ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1426/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 13 ianuarie 2006 reclamantul M.N.P. a chemat în judecată I.P.J.M., I.G.P.R. și M.A.I., solicitând obligarea acestora să-i aprobe pensionarea anticipată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat pensionarea anticipată la 17 mai 2005, începând cu 30 iunie 2005 considerând că îndeplinește condițiile art. 17 lit. b) și art. 98 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 179/2004, dosar ce i-a fost respins. La data de 22 noiembrie 2005, a reiterat cererea solicitând pensionarea cu 31 decembrie 2005. Întrucât și de această dată cererea i-a fost respinsă, consideră că refuzul pârâtelor este nejustificat cu atât mai mult cu cât în intervalul 17 mai 2005 – 31 decembrie 2005 au fost aprobate mai multe cereri de pensionare.

Prin sentința civilă nr. 693 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i aprobe reclamantului pensionarea anticipată. Totodată pârâții au fost obligați la 300 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului. Instanța a reținut că la data primului raport, reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004, pentru a beneficia de pensie anticipată având vârsta de 46 ani și o vechime de 24 ani din care 19 ani ca polițist în condiții speciale astfel încât refuzul pârâtelor de a-l aproba este nejustificat, cel de al doilea raport fiind de fapt o revenire la prima solicitare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs I.P.J.M., I.G.P.R. și M.A.I., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenții au susținut în esență că în mod greșit s-a avut în vedere primul raport întocmit de reclamant întrucât acesta a fost respins iar împotriva refuzului nu s-a formulat nici o contestație; Cel de al doilea raport intervenit la 22 noiembrie 2005 nu a mai putut fi valorificat la 23 decembrie 2005 întrucât potrivit reglementării intrate în vigoare, vârsta de pensionare s-a mărit la 50 de ani în loc de 45 ani. În plus, au mai susținut recurenții, instanța fondului a dat o greșită interpretare dispozițiilor Legii nr. 179/2004 în sensul că art. 17 instituie condiții mai favorabile doar cu privire la vechimea în serviciu fără a înlătura însă obligativitatea îndeplinirii cerințelor art. 13 sau art. 14, după caz.

Astfel fiind și cum reclamantul nu s-a aflat în niciuna dintre situațiile enumerate de art. 13 în mod greșit s-a apreciat că avea dreptul la pensie de serviciu. Recursurile sunt fondate. În conformitate cu dispozițiile art. 17 lit. b) din Legea nr. 179/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, „Polițiștii care se afla în una dintre situațiile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) sau c), beneficiază de pensia de serviciu anticipată sau anticipată parțială la împlinirea vârstei de 45 de ani bărbați și 40 de ani femeile, dacă au desfășurat activitate în condiții de muncă speciale cel puțin 15 ani efectiv, din care 10 ani efectiv ca polițist sau militar”.

În temeiul acestor dispoziții, reclamantul ofițer în vârstă de 46 de ani cu o vechime de 24 ani din care 19 ani, în condiții speciale, a formulat o cerere de pensionare anticipată, începând cu data de 30 iunie 2006. Cum această cerere nu a primit aviz favorabil, reclamantul și-a continuat activitatea, fără a contesta refuzul autorității, împrejurare care echivalează cu o renunțare la intenția de a se pensiona la acel moment. Că este așa rezultă și din faptul că la 22 noiembrie 2005 a formulat o nouă cerere pentru pensionare anticipată cu termen de încetare a raportului de serviciu la 31 decembrie 2005, cerere respinsă legal și temeinic de autoritățile pârâte în condițiile în care prin modificările legislative aduse Legii nr. 179/2004 de O.U.G.

nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, vârsta impusă pentru pensionarea anticipată s-a majorat la 50 de ani. Astfel fiind, faptul că la 17 mai 2005, reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 179/2004 pentru a beneficia de pensionarea anticipată nu este relevant în cauză, întrucât împotriva refuzului de avizare a cererii, acesta nu a înțeles să formuleze contestație, situație, în care raportul din 22 noiembrie 2005 nu reprezintă o reiterare a primei solicitări, el vizând și o altă dată de încetare a raportului de serviciu. Pentru aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de M.A.I., I.G.P.R. și I.P.J.M., împotriva sentinței civile nr. 693 din 15 septembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de reclamantul M.N.P. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.