ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1081/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înaintată la data de 15 martie 2006, reclamantul B.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu M.A.I. – D.M.R.U. și I.G.P.R. – D.M.R.U., Instanța să anuleze adresa din 3 ianuarie 2006 și să oblige pârâtele la eliberarea avizelor necesare pentru încetarea raporturilor de muncă cu data de 30 noiembrie 2005, cu drept la pensie de serviciu anticipată, sub sancțiunea unor daune de 50 lei (RON) pe zi și obligarea pârâtei II la întocmirea dosarului de pensionare anticipată. În motivarea acțiunii se arată că la 15 noiembrie 2005 reclamantul a depus cerere de încetarea raporturilor de muncă și pensionarea anticipată cu data de 30 noiembrie 2005, intenție menținută și prin raportul din 25 noiembrie 2005, îndeplinind la data respectivă condițiile pentru pensie anticipată.

S-a mai susținut că deși abia ulterior, prin O.U.G. nr. 185/2005, publicată în M. Of. nr. 1171 din 23 decembrie 2005, limita de vârstă s-a majorat la 50 de ani, totuși prin adresa a cărei anulare se solicită, cererea reclamantului a fost respinsă cu motivarea neîndeplinirii vârstei de 50 de ani, prevăzută în ordonanța amintită. Pârâtul I.G.P.R. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii, arătând că la luarea măsurii atacate a avut în vedere interpretarea dată normelor legale de către D.R.J.C. din cadrul M.I.R. A., prin adresa din 27 iunie 2005, precum și faptul că reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu data de 1 decembrie 2005 deși prin adresa din 23 noiembrie 2005 s-a recomandat ca încetarea raporturilor de serviciu pe această cale să se facă cu data de 31 decembrie 2005. Și pârâtul M.A.I.

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii și arătând că, astfel cum rezultă din conținutul adresei din 21 februarie 2006 cererea de încetare a raporturilor de serviciu, avizată de conducerea I.G.P.R. a fost înaintată la M.I.R.A. în vederea emiterii ordinului de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 31 decembrie 2000, iar la data respectivă condițiile de vârstă pentru pensionare în cazul polițiștilor se modificaseră ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 185/2005, astfel încât un ordin emis după data de 23 decembrie 2006 ar fi fost ilegal, deoarece reclamantul nu mai îndeplinea condițiile impuse de Legea nr. 179/2004 modificată de O.U.G. nr. 185/2005.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 68 din 5 mai 2006, a respins acțiunea reclamantului, reținând, pe de o parte, că respingerea raportului cerere, pentru încetarea raportului de muncă și pensionarea anticipată, este legală, nefiind întrunite condițiile prevăzute de Legea nr. 179/2004, astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 185/2005 pentru considerente arătate în expunerea de motive la O.U.G. nr. 485/2005. Pe de altă parte, s-a reținut că adresa atacată nu întrunește cerințele actului administrativ, fiind o simplă comunicare a I.G.P.R. către structurile subordonate și nu produce efecte juridice prin ea însăși față de reclamant. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, pe de o parte, că în mod greșit s-a reținut că adresa atacată nu este act administrativ în raport cu faptul că aceasta finalizează un demers administrativ și este de natură a-l vătăma în sensul dispozițiilor art. l din Legea nr. 554/2004 întrucât pârâtele au procedat nelegal la tergiversarea cererii sale, la modificarea fără drept a datei încetării raporturilor de muncă și la respingerea cererii sale de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 30 noiembrie 2005, iar nu altă dată. Recurentul mai arată că în mod greșit nu s-a reținut că prin raportul din 25 noiembrie 2005 doar a precizat că îl menține pe cel din 15 noiembrie 2005 și că astfel, până la 15 decembrie 2005 trebuia să i se rezolve situația, respectiv anterior intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 185/2005. Prin decizia nr. 4670 din 30 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația în anulare, reținând, în esență, că Instanța de Recurs a omis să cerceteze motivele de recurs privind numărul și data rapoartelor, conținutul acestora precum și relevanța lor pentru aplicabilitatea în cauză a Legii nr. 179/2004 sau a O.U.G. nr. 185/2005, în baza dispozițiilor art. 318 și urm. (C. proc. civ.) a anulat decizia și a fixat termen pentru judecarea recursului. Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, prin cererea formulată și înregistrată la I.G.P.R. la data de 15 noiembrie 2005 reclamantul B.M. - comisar șef de poliție la B.I.F. din cadrul Poliției Municipiului Toplița - a solicitat încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 30 noiembrie 2005 în vederea pensionării anticipate în conformitate cu prevederile art. 69 lit. a) din Legea nr. 360/2002 arătând că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 și art. 9 alin. (1) lit. c) din aceeași lege. La data de 25 noiembrie 2005, în urma solicitării I.P.J.

