ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1081/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înaintată la data de 15 martie

2006, reclamantul B.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu M.A.I. – D.M.R.U.

și I.G.P.R. – D.M.R.U., Instanța să anuleze adresa din 3 ianuarie 2006 și să

oblige pârâtele la eliberarea avizelor necesare pentru încetarea raporturilor

de muncă cu data de 30 noiembrie 2005, cu drept la pensie de serviciu

anticipată, sub sancțiunea unor daune de 50 lei (RON) pe zi și obligarea

pârâtei II la întocmirea dosarului de pensionare anticipată.

În motivarea acțiunii se arată

că la 15 noiembrie 2005 reclamantul a depus cerere de încetarea raporturilor de

muncă și pensionarea anticipată cu data de 30 noiembrie 2005, intenție

menținută și prin raportul din 25 noiembrie 2005, îndeplinind la data

respectivă condițiile pentru pensie anticipată. S-a mai susținut că deși abia

ulterior, prin O.U.G. nr. 185/2005, publicată în M. Of. nr. 1171 din 23

decembrie 2005, limita de vârstă s-a majorat la 50 de ani, totuși prin adresa a

cărei anulare se solicită, cererea reclamantului a fost respinsă cu motivarea

neîndeplinirii vârstei de 50 de ani, prevăzută în ordonanța amintită.

Pârâtul I.G.P.R. a formulat

întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la luarea măsurii

atacate a avut în vedere interpretarea dată normelor legale de către D.R.J.C.

din cadrul M.I.R. A., prin adresa din 27 iunie 2005, precum și faptul că

reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu data de 1

decembrie 2005 deși prin adresa din 23 noiembrie 2005 s-a recomandat ca

încetarea raporturilor de serviciu pe această cale să se facă cu data de 31

decembrie 2005.

Și pârâtul M.A.I. a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și arătând că, astfel cum rezultă

din conținutul adresei din 21 februarie 2006 cererea de încetare a raporturilor

de serviciu, avizată de conducerea I.G.P.R. a fost înaintată la M.I.R.A. în

vederea emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 31

decembrie 2000, iar la data respectivă condițiile de vârstă pentru pensionare

în cazul polițiștilor se modificaseră ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 185/2005, astfel încât un ordin emis după data de 23 decembrie 2006 ar fi

fost ilegal, deoarece reclamantul nu mai îndeplinea condițiile impuse de Legea

nr. 179/2004 modificată de O.U.G. nr. 185/2005.

Curtea de Apel Târgu Mureș,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 68 din 5

mai 2006, a respins acțiunea reclamantului, reținând, pe de o parte, că

respingerea raportului cerere, pentru încetarea raportului de muncă și

pensionarea anticipată, este legală, nefiind întrunite condițiile prevăzute de

Legea nr. 179/2004, astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 185/2005 pentru

considerente arătate în expunerea de motive la O.U.G. nr. 485/2005. Pe de altă

parte, s-a reținut că adresa atacată nu întrunește cerințele actului

administrativ, fiind o simplă comunicare a I.G.P.R. către structurile

subordonate și nu produce efecte juridice prin ea însăși față de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul B.M., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se susține, pe de o parte, că în mod greșit s-a reținut că adresa

atacată nu este act administrativ în raport cu faptul că aceasta finalizează un

demers administrativ și este de natură a-l vătăma în sensul dispozițiilor art.

l din Legea nr. 554/2004 întrucât pârâtele au procedat nelegal la tergiversarea

cererii sale, la modificarea fără drept a datei încetării raporturilor de muncă

și la respingerea cererii sale de încetare a raporturilor de serviciu cu data

de 30 noiembrie 2005, iar nu altă dată.

Recurentul mai arată

că în mod greșit nu s-a reținut că prin raportul din 25 noiembrie 2005 doar a

precizat că îl menține pe cel din 15 noiembrie 2005 și că astfel, până la 15

decembrie 2005 trebuia să i se rezolve situația, respectiv anterior intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 185/2005.

