ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3140/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VIII a,

reclamanta B.S. a solicita, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., inițial,

obligarea pârâtei la

plata

drepturilor bănești prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă data încheierii

raporturilor de serviciu, pana la data când va primi decizia de pensionare,

precizându-și apoi acțiunea, în sensul că

solicită

obligarea pârâtei la continuarea raporturilor de muncă până la

data

primirii deciziei de pensionare, precum și la plata drepturilor

salariale indexate majorate și recalculate și a

celorlalte drepturi bănești

de care ar fi beneficiat de la 1 ianuarie

2006, până la data emiterii deciziei de pensionare.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 3 noiembrie 2005 a depus cererea pentru întocmirea dosarului de pensionare, iar, la 8 decembrie 2005, a primit comunicarea din 6 decembrie 2005 prin care i se învederează că raportul de serviciu

încetează cu 1 ianuarie 2006, potrivit Ordinului nr. 687/2005 al Președintelui

A.N.A.F.

Reclamanta a mai

precizat că măsura este nelegală, întrucât,

potrivit

prevederilor aplicabile, trebuia să lucreze până la data primirii

deciziei

de pensionare.

Se mai arată

că ordinul comunicat a fost contestat, iar, prin

răspunsul la petiția formulată, pârâta a invocat prevederile art. 5

alin. (1)

și art. 167

2

alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

Prin

sentința civilă 3243 din 26 iunie 2006 a Tribunalul București,

secția a VIII-a, în raport cu precizarea

reclamantei în sensul ca

înțelege să

conteste Ordinul nr. 687din 30 noiembrie 2005, în baza căruia i-au

încetat

raporturile de muncă, cât și față de dispozițiile art. 95 din Legea nr.

188/1999, cu modificările ulterioare, Instanța a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel București.

Ulterior

înregistrării cauzei pe rolul Curții de Apel București, reclamanta și-a

precizat acțiunea, arătând că înțelege să se judece în

contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. și

M.F.P. și că solicită anularea

Ordinului A.N.A.F. nr. 687 din 30 noiembrie 2005 privind încetarea raporturilor

sale de serviciu cu data de 1 ianuarie 2006, ca urmare a împlinirii vârstei

standard de pensionare și

stagiului minim

de cotizare și menținerea raporturilor de serviciu până

la data

comunicării de către casa de pensii a deciziei de pensionare, anularea

înscrierii din carnetul său de muncă privind data încetării raportului de

serviciu, obligarea angajatorului la plata drepturilor

salariale cuvenite până la comunicarea deciziei de pensionare, în sumă

de

1.845 RON (salariul de încadrare și sporul de vechime), reclamanta

menționând că a primit decizia de pensionare din

11 mai 2006

la 25 mai 2006, precum și obligarea pârâtei la daune

interese în sumă de 4.200 RON lunar.

În motivare,

reclamanta a arătat că prin cererea formulată la 3 noiembrie 2005 a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă, astfel încât, în opinia sa, prevederea privind

încetarea de drept a raportului de serviciu la data împlinirii vârstei standard

nu este aplicabilă.

Prin sentința civilă

nr. 718 din 7 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, Instanța

respingând de asemenea și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată

de pârâtul M.F.P.

Pentru a pronunța

această hotărâre Instanța a reținut, în esență, că prin O.U.G. nr. 39/2005 a

fost modificat art. 84 din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare, art.

84 alin. (2), astfel cum a fost

modificat,

prevăzând că raportul de serviciu încetează de drept la data

îndeplinirii

cumulative a condițiilor de vârstă standard și de stagiu minim de cotizare

pentru pensionare, sau, după caz, la data comunicării deciziei de pensionare

pentru limită de vârstă ori invaliditate a funcționarului public.

Totodată, cum

potrivit prevederilor art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000 cu modificările

ulterioare, asigurații care îndeplinesc condițiile legii pentru obținerea

pensiei pentru limită de vârstă, își pot continua activitatea numai cu acordul

angajatorului, în speță A.N.A.F., sintagma „după caz", se referă la

situația în care asiguratul a cerut și obținut acordul angajatorului pentru

continuarea activității până la data comunicării deciziei de pensionare pentru

limită de vârstă.

