pensionare pentru limită de vârstă.

Art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevede că asigurații care îndeplinesc condițiile stabilite de lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă își pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului, acord care, în speță nu a fost solicitat. Art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcționarilor publici, așa cum s-a modificat prin O.U.G. nr. 39/2005, în vigoare la data emiterii ordinului contestat, a prevăzut că „Raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcționarului public, potrivit legii". Aceste dispoziții sunt identice cu cele prevăzute de art. 56 lit. d) din Legea nr. 53/2003 C. muncii.

În aceste condiții, Instanța de Fond a reținut în mod corect că recurentei îi sunt aplicabile dispozițiile primei părți a textului de lege menționat și anume acelea potrivit cărora raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Totodată, prin prisma faptului că ordinul atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, iar din decizia de pensie comunicată recurentei rezultă că plata drepturilor se face începând cu 1 ianuarie 2006, dată de la care a încetat raportul de serviciu al acesteia, rezultă că soluția primei Instanțe este corectă și în ce privește celelalte capete de cerere.

Pentru considerentele menționate mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reținându-se că hotărârea pronunțată de către Instanța de Fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.S. împotriva sentinței civile nr. 718 din 7 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2007.