Prin decizia nr. 4670

din 30 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare, reținând,

în esență, că Instanța de Recurs a omis să cerceteze motivele de recurs privind

numărul și data rapoartelor, conținutul acestora precum și relevanța lor pentru

aplicabilitatea în cauză a Legii nr. 179/2004 sau a O.U.G. nr. 185/2005, în

baza dispozițiilor art. 318 și urm. (C. proc. civ.) a anulat decizia și a fixat

termen pentru judecarea recursului.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu probele administrate și

apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Astfel, prin cererea formulată

și înregistrată la I.G.P.R. la data de 15 noiembrie 2005 reclamantul B.M. -

comisar șef de poliție la B.I.F. din cadrul Poliției Municipiului Toplița - a

solicitat încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 30 noiembrie 2005

în vederea pensionării anticipate în conformitate cu prevederile art. 69 lit.

a) din Legea nr. 360/2002 arătând că îndeplinește condițiile prevăzute de art.

17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 și art. 9 alin. (1) lit. c) din aceeași lege.

La data de 25 noiembrie 2005, în

urma solicitării I.P.J. Harghita din 23 noiembrie 2005, de a fi de acord cu

încetarea raporturilor de muncă începând cu 31 decembrie 2005, reclamantul a

făcut o nouă precizare cu privire la cererea de pensionare insistând asupra

aceleiași date de încetare a raporturilor de muncă data de 30 noiembrie 2005.

Potrivit dispozițiilor art. 17

lit. b) din Legea nr. 179/2004 în vigoare la data formulării cererii, respectiv

15 noiembrie 2005, „polițiștii beneficiază de pensie de serviciu anticipată sau

anticipată parțială la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbații și 40 de ani

femeile, dacă și-au desfășurat activitatea în condiții de muncă speciale cel

puțin 15 ani efectiv din care cel puțin 10 ani efectiv ca polițist sau

militar".

Înalta Curte constată că pârâții

nu au contestat că la data formulării cererii reclamantul îndeplinea condițiile

pentru a beneficia de pensia de serviciu, susțin însă că după înregistrarea

cererii și până la soluționarea acesteia Legea nr. 179/2004 a fost modificată

prin O.U.G. nr. 185 din 14 decembrie 2005 și în raport cu aceste modificări

limita de vârstă necesară pentru a beneficia de pensie anticipată este de 50 de

ani și că acest punct de vedere este fără suport legal întrucât la data la care

reclamantul și-a exprimat voința de a se pensiona anticipat vârsta de

pensionare era de 45 de ani, iar acest drept la pensia anticipată rămâne

neatins chiar dacă între timp au intervenit modificări legislative.

Așadar, noile dispoziții ale

Legii nr. 360/2002 și nr. 179/2004 astfel cum au fost modificate prin O.U.G.

nr. 185/204 nu pot fi aplicate în speță în condițiile în care prin actul

normativ de modificare nu se prevede în mod expres aplicarea lui și pentru

situații juridice anterioare adoptării ei.

Dacă s-ar accepta teza

intimaților - pârâți s-ar încălca în primul rând dispozițiile art. 15 alin. (2)

din Constituția României.

Totodată, se constată că actul

administrativ prin care s-a soluționat cererea reclamantului de pensionare

anticipată a fost emis și cu încălcarea principiului neretroactivității legii

civile principiu consacrat în mod expres chiar de art. 1 C. civ. potrivit

căruia „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă".

De asemenea, Înalta Curte

constată că greșit a interpretat Instanța de Fond și adresa I.G.P.R. din 3

ianuarie 2006 întrucât aceasta, prin conținutul ei, întrunește condițiile

prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 de a constitui un act

administrativ.

Având în vedere și

principiul tempus regit actum, Înalta Curte reține că pârâții trebuiau să

soluționeze cererea reclamantului în raport cu legislația în vigoare la data

depunerii primului său raport, respectiv 15 noiembrie 2005, prin celălalt menținându-se

cererea inițială.

Prin urmare,

constatând că sentința atacată este nelegală și netemeinică, iar criticile

aduse acesteia fondate, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză și va

modifica în tot sentința atacată în sensul și pentru considerentele mai sus

arătate, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. coroborate cu cele ale

art. 21 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B.M.

împotriva sentinței civile nr. 68 din 5 mai 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică în tot sentința atacată

în sensul că admite acțiunea formulată de B.M. și obligă autoritățile pârâte

respectiv I.G.P.R. și M.I.R.A. să soluționeze cererea acestuia privind

pensionarea anticipată în raport cu legislația în vigoare la data depunerii

cererii, respectiv 15 noiembrie 2005.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 martie 2008.