În speță, a constat Instanța,

din probatoriul administrat nu rezultă că reclamanta ar fi solicitat și obținut

de la angajator acordul pentru continuarea activității până la comunicarea

deciziei de pensionare,

astfel încât, actul

administrativ atacat a fost emis potrivit prevederilor

legale

aplicabile.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs B.S., criticând hotărârea pronunțată pentru

netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență că măsura dispusă de pârâtă

este nelegală, deoarece aceasta încalcă flagrant prevederile art. 41 alin. (6)

din Legea nr. 19/2000, art. 81 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 precum

și ale art. 56 lit. d) din C. muncii.

Recurenta mai

opinează că prevederile invocate de pârâți și reținute de prima Instanță nu

sunt aplicabile în cazul de față.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în

raport cu sentința atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat

recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Prin Ordinul nr. 687

din 30 noiembrie 2005 al Președintelui A.N.A.F. s-a dispus încetarea

raporturilor de serviciu ale recurentei,

având

funcția consilier clasa I, gradul superior, treapta 1 la Direcția de

metodologie și proceduri pentru inspecția fiscală, începând cu data de 1

ianuarie 2006, conform art. 84 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d) din Legea

nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.

Se reține că

recurenta îndeplinește condițiile privind vârsta standard de pensionare și

stagiul minim de cotizare și că la emiterea ordinului s-au avut în vedere

prevederile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 19/2000.

Din probatoriul

administrat rezultă că recurenta, prin cererea înregistrată din 4 noiembrie 2005 a solicitat întocmirea dosarului în vederea pensionării pentru limită de vârstă cu mențiunea că

îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, iar, potrivit cererii, A.N.A.F.

a efectuat formalitățile necesare în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1)

și art. 167

2

din Legea nr. 19/2000.

Cum recurenta nu a

solicitat și obținut de la angajator acordul pentru continuarea activității

până la comunicarea deciziei de pensionare, ci a menționat că îndeplinește

condițiile de pensionare, președintele A.N.A.F. a procedat corect prin

stabilirea încetării raporturilor de serviciu la data îndeplinirii condițiilor

legale de pensionare pentru limită de vârstă.

Art. 41 alin. (5) din

Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale prevede că asigurații care îndeplinesc condițiile stabilite

de lege pentru obținerea unei pensii pentru limită de vârstă își pot continua

activitatea numai cu acordul angajatorului, acord care, în speță nu a fost

solicitat.

Art. 84 alin.

(2) lit. d) din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcționarilor publici, așa

cum s-a modificat prin O.U.G.

nr. 39/2005,

în vigoare la data emiterii ordinului

contestat, a prevăzut că „Raportul

de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de

vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, după

caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limită de vârstă ori

invaliditate a funcționarului public, potrivit legii". Aceste dispoziții

sunt identice cu cele prevăzute de art. 56 lit. d)

din Legea nr. 53/2003

C. muncii.

În aceste

condiții, Instanța de Fond a reținut în mod corect că recurentei îi sunt

aplicabile dispozițiile primei părți a textului de lege menționat și anume

acelea potrivit cărora raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii

cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare

pentru pensionare.

Totodată, prin prisma

faptului că ordinul atacat a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale, iar

din decizia de pensie comunicată recurentei rezultă că plata drepturilor se

face începând cu 1 ianuarie 2006, dată de la care a încetat raportul de

serviciu al acesteia, rezultă că soluția primei Instanțe este corectă și în ce

privește celelalte capete de cerere.

Pentru

considerentele menționate mai sus, urmează ca recursul să fie respins ca

nefondat, în temeiul art. 299 și art. 312 C. proc. civ. și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reținându-se că hotărârea pronunțată de către Instanța

de Fond este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.S. împotriva sentinței civile nr. 718 din 7 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie

2007.