Harghita din 23 noiembrie 2005, de a fi de acord cu încetarea raporturilor de muncă începând cu 31 decembrie 2005, reclamantul a făcut o nouă precizare cu privire la cererea de pensionare insistând asupra aceleiași date de încetare a raporturilor de muncă data de 30 noiembrie 2005. Potrivit dispozițiilor art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 în vigoare la data formulării cererii, respectiv 15 noiembrie 2005, „polițiștii beneficiază de pensie de serviciu anticipată sau anticipată parțială la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbații și 40 de ani femeile, dacă și-au desfășurat activitatea în condiții de muncă speciale cel puțin 15 ani efectiv din care cel puțin 10 ani efectiv ca polițist sau militar". Înalta Curte constată că pârâții nu au contestat că la data formulării cererii reclamantul îndeplinea condițiile pentru a beneficia de pensia de serviciu, susțin însă că după înregistrarea cererii și până la soluționarea acesteia Legea nr. 179/2004 a fost modificată prin O.U.G.

nr. 185 din 14 decembrie 2005 și în raport cu aceste modificări limita de vârstă necesară pentru a beneficia de pensie anticipată este de 50 de ani și că acest punct de vedere este fără suport legal întrucât la data la care reclamantul și-a exprimat voința de a se pensiona anticipat vârsta de pensionare era de 45 de ani, iar acest drept la pensia anticipată rămâne neatins chiar dacă între timp au intervenit modificări legislative. Așadar, noile dispoziții ale Legii nr. 360/2002 și nr. 179/2004 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 185/204 nu pot fi aplicate în speță în condițiile în care prin actul normativ de modificare nu se prevede în mod expres aplicarea lui și pentru situații juridice anterioare adoptării ei.

Dacă s-ar accepta teza intimaților - pârâți s-ar încălca în primul rând dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României. Totodată, se constată că actul administrativ prin care s-a soluționat cererea reclamantului de pensionare anticipată a fost emis și cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile principiu consacrat în mod expres chiar de art. 1 C. civ. potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă". De asemenea, Înalta Curte constată că greșit a interpretat Instanța de Fond și adresa I.G.P.R. din 3 ianuarie 2006 întrucât aceasta, prin conținutul ei, întrunește condițiile prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 de a constitui un act administrativ.

Având în vedere și principiul tempus regit actum, Înalta Curte reține că pârâții trebuiau să soluționeze cererea reclamantului în raport cu legislația în vigoare la data depunerii primului său raport, respectiv 15 noiembrie 2005, prin celălalt menținându-se cererea inițială. Prin urmare, constatând că sentința atacată este nelegală și netemeinică, iar criticile aduse acesteia fondate, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză și va modifica în tot sentința atacată în sensul și pentru considerentele mai sus arătate, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 21 și 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.M. împotriva sentinței civile nr. 68 din 5 mai 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică în tot sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de B.M. și obligă autoritățile pârâte respectiv I.G.P.R. și M.I.R.A. să soluționeze cererea acestuia privind pensionarea anticipată în raport cu legislația în vigoare la data depunerii cererii, respectiv 15 noiembrie 2005. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2008.